Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea supusă controlului judecătoresc
Prin hotărârea nr. 1093/27 octombrie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Suceava, formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
În motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că, prin hotărârea nr. 851 din 20 octombrie 2015, secţia pentru judecători a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea petentului în funcţia de judecător, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi Judecătoria Suceava au comunicat avize favorabile în acest sens.
Au fost inserate şi date statistice potrivit cărora la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi toate cele 7 posturi prevăzute în schemă erau ocupate, iar încărcătura de dosare per procuror era de 1169, comparativ cu media naţională de 1239 dosare, în timp ce la Judecătoria Suceava erau vacanţe trei posturi, dintre care unul începând cu data de 1 noiembrie 2015 şi unul începând cu data de 1 decembrie 2015, nepublicat pentru sesiunea de numiri în discuţie, iar încărcătura de dosare raportată la numărul de judecători în funcţie şi la numărul de dosare din schemă este sub media naţională.
Soluţia de respingere a cererii a fost fundamentată pe considerente legate de stabilitatea procurorilor, buna funcţionare a unităţilor de parchet, vechimea de numai 10 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pe care o avea petentul şi încărcătura sub media naţională înregistrată la Judecătoria Suceava, aspecte faţă de care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că numirea în funcţia de judecător la instanţa indicată nu este oportună.
2. Motivele invocate în contestaţie
Contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 1093 din 27 octombrie 2015 şi obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să admită cererea de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Suceava.
În motivarea contestaţiei, întemeiată în drept pe prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestatorul a arătat, în esenţă, că hotărârea adoptată de Plenul C.S.M. îngrădeşte dreptul la mobilitatea permisă de art. 61 din Legea nr. 303/2004, prin exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere de care dispune autoritatea decidentă, în condiţiile în care toate criteriile legale erau îndeplinite.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, arătând, în esenţă, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 22 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în care se face trimitere la criteriile prevăzute în art. 23 alin. (11) din acelaşi Regulament, texte care nu creează automat un drept de numire în funcţia de judecător şi nu conduc la admiterea automată a cererii, conferind autorităţii emitente un drept de apreciere.
După o expunere detaliată a împrejurărilor de fapt supuse analizei în soluţionarea cererii contestatorului şi rezumate în hotărârea contestată (pct. 1 din prezenta decizie), intimatul a arătat că, în speţă, nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, aşa cum refuzul este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii contestatorului s-a făcut în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor regulamentare incidente.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, situaţie care nu poate fi reţinută în speţă, contrar susţinerilor contestatorului.
În cauză, hotărârea adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi anume gestionarea eficientă a resurselor umane în vederea asigurării unui echilibru al volumului de activitate la instituţiile implicate, astfel încât respingerea cererii contestatorului de numire în funcţia de judecător nu a fost arbitrară.
În ceea ce priveşte critica privind neanalizarea criteriilor subiective la care face referire contestatorul, dispoziţiile art. 23 din regulamentul incident nu cuprind astfel de criterii, numirea procurorilor în funcţia de judecător nefiind identică cu transferul.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei
Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1093 din 27 octombrie 2015, prin care contestatorului, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, i-a fost respinsă cererea de numire în funcţia de judecător.
Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut corect că solicitarea contestatorului este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ("La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege"), şi a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.
Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi din funcţia de procuror în funcţia de judecător se soluţionează pe baza criteriilor prevăzute în art. 23 alin. (11), şi anume:
- volumul de activitate al instanţelor şi parchetelor implicate, numărul de posturi vacante şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de unde provine solicitantul;
- vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită numirea.
În speţă au fost examinate aceste criterii, ajungându-se la concluzia respingerii cererii, având în vedere necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii de parchet la care funcţionează magistratul în cauză, vechimea mică în cadrul acesteia şi încărcătura sub media naţională a instanţei la care solicită să fie numit.
În examinarea criticilor privind oportunitatea soluţiei administrative, Înalta Curte porneşte de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între măsurile individuale dispuse de autorităţile publice şi interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.
În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor.
Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice (în speţă - interesul public al bunei funcţionări a justiţiei).
Sub acest aspect, fără a nega marja largă de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane ale instanţelor şi parchetelor, Înalta Curte constată că hotărârea nu cuprinde o motivare convingătoare cu privire la dezechilibrul pe care l-ar putea produce numirea contestatorului în funcţia de judecător asupra politicii de resurse umane în domeniul justiţiei şi asupra activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, a cărui schemă era integral ocupată la data adoptării hotărârii şi a cărui încărcătură de dosare era, de asemenea, sub media naţională.
Chiar dacă au caracter consultativ, avizele prevăzute în art. 22 alin. (3) din Regulament sunt în măsură să ofere un indicator consistent al analizei de oportunitate, instanţele şi parchetele emitente fiind cele mai în măsură să aprecieze dacă admiterea cererii le-ar perturba activitatea, după cum s-a mai reţinut în jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 3646 din 17 noiembrie 2015).
Prin urmare, deşi considerentele de ordin personal (situaţie familială, domiciliu etc) nu sunt formal reglementate drept criterii în procedura de numire a procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror, neexistând o similitudine cu procedura transferului, Înalta Curte reţine că hotărârea de respingere a cererii contestatorului a fost adoptată cu exces de putere, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură să rupă echilibrul rezonabil între interesul public al bunei funcţionări a justiţiei şi interesul legitim privat afirmat de contestator.
Având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte va admite contestaţia formulată potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va anula hotărârea contestată şi va obliga intimatul să emită o nouă hotărâre, prin care să admită cererea contestatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea nr. 1093 din 27 octombrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Obligă Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să admită cererea contestatorului A. de numire în funcţia de judecător la Judecătoria Suceava.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2016 .
Procesat de GGC - MM