Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3550 din data de 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active.
A admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Şoimuş, prin Primar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Şoimuş, prin Primar A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin raportare la dispoziţiile art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat.
Mai înainte de a cerceta motivele de recurs, Înalta Curte constată că la data de 14 ianuarie 2015, recurenta-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul Registratură, cerere de renunţare la judecata recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 din C. proc. civ., republicat.
Prin punctul de vedere depus la dosar la data de 18 februarie 2016 prin serviciul Registratură, intimata-pârâtă A.N.R.S.C. a solicitat instanţei să ia act de cererea de renunţare la judecata recursului formulată de recurenta -reclamantă U.A.T. Comuna Şoimuş.
Înalta Curte, văzând cererea formulată de recurenta-reclamantă, prin care declară că înţelege să renunţe la judecata recursului formulat în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi constatând îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 406 alin. (4) din C. proc. civ., republicat, în sensul că intimata-pârâtă şi-a dat acordul expres cu privire la cererea de renunţare,
În baza prevederilor art. 406 alin. (6) teza a II-a din C. proc. civ., republicat, ia act de renunţarea la judecata cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă U.A.T. comuna Şoimuş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Şoimuş, prin Primar A. împotriva Sentinţei civile nr. 3550 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2016.
Procesat de GGC - MM