Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 555, 562 alin. (3) C. civ. şi în contradictoriu cu Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în principal, să se constate acordul de voinţă al părţilor cu privire la plata sumei de 80.500 RON cu titlu de despăgubire pentru terenurile proprietatea lor expropriate de pârât, cu consecinţa obligării acestuia la plata sumei de 80.500 RON cu titlu de despăgubire şi a sumei de 20.000 euro (echivalent în RON) cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat; în subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 şi următ. din acest ultim act normativ şi potrivit art. 562 alin. (3) teza finală C. civ., cu consecinţa obligării pârâtului la plata acestei sume; anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. x şi 10 din 14 septembrie 2011 şi a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 9 şi 10 din aceeaşi dată, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 28 ianuarie 2014, reclamanţii au formulat completare la acţiune, solicitând instanţei să dispună următoarele:
- în temeiul prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, exproprierea totală a parcelei înscrisă în CF x Lugoj în suprafaţă totală de 3.884 mp, respectiv a suprafeţei de teren de 3.156 mp rămasă în proprietatea lor ulterior exproprierii pe cale administrativă a suprafeţei de 728 mp din această parcelă şi a parcelei înscrisă în CF x Lugoj în suprafaţă totală de 6.442 mp, respectiv a suprafeţei de teren de 4.547 mp rămasă în proprietatea lor ulterior exproprierii pe cale administrativă a terenului de 1.895 mp din această parcelă;
- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 53.921 euro (echivalent în RON) calculată la nivelul sumei de 7 euro/mp, pentru suprafeţele de teren pentru care se va dispune exproprierea pe cale judiciară (22.092 euro pentru diferenţa de suprafaţă de 3.156 mp şi 31.829 euro pentru diferenţa de suprafaţă de 4.547 mp);
- în subsidiar, stabilirea şi pentru aceste terenuri a cuantumului despăgubirilor şi a sumei cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru expropriere.
Prin Sentinţa nr. 693/PI din 7 aprilie 2014, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a respins acţiunea.
Prin Decizia nr. 158 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, cu consecinţa anulării acesteia şi a trimiterii cauzei spre rejudecare în fond la aceeaşi instanţă.
Prin Sentinţa nr. 2.635/PI din 31 octombrie 2016, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanţi.
Prin Decizia nr. 13 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat.
S-a constatat că, deşi au arătat pe calea apelului că în probaţiune solicită administrarea probei cu înscrisuri şi a altor probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri, reclamanţii nu au indicat, în condiţiile art. 287 alin. (1) pct. 4 şi alin. (3) C. proc. civ. şi nici în termenul prevăzut sub sancţiunea decăderii de alin. (2) al aceluiaşi articol care sunt aceste înscrisuri, că, legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi că incidenţa prevederilor art. 292 alin. (1) din cod referitoare la administrarea de probe a căror necesitate să rezulte din dezbateri nu a fost reţinută, astfel că instanţa a soluţionat apelul prin raportare la criticile apelanţilor cu aplicarea prevederilor art. 295 alin. (1).
În acord cu normele legale aplicabile, curtea a constatat că susţinerea apelanţilor potrivit căreia instanţa şi experţii sunt ţinuţi să se raporteze la preţul de vânzare de la data întocmirii raportului de expertiză sunt nefondate.
Din cuprinsul prevederilor legale incidente a rezultat că acestea consacră caracterul just (drept) al despăgubirii pentru imobilele expropriate, că precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului (apelanţii înşişi învederând acest aspect-dosar apel) şi că sunt în acord cu Convenţia şi cu statuările instanţei europene a drepturilor omului susţinute în apel.
Raportând aceste considerente la raportul de expertiză întocmit în cauză de experţii C. şi D., instanţa de apel a reţinut că susţinerile reclamanţilor referitoare la conformitatea concluziilor celor doi experţi cu normele legale arătate sunt nefondate şi că în mod legal a procedat tribunalul la înlăturarea acestor concluzii şi la validarea opiniei expertului E.
Cu privire la soluţia tribunalului de respingere a cererii de expropriere suplimentară a terenului rămas în proprietate, apelanţii au arătat doar că sumele stabilite prin expertiză cu titlu de echivalent nu au fost contestate de pârât, susţinere ce nu a fost de natură a atrage schimbarea sentinţei atacate, câtă vreme pârâtul a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a unei asemenea cereri, indiferent de cuantumul sumei calculată de experţi.
În fine, deşi au solicitat schimbarea sentinţei şi admiterea. în tot. a acţiunii, apelanţii nu au arătat motivele pentru care hotărârea primei instanţe ar fi netemeinică şi/sau nelegală din perspectiva soluţiei dată asupra cererii de obligare a pârâtului la plata sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin înscrierea în cartea funciară a imobilelor a intenţiei de expropriere, astfel că, în baza art. 295 alin. (1), art. 292 alin. (2) C. proc. civ., faţă de susţinerile reclamanţilor şi de înscrisurile de la dosar, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a respins în mod legal această cerere cu motivarea că înscrierea astfel efectuată nu se constituie într-o interdicţie de a dispune de bunul aflat în proprietatea reclamanţilor expropriaţi al căror drept a rămas înscris în cartea funciară, astfel că puteau folosi bunul, îl puteau vinde, dona ori ceda.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B., solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Au arătat că prin cererea de apel au indicat domiciliul procesual ales de la sediul apărătorului, însă curtea de apel a efectuat procedura de citare la o altă adresă, fiindu-le astfel încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât judecarea apelului s-a făcut în lipsa lor.
Pentru aceste motive, au considerat că sunt în situaţia unei nulităţi absolute a deciziei, procedura de citare fiind viciată, motiv pentru care au solicitat repunerea în termenul de recurs, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru solicitarea subsidiară, recurenţii au criticat sentinţa civilă apelată, prin prisma art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, arătând că concluziile comisiei de experţi trebuiau să aibă la bază preţurile de tranzacţionare a terenurilor de acelaşi fel şi din aceeaşi unitate administrativ teritorială la momentul efectuării lucrării.
Pornind de la art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, care cuprind dispoziţii în concordanţă cu art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră caracterul just al despăgubirii, recurenţii au arătat că despăgubirile trebuie să aibă un cuantum adecvat care să nu producă expropriatului niciun fel de pierdere.
Au menţionat că prin precizarea la acţiune au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 142.765 (2.623 mp *12,37 mp) pentru terenurile expropriate, respectiv obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri de 95.286,11 euro echivalent în RON, calculată în raport de echivalentul în RON a sumei de 12,37 euro/mp pentru suprafeţele de teren pentru care se va dispune exproprierea pe cale judiciară (39.039,72 pentru diferenţa de suprafaţă de 3 156 mp) sume stabilite şi necontestate de către pârât prin expertiza efectuată în cauză.
Au susţinut că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a înlăturat probele existente la dosarul cauzei, respingând acţiunea, ca neîntemeiată.
Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed:
În mod prioritar, se constată că cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac este fără temei, în contextul în care, invocându-se nelegala citare în faţa instanţei de apel, cu consecinţa necomunicării deciziei atacate la domiciliul procesual ales, termenul de recurs nu a început să curgă.
Totodată, în raport de comunicarea deciziei pronunţate în apel, ca urmare a solicitării reclamanţilor, la domiciliul ales, la 15 februarie 2018, recursul apare ca fiind declarat în termenul legal.
Se reţin ca fiind pertinente criticile recurenţilor referitoare la nelegala citare a acestora în faţa instanţei de apel, motiv de recurs prevăzut de 304 pct. 5 C. proc. civ., care, raportat la dispoziţiile cuprinse la pct. 3 al art. 312 din cod, stipulează în sensul că se poate cere casarea, când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2).
Aşadar, în măsura în care instanţa procedează la soluţionarea cauzei în lipsa citării legale a uneia dintre părţi, aceasta este în drept să exercite calea de atac a recursului.
În cauză, se observă că prin cererea de apel, reclamanţii au indicat domiciliul procesual ales ca fiind cel de la sediul reprezentantului convenţional, avocat F., în Timişoara, judeţul Timiş.
Cu toate acestea, pentru termenul din 25 ianuarie 2017, când s-a judecat, de altfel, cauza, apelanţii-reclamanţi au fost citaţi, prin afişare, la un alt domiciliu, respectiv cel din judeţul Timiş.
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar art. 107 din cod prevede că judecata pricinii se va amâna ori de câte ori se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Se reţin şi prevederile art. 93 C. proc. civ., conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.
Se constată aşadar că textele de lege mai sus menţionate, care au ca scop încunoştinţarea părţilor despre existenţa procesului, data şi locul desfăşurării şedinţei de judecată, cuprind norme imperative de ordine publică.
Ca atare, dacă procedura de citare a părţii care lipseşte la termen nu este legal îndeplinită, neregularitatea trebuie invocată din oficiu de către instanţă, cu consecinţa amânării judecăţii şi a citării corecte a părţii respective pentru următorul termen de judecată.
Or, în speţă, ignorând dispoziţiile procedurale mai sus enunţate, instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei la termenul din 25 ianuarie 2017, în lipsa apelanţilor-reclamanţi, nelegal citaţi.
Procedând în atare mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a pricinuit părţilor o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii în condiţii de procedură legal îndeplinită şi refacerea astfel, a actului procedural jurisdicţional.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul reclamanţilor, va fi casată decizia atacată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând a fi analizate ca apărări şi celelalte critici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 13 din 25 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.
Procesat de ED