Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 august 2016, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 8 septembrie 2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016, precum şi a Deciziei de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.09.2016, emise de pârâtă, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare a actului administrativ.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 381 din 16 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/29.07.2016 şi a Deciziei de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.09.2016, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 381 din 16 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative ce fac obiectul judecăţii.
În dezvoltarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a avut în vedere, în mod eronat, argumentele intimatei-reclamante, în ceea ce priveşte aparenţa de nelegalitate a actelor administrative, analizând aspecte care vizează însuşi fondul cauzei şi care nu se circumscriu condiţiei cazului bine justificat, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Reluând concluziile inspecţiei fiscale cu privire la neregulile constatate în privinţa înregistrărilor contabile operate de intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă a apreciat a fi întemeiată concluzia legalităţii actelor administrative reprezentate de decizia de impunere şi de decizia de calculare a obligaţiilor accesorii, iar simplele afirmaţii contrare ale intimatei-reclamante nu sunt de natură a proba existenţa cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă a arătat că paguba iminentă trebuie să fie o consecinţă a executării actului administrativ, iar nu însăşi executarea actului administrativ. Executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ-fiscal care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui, prin ea însăşi, o pagubă.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2016, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Reclamanta A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării actelor administrativ-fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. x din 29 iulie 2016 şi de Decizia de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 6 septembrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la data pronunţării instanţei de fond asupra acţiunii în anulare a acestui act.
Analizând prezentul recurs din perspectiva cerinţelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, prin Sentinţa civilă nr. 325 din 7 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de anulare a Deciziei nr. 672 din 14 decembrie 2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. x din 29 iulie 2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 29 iulie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat fondul cauzei, respingând acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată în cauza de faţă, respectiv Decizia de impunere nr. x din 29 iulie 2016.
În condiţiile respingerii acţiunii în anulare a actului administrativ, interesul pârâtei în susţinerea recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a executării actului administrativ nu îndeplineşte cerinţa de a fi actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., fiind depăşit termenul până la care hotărârea de admitere a cererii de suspendare şi-a produs efectele, conform legii. Astfel cum s-a arătat anterior, suspendarea executării actului administrativ, solicitată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate fi dispusă până la pronunţarea instanţei de fond, iar singura ipoteză consacrată legislativ, în care măsura suspendării se prelungeşte de drept peste acest termen, este cea reglementată de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără însă ca această normă legală să fie incidentă în cauza de faţă, dată fiind soluţia de respingere a acţiunii în anulare.
Aceleaşi concluzii sunt valabile şi în privinţa Deciziei de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 6 septembrie 2016, a cărei suspendare s-a solicitat prin cererea completatoare a acţiunii, pentru aceleaşi motive ca în cazul Deciziei de impunere nr. x din 29 iulie 2016. Decizia de calculare a penalităţilor are caracter accesoriu faţă de decizia de impunere, iar soluţia de menţinere a deciziei de impunere a debitului principal, pronunţată în cauza având ca obiect cererea în anulare, se răsfrânge şi asupra situaţiei juridice a deciziei de stabilire a obligaţiilor accesorii, atât timp cât reclamanta nu a înţeles să invoce elemente de nelegalitate proprii acestei decizii.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei civile nr. 381 din 16 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CL