Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 296 din 23 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele: admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamanţii A., prin reprezentant legal B., B., C., D., E., F., prin reprezentant legal E., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâta SC M. SA; obligarea pârâtei la plata către reclamanta B., a sumei de 80.000 de RON, cu titlu de daune morale; respingerea cererii reclamantei B., de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale; obligarea pârâtei la plata către reclamanta A., prin reprezentant legal B., a sumei de 183 de RON lunar, cu titlu de prestaţii periodice, începând cu data decesului lui N. (10 septembrie 2015) şi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi a sumei de 100.000 de RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata către reclamanţii C. şi D., a câte 10.000 de RON, cu titlu de daune morale, pentru fiecare; obligarea pârâtei la plata către reclamanta E., a sumei de 3.791 de RON, cu titlu de daune materiale şi 80.000 de RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata către reclamanta F., prin reprezentant legal E., a sumei de 183 de RON lunar, cu titlu de prestaţii periodice, începând cu data decesului lui O. (10 septembrie 2015) şi până la împlinirea vârstei de 18 ani şi a sumei de 100.000 de RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata către reclamanta G., a sumei de 3.289 de RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 40.000 de RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata către reclamanţii H., I., J., K. şi L., a câte 10.000 de RON, cu titlu de daune morale, pentru fiecare; obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant, a câte 500 de RON reprezentând onorariu avocat.
Prin Decizia civilă nr. 612/A din 13 septembrie 2016, pronunţată în Dosar nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul formulat de pârâta SC M. SA Bucureşti.
A admis apelul formulat de reclamanţii A. prin reprezentant legal B., B., C., D., F. prin reprezentant legal E., E., G., H., I., J., K. şi L.
A schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a obligat pârâta apelantă să plătească reclamantelor F. prin reprezentant legal E. şi A. prin reprezentant legal B., o indemnizaţie lunară în cuantum 1/4 din salariul minim pe economie, cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data decesului tatălui, 10 septembrie 2015, şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani.
A obligat pârâta-apelantă la plata sumei de 100.000 de RON daune morale, către fiecare dintre reclamantele B., E. şi G..
A obligat pârâta să plătească reclamanţilor H., I., J., K. şi L., câte 40.000 de RON, cu titlu de daune morale, către fiecare reclamant.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parţiale, de 500 de RON, către fiecare reclamant.
A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii apelate.
La data de 29 septembrie 2016, reclamanţii apelanţi C. şi D. au solicitat completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 612/A din 13 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015.
Prin Decizia civilă nr. 751 din 10 octombrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 612/A din 13 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015 în sensul că la alin. (5) din dispozitivul deciziei s-au menţionat alături de ceilalţi reclamanţi şi reclamanţii C. şi D. astfel încât alin. (5) al dispozitivului Deciziei civile nr. 612/A din 13 septembrie 2016 are următorul conţinut: "Obligă pârâta să plătească reclamanţilor H., I., J., K., L.,C. şi D. câte 40.000 de RON, cu titlu de daune morale, către fiecare reclamant."
Prin Decizia nr. 754 din 11 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul şi s-a casat, în parte, decizia atacată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi Curţi de apel, spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi.
Prin Decizia nr. 640 A din 9 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanţii A. prin reprezentant legal B. (mamă), B. (concubina defunctului N.), C. (fratele defunctului N.), D. (fratele defunctului N.), E. (soţia supravieţuitoare a defunctului O.), F. (fiica minoră a defunctului O.) prin reprezentant legal E. (mamă), G. (mama defunctului O.), H. (sora defunctului O.), I. (fratele defunctului O.), J. (fratele defunctului O.), K. (sora defunctului O.), L. (sora defunctului O.) împotriva Sentinţei civile nr. 296 din 23 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu pârâta intimată M. SA Bucureşti.
S-a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că s-a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor.
A fost obligată pârâta apelantă să plătească reclamantelor F. prin reprezentant legal E. şi A. prin reprezentant legal B., o indemnizaţie lunară în cuantum 1/4 din salariul minim pe economie, cu titlu de prestaţie periodică, începând cu data decesului tatălui lor, 10 septembrie 2015, şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani.
A fost obligată pârâta intimată să plătească fiecăreia dintre reclamantele F. prin reprezentant legal E. şi A. prin reprezentant legal B. câte 400.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta intimată să le plătească către fiecare dintre reclamantele E. (soţia supravieţuitoare a defunctului O.) şi B. (concubina defunctului N.) câte 200.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta intimată să plătească reclamantei G. (mama defunctului O.) suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligată pârâta intimată să plătească către fiecare dintre reclamanţii C. (fratele defunctului N.), D. (fratele defunctului N.), H. (sora defunctului O.), I. (fratele defunctului O.), J. (fratele defunctului O.), K. (sora defunctului O.), L. (sora defunctului O.) câte 100.000 RON cu titlu de daune morale.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile hotărârii apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC M. SA, invocând în drept dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel, la acordare daunelor morale, s-a raportat doar la hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2015 în care s-a soluţionat acţiunea formulată de rudele unei alte victime a aceluiaşi accident rutier-şi anume P.-decizia fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, respectiv prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2004.
Recurenta a susţinut că, chiar aşa fiind, instanţa de apel nu a judecat în echitate raportat la hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2015 întrucât a acordat daune mult mai mari după cum nu a judecat în echitate nici raportat la hotărârea pronunţată în Dosarul nr. x/2016 având ca obiect daunele solicitate de Q. în calitate de fiu al defunctului O., decedat în acelaşi accident şi nici raportat la criteriile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
S-a învederat că singurul studiu aplicat, privind daunele morale, făcut până în prezent la nivel central de autorităţile publice ce activează în domeniul asigurărilor de răspundere civilă este Ghidul pentru soluţionarea Daunelor Morale emis sub egida Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii şi că, faţă de criteriile de calcul luate în considerare în alcătuirea studiului, daunele acordate în speţă sunt peste limita impusă de jurisprudenţă.
Recursul nu este fondat.
Se constată că instanţa de apel a judecat cauza în limitele impuse de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi conform dispoziţiilor art. 477 C. proc. civ.
Prin Decizia de casare nr. 754/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca în procesul de cuantificare a daunelor morale să se analizeze şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2015 şi jurisprudenţa invocată de către reclamanţi, precum şi toate criteriile jurisprudenţiale în materie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane, iar contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.
De asemenea, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA, daunele morale în caz de deces se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Aşa cum rezultă din art. 1391 alin. (2) din noul C. civ., în cazul prejudiciului nepatrimonial, instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui astfel de prejudiciu.
Invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea, susţinând că probele administrate nu conţin suficiente elemente care să fi condus instanţa la o apreciere obiectivă a situaţiei de fapt şi care să circumstanţieze just prejudiciul nepatrimonial, prin raportare la jurisprudenţa invocată.
De asemenea se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere, drept criteriu, Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, care cuprinde elemente obiective deduse din analiza soluţiilor pronunţate de către Curţile de Apel, nefiind relevantă limita maximă de despăgubire prevăzută de lege .
Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, în condiţiile în care niciuna dintre aceste critici deduse judecăţii prin motivele de recurs nu se subsumează ipotezelor reglementate de textul de lege menţionat, şi anume nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contrare sau străine de natura pricinii.
În acest sens, ceea ce critică recurenta este nerespectarea de către instanţa de apel a criteriilor de reparaţie echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanţi, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale cauzei, a dispoziţiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.
Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri.
Din acest punct de vedere, critica este nefondată.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA, în vigoare la data decesului victimei, potrivit cărora în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Recurenta a apreciat că, în aplicarea acestei norme ce trimite la legislaţia şi jurisprudenţa instanţelor naţionale, instanţa de apel trebuia să se întemeieze, în procesul de cuantificare a daunelor morale, pe Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale şi a reproşat instanţei de apel că nu a făcut aplicarea acelui ghid.
Acest ghid, care conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, de către Fondul de protecţie a victimelor străzii.
Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanţa de apel a considerat că datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanţe nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei din România.
Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.
Prin urmare critica referitoare la neaplicarea ghidului cu titlu de criteriu legal, este nefondată.
Este eronată şi aserţiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate şi suferinţele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situaţia concretă dedusă judecăţii.
Prezumând corect existenţa unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanţi şi victimă, instanţa de apel a cuantificat despăgubirile ţinând cont, în ceea ce o priveşte pe soţia victimei de speranţa de viaţă fericită şi şocul emoţional determinat de dispariţia neaşteptată a soţului, iar referitor la copii, de pierderea afecţiunii, sprijinului şi a îndrumărilor părinteşti, aspecte avute în vedere la aprecierea caracterului compensatoriu al despăgubirilor morale acordate, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanţi. Aceleaşi criterii au fost avute în vedere şi în situaţia concubinei mamei şi fraţilor.
Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost analizate de către instanţa de apel, atât din perspectiva importanţei lor, cât şi a intensităţii percepţiei asupra consecinţelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei.
În lipsa unor criterii clare, abstracte şi obiective, prevăzute de legislaţia naţională, instanţa de apel s-a raportat, corect, la astfel de criterii consacrate în jurisprudenţă, apreciind consecinţele produse de fapta delictuală.
Recurenta nu a invocat nerespectarea vreunui alt criteriu legal, pentru ca neraportarea instanţei de apel la acesta să poată constitui obiect al controlului judiciar, ci a susţinut doar nerespectarea ghidului orientativ, despre care s-a reţinut că nu îndeplineşte condiţia unui criteriu legal.
Instanţa de apel a avut în vedere hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/2015 dar în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere exclusiv principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
În analiza concretă a fiecărei daune morale s-a avut în vedere specificul fiecărei legături de rudenie, intensitatea fiecărei suferinţe, raportate la legăturile personale, vârsta şi consecinţele pe plan emoţional şi social.
În consecinţă, reţinând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 451 C. proc. civ., şi reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva Deciziei nr. 640 A din 9 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC M. SA la plata sumei de 2.986,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, către intimaţii-reclamanţi E., F., H., G., J., K., L., I., B., C., D. şi A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - LM