Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Calea de atac intitulată "plângere pentru apel" este exercitată împotriva Sentinţei civile nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care s-a respins cererea de strămutare formulată de petentul A.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 noiembrie 2018 şi repartizat spre soluţionare completului de filtru CF x, care a stabilit termen la data de 21 februarie 2019, cu citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii căii de atac.
În şedinţa publică de la acest termen, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac faţă de dispoziţiile art. 144 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 483 C. proc. civ. şi art. 97 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac intitulate "plângere pentru apel", Înalta Curte reţine următoarele:
Petentul A. a atacat prin calea de atac intitulată "plângere pentru apel" Sentinţa nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, hotărâre definitivă prin care s-a respins cererea de strămutare.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului (...), 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea textelor legale anterior redate, rezultă că legiuitorul a stabilit că hotărârile pronunţate în soluţionarea cererilor de strămutare sunt definitive, astfel încât nu pot fi atacate cu apel sau cu recurs.
Totodată, în conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Acest text legal trebuie însă coroborat cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că "secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel".
Se constată că, în reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi ale Legii nr. 303/2004 anterior menţionate, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de posibilitate.
Pe de altă parte, chiar dacă petentul ar fi declarat recurs împotriva Sentinţei nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, acesta ar fi fost, de asemenea, inadmisibil, întrucât conform argumentelor deja expuse, hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de strămutare este definitivă.
Se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.
Totodată, dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, devine incidentă excepţia inadmisibilităţii acestei căi de atac în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, cum împotriva Sentinţei nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, petentul A. a formulat calea de atac intitulată "plângere pentru apel", neprevăzută însă de dispoziţiile legale ce reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, urmează a respinge cererea petentului, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "plângere pentru apel" formulată de petentul A. împotriva Sentinţei civile nr. 116 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT