Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea atacată:
Prin Decizia civilă nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016 [în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (1) lit. d), art. 488 şi art. 493 din C. proc. civ., a Legii nr. 200/2004, a dispoziţiilor art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 şi a Anexei nr. 2 la H.G. nr. 918/2013, modificată].
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, încheierea atacată a fost pronunţată la data de 27 aprilie 2018, dată de la care, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, curge termenul de 48 de ore pentru declararea recursului.
Calculat potrivit regulii stabilite de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) din C. proc. civ., termenul legal de exercitare a căii de atac a început să curgă la ora zero a zilei de 28 aprilie 2018 şi s-a împlinit, conform art. 182 din codul menţionat (având în vedere că 1 mai 2018 a fost zi nelucrătoare), la 2 mai 2018 ora 24:00.
Instanţa a constatat că cererea de recurs formulată de A. a fost, însă, depusă peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv, la data de 3 mai 2018 (conform plicului aflat la dosarul de recurs).
Având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea specială pentru exercitarea unui drept, s-a reţinut că nerespectarea acestuia atrage incidenţa dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus indicate şi a dispus anularea recursului.
Contestaţia în anulare:
Împotriva deciziei menţionate a formulat contestaţie în anulare A., în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ.
Prin motivele invocate, contestatorul a arătat că nerespectarea de către instanţa de recurs a termenului de 3 zile pentru soluţionarea recursului, impus imperativ prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a generat după 6 luni o gravă apreciere în calculul termenului de depunere a recursului, prin omisiunea luării în considerare a prevederilor H.G. nr. 207/2018 care, la art. 1 alin. (1), a stabilit pentru salariaţii din sectorul bugetar ziua de 30 aprilie 2018 (vineri), ca zi liberă. Adăugând această zi, rezultă că termenul de recurs s-ar fi împlinit astfel la data de 3 mai 2018, ora zero, astfel încât recursul depus la poştă în data de 2 mai 2018 este înăuntrul termenului de 48 de ore prevăzut de lege.
Contestatorul a apreciat că dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. se aplică şi actelor emise de instanţă cu nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut imperativ de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Faţă de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi a prevederilor art. 176 alin. (4) din C. proc. civ., contestatorul a solicitat anularea Deciziei civile nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, invocând nelegala compunere a instanţei de recurs.
În continuare, în temeiul art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., contestatorul a solicitat anularea deciziei atacate şi soluţionarea cauzei prin exercitarea controlului judecătoresc asupra legalităţii îndeplinirii actelor procedurale supuse cercetării, în special în ceea ce priveşte motivarea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale de către prima instanţă asupra O.U.G. nr. 80/2013 şi Legii nr. 200/2004, susţinând că este în contradicţie evidentă cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care nu exclud invocarea neconstituţionalităţii în întregime a unei legi sau ordonanţe, dar şi că încalcă în acelaşi timp dispoziţiile obligatorii ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. XXXVI/2006.
De asemenea, a apreciat că trebuie exercitat controlul judecătoresc şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 486, art. 488 şi art. 493 din C. proc. civ., motivată ca fiind "etapa procesuală deja parcursă de recursul în cauză", susţinând că este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - "soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului".
Întâmpinarea:
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Instituţia Avocatul Poporului a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, arătând că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul dintre cele două cazuri de contestaţie în anulare invocate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 şi 2 din C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând decizia instanţei de recurs prin prisma motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 din C. proc. civ.
Potrivit reglementărilor invocate, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Cu privire la primul motiv, invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 - prin care s-a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament şi instanţa supremă, reţinându-se nerespectarea de către aceasta din urmă a normelor referitoare la alcătuirea instanţei - poate conduce la încadrarea contestaţiei în anulare formulate în motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
La paragraful 161 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de contestator, se reţine că nelegala alcătuire a instanţei constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede:
"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale". Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestaţiei în anulare, dacă a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, în condiţiile în care se invocase excepţia corespunzătoare, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia [art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.]. Se mai reţine că o asemenea normă este de ordine publică şi nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanţei.
Aşadar, raportat la Decizia nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale, contestatorul are deschisă calea de atac formulată, pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., dar cu respectarea condiţiilor prevăzute în cuprinsul acestui text legal, respectiv, dacă ar fi invocat în cursul judecăţii recursului, în faţa Completului de 5 judecători al instanţei supreme, împrejurarea că acest complet a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.
Intenţia legiuitorului, prin instituirea condiţiei sus-menţionate, a fost să sancţioneze însăşi inacţiunea părţii, pasivitatea acesteia, neputându-se susţine că prin pronunţarea Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale nu mai trebuie dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ., din moment ce însăşi Curtea Constituţională le-a reţinut expres în considerentele deciziei sale.
În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., se constată că nu sunt îndeplinite exigenţele legale, respectiv, condiţiile referitoare la invocarea excepţiei în cursul judecării recursului, pe de-o parte, şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la aceasta, pe de altă parte.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de contestator, cel prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele învederate nu sunt întemeiate, nefiind identificate elemente care să conducă la evidenţierea unei erori materiale în calcularea termenului de recurs, aşa cum susţine contestatorul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se poate declara recurs, "în termen de 48 de ore de la pronunţare".
În speţă, încheierea respectivă a fost pronunţată la data de 27 aprilie 2018, iar recursul a fost depus la data de 3 mai 2018, potrivit plicului aflat la dosarul de recurs.
Procedând la calcularea termenului de 48 de ore, cu respectarea prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 1, precum şi art. 182 din C. proc. civ., se constată că instanţa de recurs a reţinut în mod corect că acesta s-a împlinit la data de 2 mai 2018, ora 24:00. De asemenea, în cauză au fost aplicate în mod legal şi dispoziţiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., privind prelungirea termenului până în prima zi lucrătoare care urmează, pentru situaţia în care ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare.
Prin urmare, nu se verifică susţinerile formulate de contestator, cum că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, ca urmare a calculării greşite a termenului de recurs, fără luarea în considerare a zilelor libere.
De asemenea, împrejurarea că recursul nu a fost soluţionat în termen de 3 zile, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu este de natură să conducă la anularea deciziei din recurs, prin prisma motivelor de contestaţie în anulare invocate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 197 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2019.
Procesat de GGC - GV