Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei:
Prin încheierea din 28 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de suspendare a judecăţii întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd cazurile de suspendare facultativă, apreciindu-se că nu există motive de suspendare a judecăţii, raportat la cauza invocată de apărătorul recurentului-reclamant, având ca obiect anularea unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de recurs:
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A., susţinând că se impunea suspendarea judecăţii, faţă de împrejurarea că dezlegarea excepţiei prematurităţii depindea în tot de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţii. A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurentul a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Dovada achitării taxei nu a fost depusă la dosar.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G., recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON. Art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Deşi a fost citat cu menţiunea achitării acestei taxe judiciare de timbru, recurentul nu a îndeplinit obligaţia impusă de lege.
În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 teza a doua C. proc. civ., potrivit cărora netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 28 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - CT