Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., reţine următoarele:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, s-a înregistrat, la data de 31 ianuarie 2019, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 23 alin. (1) şi (12) din Constituţia României.
Faţă de împrejurarea că Dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul aceluiaşi complet cu termen fixat la 4 februarie 2019, avea ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 7 din data de 11 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2015, s-a procedat potrivit Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, generându-se electronic, în aplicaţia Ecris, Dosarul asociat nr. x/2018, în scopul soluţionării separate de cereri de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulate.
Susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost redate în detaliu în partea introductivă a prezentei încheieri, motiv pentru care nu vor fi reluate.
Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de contestatorul A., prin apărător, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen.:
"contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) şi c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel".
Contestatorul, prin apărător, a susţinut că textul de lege antemenţionat contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) şi (12) - libertatea individuală din Constituţie.
În susţinerea legăturii cu cauza a excepţiei invocate contestatorul a arătat că stadiul procesual în care a fost formulată priveşte anularea hotărârii pronunţate în apel de către un complet nelegal constituit şi nulă absolut din acest motiv.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.
Astfel, Dosarul nr. x/2018, în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. supusă analizei, are ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 11 ianuarie 2016 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi contestator împotriva Deciziei penale nr. 11 din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, Penal 1 în Dosarul nr. x/2014, astfel că susţinerile autorului excepţiei nu pot fi reţinute.
Totodată, se constată că în cauză nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Simpla invocare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât contestatorul A. s-a raportat doar formal la prevederile din Constituţie, fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Autorul excepţiei tinde în fapt la modificarea textului legislativ, prin înlăturarea sintagmei "de la data comunicării deciziei de apel" din conţinutul textului de lege, ceea ce nu ţine de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.
Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, se face doar o trimitere generică la dispoziţiile constituţionale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) şi (12) - libertatea individuală din Constituţie.
Neconstituţionalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia şi nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepţiei, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis. Curtea Constituţională s-a pronunţat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în M. Of. nr. 367/27.04.2004 şi prin Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în M. Of. nr. 460/03.07.2009.
Totodată, intenţia declarată a contestatorului este de a obţine modificarea dispoziţiilor legale, prin declararea parţială ca neconstituţională a textului prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu se impune nici suspendarea soluţionării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2 C. proc. civ., întrucât contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea, iar această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi este reglementată expres de dispoziţiile art. 426 - 432 C. proc. pen., care prevăd strict persoanele care pot formula contestaţie în anulare, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor.
În raport de soluţia de respingere a sesizării Curţii Constituţionale pronunţată în cauză, nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cererea formulată fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., formulată de contestatorul condamnat A.
Va respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul intimat inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT