Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 15/2019

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Istoricul litigiului

Prin Decizia nr. 1909 din 10 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 174/R din 20 aprilie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1909 din 10 noiembrie 2016 a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 1072 din 13 iunie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1072 din 13 iunie 2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 1472 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1472 din 18 octombrie 2017 a fost respins, ca inadmisibil, în procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 129 din 11 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

2. Cererea de revizuire

Împotriva Deciziei civile nr. 129 din 11 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire A.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018.

Expunerea motivelor de revizuire şi analiza faptelor pe care aceasta se întemeiază ar avea caracter superfluu în contextul considerentelor expuse în cele ce urmează.

II. Considerentele Înaltei Curţi

La termenul de judecată de astăzi, instanţa a rămas în pronunţare, în temeiul art. 5113 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire în condiţiile art. 513 alin. (3) teza întâi C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele următoare.

Potrivit art. 129 din Constituţie, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispoziţiile citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, cererea de revizuire vizează o decizie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Astfel, decizia atacată cu revizuire a fost pronunţată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., dispoziţii conform cărora această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac.

Se constată, aşadar, că cererea formulată nu este admisibilă, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 509 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat de art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, este o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţie, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire dedusă judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 129 din 11 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CT