Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 514/04.12.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, fără drept, în formă continuată.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prevăzută de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016
În baza art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 92 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., respectiv:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii - la Consiliul Local Arad, pe o perioadă de 90 de zile.
S-a atras atenţia inculpatului de mai sus asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 18 august 2017, până la zi.
În baza art. 399 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 16 alin. (1), (2) şi art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în vederea distrugerii: cantităţile de 47,1 şi 48,0 grame cannabis; cantităţile de 3,42 şi 0,76 grame substanţă pulverulentă ce conţine cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro şi 200 RON; cantităţile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis şi 27,7 grame cannabis; cantităţile de 20,14 grame pulbere ce conţine compusul 4-CEC (substanţa psihoactivă), 50,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă), 51,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă) şi 15,5 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă).
S-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în favoarea statului, a sumei de 2050 RON (100 euro şi 1600 RON).
În baza art. 1121 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a) şi b), alin. (3), (4) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A., în favoarea statului, a sumelor de 395 euro şi 8050 RON.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa procurorului din 28.08.2017 asupra următoarelor sume de bani aparţinând inculpatului A.: suma de 1095 euro, consemnată la B. - Sucursala Judeţeană Arad pe numele inculpatului A. la dispoziţia D.I.I.C.O.T. - B.T. Arad (chitanţa nr. x); suma de 10.050 RON consemnată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a mun. Arad pe numele inculpatului A., la dispoziţia D.I.I.C.O.T.-B.T. Arad (chitanţa seria x 021 nr. x/01.09.2017).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alţii, DIICOT - Biroul Teritorial Arad şi inculpatul A.
Prin decizia penală nr. 166/A din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad împotriva sentinţei penale nr. 514/04.12.2017 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi cu reţinerea art. 396 alin. (10) raportat la art. 375 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc, fără drept, în formă continuată.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pe durata şi în condiţiile art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplicarea art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni (deţinere) cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege.
În baza art. 38 cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b). C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă totală de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în detenţie şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prev. de art. 65 C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-au confiscat de la inculpatul A., în vederea distrugerii: cantităţile de 47,1 şi 48,0 grame cannabis; cantităţile de 3,42 şi 0,76 grame substanţă pulverulentă ce conţine cocaină; suma de 300 euro; cantitatea de 96,0 grame cannabis; sumele de 400 euro şi 200 RON; cantităţile de 190,3 grame cannabis, 3,7 grame cannabis şi 27,7 grame cannabis; cantităţile de 20,14 grame pulbere ce conţine compusul 4-CEC (substanţa psihoactivă); 50,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă); 51,0 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă) şi 15,5 grame fragmente vegetale ce conţin compusul ADB-FUBINACA (substanţa psihoactivă).
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 166/A din 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.06.2018.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii.
Prin motivele scrise, inculpatul A. a menţionat că recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În esenţă, inculpatul a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, întrucât singura acţiune sancţionată de lege este situaţia în care o substanţă cu efect psihotrop este stocată/vândută/produsă, iar stocarea/depozitarea este o operaţiune care nu se produce pentru consum propriu, ci pentru desfacere.
Inculpatul a afirmat că nu există dovada că a disimulat sau pretins că substanţele sunt autorizate de lege. De asemenea, a menţionat că stocarea/depozitarea nu este echivalentul deţinerii, iar deţinerea fără disimulare nu este prevăzută de legea penală.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este fondat pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor prin dispoziţiile art. 438 C. proc. pen.
Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.
Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, de a sancţiona deciziile necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
În conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acestuia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.
În cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat a fost invocată incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, care vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Recurentul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, apreciind că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte notează că, în raport de critica recurentului, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" trebuie analizată din perspectiva tipicităţii elementelor obiective din structura normei de incriminare a infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 din Legea nr. 194/2011.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011, republicată, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
În acord cu prima instanţă, curtea de apel a reţinut că, în data de 18.08.2017, orele 12:30-14:40, inculpatul A. a deţinut, fără drept, la imobilul părinţilor săi din localitatea Frumuşani, jud. Arad, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (21,27 grame din compusul 4 - CEC şi 118 grame din compusul ADB -FUBINACA), pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege (ceaiuri), ele fiind descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Instanţa de apel a considerat că această faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 17 din Legea nr. 194 din 7 noiembrie 2011 şi a dispus condamnarea inculpatului.
Prin considerentele deciziei pronunţate în apel, s-a arătat că existenţa faptei nu este condiţionată de realizarea unui scop (comercializarea), iar deţinerea ar intra în accepţiunea de operaţiune definită de textul incriminator.
Deopotrivă, s-a menţionat că literatura juridică şi practica judiciară sunt unanime în a aprecia că deţinerea unor cantităţi de substanţe psihoactive de către inculpaţi, ce precizează că acestea ar fi autorizate potrivit legii sau a căror comercializare ar fi permisă de lege, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, chiar şi în situaţia în care respectivele substanţe nu ar fi puse încă în vânzare.
Înalta Curte notează că adoptarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, s-a impus ca urmare a amplificării exponenţiale a unui fenomen legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic plante etnobotanice şi care prezintă un potenţial extrem de periculos pentru sănătatea persoanelor, scopul acesteia constituindu-l stabilirea cadrului legal de efectuare a operaţiunilor cu aceste categorii de produse.
Norma de incriminare cuprinsă de art. 17 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, prevede sub aspectul elementului material al laturii obiective că acesta constă în efectuarea fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive
Deopotrivă, în cuprinsul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt enumerate categoriile de acţiuni care sunt considerate operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv: fabricare, producere, tratare, sinteză, extracţii, condiţionare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piaţă, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse.
Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că efectuarea de operaţiuni, la care se referă art. 17 din aceeaşi lege, trebuie să fie de natura celor definite prin art. 2 şi, cumulativ, să fie realizate în vederea desfăşurării unor activităţi care să presupună fie intermediere de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fie import sau export de astfel de produse.
Or, în cauză, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a reţinut cu caracter definitiv de către instanţa de apel, că inculpatul A. a deţinut, fără drept, la imobilul părinţilor săi din localitatea Frumuşani, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Aprecierea instanţei de apel că întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 17 din legea specială nu ar fi condiţionată de realizarea unui scop (comercializare), este în contradicţie chiar cu scopul adoptării acestui act normativ care este reprezentat de combaterea comercializării produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive şi combaterea activităţii comercianţilor specializaţi, care oferă spre vânzare astfel de produse periculoase pentru sănătatea persoanelor.
În paragraful nr. 29 al deciziei nr. 481/2017 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017), s-a arătat că, "aşa cum rezultă şi din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011, aceasta s-a impus ca urmare a unui fenomen care se amplifică exponenţial legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» şi care, sub aspectul denumirii comerciale manipulatoare, induc o percepţie pozitivă din partea societăţii şi ascund, în realitate, substanţe echivalente sau similare drogurilor de risc şi de mare risc (...)".
Aşadar, din modalitatea în care legiuitorul a înţeles să formuleze definiţia legală a noţiunii de operaţiune cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, enumerând o serie de noţiuni, cu precizarea că se referă şi la orice altă activitate legală de import, export sau intermediere, rezultă condiţia generală ca oricare dintre operaţiunile prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 să vizeze introducerea produsului finit pe piaţă. Aceeaşi concluzie se desprinde din interpretarea sistematică şi teleologică a legii în ansamblul său, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să reglementeze, în principal, procedura de autorizare pentru a se putea desfăşura, în mod legal, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru consum propriu, excede domeniului de reglementare a Legii nr. 194/2011.
De altfel, prin decizia nr. 10 din 12.09.2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ (n.n. care se referă tot la efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive).
Ca atare, deţinerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în alt scop decât cel prevăzut expres de Legea nr. 194/2011, care vizează importul, exportul sau intermedierea de astfel de produse, nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 17 din lege.
În cauză, simplul fapt al deţinerii de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperite la percheziţia domiciliară din 18.08.2017, cu precizarea că sunt autorizate potrivit legii sau este permisă comercializarea lor, prezentate drept ceaiuri - cum s-a reţinut ca stare de fapt prin decizia instanţei de apel, nu suplineşte, în sine, elementul material al laturii obiective constând în efectuarea de operaţiuni (sub forma deţinerii), legate de importul, exportul sau intermedierea unor asemenea produse.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază întemeiată cererea recurentului inculpat A. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, prevăzută de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Va casa, în parte, decizia recurată şi, înlăturând greşita aplicare a legii:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A. pentru infracţiunea de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, urmând ca inculpatul să execute în detenţie pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 514 din 04 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală privind pe inculpatul A. şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 70 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 166/A din data de 01 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează, în parte, decizia recurată şi, înlăturând greşita aplicare a legii:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu aplic. art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, urmând ca inculpatul să execute în detenţie pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 514 din 04 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală privind pe inculpatul A. şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 3 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 70 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2018.