Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30.04.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice suspendarea executării Ordinului de destituire din funcţia publică nr. 509/20.02.2015 emis de pârât.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1845 din 23 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a dispus suspendarea executării Ordinului de destituire nr. 509/20.02.2015 până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Recursul exercitat în cauză şi apărările intimatului
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (în prezent Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale) criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.
În motivarea recursului, autoritatea pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 14 din legea contenciosului administrativ şi nu a avut în vedere faptul că reclamantul, prin depunerea celor 3 contracte de credit angajate în nume personal, nu a dovedit condiţia producerii unei pagube iminente, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
A mai susţinut recurentul că reclamantul nu a dovedit nici existenţa cazului bine justificat, întrucât din înscrisurile depuse nu au rezultat împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
4. Procedura derulată în recurs
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 20 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, la data de 15 ianuarie 2018.
În şedinţa publică din data sus-menţionată Înalta Curte a pus în discuţia părţilor şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei lipsei de interes în susţinerea căii de atac.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate excepţia invocată în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a Ordinului de destituire din funcţia publică nr. 509/20.02.2015 emis de pârâtul Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, din prevederile legale menţionate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunţării instanţei de fond.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ, reţinând că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii şi al temeiului de drept invocat, subzistă condiţia interesului în promovarea căii de atac.
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut şi actual", conform art. 33 din acelaşi cod. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Interesul constituie una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie, necesară nu numai în momentul declanşării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-pârât viza reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ulterior, fondul acţiunii în anulare a fost soluţionat definitiv, prin decizia nr. 5237/7.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 Curtea de Apel Bucureşti dispunând următoarele:
"Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împotriva sentinţei nr. 422/12.05.2016 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare: Respinge acţiunea ca nefondată."
Cum măsura suspendării executării reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din legea contenciosului administrativ poate fi dispusă şi este aptă să producă efecte juridice numai până la soluţionarea fondului în primă instanţă, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curţii de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs referitoare la neîndeplinirea cerinţelor legale pentru suspendarea executării actelor administrative. De altfel, acest aspect a fost confirmat şi de reprezentanta recurentului în şedinţa publică de judecată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 1845 din 23 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2018.