Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012 emisă de Ministerul Sănătăţii în favoarea SC B. SRL fără respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea 266/2008 a farmaciei, obligarea pârâţilor la plata de daune materiale în cuantum de 200.000 RON şi daune morale în cuantum de 5.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, SC B. SRL a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în anularea Autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012, emisă de Ministerul Sănătăţii, sens în care să se constate ca fiind prescris dreptul reclamantei de a formula plângere prealabilă la data de 19 august 2015, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea 554/2004, respingerea ca tardiv formulată a acţiunii în anularea Autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012, emisă de Ministerul Sănătăţii, fiind încălcat termenul de decădere de un an, prevăzut de dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi alin. (5) teza II din Legea 554/2004, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SRL.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 234/CA/P.I. din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâta SC B. SRL, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâţilor Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului şi SC B. SRL ca tardiv introdusă. A obligat reclamanta la plata sumei de 32.045 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC B. SRL, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli de cazare şi bilete de avion.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 234/CA/P.I. din data de 24 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ. a declarat recurs reclamanta SC A. SRL întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Motivând calea de atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât judecătorul fondului nu a reţinut corect data de la care începe să curgă termenul de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurenta reclamantă că instanţa fondului a avut în vedere o simplă adresă, emisă de Ministerul Sănătăţii şi nesusţinută de nicio altă probă din care să rezulte efectiv care a fost data încărcării pe pagina de internet a instituţiei a menţiunilor referitoare la autorizaţia contestată în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenele de contestare a acestei autorizaţii, recurenta reclamantă arată că, terţ fiind faţă de actul atacat, acest moment coincide cu acela în care a luat cunoştinţă efectiv de conţinutul actului în discuţie.
Or, aprecierea cu privire la acest moment nu poate face abstracţie de faptul că recurenta reclamantă a solicitat Ministerului Sănătăţii, pe calea unei cereri şi apoi a unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, comunicarea acestei autorizaţii, solicitarea fiind respinsă, aşa cum rezultă din cuprinsul Dosarului nr. x/2013.
În plus, recurenta reclamantă arată că a luat cunoştinţă de existenţa autorizaţiei la data de 27 iulie 2015, când, în cadrul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Satu Mare, autorizaţia atacată a fost anexată întâmpinării formulate de Ministerul Sănătăţii.
Aşadar, afirmând că a luat cunoştinţă de existenţa autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012 doar la data de 27 iulie 2015, recurenta reclamantă solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
O a doua critică la adresa hotărârii recurate vizează cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată admise de instanţa fondului, apreciind recurenta, pentru considerentele expuse în cererea de recurs, că înscrisurile depuse de partea adversă şi soluţia, în concret, nu justifică acordarea sumei pretinse de pârâta SC B. SRL.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012 este legală, urmând a fi menţinută, pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a autorizaţiei de funcţionare nr. x din 03 mai 2012, prin care Ministerul Sănătăţii a autorizat funcţionarea unei farmacii aparţinând intimate SC B. SRL, fără respectarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 a farmaciei.
În consecinţă, a solicitat anularea actului administrativ precum şi obligarea pârâţilor la plata de daune materiale în cuantum de 200.000 RON şi daune morale în cuantum de 5.000.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
Cererea recurentei reclamante a fost transmisă instanţei de fond prin poştă, la data de 17 februarie 2016, conform menţiunilor existente pe plicul aferent corespondenţei.
Prin sentinţa civilă criticată în prezenta cauză, instanţa fondului a respins acţiunea recurentei reclamante ca fiind tardiv formulată, apreciind că a fost depăşit termenul de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la faptul că datele privind autorizaţia de funcţionare în litigiu au fost publicate pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii la data de 03 mai 2013.
Reţine, în acest sens, prima instanţă, că termenul de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a împlinit la data de 3 mai 2013, astfel că prezenta acţiune, introdusă la 19 februarie 2016, este tardiv formulată.
Soluţia instanţei este corectă, cu luarea în considerare, însă, şi a următoarelor precizări, referitoare la cursul termenului de decădere:
În acord cu instanţa fondului, curtea subliniază faptul că termenul de decădere de un an, pentru formularea acţiunii în anularea autorizaţiei de funcţionare contestate în prezenta cauză, curge de la data de la care recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ, fiind irelevantă orice aserţiune prin care se tinde raportarea la cunoaşterea efectivă şi detaliată a conţinutului actului administrativ.
De altfel, nemulţumirea recurentei reclamante vizează faptul că autorizaţia de funcţionare contestată a fost emisă cu încălcarea criteriului demografic prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, aceasta fiind singura critică la adresa legalităţii actului administrativ, de unde se poate trage concluzia că momentul de început al termenelor pentru formularea plângerii prealabile şi, subsecvent, pentru formularea acţiunii în contencios administrativ, începe să curgă de la data când recurenta reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa autorizaţiei de funcţionare a farmaciei şi nu din momentul în care i-a fost comunicat actul, moment care nici nu este relevant pentru formarea unei opinii asupra legalităţii actului, din perspectiva recurentei reclamante.
A reţinut prima instanţă că acest moment, al cunoaşterii existenţei autorizaţiei de funcţionare atacate trebuie să coincidă cu momentul îndeplinirii formelor de publicitate impuse de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, considerent corect în principiu, însă, aşa cum a arătat recurenta reclamantă, nu există în cauză un element obiectiv de natură a confirma susţinerea Ministerului Sănătăţii, în sensul că datele privind autorizaţia de funcţionare în litigiu au fost publicate pe pagina de internet a instituţiei la data de 3 mai 2012.
Însă, probatoriul administrat în cauză atestă faptul că recurenta reclamantă a luat cunoştinţă de existenţa autorizaţiei de funcţionare cel mai târziu la data 4 martie 2013, când Ministerul Sănătăţii a comunicat apărătorului recurentei reclamante faptul că, în urma verificării bazei de date, ce este afişată şi pe site-ul ministerului, rezultă că pe teritoriul oraşului Negreşti Oaş, jud. Satu Mare, sunt autorizate 6 unităţi farmaceutice, ultima autorizaţie fiind cea emisă pentru C. Farmacie în structura SC B. SRL (adresa nr. x din 19 februarie 2013 depusă la Dosar nr. x/2013 al Tribunalului Satu Mare).
Prin urmare, coroborarea faptului publicării datelor cu privire la autorizarea, în structura SC B. SRL, a unităţii farmaceutice C. Farmacie în oraşul Negreşti Oaş, jud. Satu Mare cu datele cuprinse în adresa nr. x din 19 februarie 2013, prin care recurenta reclamantă a fost înştiinţată cu privire la existenţa unei autorizaţii de funcţionare şi invitată să acceseze datele publice cu privire la această autorizaţie, conduce la concluzia că recurenta reclamantă avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă cu privire la existenţa autorizaţiei de funcţionare contestată în prezenta cauză cel mai târziu la data de 4 martie 2013.
Or, şi dacă aprecierea în privinţa respectării termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se face prin raportare la acest din urmă moment (4 martie 2013), cererea formulată de recurenta-reclamantă la data de 17 februarie 2016 este tardiv introdusă.
Faţă de aceste considerente, soluţia primei instanţe asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii se impune a fi menţinută, recursul nefiind fondat, sub acest aspect.
Analizând sentinţa civilă criticată din perspectiva soluţionării capătului de cerere accesoriu, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, curtea constată că recursul este fondat, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 451 - art. 453 C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Luând în considerare circumstanţele cauzei, care nu reflectă o complexitate deosebită nici din perspectiva fondului pricinii, soluţia în concret şi activitatea desfăşurată de avocat, curtea apreciază că suma de 10.000 RON (în care sunt incluse cheltuielile de deplasare şi cazare şi onorariu avocaţial redus) răspunde exigenţei de proporţionalitate impuse de art. 451 alin. (1) C. proc. civ., astfel că va admite recursul de faţă exclusiv sub acest aspect şi va casa în parte sentinţa civilă criticată, în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor la care a fost obligată recurenta-reclamantă până la concurenţa sumei de 10.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 234/CA/2016 - P.I. din 24 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond de la suma de 32.045 RON la suma de 10.000 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT