Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea De Apel Bucureşti, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea Deciziei nr. 96 din 2 februarie 2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea sa în funcţie conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei decizii prin care să stabilească o încadrare a sa şi un cuantum al venitului salarial brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 1 ianuarie 2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31 decembrie 2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31 decembrie 2017 şi cel efectiv încasat până la data soluţionării irevocabile a cererii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de completare a cererii de chemare în judecată, depusă la dosarul cauzei la data de 25 iunie 2018, reclamanta a solicitat instanţei, în prealabil pronunţării pe capetele de cerere formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată, şi modificarea în tot a Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 57 din 19 martie 2018 în sensul admiterii contestaţiei pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 96 din 2 februarie 2018.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 4157 din 17 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a declinat în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionarea a cauzei, având ca obiect anulare act administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2018.
Prin Sentinţa civilă nr. 8 din 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti - SCAF, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, invocată de reclamantă.
A declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ şi fiscal de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea De Apel Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi a sesizat Înalta Curte cu soluţionarea acestuia.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti - SCAF pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti îl constituie problema instanţei competente să soluţioneze cererea formulată de reclamanta A. împotriva intimatei Curtea de Apel Bucureşti.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 aprilie 2018, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti, anularea Deciziei nr. 96 din 2 februarie 2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti privind reîncadrarea sa în funcţie conform Legii nr. 153/2017, obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la emiterea unei decizii prin care să stabilească o încadrare a sa şi un cuantum al venitului salarial brut astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 1 ianuarie 2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31 decembrie 2017, obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata diferenţelor salariale. Prin cererea de completare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat şi modificarea în tot a Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 57 din 19 martie 2018, în sensul admiterii contestaţiei pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 96 din 2 februarie 2018.
Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017 prevăd că "(1) prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.".
Având în vedere că pârâta din cauza pendinte este Curtea de Apel Bucureşti, instanţă învestită cu Înalta Curte apreciază întemeiate argumentele acestei instanţe pentru declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în discuţie în favoarea altei instanţe, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, întrucât Curtea de Apel Bucureşti are calitatea de pârâtă în dosarul pe care a fost învestită să-l soluţioneze.
Potrivit art. 127 C. proc. civ., care instituie o prorogare legală a competenţei teritoriale, "(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.".
Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. trebuie avute în vedere prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a stabilit că:
"dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.".
Curtea Constituţională a reţinut că prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate, A constatat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces, prin urmare dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Înalta Curte apreciază corectă argumentarea Curţii de Apel Bucureşti potrivit căreia, în raport de art. 127 C. proc. civ., această instanţă (Curtea de Apel Bucureşti) are în litigiul pendinte o dublă calitate, atât calitatea de pârâtă în procesul civil, cât şi calitatea de instanţă învestită să soluţioneze cererea de chemare în judecată, astfel că se impunea invocarea excepţiei de necompetenţă şi declinarea de competenţă, în baza art. 132 rap. la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiile imparţialităţii justiţiei şi dreptului la un proces echitabil, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi intimata Curtea de Apel Bucureşti în favoarea Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.
Procesat de GGC - MM