Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 196 din 23 noiembrie 2017 Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2017 şi a respins această cerere ca inadmisibilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 27 septembrie 2017, emisă de pârâtă, până la soluţionarea cererii de anulare la instanţa de fond.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a dat o greşită interpretare normelor legale aplicabile în speţă, a ignorat unele norme legale incidente, a reţinut greşit faptele şi susţinerile părţilor.
Referitor la prima condiţie, cea a cazului bine justificat, instanţa de fond o consideră ca fiind îndeplinită prin prisma faptului că, în cauză, condiţia cazului bine justificat este legată de legalitatea actului administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită. Legea impune ca acesta deşi beneficiază de prezumţia de legalitate să fie afectat de o evidentă nelegalitate raportată la elementele de fapt şi de drept avute în vedere la emiterea actului.
Astfel de împrejurări vădite de fapt sau şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Plecând de la aceste aspecte, instanţa de fond, îşi întemeiază soluţia pe motive contradictorii şi interpretând greşit normele legale aplicabile în speţă reţine că situaţiile de fapt expuse ar avea o influenţă importantă şi asupra prezentei cereri, prezumând o eventuală neregularitate a actului administrativ, în condiţiile în care aceasta nu este investită cu soluţionarea pe fond a unei contestaţii împotriva actului administrativ fiscal, ci este investită doar cu o cerere de suspendare a acestuia.
Deşi instanţa de fond admite excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2017 şi respinge această cerere ca inadmisibilă, îşi întemeiază soluţia pe analizarea Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2017. Aşadar, dispozitivul este în contradicţie cu considerentele sentinţei atacate.
Instanţa de fond nu constată şi nu motivează că Decizia de impunere nr. x din 27 septembrie 2017 este afectată de o evidentă nelegalitate raportată la elementele de fapt şi de drept avute în vedere la emiterea actului.
Instanţa de fond reţine în mod greşit şi nemotivat ca şi caz bine justificat faptul că din raportul de inspecţie fiscală din 27 septembrie 2017, rezultă, referitor la avizul de inspecţie fiscală nr. x din 18 iulie 2017, că nu se completează rubrica privind data de comunicare a acestuia către contribuabil.
În condiţiile date, instanţa de fond trebuia să se limiteze la a analiza cauza cu care a fost investită, respectiv să verifice doar dacă cele două condiţii prevăzute în mod imperativ de lege a fi îndeplinite sunt întrunite, fără a face prezumţii cu privire la legalitatea actului administrativ şi fără a analiza fondul cauzei.
În acest sens, pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, or, în cazul de faţă, decizia de impunere a cărei suspendare se solicită îndeplineşte condiţiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza şi în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.
Instanţa de fond nu motivează îndeplinirea acestei condiţii legale raportat la decizia de impunere a cărei suspendare se solicită.
Pentru a evidenţia, pentru a demonstra îndeplinirea acestei condiţii existenţa pericolului producerii unei pagube este necesar să se demonstreze inclusiv cu date tehnice (cifre de afaceri, sumele aflate în conturi, termene de plată, etc) felul în care, prin executarea actului administrativ, ar fi afectată iremediabil activitatea sa, pentru ca instanţa să poată aprecia în concret dacă cererea este fondată sau nu.
Ori la dosar nu au fost prezentate astfel de documente şi în ciuda acestui fapt instanţa de fond a analizat situaţia de fapt referitoare la prejudiciu şi a constatat, nelegal, că este îndeplinită cerinţa pagubei iminente.
În consecinţă, este evident că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, instanţa de fond limitându-se la a indica presupuse motive de nelegalitate a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27 septembrie 2017, pentru care admite excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării şi respinge această cerere ca inadmisibilă sau demersuri prin care organul constatator îi prejudiciază prin demararea executării silite.
Emiterea Deciziei de impunere nr. x din 27 septembrie 2017 nu blochează activitatea contribuabilului, nu-i interzice acestuia să îşi achite creditele şi salariile din veniturile pe care le poate obţine în continuare.
Simpla afirmaţie că, prin executarea actelor administrativ-fiscale, reclamanta ar fi grav prejudiciată, nu poate conduce la îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.
Recurenta mai arată că reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, iar punerea în executare a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, deşi este generatoare de pagubă pentru patrimoniul reclamantei, nu este suficientă pentru a demonstra existenţa pagubei iminente întrucât executarea actului administrativ atacat poartă doar riscul de a pune în dificultate financiară reclamanta.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru contribuabili mijloci constituită la nivelul regiunii Craiova, suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, a deciziei de impunere nr. x din 27 septembrie 2017 (Anexa nr. 1.1) şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 27 septembrie 2017 (Anexa nr. I.2) emise de pârâtă precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată determinate de formularea cererii de suspendare.
Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de impunere.
Din raportul de inspecţie fiscală întocmit pentru perioada anterioară, la 30 iunie 2017 rezultă că autorităţile fiscale au verificat achiziţiile intracomunitare de bunuri şi servicii efectuate în perioada aprilie - august 2016, analizând solicitările la rambursare prin decontul de TVA aferent fiecărei luni, fără a reţine nelegalitatea acestora şi fără a dispune măsuri.
În raportul de inspecţie fiscală din 27 septembrie 2017 sunt verificate aceste aspecte fără a se justifica reluarea controlului.
Din raportul de inspecţie fiscală din 27 septembrie 2017, rezultă că referitor la avizul de inspecţie fiscală nr. x din 18 iulie 2017 nu se completează rubrica privind data de comunicare a acestuia către contribuabil, în condiţiile în care art. 122 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevede că înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală are obligaţia să înştiinţeze, în scris, contribuabil în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
Cu atât mai mult cu cât contribuabilului a fost supus inspecţiei fiscale şi anterior, în acelaşi an, pentru o perioadă anterioară, se impunea anunţarea acestuia despre inspecţia fiscală cu consecinţe asupra legalităţii efectuării acestei proceduri.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, raportat la achiziţiile intracomunitare care au determinat creşterea stocului de asemenea produse la nivelul reclamantei se constată că şi cu ocazia efectuării inspecţiei anterioare, finalizată în iunie 2017, autoritatea fiscală a avut la dispoziţie aceleaşi documente putând determina pe baza unei viziuni de ansamblu obligaţiile fiscale datorate.
Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.
Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.
Raportat la cuantumul ridicat al creanţei fiscale stabilite prin decizia de impunere a cărei suspendare se solicită se constată că o asemenea executare ar produce consecinţe grave asupra activităţii societăţii care are un număr mare de angajaţi şi care are în derulare contracte de credit, inclusiv credit de tip overdraft, cu plafon de 950.000 de Euro, iar executarea silită ar fi de natură să nu mai permită executarea obligaţiilor de plată a salariilor, determinând disponibilizări, respectiv obligaţiile de achitare a ratelor de credit, ceea ce ar putea determina activarea unor clauze de scadenţă anticipată cu consecinţe grave asupra însăşi existenţei societăţii.
Înalta Curte mai constată că intimata-reclamantă a susţinut că este în curs de negociere cu privire la contractarea unui credit de aproximativ 500.000 de Euro necesar realizării unei investiţii pentru punerea în funcţiune a unei linii performante de fabricarea plăcilor tehnice din cauciuc. Potrivit dovezii de la dosar B. transmite confirmarea faptului că societatea reclamantă are în analiză un contract de credit de investiţii în suma menţionată în vederea achiziţionării de utilaje de producţie. De asemenea, pentru realizarea acestei investiţii facturile de la 79 şi 80 atestă obligaţia de plată a unei sume de 200.000 de Euro către furnizori din străinătate în vederea achiziţionării liniei de producţie menţionate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Craiova împotriva Sentinţei nr. 196/F - CONT din 23 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 martie 2019.
Procesat de GGC - MM