Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de la data de 10.05.2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, suspendarea executării: Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/22.07.2014, Deciziei nr. 396/10.12.2014, Deciziei nr. F-BC-518/22.07.2014, Dispoziţiei nr. 17706/22.07.2014, Deciziei nr. 23159/22.12.2014 şi Raportului de evaluare întocmit de SC B. SRL - Piatra-Neamţ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 104/2017 pronunţată în data de 06 iulie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins, în consecinţă, capetele de cerere privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.07.2014 şi a raportului de evaluare întocmit de SC B. SRL, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi a dispus suspendarea executării Deciziilor nr. 517/22.07.2014 şi nr. 518/22.07.2014, a Dispoziţiei nr. 17706/22.07.2014 emise de A.J.F.P. Bacău şi a Deciziilor de soluţionare a contestaţiilor nr. 396/10.12.2014, nr. 23159/22.12.2014 emise de DGFP Iaşi, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău.
3. Recursurile formulate în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare a actelor administrativ fiscale.
Prin motivele de recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fapt care atrage incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcându-se dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Se apreciază că, judecătorul fondului a prejudecat fondul litigiului prin faptul că şi-a întemeiat hotărârea pe concluziile unui raport de expertiză din dosarul de fond nr. x/2015 .
A susţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive bine justificate care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului şi, în consecinţă, având în vedere prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate a considerat că cererea de suspendare este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparate.
În cuprinsul criticilor sale pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău a apreciat că soluţia este nelegală şi netemeinică.
S-a apreciat că, judecătorul fondului nu a motivat soluţia pronunţată când a reţinut că prin probele administrate în Dosarul nr. x/2015 constituie elemente evidente care să creeze un dubiu asupra actelor administrativ-fiscale contestate.
A mai arătat că, intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi având în vedere că ambele recurente au invocat în cuprinsul motivelor de recurs critici similare, ele vor fi analizate împreună, potrivit considerentelor ce urmează:
Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
În speţă, prima instanţă a admis cererea reclamantei, apreciind, în esenţă, că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) şi 15 din Legea nr. 554/2004, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, cu cererea de suspendare a executării: Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/22.07.2014, Deciziei nr. 396/10.12.2014, Deciziei nr. F-BC-518/22.07.2014, Dispoziţiei nr. 17706/22.07.2014, Deciziei nr. 23159/22.12.2014 şi Raportului de evaluare întocmit de SC B. SRL - Piatra-Neamţ.
În speţă, prima instanţă a reţinut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, criticile invocate cu privire la temeiurile şi probele avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligaţiilor fiscale sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privinţa modului în care organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în raport cu situaţia de fapt. O dovadă în acest sens sunt şi concluziile experţilor desemnaţi în dosarul de fond nr. x/2015, ele reprezentând indicii de nelegalitate suficiente pentru a reţine existenţa unui caz bine justificat.
Mai mult, organele fiscale recurente nu aduc în concret nicio critică acestui raţionament, făcând aprecieri teoretice referitoare la noţiunea de caz bine justificat, astfel încât instanţa de recurs nu poate reţine niciun element care să contrazică raţionamentul primei instanţe.
Pe de altă parte, admiterea în primă instanţă a acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe este în măsură să întărească aparenţa de legalitate în favoarea reclamantei.
Cât priveşte paguba iminentă, executarea actelor administrativ fiscale pune reclamanta în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile contractuale şi a-şi continua activitatea în domeniul asfaltărilor de drumuri.
Astfel cum a reţinut în mod corect judecătorul fondului din cuprinsul actelor ataşate la dosar, obligaţiile suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei sunt în cuantum considerabil, a fost reluată executarea silită, bunurile mobile au fost scoase la vânzare prin licitaţie publică.
Deşi recurenţii-pârâţi susţin că intimata-reclamanta nu a arătat în concret care sunt împrejurările ce reprezintă cazul bine justificat, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa deciziei emise şi nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcţionarea societăţii, Înalta Curte constată că această dovadă a fost dovedită şi întărită şi prin ceea ce s-a invocat în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs: poprirea conturilor, instituirea sechestrului asupra bunurilor şi chiar vânzarea la licitaţie publică a bunurilor societăţii pentru sume modice, procedură ce ar bloca activitatea societăţii şi în final ar duce la incapacitate de plată, efect care nu ar putea fi atenuat printr-o eventuală întoarcere a executării. În plus, nu poate fi neglijată nici durata mare până la soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva actelor de control, precum şi faptul că urmează a fi calculate accesorii pentru perioada suspendării, în cazul în care demersul judiciar împotriva actelor de control va duce la confirmarea acestora.
Ca urmare, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că erau îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia pagubei iminente, condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău împotriva Sentinţei nr. 104/2017 din 06 iulie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.
Procesat de GGC - GV