Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 876/2019

Şedinţa publică din data de 01 februarie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - CNCI [succesoarea legală conf. art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor], în principal - obligarea pârâtei ANRP să emită titlul de plată corespunzător sumei de 149.503,98 RON, actualizată la data plăţii, plătibilă într-o singură tranşă, iar în subsidiar - ANRP să emită titlul de plată corespunzător sumei de 149.503,98 RON actualizată, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale prevăzute de lege începând cu data de 01.01.2014 urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei reclamanţilor.

La termenul de judecată din data de 8 iunie 2015, s-a luat act de precizarea la acţiune formulată de reclamanţi prin apărător, în sensul că nu înţeleg să se judece în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - CNCI.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1608 pronunţată în data de 8 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în favoarea reclamanţilor titlurile de plată aferente anilor 2014 şi 2015, în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 republicată, şi a respins în rest celelalte capete de cerere şi solicitarea privind actualizarea, ca neîntemeiate.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond:

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de fond nu a avut în vedere că reclamanţii au somat şi poprit conturile ANRP prin intermediul BEJA C. în dosarul de executare nr. x/2012, suma poprită nelegal fiind retrasă la data de 18 octombrie 2012 din conturile instituţiei.

A precizat că dreptul a cărui realizare se solicită a fost deja realizat prin încheierea procedurii de executare silită demarate de către reclamanţi.

Totodată se arată că reclamanţii în cuprinsul cererii de chemare în judecată invocă propria culpă pentru demararea procedurii de executare silită şi mai mult, nu au restituit suma de bani încasată nelegal.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 martie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 29 septembrie 2017.

La data de 29 septembrie 2017, recurentul-pârât Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Conform încheierii de şedinţă din 20 aprilie 2018 cauza a fost suspendată având în vedere că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 29 iulie 2017, avocatul acestuia menţionând că nu are cunoştinţă despre dezbaterea succesiunii şi nici nu poate indica moştenitorii acestuia.

Recurenta pârâtă a formulat mai multe cereri de repunere pe rol a cauzei, respectiv la data de 3 octombrie 2018 - când prin încheierea din data de 2 noiembrie 2018 a fost menţinută măsura suspendării şi la data de 4 decembrie 2018, când s-a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 1 februarie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, de apărările expuse, ţinând cont de probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, se constată următoarele:

Prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 13771/FF/26.08.2010 a fost emis titlu de despăgubiri în favoarea reclamanţilor A., D. şi B., în calitate de moştenitori, în cuantum de 200.338,00 RON, procedura de valorificare a deciziei fiind prevăzută de Capitolul V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, introduse prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Suma stabilită prin Decizia nr. 13771/FF/26.08.2010, actualizată plus cheltuieli de executare, în cuantum total de 224.255,98 RON a fost primită de reclamanţi prin poprire asupra conturilor ANRP în dosarul de executare nr. 1271/2012 - BEJA "C.".

Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 5198/01.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 212/2014 a Tribunalului Bucureşti, a fost admisă contestaţia la executare formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind anulate actele de executare silită realizate în Dosarul de executare silită nr. x/2012.

De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 81710/01.07.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, a fost admisă acţiunea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor fiind dispusă întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 1271/2012 al BEJA "C.", fiecare dintre pârâţii fiind obligat să plătească reclamantei câte 74.751,99 RON.

Este de necontestat că intimaţii-reclamanţi sunt titularii titlului de despăgubiri în cuantum de 200.338,00 RON, conform Deciziei nr. 13771/FF/26.08.2010, dar prin executarea silită dreptul de creanţă stabilit s-a stins.

Dreptul de creanţă a renăscut însă în condiţiile în care executarea silită a fost anulată, dispunându-se şi întoarcerea executării, dar recunoaşterea dreptului de creanţă este condiţionat de restituirea sumelor încasate în dosarul de executare silită, obligaţia de emitere a titlului de plată în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 devenind exigibilă la data restituirii de către intimaţii-reclamanţi a sumei de despăgubire stabilită prin titlul de despăgubiri, respectiv Decizia nr. 13771/FF/26.08.2010.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile C. civ., ci dispoziţiile legilor speciale, valorificarea Deciziei privind acordarea de despăgubiri urmând procedura prevăzută de Capitolul V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 raportat la dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Faptul că reclamanţii au urmat procedura de valorificare a titlului de despăgubiri conform art. 4 din Decizia nr. 13771/FF/26.08.2010 nu este imputabil recurentei-pârâte, dar în situaţia factuală expusă dreptul de creanţă a intimaţilor-reclamanţi va renaşte la data restituirii sumelor executate silit, astfel că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlurilor de plată aferent tranşelor anuale aferente anilor 2014 şi 2015 în condiţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013. Obligaţia A.N.R.P. de a emite în favoarea reclamanţilor titlurile de plată aferente tranşelor anuale scadente conform art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 se naşte după restituirea de către aceştia a sumei de 224.255,98 RON încasate în urma Dosarului de executare nr. 1271/2012 al BEJA "C".

Compensarea sumelor invocată de intimaţii-reclamanţi, respectiv a sumei încasate ca urmare a executării silite, cu suma ce urmează a fi stabilită prin titlu de plată în condiţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 nu poate fi valorificată în acest cadru procesual, instanţa de contencios administrativ fiind învestită cu soluţionarea prezentei cauze în condiţiile art. 2 lit. l) şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013 alin. (1): "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", iar conform alin. (4) "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

Premisa emiterii titlului de plată în condiţiile art. 41 alin. (1) din actul normativ evocat o constituie existenţa unui drept de creanţă, fundamentat pe titlul de despăgubiri dar în cauza de faţă reclamanţii au încasat suma reprezentând despăgubiri, prin executare silită. Este adevărat că formele de executare au fost anulate, dispunându-se întoarcerea executării, dar dreptul de creanţă al intimaţilor-reclamanţi va renaşte doar după restituirea sumelor executate silit.

Înalta Curte constată, aşadar, că recursul pârâtei este întemeiat doar cu privire la obligarea acestei instituţii de a emite titlurile de plată, după restituirea de către reclamanţi a sumei executate silit.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1), (6) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 şi a art. 41 din acelaşi act normativ precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 1608 din 8 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va obliga pârâta ANRP la emiterea în favoarea reclamanţilor a titlurilor de plată anuale ale despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 13771/FF/26.08.2010 emisă de C.C.S.D., obligaţie ce urmează a fi executată începând cu expirarea unui termen de 30 de zile de la data restituirii de către fiecare reclamant către ANRP a sumei de 74.751,99 RON, executate silit în Dosarul nr. x/2012 al BEJA "C.".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei civile nr. 1608 din 08 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B.

Obligă pârâta A.N.R.P. să emită în favoarea reclamanţilor titlurile de plată anuale ale despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 13771/FF/26.08.2010 emisă de C.C.S.D., obligaţie ce va fi executată începând cu expirarea unui termen de 30 de zile de la data restituirii de către fiecare reclamant către ANRP a sumei de 74.751,99 RON, executate silit în Dosarul nr. x/2012 al BEJA "C.".

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV