Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 august 2015, reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat:
1.suspendarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015 emis de pârâtă, până la momentul pronunţării hotărârii în ceea ce priveşte fondul cauzei,
2.anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015, ca nelegal şi netemeinic,
3.anularea Deciziei nr. 22202 din 19 iunie 2015 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal anterior nominalizat, ca nelegală şi netemeinică,
4.constatarea nulităţii absolute şi înlăturarea din Contractul de finanţare nr. x din 4 mai 2010, a următoarelor prevederi contractuale:
- Art. 2 pct. 2 (8) din contract, iar din Anexa I:
- Art. (3) pct. 3 (1) primul şi cel de-al treilea (ultimul) paragraf,
- Art. 11 pct. 11 (3) paragraful final,
- Art. 13 pct. 13 (2),
- Art. 16 pct. 16 (3) primul paragraf, cu constatarea, pe cale de consecinţă, a încetării, prin ajungerea la termen, în data de 4 mai 2015, a Contractului de finanţare mai sus precizat.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2490 din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. SRL, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
* Prima instanţă a preluat într-o manieră mecanică susţinerile sterile, abstracte, eronate şi nelegale ale intimatei, fără să ţină seama de cele nouă motive de nelegalitate ale actelor administrative contestate.
* Judecătorul fondului nu a sancţionat încălcarea principiului neretroactivităţii legii: Decizia nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale obliga autoritatea emitentă să întemeieze în drept Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015 pe dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, iar nu pe cele ale O.U.G. nr. 66/2011.
* În condiţiile în care definiţia legală (decurgând din art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003) şi definiţia contractuală (decurgând din art. 16 pct. 16 din Anexa 1 la Contractul de finanţare) a "neregulii" impuneau raportarea strictă la prejudiciul creat, în mod nelegal atât intimata cât şi prima instanţă au făcut referire la prejudiciul potenţial.
* Intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de prevederile art. 4, art. 5 şi art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv cele de monitorizare (trimestrială) pentru realizarea efectivă a unui control preventiv, de identificare, de gestionare a riscurilor şi pentru informarea beneficiarilor cu privire la riscul producerii de nereguli.
* Intimata nu a solicitat niciodată societăţii să remedieze aspectele pe care le considera neconforme cu derularea Proiectului. Cu toate acestea, intimata a stabilit faptul că nu conduita sa a creat recurentei imposibilitatea de a considera că actualii aşa-zişi indicatori de nereguli nu sunt conformi cu Proiectul finanţat.
* AFIR a considerat că Proiectul nu poate fi realizat făcând abstracţie de situaţia de fapt reţinută cu prilejul controlului efectuat la locul realizării investiţiei (anterior celui documentar, prin care s-a constatat îndeplinirea obligaţiilor asumate de societate prin cererea de finanţare), dar şi de limitele prevăzute la art. 26 O.U.G. nr. 66/2011, la art. 3 pct. 3 (1) şi art. 13 pct. 13 (2) din Anexa 1 la Contractul de finanţare.
* AFIR a emis un act administrativ nemotivat, deoarece nu a indicat în concret care este prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce.
* Intimata a încălcat principiul proporţionalităţii sancţiunii, întrucât a dispus retragerea întregii finanţări primite pentru realizarea Proiectului.
* Prin interpretarea greşită a prevederilor art. 9 lit. f) raportate la cele ale art. 1 alin. (1) din O.M.A.D.R. nr. 567/2008, intimata a stabilit că recurenta împreună cu societatea B. SRL a depăşit plafonul fixat în cadrul "schemei de minimis", dar şi că cele două sunt întreprinderi legate.
* Prima instanţă nu a ţinut seama de considerentele expuse în Sentinţa civilă nr. 2490 din 6 octombrie 2015 în care s-a statuat că întreprinderile analizate nu sunt legate.
* Judecătorul fondului cauzei a interpretat mecanic, birocratic şi, prin urmare, greşit finalitatea Măsurii 312, precum şi situaţia de fapt, raportate la specificul Proiectului şi la Hotărârea CJUE din Cauza nr. C-434/12. În concret, instanţa nu a ţinut seama de faptul că, în speţa de faţă:
- concurenţa nu a fost afectată de aprobarea sau derularea Proiectului recurentei;
- specificul anumitor raporturi de muncă nu afectează îndeplinirea obiectivului creării şi menţinerii celor 8 locuri de muncă în mediul rural;
- prin raportul contractual cu societatea B. SRL, recurentei i s-a oferit posibilitatea de a presta servicii care să deservească suprafeţe foarte întinse de teren agricol şi, prin urmare, de a efectua lucrări "nefracţionate", ceea ce a contribuit la deţinerea unui randament sporit faţă de situaţia în care, de pildă, ar fi efectuat lucrări pentru persoane fizice şi/sau juridice, proprietar sau detentor ai unor suprafeţe mai mici, cum ar fi cei 126 de arendatori ai cocontractantului recurentei.
Recurenta precizează faptul că a achiziţionat utilajele prin procedurile prevăzute de lege, fără a acorda vreunei entităţi un avantaj nejustificat, a păstrat dreptul de proprietate asupra acestuia în patrimoniul său, a prestat servicii ce au profitat întregii comunităţi de la locul de implementare a Proiectului, a creat şi a menţinut 8 locuri de muncă în spaţiul rural, a contribuit la diversificarea serviciilor oferite comunităţii şi a generat bugetului local venituri adiţionale. În atare condiţii, nu se poate susţine faptul că finalitatea schemei de ajutor nu poate fi atinsă când, de fapt, aceasta a fost îndeplinită.
În consecinţă, speţa de faţă, nu se poate vorbi despre existenţa unei neregularităţi, deoarece nu există o abatere şi niciun prejudiciu concret.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata AFIR a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.
4.2. Recurenta a formulat note scrise .
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în notele scrise ale intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.
Recurenta-reclamantă SC"A." SRL a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:
- Decizia nr. 22202 din 19 iunie 2015 prin care intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a respins contestaţia administrativă formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 23 aprilie 2015, privind Proiectul "Înfiinţare micro- întreprindere prin achiziţie de utilaje SC"A." SRL", ce face obiectul Contractului de finanţare nr. x din 4 mai 2010;
- Procesul-verbal anterior nominalizat, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei o creanţă bugetară în valoarea de 832.692,14 RON, reprezentând ajutorul financiar acordat din fonduri europene şi de la bugetul de stat.
În cuprinsul Procesului-verbal analizat s-a reţinut de către emitent faptul că au fost create în mod artificial condiţii pentru accesarea fondurilor europene, între societatea SC "A." SRL şi societăţile "C." SRL şi "B." SRL, existând legături care conduc la concluzia că societatea recurentă a fost creată cu scopul eludării prevederilor procedurale care limitau accesul la Măsura 312. Organul de control a apreciat că este vorba despre întreprinderi legate date fiind legăturile existente între societăţile verificate. De asemenea, s-a reţinut că nu a fost atins obiectivul Măsurii 312, întrucât nu s-au creat cele 8 locuri de muncă preconizate prin cererea de finanţare, salariaţii recurentei având contract cu fracţiune de normă la aceasta şi prestând muncă şi pentru celelalte două societăţi. Totodată, s-a arătat faptul că fost îngreunată îndeplinirea obiectivelor măsurii prin prisma principiului concurenţei de piaţă.
Aşa cum rezultă din conţinutul Procesului-verbal, intimata s-a raportat, printre altele, la dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum acesta a fost interpretat de CJUE în Cauza C-434-12 Slancheva Sila, precum şi în Nota directoare pentru auditori nr. 22 a Comisiei Europene din 10 octombrie 2013.
Analizând existenţa unor elemente obiective şi a unor elemente subiective, intimata a identificat existenţa unor conexiuni între societăţile beneficiare ale celor trei proiecte analizate, respectiv a unor indicatori fizici, funcţionali-legal şi de afacere/contabili/financiari, care dovedesc scopul nedeclarat al fragmentării unei investiţii mai mari în mai multe investiţii mai mici, în vederea depăşirii plafonului măsurii.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, confirmând legalitatea actelor administrative contestate în cauză.
Răspunzând punctual la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reţine următoarele:
5.1. Critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 66/2015 este nefondată.
Pornind de la prioritatea dreptului european, consacrată la nivel constituţional prin dispoziţiile art. 148 alin. (2), Înalta Curte va avea în vedere statuările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra acestei chestiuni ca argument în combaterea ideii în sensul că ar fi incidentă definiţia neregulii, cuprinsă în art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, care ar fi mai favorabilă din perspectiva modului în care impune condiţia prejudiciului.
Astfel, instanţa europeană a reţinut că "prin intermediul celei de a patra întrebări în cauza C-260/14, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în împrejurările din cauza principală, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice.
În această privinţă, dintr-o jurisprudenţă constantă reiese că atunci când statele membre adoptă măsuri prin care pun în aplicare dreptul Uniunii, ele au obligaţia de a respecta principiile generale ale acestui drept, printre care figurează, în special, principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime (a se vedea, în special, Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctele 35 şi 36, precum şi jurisprudenţa citată).
Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, deşi principiul securităţii juridice se opune aplicării retroactive a unui regulament, cu alte cuvinte, unei situaţii anterioare intrării sale în vigoare indiferent de efectele favorabile sau nefavorabile pe care le-ar putea avea o astfel de aplicare asupra persoanei interesate, acelaşi principiu impune ca orice situaţie de fapt să fie în mod normal apreciată, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, în lumina normelor de drept în vigoare la data producerii sale. Cu toate acestea, deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi (a se vedea în special Hotărârea din 3 septembrie 2015, A2A, C-89/14, EU:C:2015:537, punctul 37 şi jurisprudenţa citată).
Astfel cum reiese din aceeaşi jurisprudenţă, nici domeniul de aplicare al principiului încrederii legitime nu poate fi extins într-atât încât să împiedice, la modul general, o nouă reglementare să se aplice efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare".
În acest context, cu privire la cea de a patra întrebare (care a fost redată mai sus), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a răspuns:
«Principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale».
Prin urmare, în urma interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, contrar celor menţionate de Curtea Constituţională a României (Decizia nr. 66/2015), calificarea neregulii se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se faptul că definiţia dată neregulii prin această ordonanţă este în concordanţă cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006.
De asemenea, şi stabilirea corecţiilor financiare ar putea fi făcută în baza O.U.G. nr. 66/2011 "cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare".
În speţă, "situaţia" apărută sub imperiul legii vechi este dată de împrejurarea că recurentul a încălcat dispoziţiile legale incidente în materia achiziţiilor publice, forma actelor normative în vigoare la momentul derulării procedurilor respective, precum şi prevederile contractului de finanţare.
Pentru a fi în prezenţa unei nereguli, trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale naţionale şi/sau europene, precum şi prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
5.2. Critica referitoare la lipsa prejudiciului rea, este nefondată.
Prin neregulile săvârşite s-au adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.
Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenul de "prejudiciu" are semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internaţional.
Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.
Referitor la "existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene ...", art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevede:
"(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.
(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".
Aşadar, în acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune, implicit, potenţialitatea prejudicierii bugetului U.E.
5.3. Critica referitoare la nemotivarea Procesului-verbal contestat, deoarece emitentul acestuia nu a indicat în concret care este prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce, este nefondată, în raport de argumentele prezentate la punctul anterior, dar şi de faptul că obligaţia de recuperare a fondurilor acordate în cadrul Măsurii analizate intervine automat, la constatarea neregulilor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.
5.4. Critica recurentei potrivit căreia sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului şi a Hotărârii CJUE din data de 12 septembrie 2013 pronunţată în cauza C-434/12 este nefondată.
Art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011 privind Normele de aplicare a Regulamentului CE 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi ecocondiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru Dezvoltare Rurală prevede că:
"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."
Prin Hotărârea din 12 septembrie 2013 pronunţată în cauza C - 434/12 Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, CJUE a statuat că:
"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că, condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.
Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.
Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.
2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."
În mod indubitabil, aşa cum a argumentat şi judecătorul fondului, în speţa de faţă sunt întrunite cele două elemente la care face referire instanţa europeană în hotărârea mai sus arătată.
Instanţa de control judiciar reţine că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi, precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de microîntreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.
Art. 52 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 - în baza căruia a fost solicitat ajutorul financiar nerambursabil pentru proiectul recurentei - are ca obiectiv susţinerea măsurilor de diversificare a economiei rurale şi cuprinde ajutoarele pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor, în scopul promovării spiritului antreprenorial şi consolidării mediului economic.
În acord cu cele precizate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta a primit 20 de puncte pentru asumarea obligaţiei de creare a 8 locuri de muncă, însă această obligaţie nu a fost respectată. Astfel, conform adresei eliberate de ITM Timiş nr. 26661/CCCMMR din 17 decembrie 2014, din cei 8 salariaţi ai recurentei, 6 sunt angajaţi şi la C. SRL, cu fracţiune de normă, iar 2 sunt angajaţi cu normă întreagă la B. SRL. Aşadar, în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, beneficiarul nu a respectat structura personalului şi nu a creat 8 noi locuri de muncă, cerinţă asumată prin cererea de finanţare (a se vedea dosar fond); în plus, beneficiarul a angajat persoane care au domiciliul în mediul urban, fiind încălcate prevederile din Fişa tehnică a Măsurii 312.
Este de observat faptul că ambele societăţi C. SRL şi A. SRL au fost punctate cu câte 20 de puncte cu scopul de a crea fiecare 8 noi locuri de muncă în spaţiul rural, însă acestea au angajat aceleaşi persoane, angajaţii lucrând cu fracţiune de normă în ambele societăţi, nefiind create cele 16 noi locuri de muncă în spaţiul rural. Prin urmare, este corectă concluzia primei instanţe în sensul că a fost eludat scopul Măsurii 312, întrucât nu s-a procedat la crearea de noi locuri de muncă, ci doar la o preluare de personal de la o societate la alta.
În mod indiscutabil, obiectivul general al Măsurii 312, anterior arătat, nu este îndeplinit în cauza de faţă, întrucât entităţile juridice aflate în discuţie operează în cadrul unui grup economic mai mare şi s-au constatat elemente comune între cele două societăţi beneficiare de finanţare FEADR.
Nici obiectivul specific al Măsurii 312, anterior arătat, nu este îndeplinit în condiţiile în care, din analiza contractelor de prestări servicii ale celor doi beneficiari, rezultă că aceştia îşi prestează servicii reciproc sau către societăţi comerciale în care au calitatea de asociat.
Aşadar, după cum a evidenţiat şi judecătorul fondului, există elementele comune între solicitanţi (aceştia fiind rude între ele) care conduc la concluzia că există premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin depăşirea plafonului maxim alocat pentru realizarea celor două proiecte în acelaşi timp.
Altfel spus, cei doi solicitanţi au procedat la fracţionarea artificială a unui proiect de investiţii, încercând în această modalitate să depăşească plafonul maxim de sprijin financiar.
În altă ordine de idei, existenţa elementului subiectiv presupune intenţia beneficiarului de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condiţiile necesare pentru dobândirea acestuia.
Înalta Curte apreciază că este judicioasă concluzia primei instanţe în sensul că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta a fost înfiinţată cu scopul vădit de depăşire, în mod artificial, a impedimentelor pe care le avea societatea B. SRL în accesarea Măsurii 312 (nu era microîntreprindere nouă, nu avea sediul în mediul rural, asociatul unic nu mai avea vârsta sub 40 de ani, accesase anterior fonduri europene).
Pe aspectul analizat, prezintă relevanţă cele statuate de CJUE în Hotărârea din 12 septembrie 2013:
"Astfel, fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanţa menţionată pentru a stabili caracterul artificial al creării condiţiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică şi/sau personală dintre persoanele implicate în operaţiunea de investiţii respectivă.
Existenţa acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiţi investitori candidaţi la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte" (paragrafele 40, 41 din hotărâre).
De asemenea, în Nota Directoare pentru Auditori nr. 22 data de 10 octombrie 2013 emisă de Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală s-a arătat că, pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal şi real al cererii de finanţare; adică, elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice şi prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal.
Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, se regăsesc indicatorii de fraudă nominalizaţi în Nota directoare, după cum urmează:
* indicatori externi, fizici
- locurile de implementare ale proiectelor sunt situate în aceeaşi localitate, respectiv localitatea Lenauheim, sat Grabaţ, clădire sediu brigadă mecanică jud. Timiş, unde are punct de lucru şi societatea B. SRL;
- contractele de comodat prin care au fost dobândite spaţiile pe care au fost realizate cele două investiţii au fost încheiate cu D. şi societatea B. SRL, pentru spaţiul din sat Grabaţ, clădire sediu brigadă mecanică jud. Timiş.
* indicatori funcţionali-legali
- există legături de rudenie atât între persoanele din conducerea SC A. SRL şi SC C. SRL (fraţi), cât şi între persoanele din conducerea celor două societăţi şi persoanele din conducerea societăţii către care au fost prestate servicii, respectiv SC B. SRL (fiu-tată);
- asociaţii unici şi administratorii societăţilor anterior arătate au acelaşi domiciliu;
- asociatul unic de la SC A. SRL a fost administrator şi la SC B. SRL şi a fost desemnat reprezentant legal al investiţiei realizate pe Măsura 121 de către SC B. SRL;
- aşa cum s-a arătat anterior, 6 din cei 8 salariaţi sunt angajaţi atât la societatea recurentă cât şi la SC C. SRL, cu fracţiune de normă, iar 2 salariaţi sunt angajaţi cu normă întreagă la SC B. SRL;
- asociatul unic de la SC C. SRL a fost angajat muncitor necalificat la SC A. SRL, cu normă parţială de muncă 4 ore/zi, în perioada 27 octombrie 2010 - 2 septembrie 2014, iar asociatul unic de la SC A. SRL a fost angajat muncitor necalificat la SC C. SRL, în perioada 17 iulie 2012 - 2 septembrie 2014, cu timp parţial de 4 ore/zi;
- asociatul unic de la recurentă este angajat consilier/inginer agronom la SC B. SRL, începând cu data de 1 ianuarie 2008 - în prezent, cu normă întreaga de 8 ore/zi.
* indicatori de afaceri, financiar-contabil
- cei doi beneficiari, respectiv recurenta şi SC C. SRL au clienţi comuni, respectiv SC B. SRL (D. - tatăl celor doi beneficiari).
În raport de aspectele anterior prezentate, este corectă concluzia primei instanţe în sensul că nu există niciun element care să conducă la ideea că s-a intenţionat crearea unei veritabile microîntreprinderi autonome care să deruleze o afacere proprie, aşa cum s-a declarat prin cererea de finanţare. Într-adevăr, acţiunea concertată a societăţilor analizate, deţinute de membrii aceleiaşi familii confirmă faptul că s-a urmărit dezvoltarea afacerii iniţiale prin achiziţionarea de noi utilaje necesare acesteia.
De asemenea, în mod justificat judecătorul fondului a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 346/2004: prin prestarea de servicii către o societate comercială unde beneficiara are şi calitatea de asociat, precum şi prin existenţa aceluiaşi domeniu de activitate, cu coduri CAEN care sunt interdependente rezulta că cele două societăţi sunt întreprinderi legate.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurenta a încălcat declaraţia pe propria răspundere din Contractul de finanţare (anexa 4.2) în care a arătat că SC A. SRL este întreprindere autonomă. Or, potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Contractul de finanţare, cererea de finanţare devine obligatorie pentru beneficiar. Ca atare, acesta din urmă avea obligaţia să menţină acea condiţie de întreprindere autonomă pe toată durata de valabilitate a Contractului.
5.5. Critica recurentei referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii, este nefondată.
Principiului proporţionalităţii, reglementat în art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, impune ca orice acţiune întreprinsă în materie să ţină seama de natura şi de gravitatea nereguli constatate, precum şi de amploarea şi implicaţiile financiare ale acestora.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea emitentă respectă aceste exigenţe.
Acest aspect a fost analizat în mod judicios de către instanţa de fond care a reţinut că "obligaţia returnării integrale a finanţării a fost asumată contractual de părţi şi, pe de altă parte, o astfel de sancţiune nu poate fi considerată disproporţionată în raport de faptele constatate. Cât timp se reţine crearea în mod artificial de condiţii pentru accesarea unei finanţări, retragerea integrală a finanţării nu poate fi considerată disproporţionată, ci este singura măsură care respectă acest principiu al proporţionalităţii. Aceasta întrucât întreaga finanţare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condiţiilor artificial create de beneficiar."
De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene cât şi art. 5 alin. (3) din Regulamentului Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în ceea ce priveşte măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală, fac referire la neacordarea integrală a finanţării.
5.6. Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în sensul că partea adversă nu putea emite procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare dedus judecăţii în condiţiile în care aceasta a avut cunoştinţă de aspectele prezentate în cuprinsul său chiar de la momentul selectării cererii de finanţare.
Conform art. 2 alin. 8 din Contractul de finanţare, durata de valabilitate a acestuia reprezintă durata de execuţie a contractului de finanţare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi făcute către Autoritatea Contractantă.
Potrivit prevederilor art. 3 (1) - Obligaţii din Anexa I - Prevederi generale- la Contractul de finanţare:
"Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul."
În speţa de faţă, de la momentul efectuării ultimei plăţi şi până la data demarării procedurii de control nu au trecut cei 5 ani de monitorizare a Contractului.
Verificările ex post derulate în speţa de faţă se încadrează în această perioadă şi nu pot fi limitate de faptul că proiectul a fost supus unor verificări de eligibilitate şi selecţie anterioare.
Totodată, nu poate fi incidentă situaţia reglementată de dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, deoarece autoritatea publică competentă în acest domeniu nu a putut stabili încă de la depunerea cererilor de finanţare intenţia de eludare a schemei de ajutor. Este de observat faptul că numai după efectuarea controalelor s-a putut stabili existenţa legăturilor financiare în sensul anterior precizat, precum şi a celorlalte elemente care confirmă existenţa condiţiilor artificiale, nefiind vorba despre culpa autorităţii competente.
5.6. Instanţa de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanţă în speţa de faţă considerentele expuse în Sentinţa nr. 3219 din 3 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, în condiţiile în care nu este vorba despre o soluţie definitivă.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC "A." SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2490 din 6 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM