Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3 din 28 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins ca inadmisibilă, contestaţia formulată de S.C. A. S.R.L. Călăraşi împotriva Deciziei penale nr. 49 din data de 12 martie 2018 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reţinut că prin Decizia penală nr. 49 din data de 12 martie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Călăraşi împotriva Deciziei penale nr. 406/A din data de 22 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, întrucât a fost introdus împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi atacată pe calea apelului.
Împotriva Deciziei penale nr. 49 din data de 12 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestaţie S.C. A. S.R.L. Călăraşi, calea de atac fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 3 din 28 ianuarie 2019, întrucât a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive, împotriva căreia legea nu prevede nicio cale de atac.
Împotriva Decizie penale nr. 3 din 28 ianuarie 2019 a formulat recurs contestatoarea, cauza fiind înregistrată pe rolul Înalta Curte - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În prezenta cauză, instanţa supremă constată că a fost sesizată cu un recurs formulat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Călăraşi împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 3 din 28 ianuarie 2019, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că S.C. A. S.R.L. Călăraşi a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o altă cale de atac ce a vizat o decizie definitivă, învestind Înalta Curte - Completul de 5 Judecători cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Călăraşi împotriva Deciziei penale nr. 3 din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. Călăraşi împotriva Deciziei penale nr. 3 din 28 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2019.
Procesat de GGC - NN