Deliberând asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia invocată nu are legătură cu fondul cauzei.
Împotriva acestei dispoziţii din Încheierea nr. 68/2019, A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În motivele scrise, recurenta a arătat că a invocat excepţia de neconstituţionalitate cu privire la procedura prevăzută în art. 328 din C. proc. pen., în măsura în care verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului, de către procurorul ierarhic superior, printr-o ordonanţă ce stinge conflictul penal dintre stat şi inculpaţi, nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, lipsa controlului judecătoresc în situaţia infirmării rechizitoriului fiind contrară dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, art. 131 din Constituţia României, privind rolul Ministerului Public şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, privind egalitatea în faţa legii. A precizat că cererea de sesizare este admisibilă fiind îndeplinite toate cerinţele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători - Penal 2-2019, constată că este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanţa constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, instanţa constată că excepţia a fost invocată de recurentă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen. referitoare la actul de sesizare a instanţei, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Se constată că recurenta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen., întrucât ordonanţa de infirmare a rechizitoriului nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară şi că lipsa controlului judecătoresc în situaţia infirmării rechizitoriului contravine art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, art. 131 din Constituţia României, privind rolul Ministerului Public şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, privind egalitatea în faţa legii. Emiterea rechizitoriului, urmată de un act de stingere a acţiunii penale emis de procurorul manager, fără a exista posibilitatea de a se analiza legalitatea acestei soluţii de către un judecător, situează procurorul ierarhic superior într-o poziţie cu atribuţii extinse în raport cu judecătorul de cameră preliminară, care analizează rechizitoriul numai din perspectiva legalităţii, fără a antama fondul cauzei. S-a mai arătat că atribuţiile procurorului ierarhic superior, în raport cu verificarea rechizitoriului, prin posibilitatea dispunerii unei soluţii de stingere definitivă a conflictului real sau aparent de drept penal, fără control judecătoresc, creează o inegalitate în faţa legii, între inculpaţii care comit infracţiuni în raport cu care există persoane vătămate şi inculpaţii autori ai unor infracţiuni care prejudiciază numai interesele publice ori în care nu au fost identificate persoane vătămate (omorul săvârşit asupra unei persoane fără moştenitori) şi, respectiv autorii infracţiunilor în cazul cărora nu există un interes al persoanei vătămate (s-a realizat o convenţie civilă) de a contesta soluţia.
Această cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional a dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen. a fost invocată în cadrul procedurii prev. de art. 341 C. proc. pen., referitoare la posibilitatea persoanei ale cărei interese sunt vătămate, să formuleze plângere împotriva măsurilor procurorului.
Admisibilitatea acestei cereri reclamă însă îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce nu este suficient a fi pur tangenţială, ci trebuie să fie evident semnificativă şi în strânsă corelaţie cu soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului.
Finalitatea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituţionalitate a posteriori orice dispoziţie legală, deoarece excepţia de neconstituţionalitate constituie o excepţie de procedură, prin care partea care o ridică urmăreşte împiedicarea unei judecăţi (respectiv a pronunţării unei soluţii) ce s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Se constată că argumentele invocate de către recurentă în susţinerea excepţiei tind la a sublinia necesitatea verificării sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi a ordonanţei de infirmare, nu numai a rechizitoriului astfel cum prevăd în prezent dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.
Or, raportat la exigenţele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepţie se doreşte chiar modificarea textului ce reglementează cuprinsul actului de sesizare a instanţei.
Astfel că, în mod corect, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat cerinţa privind legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei, nu este îndeplinită.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
Va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. 68 din data de 14 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2019.
Procesat de GGC - NN