Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, excepţia este ridicată de una dintre părţi, de instanţa de judecată sau de procuror şi dispoziţia care formează obiectul excepţiei nu a fost constatată, ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
S-a apreciat că, din dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă faptul că instanţa în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării acesteia, numai în situaţia în care excepţia este inadmisibilă, respectiv, când este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, s-a apreciat că, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, respectiv, ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 invocată de contestatorul condamnat (care privesc condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale) nu are legătură cu cauza pendinte, al cărui obiect este contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, contestatorul criticând modalitatea de redactare a textului legal invocat, tinzând astfel la modificarea şi completarea legii de organizare judecătorească, cât şi la modificarea competenţei prevăzute în C. proc. pen. cu privire la instanţele care judecă anumite cauze, aspecte ce nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători a mai reţinut că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României este în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei prin care, criticându-se lipsa unei dispoziţii legale cu conţinutul dorit de autorul excepţiei sau modalitatea de adoptare a unui act legislativ, se urmăreşte modificarea legii.
Totodată, instanţa a apreciat că se doreşte completarea ori modificarea textului de lege, aspect ce nu se poate valorifica pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională nu are competenţa să legifereze.
Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, contestatorul A. a formulat recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 11.04.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată şi având fixat prim termen de judecată la data de 22 aprilie 2019.
În esenţă, contestatorul A. a susţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale vizează sintagma "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 respectiv, sintagmele "instanţă în faţa căreia s-a ridicat" şi "instanţa de judecată" din cuprinsul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care fac referire la faptul că instanţa ce a fost învestită să judece o cauză în baza unei legi sau a unui anumit text de lege este aceeaşi cu instanţa de judecată învestită, prin alin. (1), (2), (4), (5) ale aceluiaşi articol, să judece dacă excepţia de neconstituţionalitate ridicată poate fi trimisă sau nu instanţei de contencios constituţional, fiind evident că excepţia ridicată ar privi un articol dintr-o lege sau o lege în baza căreia ar judeca cauza.
Examinând recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a condiţiilor de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.
Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate sunt în vigoare la data soluţionării cererii;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători reţine că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluţionarea cauzei" vizează incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată asupra soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenţa unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.
În acord cu concluzia la care a ajuns prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată că excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmelor "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, invocate de contestator, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, al cărei obiect l-a constituit contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei penale nr. 167 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 judecător şi că, recurentul contestator critică modalitatea de redactare a textelor legale invocate, tinzând astfel la modificarea şi completarea legii de organizare judecătorească.
Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale (Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014) şi s-a pronunţat în sensul respingerii ca inadmisibile a excepţiilor prin care, criticându-se lipsa unei dispoziţii legale cu conţinutul dorit de autorul excepţiei sau modalitatea de adoptare a unui act normativ, se urmăreşte modificarea legii.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "instanţelor judecătoreşti" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a sintagmelor "instanţa în faţa căreia s-a ridicat", respectiv "instanţa de judecată" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - NN