Asupra admisibilităţii în principiu a recursului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârile ce formează obiectul recursului
a) Prin încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de A.
b) Prin Decizia nr. 2788 din 13 iunie 2018, pronunţată în acelaşi dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei civile nr. 473 din 23 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I civilă.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva hotărârilor menţionate la pct. 1 a declarat recurs A., expunând critici sumare cu privire atât la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cât şi cu privire la fondul cauzei, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
3. Procedura de filtrare a recursului
Recursul, fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că, în cauză, cererea de recurs împotriva încheierii pronunţate de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, angajează o competenţă de recurs pe orizontală, respectiv o judecată realizată de un complet aflat pe acelaşi nivel ierarhic (cu completul care a pronunţat hotărârea atacată), iar, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2788 din 13 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia a II-a civilă, nu este admisibil, întrucât vizează o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 1 aprilie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
După comunicarea raportului, părţile nu au depus puncte de vedere la raport.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., Completul de filtru constată următoarele:
a) În ce priveşte recursul privind soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în litigiul respectiv.
Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
"Art. 29. - [...]
(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
În acest context, sunt relevante, în sensul celor arătate în continuare, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017, publicată în M. Of. nr. 580/20.07.2017, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti.
Astfel, conform parag. 21 - 26 şi 28 din decizia instanţei de contencios constituţional s-a statuat că:
"21. [...] dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.
22. [...] obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii.
23. În continuare, Curtea urmează a analiza dacă acest recurs se poate exercita numai în limitele controlului judiciar specific fiecărei tipologii de cauze, fiind limitată de ultimul grad de jurisdicţie specific cauzei respective, sau, din contră, se poate exercita până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. [...].
24. În schimb, hotărârea judecătorească pronunţată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti [în materie civilă, secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...)], prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu mai poate fi atacată la "instanţa imediat superioară", deoarece aceasta nu există. [...].
25. În această situaţie particulară, a gradului de jurisdicţie reprezentat chiar de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, Curtea reţine că structura de organizare a instanţelor judecătoreşti nu poate fi un motiv care să anihileze un drept stabilit chiar prin Legea nr. 47/1992, pentru că premisa este aceea a configurării organizării instanţelor judecătoreşti în funcţie de drepturile procesuale ce incumbă subiectelor de drept, şi nu invers. [...]
26. [...] Blocarea accesului la această cale de atac în ipoteza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă în ultimul grad de jurisdicţie reprezintă o încălcare a dreptului la acces liber la justiţie prin raportare la folosirea căilor de atac, contrar art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 129 din Constituţie. De asemenea, ţinând cont de faptul că echitatea procedurii se evaluează în funcţie de garanţiile procesuale de care dispun părţile în litigiu, Curtea constată că textul criticat încalcă şi art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil.
28. Prin urmare, în acest caz particular, în temeiul art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie, în lipsa unei reglementări exprese cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de recurs astfel formulată angajează, în mod intrinsec, o competenţă de recurs pe orizontală, respectiv o judecată realizată de un complet aflat pe acelaşi nivel ierarhic. Prin urmare, până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, ca o consecinţă a prezentei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că instanţele judecătoreşti urmează să aplice în mod direct art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie, devenind, astfel, competente să soluţioneze recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti, pronunţate în ultimul grad de jurisdicţie, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate [...]".
În virtutea caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi în considerarea faptului că "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului deciziilor sale, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta" (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995), se apreciază că, în aplicarea directă a dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie în sensul considerentelor citate anterior ale pct. 28 din Decizia nr. 321/2017, cererea de recurs împotriva încheierii pronunţate de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, angajează o competenţă de recurs pe orizontală, respectiv o judecată realizată de un complet aflat pe acelaşi nivel ierarhic (cu completul care a pronunţat hotărârea atacată), în speţă, secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, urmare a Deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 207/2018 a fost introdus alin. (3) al Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform căruia "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Având în vedere argumentele prezentate anterior, faţă de considerentele de la pct. 28 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, în aplicarea directă a art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) - (3) şi art. 129 din Constituţie şi în temeiul art. 245 şi art. 247 alin. (1) coroborat cu art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiată excepţia necompetenţei materiale a Completului de 5 judecători în materie civilă de a soluţiona prezentul recurs, reţinută prin raport, urmând ca, în temeiul art. 136 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului împotriva încheierii din 13 iunie 2018, privind soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, să fie declinată în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
b) În ce priveşte recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2788 din 13 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, secţia a II-a civilă
În conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţia României, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii, iar art. 22 alin. (1) din acelaşi cod prevede că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat expres de dispoziţiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Astfel, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Totodată, principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
De asemenea, C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Cap. III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.
Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluţionată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.
Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2788 din 13 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de A. împotriva încheierii din 13 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2016, în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Fără cale de atac.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2788 din 13 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN