Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 562 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 936 din data de 19 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2008.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, sub un prim aspect, că revizuentul A. nu a precizat care este cazul de revizuire - dintre cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen. - pe care îl invocă în cadrul cererii formulate, astfel că, cererea nu corespunde cerinţelor prevăzute de art. 456 alin. (2) C. proc. pen., iar sub un al doilea aspect, s-a constatat că cererea de revizuire nu se referă la o hotărâre penală definitivă, care să fi soluţionat fondul cauzei, în condiţiile în care, prin Sentinţa nr. 936 din 19 mai 2008 a fost trimisă plângerea formulată de petentul A. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar faptele învederate nu au aptitudinea de a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea.
Împotriva acestei hotărâri, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2019.
Prin Decizia penală nr. 81 din 20 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 562 din 15 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.
Instanţa a reţinut că recurentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi ordinare de atac.
Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 19 iunie 2019 sub nr. x/2019.
La termenul din 17 septembrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac exercitate de către petent.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Criteriul de examinare a admisibilităţii căii de atac exercitate în prezenta cauză va decurge din natura hotărârii contestate şi nu din respectarea sau nu a termenului de declarare a căii de atac. Atunci când natura însăşi a mijlocului procedural folosit de parte este inaptă pentru a satisface interesul procesual urmărit, este lipsit de relevanţă dacă mijlocul procedural a fost sau nu exercitat în termen.
Din actele dosarului reiese că recurentul A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 81 din 20.03.2019, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că recurentul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o altă cale de atac ce a vizat o decizie definitivă, învestind Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac şi împotriva hotărârilor definitive, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României. În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele anterior expuse, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A., împotriva Deciziei penale nr. 81 din data de 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A., împotriva Deciziei penale nr. 81 din data de 20 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.
Procesat de GGC - GV