Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 05.02.2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov ca pe baza hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 49030,12 euro, reprezentând contravaloare tratament, servicii medicale efectuate în străinătate.
Prin sentinţa civilă nr. 1408/07.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată şi tot ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1408/07.11.2016 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Dosarul a fost înregistrat, în vederea soluţionării apelului, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2016.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă
Prin încheierea din data de 28.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi instanţe, reţinând că prin prisma Metodologiei prevăzute de H.G. nr. 304/2014 din 16 aprilie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind asistenţa medicală transfrontalieră, apelanta - reclamantă se află în situaţia refuzului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al Casei de Asigurări de Sănătate de a rambursa contravaloarea asistenţei medicale transfrontaliere acordate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene şi plătite de acesta.
Ca urmare a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. f şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2 decembrie 2004, precum şi dispoziţiile art. 96 C. proc. civ., litigiul fiind unul de competenţa secţiei de contencios administrativ.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Prin decizia civilă nr. 123 din data de 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal; a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1408/07.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.
De asemenea, a constatat ivit conflictul de competenţă negativ; a suspendat judecata cauzei şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată de secţia a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti, cererea de apel declarată fiind în mod corect înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel - ca instanţă ierarhic superioară competentă funcţional să soluţioneze calea de atac îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în materie civilă.
S-a mai reţinut că în primă instanţă, pârâtul Ministerul Sănătăţii a invocat excepţia necompetenţei materiale cu motivarea că litigiul ar fi unul administrativ, iar instanţa a respins această excepţie, reţinând natura civilă a pretenţiilor ce fac obiectul cauzei, soluţia nefiind apelată cu privire la acest aspect, astfel că hotărârea judecătorească a dobândit autoritate de lucru judecat cu privire la acest aspect, conform art. 430 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 130 alin. (1) C. proc. civ., doar excepţia necompetenţei generale poate fi invocată în orice stare a pricinii, astfel că instanţa de apel nu avea nici un temei legal pentru invocarea din oficiu şi declinarea soluţionării apelului.
II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii prin prezenta speţă, respectiv cea care guvernează acţiunile în justiţie prin care se solicită obligarea pârâţilor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov la plata unor sume, reprezentând contravaloare tratament şi servicii medicale efectuate în străinătate.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă funcţională tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
În speţă, conflictul negativ de competenţă s-a ivit în soluţionarea unei cauze aflate în faza procesuală a apelului.
La fond, cauza a fost soluţionată de o instanţă civilă, respectiv de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 1408/07.11.2016, prin care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată şi tot ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov.
Anterior pronunţării acestei soluţii, prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 17.10.2016, în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată de către pârâtul Ministerul Sănătăţii prin întâmpinarea formulată, statuând că pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză au natură civilă, astfel că atrag competenţa de soluţionare privitoare la această materie.
Astfel, se constată că, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, natura civilă a cauzei deduse judecăţii, câtă vreme asupra acestui aspect prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a pronunţat, iar calea de atac a apelului nu a fost exercitată şi împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de necompetenţă materială.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că în speţă este vorba despre o necompetenţa funcţională, ivită între două secţii ale Curţii de Apel Bucureşti, una în materie civilă şi cealaltă în materia contenciosului administrativ şi cum această necompetenţă nu se înscrise în categoria necompetenţelor de ordine publică, expres prevăzute la art. 129 şi 130 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., rezultă că se circumscrie necompetenţelor de ordine privată, în privinţa cărora art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. dispune, cu caracter imperativ, că aceasta poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile anterior evocate, orice excepţie privind necompetenţa de ordine privată nici nu poate face obiect al analizei în instanţa de apel, de vreme ce aceasta poate fi invocată doar de către pârât şi cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, competenţa de soluţionare a cauzei rămânând câştigată cauzei odată cu depăşirea acestui moment.
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a apelului revine instanţei ierarhic superioare celei care a soluţionat cauza pe fond şi cum cauza de faţă a fost soluţionată în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, competenţa de soluţionare a apelului revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu intimaţii Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2018.