Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1012/2018

Şedinţa publică din data de 12 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal - Complet specializat pentru contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/11.12.2013.

Prin sentinţa nr. 302 din data de 06.05.2014, Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2013.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3037 din 11 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală.

În argumentarea memoriului recurs, recurentul apreciază că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, considerând că raţiunea stabilirii prin lege a incompatibilităţilor a fost determinată de dorinţa legiuitorului ca persoanele ce deţin anumite funcţii publice să nu desfăşoare anumite activităţi economice, care ar putea conduce la anumite suspiciuni.

În acest sens, arată că societatea fiind declarată inactivă şi nefiind supusă procedurilor de administrare referitoare la declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor şi, nefăcând nici un act de reactivare în sensul celor prevăzute de Ordinul nr. 81/2008, recurentul a fost determinat să considere că în fapt nu administrează nicio societate.

Astfel, consideră că o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 poate determina admiterea recursului, context în care solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiuni şi anularea raportului atacat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 06 noiembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 12.02.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 12.03.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimatul-reclamant are ca obiect verificarea legalităţii raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că partea s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât nu a respectat prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În concret, emitentul actului administrativ a avut în vedere faptul că intimatul a deţinut simultan, în perioada 10.09.2012 - 07.10.2013, atât funcţia de autoritate publică de primar, cât şi calitatea de administrator al S.C. "B." S.R.L.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea reclamantului şi a menţinut raportul de evaluare dedus judecăţii pentru următoarele considerente:

¤ faptul declarării contribuabilului ca inactiv, conform O.U.G. nr. 92/2003 coroborată cu Ordinul ANAF nr. 819/2008 pentru aprobarea procedurii privind declararea contribuabililor inactivi, nu are relevanţă asupra calităţii de administrator;

¤ prin reglementarea cazurilor de incompatibilitate între cele două calităţi prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, s-a urmărit ca persoana care deţine o funcţie publică să adopte o conduită preventivă de natură să-l împiedice să ajungă în situaţia de exercitare a unei activităţi în stare de incompatibilitate.

¤ împrejurarea că societatea comercială la care reclamantul este administrator nu a desfăşurat activităţi de comerţ după data declarării ca inactiv a contribuabilului nu echivalează cu încetarea calităţii pe care reclamantul o deţinea, deoarece manifestarea de voinţă, în acest sens, trebuie să fie expresă şi neechivocă, în caz contrar, existând posibilitatea ca activitatea de comerţ să fie reluată oricând (după reactivare, cu îndeplinirea obligaţiilor fiscale).

În raport de aspectele de fapt reţinute, instanţa de fond a concluzionat în sensul că reclamantul s-a aflat într-o stare de incompatibilitate reală, iar actul administrativ contestat nu îi lezează drepturile şi interesele legitime, motiv pentru care se impune a fi menţinut.

Această soluţie este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, deoarece a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că: "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

Recurentul-reclamant a exercitat funcţia de viceprimar al comunei Pietroşani, judeţul Teleorman în perioada 10.09.2012 - 07.10.2013, după cum rezultă din adresa nr. x/2013, emisă de Primăria Comunei Pietroşani, judeţul Teleorman.

În intervalul 23.07.2002 - 07.10.2013, acesta a deţinut funcţia de administrator la S.C. "B." S.R.L., cu nr. de ordine în Registrul Comerţului J x/2002 şi cu sediul social în comuna Pietroşani, Judeţul Teleorman.

Înalta Curte apreciază că nu prezintă importanţă împrejurarea că societatea comercială nu a desfăşurat activitate în intervalul anterior arătat.

Legea aplicabilă în materia analizată interzice cumulul de calităţi, necondiţionat de venitul realizat din activităţile comerciale, motiv pentru care nu poate fi primită apărarea recurentului-reclamant în sensul că societatea la care a deţinut funcţia de administrator nu a mai avut activitate din anul 2009, fiind în stare de insolvabilitate şi inactivă, atât timp cât acesta nu a dat eficienţă dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşadar, recurentul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi de administrator la o societate comercială.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3037 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2018.