Asupra cauzei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Agentia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei nr. 20325 din 19.06.2014, precum şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.04.2014, acte administrative emise de pârâtă. S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cauzei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 367 din 23 decembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti).
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 367 din 23 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile recurate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond.
În susţinerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat.
Într-o primă critică adusă sentinţei recurate, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a apreciat greşit că facilitarea încheierii unui contract de comodat, prin care administratorul unei dintre societăţi a oferit în folosinţă gratuită un teren în vederea dezvoltării proiectului, ca urmare a relaţiei de prietenie dintre administratorul S.C. A. S.R.L. şi administratorul S.C. B. Individual Precision S.R.L. (SC D. SRL), dl. E., ar reprezenta un ajutor nejustificat. Domnul F. nu a plătit nicio chirie domnului E. pentru folosinţa terenului, astfel încât faptul că a sprijinit realizarea proiectului nu poate fi calificat drept un ajutor nejustificat
O a doua critică adusă sentinţei recurate vizează omisiunea analizei de către instanţa de fond a argumentului privind nerespectarea de către Autoritatea Contractantă a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Anexa 1 la Contractul de finanţare, prin care se menţionează că pârâta avea obligaţia emiterii unei somaţii pentru remedierea deficienţelor constatate, înaintea aplicării unei sancţiuni.
Autoritatea Contractantă era obligată, potrivit contractului de finanţare, să aducă la cunoştinţa beneficiarului deficienţele existente, printr-o somaţie scrisă, în vederea remedierii acestora, cerinţă care nu a fost, însă, îndeplinită de către instituţia intimată.
O a treia critică vizează faptul că aspectele reţinute ca nereguli de organul administrativ şi care i-au fost imputate reclamantei prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.04.2014, erau cunoscute de la data depunerii proiectului şi au fost aprobate de intimata-pârâtă, astfel încât acestea nu-i mai puteau fi ulterior imputate.
4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie
În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului la 16 mai 2016, după comunicarea cererii de recurs către intimată la 23 martie 2015.
Raportul realizat în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ. Atât recurenta, cât şi intimata nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu.
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, în şedinţă publică, pentru data de 27 februarie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Motivele de recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
i) Cu privire la contractul de comodat
Este neîntemeiată critica reclamantei că analiza efectuată de Curtea de Apel Timişoara este eronată cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate fi calificată ca neregulă în derularea contractului de finanţare, respectiv încheierea unui contract de comodat între S.C. B. S.R.L. şi persoana fizică E..
Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat în sensul că, de vreme ce nu a fost identificată o interdicţie legală sau contractuală pentru care procurarea de către un terţ a unui avantaj în favoarea reclamantei, acest aspect nu poate constitui, de plano, o neregulă în executarea contractului.
Aşadar, prima instanţă a arătat că relaţiile contractuale dintre S.C. B. S.R.L. şi persoana fizică E. nu pot fi subsumate conceptului de "neregulă" în sensul art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, iar criticile formulate în recurs apar ca nefondate sub acest aspect.
Este adevărat, însă, că instanţa a menţinut actele administrative atacate pentru celelalte nereguli reţinute de instituţia pârâtă, apreciind că dispoziţiile legale privind corecţiile financiare reţinute în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.04.2014 au fost corect aplicate.
ii) Cu privire la trimiterea unei somaţii pentru remedierea deficienţelor
Este nefondată critica reclamantei privind omisiunea analizării de către instanţă a obligaţiei ce revenea pârâtei, potrivit contractului de finanţare, de a aduce la cunoştinţa beneficiarului deficienţele existente, printr-o somaţie scrisă, în vederea remedierii acestora.
Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat aspectul invocat de reclamantă, arătând că "somarea reclamantei pentru reintrarea în legalitate nu mai era aptă să înlăture deturnarea scopului contractului - care era deja una efectivă." Aşadar, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că efectuarea controlului ex-post, având în vedere şi situaţia de fapt reţinută în speţă (neîndeplinirea obiectivelor proiectului), nu era de natură să mai poată înlătura deficienţele constatate de autoritatea pârâtă.
Aşa fiind, în mod corect s-a reţinut că nerespectarea de către pârâtă a procedurii instituite prin dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Anexa 1 la contractul de finanţare nu este de natură să producă o vătămare reclamantei şi, în consecinţă, actele administrative atacate nu pot fi anulate.
iii) Cu privire la previzibilitatea activităţii organului administrativ
Este neîntemeiată şi critica referitoare la faptul că neregulile care i-au fost imputate reclamantei erau cunoscute de la data depunerii proiectului şi au fost aprobate de intimata-pârâtă, astfel încât acestea nu-i mai putea fi ulterior imputate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta S.C. A. S.R.L. a încheiat cu pârâta AFIR, contractul de finanţare nr. x/21.07.2010, contract având ca obiect implementarea proiectului "Dezvoltarea microîntreprinderii S.C. A. S.R.L. - Comloşu Mic, Judeţul Timiş, prin investiţii în active corporale".
Îndeplinirea obiectivelor, aşa cum au fost asumate de beneficiarul contractului de finanţare, putea fi constatată, numai după începerea derulării proiectului şi prin controale ex-post, deoarece la depunerea proiectului putea fi verificată numai îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
În acest context, nu se poate imputa organului administrativ o conduită imprevizibilă, de vreme ce aceasta s-a conformat, atât dispoziţiilor legale, cât şi celor contractuale.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că actele administrative atacate, respectiv Decizia nr. 20325/19.06.2014 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.04.2014, emise de pârâtă, sunt legale, nefiind afectate de vreun motiv de nulitate, astfel încât motivele de recurs apar ca nefondate.
Reclamanta a invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă această susţinere este formală, deoarece nu a indicat în mod concret critici care să vizeze faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.
iv) Temeiul de drept al pronunţării soluţiei de către Înalta Curte
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 367 din 23 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2018.