Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 emisă de aceasta, până la soluţionarea contestaţiei împotriva acestei decizii de către instanţa de judecată, în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 278 Codul de procedură fiscală.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 148/F-CONT pronunţată în data de 12 iulie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 emisă de D.G.R.F.P. Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare.
S-a precizat că suspendarea actului administrativ ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, şi care poate fi primită doar în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, or prin intermediul acţiunii reclamanta nu a demonstrat justeţea cererii şi iminenţa pagubei.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a invocat motive ce vizează fondul cauzei, respectiv face aprecieri ce converg spre împrejurări ce sunt de natură a fi apreciate ca indicii de nelegalitate a actului administrativ, însă aceste motive presupun o cercetare aprofundată a legalităţii actului, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării.
Argumentele prezentate de reclamantă în susţinerea întrunirii condiţiei pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente.
4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 7 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 3 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, a apreciat că acesta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 13 martie 2018.
5. Excepţia de neconstituţionalitate invocată
La data de 4 octombrie 2017, reclamanta A. S.R.L a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015 prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
S-a precizat că critica de neconstituţionalitate are în vedere modalitatea defecutoasă în care legiuitorul şi-a exercitat competenţa de legiferare prin încălcarea cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească un act normativ.
Sub acest aspect a arătat că legea nu stabileşte intinderea, modalităţile, condiţiile şi limitele în care autoritatea publică îşi exercită puterea de apreciere în domeniul fiscal, putere de apreciere neîngrădită în ceea ce priveşte dreptul de a nu lua în considerare o tranzacţie sau de a proceda la reîncadrarea unei tranzacţii.
În acest context dispoziţiile criticate instituie dreptul autorităţii publice fiscale de a proceda la neluarea în considerare a unor tranzacţii sau la reîncadrarea formei unei tranzacţii în temeiul elementelor relevante cu consecinţe în plan fiscal pentru contribuabil, respectiv stabilirea de debite suplimentare în sarcina acestuia.
Dar norma juridică nu stabileşte conduita ce trebuie urmată de contribuabil, care sunt acţiunile sau inacţiunile pe care trebuie să le săvârşească sau de la care trebuie să se abţină astfel încât să nu suporte rigorile legii, respectiv stabilirea de debite suplimentare în sarcina sa urmare a recalificării/reîncadrării tranzacţiilor efectuate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a recursului declarat în cauză
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
II.1. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi de posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015.
În speţă, obiectul cauzei în care s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îl reprezintă o cerere de suspendare a unui act administrativ fiscal.
Judecarea cererii de suspendare este limitată la examinarea hotărârii criticate prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, fără a permite analiza fondului pretenţiilor pe care partea le urmăreşte prin cererea cu care a învestit, pe fond, instanţa de judecată.
În acest context, se observă că actul normativ a cărui neconstituţionalitate o invocă societatea reclamantă nu are legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de suspendare şi nu poate fi de natură a influenţa soluţia ce s-ar pronunţa cu privire la fondul cauzei, admisibilitatea sau temeinicia acesteia.
O asemenea cerere ar prezenta relevanţă strict în situaţia în care cadrul procesual i-ar conferi instanţei de judecată posibilitatea examinării pe fond a pretenţiilor intimatei-reclamante.
Pentru aceste motive, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015, formulată de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. va fi respinsă.
II.2. Recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 148/F-CONT din 12 iulie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.
În speţă, intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-ag 392/31.05.2016, emisă de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare având ca obiect contestaţiei formulate împotriva acestei decizii de impunere.
În motivarea actelor administrative contestate, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a reţinut că, în perioada 01.10.2011 -30.09.2015 s-au verificat de către organele fiscale, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, respectarea legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea corectitudinii tratamentului fiscal aplicat operaţiunilor/tranzacţiilor pentru sumele utilizate cu drept de deducere impozite, taxe sau contribuţii datorate, verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale aferente de către reclamanta A. S.R.L.
Prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 6339144 RON, reprezentând impozite, taxe, contribuţii.
Prima instanţă a admis cererea reclamantei, apreciind, în esenţă, că aceasta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Intimata a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea deciziei de impunere nr. F-ag 392/31.05.2016 şi de obligare a instituţiilor abilitate să soluţioneze contestaţia.
Înalta Curte constată că, prin sentinţa nr. 116/F-cont din 12 iunie 2017 pronunţată în dosarul x/2017 s-a admis contestaţia, s-a defiinţat Decizia nr. 245/26.09.2016 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 şi a obligat pe pârâtă să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere şi a Raportului de Inspecţia fiscală nr. x/31.05.2016.
Instanţa de recurs mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că argumentele intimatei-reclamantei privind existenţa unor neregularităţi procedurale şi poziţia contradictorie a organului fiscal, constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ fiscal contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ fiscal contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate cu titlul de obligaţii fiscale suplimentare de plată.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanţei, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 227/2015, formulată de intimata reclamantă S.C. A. S.R.L.
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 148/F-CONT din 12 iulie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, în privinţa soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul se depune la sediul Înaltei Curţi de Casaţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2018.