Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Miercurea Ciuc anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 în ceea ce priveşte transformarea funcţiei reclamantului de Şef birou I (resurse umane şi formare profesională) în funcţia de execuţie de ofiţer principal I; reîncadrarea reclamantului pe funcţia de Şef birou I (resurse umane şi formare profesională) deţinută anterior emiterii Ordinului atacate şi implicit, anularea Deciziei nr. 113 din 29.08.2013 emisă de Directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc; calcularea şi plata drepturilor cuvenite, actualizarea cu coeficientul de inflaţie, prin acordarea retroactivă a drepturilor salariale aferente funcţiei de Şef birou I, calculate de la 08.08.2013 şi până la reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior.
I.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 50 din 07 mai 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosar nr. x, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Penitenciarului Miercurea Ciuc şi ANP în ceea ce priveşte primul petit al cererii de chemare în judecată; au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, a prescripţiei dreptului la acţiune şi a calităţii procesuale pasive pentru celelalte petite ale cererii, excepţii invocate de ANP; a fost admisă şi a fost anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013, în ceea ce priveşte transformarea funcţiei reclamantului de Şef birou I (resurse umane şi formare profesională) în funcţia de execuţie de ofiţer principal I şi s-a anulat Decizia nr. 113 din 28.08.2013 emisă de Directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc; au fost obligaţi pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Miercurea Ciuc la reîncadrarea reclamantului pe funcţia de Şef birou I (resurse umane şi formare profesională), deţinută anterior, precum şi la recalcularea şi plata diferenţei dintre drepturile salariale aferente funcţiei de Şef birou I şi funcţia de ofiţer principal I, calculate de la 08.08.2013 şi până la reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior, sume actualizate cu indicele de inflaţie.
II. Cererile de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Miercurea Ciuc şi Ministerul Justiţiei au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
II.1. Recursul formulat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Instanţa a apreciat în mod eronat efectele declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013 asupra Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând toate dispoziţiile legale avute în vedere la emiterea respectivului ordin ori cele emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013.
Un prim act emis în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidenţă asupra sistemului administraţiei penitenciare, a fost H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, în sensul diminuării numărului total de posturi prevăzute Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi prevăzute fiind de 15.076; H.G. nr. 574/2013 este în vigoare şi produce efecte şi în prezent.
Ordinul ministrului justiţiei nr. 2414/C/13.08.2013 a fost emis atât în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, cât şi în temeiul art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţie Naţională a Penitenciarelor şi art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Modificările structurilor organizatorice şi ale statelor de organizare, aprobate prin ordinul mai sus menţionat, aparţinând Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate sunt în vigoare şi au drept scop eficientizarea şi optimizarea activităţii desfăşurate la nivelul sistemului administraţiei penitenciare; O.U.G. nr. 77/2013 a fost doar unul din temeiurile emiterii acestui ordin.
Emiterea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare la acel moment, procesul de iniţiere, elaborare şi emitere a acestuia a fost unul transparent, cu participarea structurilor de specialitate din aparatul central şi a unităţilor subordonate, precum şi cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative din sistemul administraţiei penitenciare. Astfel că susţinerea instanţei de fond în sensul că actele normative mai sus menţionate nu au relevanţă în raport cu cauza dedusă în justiţie de către reclamant este eronată.
În motivarea sa, instanţa nu a făcut referire la prevederile art. XVI din Legea nr. 161/2003. Se arată că dispoziţia prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013 se regăseşte şi în cuprinsul Legii nr. 161/2003, cartea a II-a, Titlul III, art. XVI alin. (2) şi este aplicabilă, în general, tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.
Potrivit textului menţionat:
"Structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să respecte următoarele cerinţe:
a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie:
b)pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie;
c)pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuţie;
d)pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuţie."
Textul legal citat este în vigoare şi în prezent, sens în care angajatorul avea dreptul de a dispune măsuri de punere în acord a structurilor interne de organizare cu prevederile legii. De altfel, demersul a avut în vedere chiar stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, aşa cum a fost menţionat în titlul O.U.G. nr. 77/2013.
Mai mult decât atât, în legătură cu afirmaţia instanţei de fond cum că celelalte acte normative emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013 nu au relevanţă în raport cu cauza dedusă în justiţie de către reclamant (H.G. nr. nr. 574/2013 şi OMJ nr. 2414/C/13.08.2013), se arată că în Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 prin care s-a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 sunt neconstituţionale, s-a precizat la punctul 4.3 că măsura prevăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă (care prevede desfiinţarea posturilor vacante) nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, deşi vizează mediat structura organizatorică a autorităţilor vizate, nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora. O atare concluzie se desprinde din faptul ca soluţia legislativă criticată prevede desfiinţarea posturilor vacante de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. De asemenea, chiar dacă la o primă vedere s-ar putea susţine că s-a afectat structura organizatorică a autorităţilor publice vizate, Curtea reţine că aceasta trebuie raportată la numărul posturilor ocupate, şi nu vacante.
Astfel, reînfiinţarea unei funcţii de conducere pentru o structură de activitate care nu îndeplineşte cerinţa privind numărul minim de funcţii de execuţie, ar contraveni chiar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014, prin admiterea cererii reclamantului, generându-se o situaţie cu totul particulară, în condiţiile în care legiuitorul nu a procedat la punerea de acord a legii cu dispoziţiile Constituţiei, iar funcţiile de conducere vacante, transformate în funcţii de execuţie, ori cele ocupate, ale căror titulari nu s-au adresat în justiţie pentru reintegrare, nu au fost supuse controlului judecătoresc al instanţei. Pe cale de consecinţă, se observă astfel că instanţa de fond nu a analizat actele şi lucrările aflate în dosarul cauzei din toate perspectivele aşa cum era obligată de legislaţia incidentă, limitându-se la o analiză sumară, nepotrivită cu natura juridică a actului atacat caracteristicile sale specifice legislaţiei aplicabile funcţionarilor publici cu statut special di sistemul administraţiei penitenciare.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.
Potrivit art. 223 alin. (3) şi art. 411 din C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 28 coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. I şi alin. (4), respectiv art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, raportate la prevederile art. 266 şi art. 270 din Codul Muncii.
II.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Sentinţa instanţei de fond este nelegală, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) p 8 din C. proc. civ.
Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, precum şi în baza art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu sta special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1894/2004. Prin acest ordin s-au aprobat modificări în statele de organizare ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate, fiind aprobate totodată şi noile structuri organizatorice ale acestor instituţii.
În art. 1 din OMJ nr. 2414/C/2013 se prevede aprobarea, începând cu data 08.08.2013, de către ministrul justiţiei, a statelor de organizare ale ANP şi ale unităţilor subordonate în concordanţă cu anexa 3 din H.G. nr. 652/2009 astfel cum a fost modificate prin H.G. nr. 574/2013, în vigoare din 08.08.2013. Prin urmare, ordinul criticat reprezintă un act prin care se pun în aplicare prevederile unui act administrativ cu caracter normativ în vigoare din data de 08.08.2013.
Totodată, OMJ nr. 2414/2013 a fost emis cu luarea în consideraţie a respectării unor anumite structuri a funcţiilor în sistemul penitenciarelor şi care, potrivit Legii nr. 161/2003 Cartea a II-a, Titlul III, art. XVI (alin. (2), trebuie să aibă în vedere anumite cerinţe, respectiv pentru constituirea unui birou e necesar un număr de minimum 5 posturi de execuţie,pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuţie, pentru constituirea unei direcţii fiind necesare un minimum de 15 posturi de execuţie, iar pentru constituirea unei direcţii generale fiind necesar un minimum de 25 de posturi de execuţie.
În cazul OMJ nr. 2414/C/2013, măsurile de reorganizare determinate de respectarea cerinţelor prevăzute de lege pentru structura funcţională autorităţilor, în acest caz Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate, adoptate prin acest ordin, îşi găsesc deopotrivă fundament legal, pe lângă dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2013 ce a fost respinsă prin Legea nr. 92/2014 şi în prevederile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională Penitenciarelor, precum şi cuprinsul Legii nr. 161/2003, cartea a II-a, Titlul III, art. XVI (alin. (2), aplicabil în general, tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.
Ca atare, OMJ nr. 2414/C/2013 are ca temei legal, pe lângă prevederile O.U.G. nr. 77/2003 şi pe cele ale Legii nr. 293/2004, ale H.G. nr. 1849/2004, precum şi alte acte subsecvente care, independent de consecinţele juridice ale Decizie Curţii Constituţionale nr. 55/2014 în ceea ce priveşte Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 şi chiar O.U.G. nr. 77/2013, îşi menţin valabilitatea şi aplicabilitatea în ceea ce priveşte competenţa conducătorilor autorităţilor în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, prin transformarea posturilor ca urmare a nerespectării cerinţelor prevăzute de lege pentru funcţionarea acestora.
În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 28 coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. I şi alin. (4), respectiv art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, raportate la prevederile art. 266 şi art. 270 din Codul Muncii.
II.3. Recursul formulat de pârâtul Penitenciarul Miercurea Ciuc
Recurentul a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a arătat că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra a două excepţii invocate prin întâmpinare.
Astfel, Penitenciarul Miercurea Ciuc prin întâmpinarea formulată a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, în raport cu primul capăt de cerere al reclamantului (anularea în parte a O.M.J. nr. 2414/C/2013), cu al doilea capăt de cerere - teza I - (reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef birou I) şi cu petitul III al acţiunii (calculul şi plata drepturilor astfel cum au fost solicitate de reclamant).
A.În ceea ce priveşte anularea în parte a O.M.J. nr. 2414/C/2013, instanţa de fond a admis excepţia, considerând că aceasta este întemeiată, întrucât emitentul actului administrativ a cărei anulare în parte s-a solicitat este Ministerul Justiţiei.
B.În ceea ce priveşte reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef birou I, deţinută anterior aplicării O.U.G. nr. 77/2013, prima instanţă a omis a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1662/C/2011, competenţa material-administrativă în reîncadrarea unui funcţionar public cu statut special pe o funcţie de conducere, revine exclusiv Directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit art. 4 din actul normativ menţionat:
"ART. 4 - Directorul general dispune cu privire la încadrarea, numirea, eliberarea din funcţie în vederea numirii în altă funcţie, suspendarea, punerea la dispoziţie, încetarea raporturilor de serviciu/muncă pentru personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu excepţia celui din competenţa ministrului justiţiei, a ofiţerilor cu funcţii de conducere din unităţile subordonate, cu excepţia celor din competenţa ministrului justiţiei şi a funcţionarilor publici cu statut special debutanţi admişi la concurs pe funcţii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor".
Drept urmare, cu privire la acest capăt de cerere, competenţa materială administrativă şi calitatea procesuală pasivă îi revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc revenindu-i doar competenţa aplicării Deciziei emise în acest sens de către ordonatorul său secundar de credite.
C.În ceea ce priveşte calculul şi plata drepturilor cuvenite în integralitatea lor, actualizate cu indicele de inflaţie, prin acordarea retroactivă a drepturilor salariale aferente funcţiei de Şef Birou I (R.U.F.P.), de la data schimbării din funcţie, respectiv 08.08.2013, şi până în prezent, prima instanţă a omis a se pronunţa asupra excepţiei invocate.
Recurentul a arătat că este ordonator terţiar de credite, în raport cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ordonator secundar de credite) şi Ministerul Justiţiei (ordonator principal de credite), potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1849/2004.
Astfel, potrivit prevederilor art. 6 lit. m) din actul normativ menţionat, Administraţia Naţională a Penitenciarelor "elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate, pe care îl propune spre avizare ministrului justiţiei, asigură executarea bugetului în condiţiile legii, îndrumă şi controlează respectarea dispoziţiilor legale pe linie financiar-contabilă."
Pe de altă parte, din moment ce numirea în funcţii de conducere a ofiţerilor din unităţile subordonate se realizează prin Decizie a Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, tot prin acelaşi act administrativ se stabilesc şi drepturile salariale ale celor numiţi.
Mai mult, şi în cazul repunerii in drepturile anterioare, competenţa aparţine, conform art. 5 alin. (1) lit. t) din O.M.J. nr. 1662/C/2011 tot directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Ca urmare, cu privire la acest capăt de cerere, calitatea procesuală pasivă îi revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în sensul punerii la dispoziţia instituţiei recurente a sumelor astfel cum au fost solicitate de reclamant.
Având în vedere că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra celor două excepţii, precum şi faptul că prin hotărâre s-a dispus şi ca Penitenciarul Miercurea Ciuc să realizeze reîncadrarea reclamantului-intimat pe funcţia anterior deţinută, respectiv să recalculeze şi să plătească drepturile salariale aferente funcţiei de Şef birou I, consideră că se află în imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor instanţei, raportat la motivările cuprinse în detalierea celor două puncte neatinse de instanţa de fond cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive.
În drept, nu au fost invocate motivele de casare de la art. 488 din C. proc. civ. pe care se întemeiază cererea de recurs.
Cererea de recurs a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 28 coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. I şi alin. (4), respectiv art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, raportate la prevederile art. 266 şi art. 270 din Codul Muncii.
În temeiul art. 223 alin. (3), coroborat cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.
II.4. Întâmpinarea
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, faţă de cele trei recursuri, prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că în Ordinul ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013 se evidenţiază faptul că a fost emis, printre altele, în temeiul art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, fără să fie menţionată în baza legală Legea nr. 161/2013, la care au făcut referire recurenţii. Este evident faptul că la modificarea statului de organizare al Penitenciarului Miercurea Ciuc, în ceea ce priveşte transformarea funcţiei de şef birou I (resurse umane şi formare profesională) în funcţie de execuţie, şi anume în funcţia de ofiţer principal I (resurse umane şi formare profesională), instituţiile abilitate au avut în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 - act normativ care a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/05.02.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 136 din 25.02.2014. Ordinul ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013 se află numai la dispoziţia recurenţilor, deoarece anexa conţine informaţii clasificate secret de serviciu.
În Legea nr. 161/2003, cartea a II-a, titlul III, sunt stipulate reglementări privind funcţia publică şi funcţionarii publici, iar în art. XVI se face referire la o obligaţie a autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală pentru anul 2003.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, a cărei aviz este prevăzut pentru stabilirea necesarului de funcţiilor publice, nu are nicio atribuţiune în ceea ce priveşte cariera funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, calitate pe care o are şi intimatul. Statutul funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este reglementat prin Legea nr. 293/2004, care, în art. 89, stipulează faptul că "dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislaţia muncii", nu şi cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind funcţionarii publici.
Chiar dacă competenţa aprobării statelor de organizare îi revine ministrului justiţiei, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, Ordinul ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013 de modificare a statelor de organizare pentru unităţile de penitenciare a fost emis în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013, care a fost declarată neconstituţională. Decizia Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de constituţionalitate are ca şi consecinţă înlăturarea normei declarate neconstituţionale, actele administrative emise în baza textului neconstituţional devin lipsite de fundament legal.
Numărul total de posturi prevăzute în H.G. nr. 574/2013 nu este influenţat de sentinţa civilă nr. 50 din 07.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, deoarece funcţia de execuţie înfiinţată s-ar retransforma în funcţie de conducere (şef birou), adică aşa cum era înainte de aprobarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C/2013.
Intimatul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa de la dezbateri conform prevederilor art. 223 alin. (3), coroborat cu art. 411 alin. (1) punctul 2 teza a II-a Noul C. proc. civ.
II.5. Procedura de soluţionare a recursului
II.5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Recurentul-pârât Penitenciarul Miercurea Ciuc a formulat un punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că recursul său se întemeiază pe prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Intimatul-reclamant A. a formulat un punct de vedere cu privire la raport, prin care a reiterat apărările pe fond.
Prin încheierea din 20 septembrie 2017 completul de filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.
II.5.2. Aspecte preliminare
Prin cererea depusă la dosar la data de 10 mai 2016, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 147 alin.4 teza finală din Constituţia României, care a fost comunicată părţilor, iar instanţa, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 83 din 12 decembrie 2017, a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2015, în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.
Astfel, prin încheierea de şedinţă pronunţată de ICCJ-SCAF la data de 6 martie 2018 în dosar nr. x, a fost admisă cererea formulată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, la data de 25 ianuarie 2018, recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus precizări, prin care a invocat inadmisibilitatea acţiunii, fundamentată pe dispoziţiile art. 9 alin. 4n din Legea nr. 554/2004, în raport de cele statuate de Curtea Constituţională privind distincţia între acţiunile fundamentate pe art. 8 din lege şi cele fundamentate pe art. 9 din lege.
II.5.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
a) În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministrul Justiţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., observând similitudinea motivelor de casare invocate de cei doirecurenţi şi argumentele lor comune în susţinerile de fapt cuprinse în petiţiile de recurs, Înalta Curte va răspunde unitar acestor motive de fapt şi de drept.
Au invocat recurenţii-pârâţi incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., determinat de existenţa mai multor temeiuri de drept care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză, temeiuri care nu au fost afectate de vreun viciu de neconstituţionalitate, fiind menţinute în vigoare.
Fără a relua amplele considerente ale primei instanţe asupra nelegalităţii OMJ nr. 2414/13.08.2013 şi a Deciziei nr. 113 din 28.08.2013 emisă de Directorul Penitenciarului Miercurea Ciuc, rezultată în urma declarării neconstituţionalităţii în ansamblul său a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2013, Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării de către Curtea Constituţională a României a deciziei nr. 55/5.02.2014, temeiurile de drept care au fundamentat emiterea celor două acte administrative, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin actul normativ declarat neconstituţional, şi-au încetat efectele juridice, fapt de natură a afecta caracterul legal al respectivelor acte administrative cu caracter individual.
Susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul existenţei, în preambulul Ordinului MJ nr. 2414/C/2013, a prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, art. 5 şi art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, nu determină reţinerea legalităţii emiterii acestui ordin, în condiţiile în care existenţa sa este intrinsec legată de toate temeiurile de drept ce au fundamentat adoptarea sa, iar viciul de neconstituţionalitate ce a afectat în întregime O.U.G. nr. 77/2013 se răsfrânge asupra actelor administrative subsecvente actului normativ declarat neconstituţional, acestea fiind nelegale în absenţa temeiurilor de drept ale căror efecte juridice au fost desfiinţate.
b)În ceea ce priveşte invocarea punctului 4.3. din Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 prin care s-a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 sunt neconstituţionale, Înalta Curte constată că la puncutl 4.3. din decizia amintită, s-au statuat următoarele:
"4.3. Măsura prevăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, deşi vizează mediat structura organizatorică a autorităţilor vizate, nu afectează nici capacitatea administrativă şi nici funcţionarea acestora. O atare concluzie se desprinde din faptul că soluţia legislativă criticată prevede desfiinţarea posturilor vacante de la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. De asemenea, chiar dacă la o primă vedere s-ar putea susţine că s-a afectat structura organizatorică a autorităţilor publice vizate, Curtea reţine că aceasta trebuie raportată la numărul posturilor ocupate, şi nu vacante."
Recurentul-pârât a invocat aceste dispoziţii în combaterea susţinerii că celelalte acte normative emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013 nu au relevanţă în raport cu cauza dedusă în justiţie de către reclamant (H.G. nr. nr. 574/2013 şi OMJ nr. 2414/C/13.08.2013). Or, aceste dispoziţii se referă la un aspect diferit; Curtea Constituţională a analizat atât măsurile dispuse la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2013, cât şi pe cele de la art. 2 şi 3 din acelaşi act normativ şi a constatat că în sine, măsura revăzută la art. 1 al ordonanţei de urgenţă nu este de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituţie, dar măsurile prevăzute la art. 2 şi art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt de natură a afecta regimul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, viciu de neconstituţionalitate ce afectează actul normativ în ansamblul său.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte inadmisibilitatea invocată de recurenta-pârâtă ANP raportat la distincţia dintre acţiunile întemeiate pe art. 8 şi cele pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 (distincţie subliniată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 4/2017), Înalta Curte constată că aceasta este o dezvoltare a motivelor de casare formulate de recurentă, iar nu o excepţie procesuală ca atare care să privească acţiunea.
În ceea ce priveşte argumentele aduse, prin care se invocă în esenţă faptul că din punct de vedere procesual, ipoteza reclamantului nu se încadra în cea avută în vedere de legiuitor la art. 9 alin. (4) din lege, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză se încadrează în criteriile avute în vedere de art. 9 din Legea nr. 554/2004, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin Decizia nr. 4/2017, Curtea Constituţională a statuat următoarele:
"44. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, dacă Curtea a declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în acea cauză. Aşa fiind, Curtea reţine că sfera de incidenţă a celor două norme legale - art. 8, respectiv art. 9 -, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situaţiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele."
Astfel, nu se poate contesta diferenţa existentă între cele două tipuri de acţiuni aflate la îndemâna persoanelor vătămate: art. 8 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acţiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ fiind condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege şi de respectarea unor termene legale; art. 9 alin. (4) reprezintă situaţia de excepţie, în care persoana vătămată formulează acţiunea principală de anulare a actului administrativ individual, însoţind această cerere de decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern.
Condiţia impusă de lege pentru a se putea avea acces la cea de a doua acţiune este aceea ca actul vătămător să fie rezultatul însuşi al adoptării ordonanţei Guvernului (cu alte cuvinte, vătămarea să fie directă, iar nu mediată).
Or, în prezenta cauză, o asemenea condiţie este îndeplinită; existenţa existenţa actului administrativ individual vătămător este integral izvorâtă din considerentele O.U.G. nr. 77/2013, în lipsa căreia nu ar fi existat nici actele intermediare de aplicare.
În consecinţă, astfel cum prima instanţă a stabilit în mod corect, actele şi măsurile adoptate în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia CCR nr. 55/3.02.2014, sunt, la rândul lor, afectate de viciul de neconstituţionalitate, viciu al cărui singur remediu îl reprezintă anularea respectivelor acte, emise în aplicarea unor prevederi din actul normativ neconform Constituţiei României.
c)În ceea ce priveşte motivele de recurs formulate de recurentul-pârât Penitenciarul Miercurea Ciuc, se constată mai întâi că, într-adevăr, prima instanţă a omis să soluţioneze excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia raportat la capetele 2 şi 3 ale cererii, deşi a fost invocată ca atare de către recurent.
Deşi recurentul a invocat în motivarea recursului cazul de casare de la alin. (6) al art. 488 din C. proc. civ., o asemenea critică se subscrie cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Fiind o excepţie de ordine publică, aceasta poate fi invocată şi direct în faza procesuală a recursului, pe calea motivelor de recurs, omisiunea primei instanţe de soluţionare a acesteia neîmpiedicând reiterarea lor pe calea recursului.
În ceea ce priveşte temeinicia excepţiei, raportat la petitul nr. 2 al cererii (reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef birou I), recurentul a invocat faptul că, potrivit prevederilor art. 4 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1662/C/2011, competenţa material-administrativă în reîncadrarea unui funcţionar public cu statut special pe o funcţie de conducere, revine exclusiv Directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, iar nu Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conducerii Penitenciarului Miercurea Ciuc revenindu-i doar competenţa aplicării Deciziei emise în acest sens de către ordonatorul său secundar de credite.
Înalta Curte reţine că, într-adevăr, potrivit art. 4 şi 6 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1662/C/2011, competenţa de a dispune reîncadrarea reclamantului pe funcţia de conducere revine doar directorului ANP, iar nu şi directorului penitenciarului. Însă, evaluarea calităţii procesuale pasive se face pe ansamblul acţiunii, iar nu raportat la fiecare capăt de cerere în parte; fiecare dintre părâţi va pune în executare cele dipsuse de instanţă, în limitele competenţelor legale ce le revin. Cât timp s-a solicitat şi anularea unei decizii emise de recurentul-pârât, acesta are calitate procesuală pasivă în cauză, ca atare.
În ceea ce priveşte temeinicia excepţiei, raportat la petitul nr. 3 al cererii (calculul şi plata drepturilor cuvenite în integralitatea lor de la data schimbării din funcţie şi până în prezent), recurentul a arătat că este ordonator terţiar de credite, în raport cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ordonator secundar de credite) şi Ministerul Justiţiei (ordonator principal de credite), potrivit prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1849/2004; şi în cazul repunerii in drepturile anterioare, competenţa aparţine, conform art. 5 alin. (1) lit. t) din O.M.J. nr. 1662/C/2011 tot directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Dincolo de argumentul deja expus, în sensul că evaluarea calităţii procesuale pasive se face pe ansamblul acţiunii, iar nu raportat la fiecare capăt de cerere în parte, se au în vedere şi considerentele Deciziei nr. 13/2016 pronunţată de ICCJ într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat în esenţă că ordonatorul principal de credite nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, această calitate revenind autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale (prg. 47 din decizia amintită).
d)Recurenţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Miercurea Ciuc au mai invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii.
Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.
O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.
În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.
Totodată, criticile recurenţilor sub aspectul existenţei unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate.
Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâţi, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.
II.5.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Penitenciarul Miercurea Ciuc şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 50 din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosar nr. x în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2018.