Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 8 octombrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta Fundaţia A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România să dispună anularea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 emisă de pârâtă şi, ca urmare, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoşani, str. x nr. 13, judeţul Botoşani, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român.
Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului menţionat şi totodată obligarea reclamantei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, prejudiciul fiind estimat provizoriu la suma de 4.000 RON.
Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 34 din 9 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. x, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Fundaţia A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 34/2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Fundaţia A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi, trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă şi, în subsidiar, rejudecând cauza, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anularea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 emisă de Comisia Specială pentru Retrocedare şi să se constate calitatea reclamantei Fundaţia A., de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul situat în Municipiul Botoşani, str. x nr. 13, judeţul Botoşani, fostă proprietate evreiască, luată abuziv de Statul Român, restituirea în natură către reclamantă a imobilului menţionat şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 4.000 RON, sumă estimată provizoriu, pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
Astfel, se arată că în mod nelegal au fost respinse argumentele vizând anularea deciziei contestate pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare, autoritatea emitentă încălcând dreptul de apărare al reclamantei în faza administrativ prealabilă emiterii deciziei contestate. Susţinerea instanţei, în sensul că au fost depuse înscrisuri de către reclamantă, fiind prezentă totodată într-o şedinţă a Comisiei în care s-a expus o opinie legală în legătură cu situaţia generală a terenurilor comunităţii evreieşti, nu sunt de natură a duce la concluzia că prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare, aprobat prin H.G. nr. 1094/2005, au fost respectate.
Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulament, la termenul fixat pentru soluţionarea cererii de retrocedare, autoritatea avea obligaţia să solicite prezenţa unui reprezentant al Fundaţiei A. care să-şi expusă punctul de vedere, cu privire strict la imobilul în discuţie şi nu în legătură cu situaţia generală a bunurilor comunităţii evreieşti.
Nerespectarea dispoziţiilor legale evocate, echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, sancţionat cu anularea actului administrativ emis.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, respectarea dreptului la apărare presupune că, în toate procedurile iniţiate împotriva unei persoane, respectarea dreptului la apărare este garantat.
Casarea sentinţei se impune în raport de încălcarea prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, vizând lipsa motivării deciziei nr. 3025/13.06.2014, din moment ce din cuprinsul acesteia nu rezultă argumentele avute în vedere pentru respingerea cererii de retrocedare.
În cuprinsul deciziei nu se regăsesc motivele pentru care Comisia a înţeles să înlăture înscrisurile depuse în susţinerea cererii de retrocedare, în jurisprudenţa CJUE reţinându-se, constant, că motivarea actului administrativ trebuie realizată într-o manieră suficientă şi de natură a permite exercitarea neîngrădită a controlului judiciar de către instanţele judecătoreşti.
Motivarea actului administrativ, justificarea raţiunilor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor individuale, o formă de protejare a cetăţeanului împotriva arbitrariului puterii publice, care în aceste condiţii devine evident şi poate fi cenzurat pe cale jurisdicţională.
În cuprinsul Deciziei contestate nu se regăseşte niciun motiv explicit care să conducă la respingerea cererii de retrocedare astfel încât nu se poate face o analiză asupra legalităţii actului administrativ.
În mod nelegal a stabilit prima instanţa faptul că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Botoşani, str. x nr. 13, în condiţiile în care, prevederile legale şi statutare exprese care reglementează activitatea subscrisei Fundaţia A., demonstrează în mod neechivoc contrariul.
Calitatea de persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii rezultă din legile speciale aplicabile cultelor religioase din România, invocând în acest sens prevederi legale exprese ce stabilesc neechivoc faptul ca Fundaţia A. are calitatea de continuator al "tuturor organizaţiilor, societăţilor, asociaţilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi altele asemenea lor, evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunităţi israelite de tip oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc.", inclusiv al Societăţii B. care a deţinut în proprietate imobilul în discuţie.
Incidenţa în speţă a prevederilor art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, este o chestiune subsidiară, pusă în discuţie doar pentru a se determina o situaţie juridică fidelă a imobilului a cărui retrocedare se solicită.
Împrejurarea că dreptul de proprietate asupra Imobilului a aparţinut Societăţii "B." sau Comunităţii Evreilor din Botoşani nu are nici o relevanţă, în condiţiile în care Fundaţia A. are, în baza drepturilor transmise de Federaţia C., calitatea de continuator atât al Societăţii "B." cât şi al Comunităţii Evreilor din Botoşani.
În ceea ce priveşte calitatea de continuator al entităţilor care au deţinut în proprietate imobilul, prima instanţa ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul ca, de-a lungul timpului, din punct de vedere organizatoric, cetăţenii aparţinând Cultului Mozaic s-au organizat- în comunităţi locale constituite la nivelul unităţii administrativ-teritoriale în care aceştia locuiau, denumită Comunitatea Evreilor din localitatea respectivă.
Organul care asigura administrarea comunităţii evreieşti era, de regulă, Epitropia, condusă de o Reprezentanţă, "în fruntea căreia era ales un Preşedinte", în vreme ce organul decizional era Adunarea Generală, compusă din "contribuabilii direcţi (şi fără restanţe) ai comunităţii.
În ce priveşte Federaţia C., aceasta entitate este una dintre organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite în tara noastră.
Federaţia C. este unul dintre cultele recunoscute fiind o persoană juridică de utilitate publică (art. 8 din Legea nr. 489/2006).
Organizarea şi funcţionarea Federaţiei, este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi de Statutul Federaţiei C. - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Statut, Federaţia este organizaţia apolitică, nonprofit, persoană juridică de utilitate publică cu profil religios de cult mozaic, etnic, cultural, social-caritabil şi educaţional care reuneşte Comunităţilor Evreilor - Cultul Mozaic de pe teritoriul României.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Statut, în forma de la data emiterii actului administrativ contestat, "Federaţia este continuatoare de drept a Federaţiei C., înfiinţată în anul 1936, reorganizată în anul 1949 potrivit Statutului Cultului Mozaic aprobat prin Decretul nr. 589/1949, şi a tuturor organizaţiilor, societăţilor, asociaţilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi altele asemenea lor, evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de Învăţământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunităţi israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc.".
În conformitate cu prevederile art. 8 din Statut, "Scopul Federaţiei îl constituie sprijinirea, reprezentarea şi promovarea, pe plan naţional şi internaţional, a intereselor populaţiei evreieşti şi a cultului mozaic din România.
În vederea îndeplinirii acestui scop, art. 9 din Statut stabileşte atribuţiile Federaţiei, intre care intra şi reprezentarea cultului mozaic şi a minorităţii naţionale evreieşti în raporturile cu populaţia majoritară, cu celelalte culte religioase şi minorităţi naţionale, colaborarea cu acestea.
Din analiza reglementarilor legale menţionate, rezultă faptul că Federaţia C. are calitatea de continuator al tuturor entităţilor evreieşti care au funcţionat pe teritoriul României şi care au desfăşurat activităţi specifice de cult precum şi calitatea de reprezentant la nivel central, al întregii comunităţi evreieşti din tara noastră.
Totodată, Federaţia C. are dreptul de a formula cereri sau de a iniţia orice demersuri pentru restituirea unor bunuri care au aparţinut cetăţenilor comunităţilor evreieşti, fiind recunoscută calitatea acesteia de continuator al "tuturor organizaţiilor, societăţilor, asociaţilor, aşezămintelor, fundaţiilor şi altele asemenea lor, evreieşti/israelite care au funcţionat pe teritoriul României anterior anului 1949 şi care au desfăşurat activităţi de cult, sociale, de învăţământ, sănătate, cultură, sport, purtând diverse denumiri, precum: comunităţi israelite de rit oriental, sefard, ortodox, neolog, epitropii israelite etc."
Fundaţiei A. i-a fost acordată personalitate juridică prin decizia civilă nr. 60A/05.03.1998, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2604/02.06.1998 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă în dosarul nr. x.
Potrivit art. 3 lit. b) din Actul constitutiv şi art. 5.1 lit. b) din Statut, Fundaţia A. are drept scop dobândirea în proprietate, precum şi revendicarea, deţinerea, protejarea, administrarea şi valorificarea bunurilor imobile evreieşti care urmează a fi restituite de autorităţile publice competente romane Federaţiei C. şi/sau Fundaţiei, conform legilor romane şi a altor acte normative.
Totodată, potrivit art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei C. - Cultul Mozaic, recunoscut prin H.G. nr. 999/2008 "Potrivit legislaţiei în vigoare de restituire a proprietăţilor preluate abuziv de statul român în perioada 1945-1989, bunuri comunitare evreieşti au fost şi sunt redobândite de Fundaţia "A.", constituită de Federaţie şi D. Acestea, inclusiv despăgubirile primite, nu fac parte din patrimoniul Federaţiei şi al Comunităţilor. Administrarea şi valorificarea acestora se realizează conform statutului Fundaţiei "A.".
Prin urmare, în raport de toate aceste argumente, rezultă faptul că, Fundaţia A. are legitimarea pentru a formula cererea de restituire, precum şi de dobândire în proprietate a imobilului în discuţie, în virtutea drepturilor ce i-au fost transmise de către Federaţia C., având calitatea de continuator al persoanei juridice de drept privat ce a avut în proprietate imobilul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 3419/10.10.2008 pronunţată în dosarul nr. x, a reţinut că Fundaţia A. are calitatea de a formula cereri de retrocedare în numele entităţilor juridice evreieşti ce au avut în proprietate bunuri imobile sau mobile preluat în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunista.
Pe cale de consecinţa, concluzia primei instanţe în sensul ca subscrisa Fundaţia A. nu are calitate de persoana îndreptăţită la masuri reparatorii pentru imobilul din Botoşani, str. x nr. 13, este profund nelegala, în condiţiile în care, potrivit unor prevederi legale şi statutare neechivoce, aceasta calitate a fost dobândita în mod expres de la Federaţia C., continuatorul Societăţii B. şi al Comunităţii Evreilor din Botoşani.
Cu referire la dreptul de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive, în mod greşit prima instanţă a apreciat că acesta a aparţinut Societăţii "B." la momentul preluării abuzive, neintrând sub incidenţa prevederilor art. 56 din Legea Cultelor din anul 1928 întrucât nu s-a îndeplinit "obligaţia preşedintelui comunităţii mozaice interesate de a sesiza tribunalul pentru a constata daca dispoziţiunile cerute sunt îndeplinite."
În conformitate cu prevederile art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, "toate bunurile, mobile sau imobile, afectate unei instituţiuni întreţinute de cultul mozaic, aflate astăzi pe numele unei persoane fizice sau societăţi particulare, trec de drept şi fără îndeplinirea nici unei formalităţi în stăpânirea comunităţii mozaice respective, din ziua constituirii ei ca persoana juridica."
Totodată, potrivit alin. (2) al art. 56, "mutaţiunile acestea de proprietate sunt scutite de orice taxe", iar conform alin. (3), "tribunalul situaţiei locului va constata daca dispoziţiunile cerute de lege sunt îndeplinite. Aceasta la cererea preşedintelui comunităţii respective".
Analizând dispoziţiile legale citate, rezultă că, sub efectul Legii cultelor din 1928, comunităţile evreieşti locale au devenit de drept titularele dreptului de proprietate asupra unor anumite bunuri - mobile sau imobile, chiar dacă acestea fuseseră anterior proprietatea unor alte entităţi juridice.
Cât priveşte transferul dreptului de proprietate din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul Comunităţii Evreieşti locale, în raport de dispoziţiile exprese cuprinse în art. 56 din Legea cultelor din 1928, aceasta a avut loc ope legis, fără a mai fi necesară nici o altă formalitate.
Concluzia primei instanţe în sensul ca, pentru a opera transferul dreptului de proprietate era necesară verificarea de către tribunal a "îndeplinirii condiţiilor" nu poate fi primită, de vreme ce alin. (1) al articolului stabileşte neechivoc faptul că bunurile trec de drept în proprietatea comunităţii mozaice respective.
Alineatul 3 al art. 56 din Legea cultelor din 1928, privitor la posibilitatea instanţei de la locul situării imobilului de a constata îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege, nu poate constitui un impediment de natura a afecta valabilitatea concluziei în conformitate cu care transferul dreptului de proprietate din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice, în patrimoniul Comunităţii Evreieşti locale a avut loc ope legis, fără nicio alta formalitate, întrucât acest text de lege da posibilitatea instanţei competente sa constate, iar nu sa constituie ori sa transfere un drept de proprietate, astfel încât aceasta nu ar fi putut decât sa verifice îndeplinirea condiţiilor pentru transferul de jure, de la caz la caz, şi numai în situaţia în care ar fi fost sesizată în acest sens de o persoană care justifică un interes legitim.
Pe cale de consecinţă, concluzia care urmează a fi reţinută este aceea că imobilul în discuţie a trecut de drept şi fără a fi fost necesară îndeplinirea vreunei formalităţi, din proprietatea Societăţii "B." în patrimoniul Comunităţii Evreilor din Botoşani, fiind îndeplinite cele două cerinţe cumulative impuse de dispoziţiile art. 56 din Legea cultelor.
Aşadar, în raport de aspectele enunţate mai sus, rezultă că, de la momentul adoptării statutului de organizare şi funcţionare, Comunitatea Evreilor din Botoşani a dobândit personalitate juridică şi a continuat să existe ca persoană juridică şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 privind asociaţiile şi fundaţiile.
În temeiul prevederilor art. 56 din Legea cultelor din 1928, imobilul din Botoşani, str. x 13 a trecut din proprietatea Societăţii de bine-facere "B." în proprietatea E., această din urmă devenind aşadar, ope legis, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, calitate deţinută şi la momentul preluării abuzive de către Statul Român.
Sumele solicitate pentru repararea pagubei suferite, în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezintă despăgubiri ce trebuie primite cu titlu de cedare a folosinţei imobilului, începând cu data emiterii Deciziei de respingere a cererii de retrocedare.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, acestea au fost estimate provizoriu la suma de 2.000 RON/lună, începând cu data emiterii Deciziei, urmărind ca prejudiciul efectiv să fie stabilit printr-un raport de expertiză tehnică de specialitate.
Prima instanţă, în mod nelegal, a respins solicitarea de efectuare a unei expertize care să determine cuantumul prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă a imobilului, apreciind că o asemenea probă nu este utilă soluţionării cauzei.
În condiţiile în care, lipsa de folosinţa asupra imobilului revendicat cauzează subscrisei un prejudiciu ce se impune a fi reparat de către emitentul actului, cererea de obligare a intimatei-parate la plata de despăgubiri este întemeiata şi se impune a fi admisă ca atare.
Apărările formulate în cauză
Intimata Comisia Specială de Retrocedare, a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenta Fundaţia A. Bucureşti prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare se arată că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că în faza administrativă au fost respectate dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulament vizând dreptul la apărare, reclamanta expunându-şi punctul de vedere, prezentând argumentele şi dovezile pe care le-a apreciat ca fiind concludente în cadrul procedurii administrative.
În ceea ce priveşte omisiunea de a invita un reprezentant al Fundaţiei A., în cadrul şedinţei din data de 13.08.2014, acest fapt nu constituie un motiv de nulitate a actului administrativ.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptăţită a Fundaţiei A. de a solicita şi primi bunurile care au aparţinut entităţilor evreieşti care au deţinut imobile pe teritoriul României, membrii Comisiei speciale de retrocedare, în şedinţa din data de 04.04.2014, au dispus ca: în situaţiile prevăzute la art. 56 din Legea cultelor din 1928, se va aprecia individual, de la caz la caz, în funcţie de actele din dosar, dacă transmiterea dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condiţiile legii.
Dacă din întreaga documentaţie nu reiese calitatea de persoană îndreptăţită a comunităţii mozaice/cultului mozaic, se va aprecia în funcţie de existenţa la dosar a încheierii pronunţate de către Tribunal, la cererea preşedintelui comunităţii mozaice, respectiv a hotărârii judecătoreşti privind constatarea îndeplinirii condiţiilor cerute de art. 56 din Legea cultelor;
Din analiza actelor depuse la dosar a reieşit faptul că solicitanta nu a putut face dovada faptului că transmiterea dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condiţiile legii.
În consecinţă, nu se poate susţine faptul că a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante de a-şi face cunoscut punctul de vedere cu privire la problematica în speţă.
În ceea ce priveşte al doilea aspect evidenţiat de către recurenta-reclamantă, referitor casarea sentinţei nr. 34/09.02.2015 în raport cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, în mod corect, Curtea de Apel Suceava a reţinut faptul că nu este dat motivul de nelegalitate ţinând de lipsa de motivare a Deciziei nr. 3025/13.08.2014 din moment ce din cuprinsul acesteia rezultă argumentul care a motivat respingerea cererii.
Analizând conţinutul Deciziei nr. 3025/13.08.2014, reiese că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care stau la baza adoptării uneia dintre soluţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Comisia specială de retrocedare, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, a analizat toate mijloacele de probă depuse de către reclamanta, inclusiv precizările intitulate "opinie legală", însă, din întreaga documentaţie anexată cererii de retrocedare nr. x, nu a reieşit faptul că transferul dreptului de proprietate către comunitatea mozaică a operat în condiţiile legii, nefiind probată astfel condiţia premisă de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 constând în calitatea comunităţii mozaice de fost proprietar a imobilului solicitat.
În ceea ce priveşte al treilea aspect evidenţiat de către recurenta-reclamantă, referitor la casarea sentinţei nr. 34/09.02.2015 în raport cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, se arată că regimul juridic al retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care sunt situate în intravilanul localităţilor este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect, în considerentele sentinţei nr. 34/09.02.2015, faptul că pentru dezlegarea cauzei trebuie stabilit dacă imobilul Sală de festivităţi "B." este un imobil care a aparţinut cultului mozaic şi care a fost preluat abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Comunitatea Evreilor din Botoşani nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, astfel încât Fundaţia A. (persoană juridică înfiinţată în scopul redobândirii imobilelor comunitare evreieşti confiscate, naţionalizate sau trecute în patrimoniul statului prin măsuri de constrângere) nu are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul de faţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale pentru ca restituirea imobilului să devină posibilă în contextul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume aceea ca respectivul imobil să se fi aflat în proprietatea cultului religios, la momentul preluării abuzive.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, Fundaţia A., privitoare la calitatea comunităţii evreieşti de fost proprietar al imobilului situat în municipiul Botoşani, str. x nr. 13, judeţul Botoşani, în temeiul prevederilor art. 56 din Legea cultelor din anul 1928, pe considerentul că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul Societăţii "B." în patrimoniul E. a avut loc ope legis. fără a fi necesară nicio altă formalitate nu are un temei legal.
Instanţa de fond a reţinut în cuprinsul hotărârii recurate faptul că deşi legea vorbeşte de trecerea proprietăţii bunurilor "de drept şi fără îndeplinirea vreunei formalităţi", întrucât sunt prevăzute anumite condiţii, acelaşi articol stabileşte şi obligaţia preşedintelui comunităţii mozaice interesate de a sesiza tribunalul pentru a constata dacă dispoziţiunile cerute sunt îndeplinite.
În mod temeinic, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei nr. 34/09.02.2015 faptul că, Comunitatea evreilor din Botoşani nu a solicitat verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege, drept pentru care reclamanta nu se poate prevala de dispoziţiile favorabile ale art. 56 alin. (1) din Legea cultelor din 1923 în condiţiile în care nu s-a constatat intrarea de drept a imobilului în stăpânirea comunităţii mozaice locale.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi efectuarea unei expertize care să determine cuantumul prejudiciului cauzat de lipsa de folosinţă a imobilului ce face obiectul deciziei contestate, instanţa de fond, în mod temeinic, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată în întregul ei, inclusiv acest capăt de cerere accesoriu la cererea principală, constatând că actul administrativ pretins vătămător a fost emis cu respectarea legii.
Reclamanta nu are un drept de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Botoşani, str. x nr. 13, care să îi fi fost încălcat, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conferindu-i doar posibilitatea ca acesta să-i fie recunoscut în procedura administrativă instituită de aceste prevederi. Simplul fapt al depunerii cererii de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nu recunoaşte un drept de proprietate reclamantei, ci doar posibilitatea acesteia de a parcurge o procedură administrativă în vederea redobândirii unui drept de proprietate.
Procedura de filtru
În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate, a apărărilor invocate, ţinând cont şi de dispoziţiile legale incidente, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., raport ce a fost comunicat părţilor conform alin. ,4 al art. 493 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 2379/22.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost anulat recursul formulat de Fundaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 34/2015 a Curţii de Apel Suceava.
Împotriva deciziei nr. 2379/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare Fundaţia A., iar prin Decizia nr. 4037/2017 pronunţată în dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă contestaţia în anulare, a fost dispusă anularea deciziei nr. 2379/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind fixat termen pentru judecarea recursului declarat de Fundaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 34/2015 a Curţii de Apel Suceava pronunţată în dosarul nr. x.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, de apărările expuse prin întâmpinare, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Recurenta-reclamantă Fundaţia A. a solicitat în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 restituire imobilului sala de festivităţi "B." situat în Municipiul Botoşani, str. x nr. 7, judeţul Botoşani, fostă proprietate evreiască preluată abuziv de Statul Român.
Prin decizia nr. 3025/13.05.2013, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare având în vedere că Fundaţia A. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la momentul preluării abuzive, imobilul fiind preluat de la Societatea "B.".
Recurenta reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ să verifice legalitatea Deciziei nr. 3025/13.08.2014, solicitând anularea deciziei, constatarea calităţii de persoană îndreptăţită pentru restituirea imobilului şi, totodată restituirea în natură a imobilului în discuţie, cu plata de despăgubiri pentru prejudiciul suportat prin actul emis, acţiune ce a fost respinsă ca nefondată de instanţa de fond.
Prima critică din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează nulitatea deciziei contestate în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare.
Potrivit art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, Comisia specială va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi iar potrivit pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a art. 3, în cazul în care se apreciază că documentaţia este incompletă, Comisia solicită acte suplimentare.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Speciale de Retrocedare, după primirea cererilor de retrocedare şi a documentaţiei aferente, se fixează un termen pentru analizarea şi soluţionarea cererilor iar potrivit alin. (3) din articolul menţionat, la termenul fixat este invitat să participe un reprezentat al cultului religios în vederea susţinerii cererii de retrocedare.
În cauza de faţă, din probatoriul administrat, rezultă că cererea de retrocedare formulată de recurenta-reclamantă a fost însoţită de acte doveditoare, completate la cererea Comisie speciale conform adreselor (la dosar fond) cu nr. x/17.10.2011 şi respectiv x/31.08.2015.
Prin adresa nr. x, recurenta-reclamantă a transmis în completarea cererii de retrocedare nr. x următoarele documente aflate la dosar fond:
- Adresa nr. x/2010 emisă de Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale împreună cu Statutul Societăţii de Binefacere "B." din Botoşani;
- Adresa nr. x/2012 a Serviciului Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale împreună cu actul de vânzare autentificat sub nr. x/1920;
- Adresa nr. x/2010 a Serviciului Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale împreună cu sentinţa civilă nr. 389/8.03.1957 a Tribunalului Popular al Raionului Botoşani;
- Opinia legală referitoare la calitatea Fundaţiei A. de continuator al entităţilor evreieşti care au deţinut imobile pe teritoriul României;
- Anexa nr. 2 la opinia legală privind imobilul Societăţii de Binefacere "B." din Botoşani, str. x nr. 13.
Faţă de situaţia factuală expusă, motivele de nulitate absolută a Deciziei nr. 3025/13.085.2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare pentru încălcarea pct. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de retrocedare nu pot fi reţinute, recurenta-reclamantă valorificând drepturile procedurale prevăzute de lege şi regulament, depunând odată cu cererea de retrocedare actele doveditoare, completate la cererea Comisiei speciale, la care s-a anexat şi "opinia legală" referitoare la calitatea Fundaţiei A. de continuator al entităţilor evreieşti care au deţinut imobile pe teritoriul României, inclusiv opinia vizând imobilul din Botoşani, str. x nr. 13.
Ca urmare, nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă având în vedere că recurenta-reclamantă a beneficiat şi şi-a exercitat drepturile legale, materialele transmise, însoţite de opinia societăţii de avocaţi fiind analizate de intimată, viciul de procedură invocat în procedura administrativă nefiind apt să ducă la nulitatea absolută a actului contestat, recurenta-reclamantă nefiind vătămată într-un drept al său care să nu poată fi înlăturat.
De altfel, din susţinerile intimatei expuse prin întâmpinările depuse la dosar în ambele faze procesuale (necontestate de recurenta-reclamantă) însoţite de procesul-verbal de şedinţă rezultă că recurenta şi-a expus punctul de vedere şi a susţinut cererea în faţa comisiei atât la data de 18 iulie 2013, respectiv 28 februarie 2014 prin apărători aleşi.
Legalitatea deciziei nr. 3025/13.08.2014 fiind supusă controlului instanţei de contencios administrativ conform dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2002, dreptul de acces la justiţie din perspectiva dispoziţiilor legale evocate raportat la art. 6 din CEDO fiind valorificat de recurenta-reclamantă.
Nici criticile vizând nemotivarea actului administrativ contestat nu pot fi reţinute, având în vedere conţinutul Deciziei nr. 3025/13.08.2014, din care rezultă situaţia de fapt şi drept în raport de care s-a dispus respingerea cererii de retrocedare depusă la Fundaţia A. cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Botoşani, str. x nr. 13, judeţul Botoşani.
Este adevărat că potrivit art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, Comisia specială va analiza documentaţia şi va dispune, prin decizie motivată, admiterea, respingerea cererii de retrocedare sau va propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dar decizia contestată este motivată, emitentul precizând că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 în raport de actele depuse, nefiind făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, imobilul din str. x nr. 13 nefiind preluat de la Societatea de Binefacere "B.".
Nici susţinerile vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nu pot fi reţinute în condiţiile în care din probatoriul administrat nu rezultă că Societatea de Binefacere "B." de la care a fost preluat imobilul situat în municipiul Botoşani, fosta str. x nr. 7, judeţul Botoşani, a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat către Comunitatea evreilor din Botoşani, în cauză nefiind îndeplinită condiţia ce se desprinde din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv imobilul solicitat să fi aparţinut cultului religios la momentul preluării abuzive.
Imobilul solicitat a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, conform sentinţei civile nr. 389/8.03.1957 a Tribunalului Botoşani de la Societatea "B.", entitate ce a dobândit dreptul de proprietate prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/1920, dosar fond.
Din considerentele sentinţei civile nr. 389/1957 a Tribunalului Botoşani, fila 195 dosar fond, rezultă că " Societatea "B." s-a desfiinţat înainte de anul 1944 şi că de la acea dată nici fostul proprietar şi nici vreo altă persoană cu împuternicire legală nu s-a găsit", bunul fiind preluat ca "bun fără stăpân".
Reclamanta Fundaţia A. are calitate de persoană juridică înfiinţată în scopul redobândirii bunurilor imobile ce au aparţinut Comunităţii evreieşti ce au fost confiscate, naţionalizate, trecute în proprietatea statului prin măsuri de constrângere dar în cauza de faţă nu s-a făcut dovada că a avut loc un transfer de proprietate asupra imobilului solicitat de la entitatea "B." către Comunitatea evreiască din Botoşani, în cauză nefiind îndeplinită una din condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, argumentele expuse de prima instanţă fiind corecte şi din perspectiva analizei efectuate în raport de dispoziţiile art. 56 din Legea privind regimul general al cultelor din 1923, argumente însuşite de instanţa de recurs, în condiţiile în care Comunitatea Evreilor din Botoşani nu a solicitat şi nu s-a constatat în condiţiile art. 56 alin. (3) din actul normativ menţionat intrarea de drept în stăpânirea comunităţii mozaice.
Statutul E. a fost adoptat la data de 04.01.1920, iar actul de vânzare-cumpărare prin care cele 197 persoane fizice, componente ale Societăţii B. au cumpărat imobilul situat în Botoşani, str. x nr. 7, a fost autentificat sub nr. x/1920, ulterior constituirii E., iar prin actul de proprietate menţionat nu se face vorbire de cultul mozaic ci de persoanele fizice cumpărătoare în cauză nefiind îndeplinite condiţiile legale din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.
De asemenea, prin Statutul E. s-a stabilit la art. 97 că, comunitatea va revendica prin orice cale bunurile obştei. Din actele din dosar nu rezultă că imobilul revendicat a fost preluat de către Comunitatea Evreiască.
Soluţia instanţei de fond este legală şi cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin acţiunea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat despăgubiri estimate provizoriu la suma de 4.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei nr. 3025/13.08.2014 de către Comisia Specială de Retrocedare, respectiv pentru lipsa de folosinţă a imobilului în discuţie.
În condiţiile în care instanţa de fond a respins acţiunea vizând anularea Deciziei nr. 3025/2014 este evident că recurenta-reclamantă nu este persoană vătămată în sensul dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu are dreptul la despăgubiri în raport de dispoziţiile legale evocate.
Faptul că a fost respinsă proba cu expertiza solicitată, nu este un motiv de nelegalitate, stabilirea utilităţii şi pertinenţei unei probe fiind atributul instanţei care în raport de situaţia de fapt poate admite proba cu expertiza în condiţiile art. 330 C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 22 pct. 2 raportat la art. 330 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de Fundaţia A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 34 din 9 februarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Fundaţia A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 34 din 9 februarie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2018.