Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) pct. a) şi c) ale Ordonanţei Guvernului O.G. nr. 37/2007, apreciind că se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 1349 pct. 1 şi 2 din Noul
C. civ., solicitând şi anularea prevederilor atacate cu excepţia de neconstituţionalitate.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 201 din 11 noiembrie 2015, a admis excepţia invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, primei instanţe.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că judecătorul fondului a interpretat greşit prevederile Legii nr. 554/2004, care dau dreptul persoanelor fizice şi juridice să se adreseze instanţei de judecată când sunt prejudiciate într-un drept.
Recurenta a învederat că a fost prejudiciată de emiterea procesului-verbal de contravenţie ca urmare a faptei săvârşite de angajatul acesteia, invocând şi prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondate.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilităţii, din 25 ianuarie 2018, constatându-se că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit în mod direct instanţa de contencios administrativ cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) pct. a) şi c) din Ordonanţa Guvernului O.G. nr. 37/2007, apreciind că se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 1349 pct. 1 şi 2 din C. civ., solicitând şi anularea prevederilor atacate cu excepţia de neconstituţionalitate.
Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
1.1. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) pct. a) şi c) din O.G. nr. 37/2007, care constituie obiectul principal al acţiunii deduse judecăţii, instanţa de control judiciar are în vedere art. 9 alin. (1) şi alin. (5) de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care prevede:
"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.
(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
Din conţinutul acestor prevederi rezultă că obiectul unor astfel de acţiuni în contencios administrativ este stabilit limitativ, excepţia de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau a unei dispoziţii din ordonanţă neputând forma obiectul principal al unei asemenea cereri.
În acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Prin Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007, instanţa constituţională a constatat că "dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă."
De asemenea, a reţinut că, "atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune directă, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii".
În speţă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant putea să însoţească plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie şi nu să fie formulată pe calea unei acţiuni directe în prezentul demers judiciar.
1.2. Referitor la cererea privind anularea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) pct. a) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007, se constată, de asemenea, că soluţia este la adăpost de orice critică.
Potrivit art. 108 din Constituţia României, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta, iar, conform art. 115, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Ordonanţele emise de Guvern au caracter de lege, fiind adoptate în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competenţelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are competenţa de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.
Prin urmare, ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.
Potrivit art. 146 lit. d din Constituţia României, legile şi ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate numai prin sesizarea Curţii Constituţionale, aşadar, în cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora, ci doar constituţionalitatea lor.
În concluzie, se reţine că reglementările legale în vigoare conferă posibilitatea învestirii instanţelor de contencios administrativ cu acţiuni împotriva ordonanţelor guvernului, doar în condiţiile art. 9 alin. (1) şi alin. (5) de Legea nr. 554/2004.
Instanţa de contencios administrativ se poate pronunţa numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanţe sau dispoziţii ale acesteia, declarate neconstituţionale prin decizie a Curţii Constituţionale, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, inclusiv din perspectiva prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. invocate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 201 din 11 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.