Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia supusă revizuirii
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3094 din 19 octombrie 2017, a respins recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1016 din 7 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că, în cauză, în mod corect a fost constatată calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, ca urmare a faptului că sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii
Împotriva acestei hotărâri recurentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra solicitărilor sale având ca obiect apărările cu referire la constatarea caracterului nelegal al acţiunii având ca obiect atentatul asupra unor personalităţi din conducerea statului, şi nici asupra solicitării de a se constata caracterul legal al sancţiunilor din prezent privind activităţi extremiste, fiind incident astfel cazul de revizuire invocat.
În susţinerea cererii, revizuentul a făcut trimitere şi la planul de măsuri din 14.09.1988, susţinând că instanţa a făcut confuzie între persoana sa şi persoana care a emis respectivul plan, dar şi la planul de măsuri din 14.12.1989 din care rezultă că nu a avut intenţia de a suprima sau restrânge vreun drept, ci, dimpotrivă, de a ajuta indirect persoana vizată.
În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.
3. Apărarea intimatului
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadimisibilă, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu evocă fondul, invocând art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 509 alin. (2) din C. proc. civ.
În subsidiar, a învederat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în realitate se formulează un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
1. Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, adică atunci când se examinează raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză.
Analizând Decizia nr. 3094 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul A., menţinând astfel soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii reclamantului.
Aşa fiind, rezultă că decizia instanţei de recurs vizată de revizuent nu evocă fondul şi, prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă.
Or, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, decât cea existentă.
În fine, deşi examinarea cazului de revizuire invocat nu mai este necesară în raport cu soluţia preconizată, totuşi, Înalta Curte remarcă împrejurarea că acesta nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate specifice.
Astfel, se reţine că motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca remediu în cazul încălcării principiului disponibilităţii, se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecăţii, la pretenţiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, nepronunţarea instanţei trebuie să vizeze un lucru cerut, care să se refere la cererea concretă şi nu la argumentele care combat respectiva cerere.
Aşadar, nici din această perspectivă, criticile revizuentului nu pot trece de filtrul de admisibilitate instituit prin art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele învestirii, soluţionând calea de atac în limitele devolutive permise de sentinţa atacată.
Revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor, pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situaţiile în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 509 din C. proc. civ.
Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.
Altfel spus, revizuentul urmăreşte o reevaluare a argumentelor părţilor din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra cererii de revizuire
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii şi, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3094 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.