Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 977/2018

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, petentul A., deţinut în Penitenciarul Rahova, a formulat plângere prin care a arătat că se constituie parte vătămată, în baza art. 1 şi 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin decizia penală nr. 1173 din 20 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală s-a respins ca nefondată contestaţia formulată împotiva sentinţei nr. 2808 din 2 noiembrie 2017 a Judecătoriei sector 5, secţia penală, cu încălcarea legii, a Constituţiei şi a art. 1,3, 6, 7, 10, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi cu rea credinţă, întrucât a depăşit cu 3 ani fracţia pentru liberare condiţionată.

Totodată, a arătat că se constituie parte civilă, solicitând daune morale şi materiale în cuantum de 400.000 euro şi dobândă de 20%.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii cu cererea de faţă, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte constată că petentul este nemulţumit de soluţia pronunţată în dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată împotiva sentinţei nr. 2808 din 2 noiembrie 2017 a Judecătoriei sector 5, secţia penală, având ca obiect cererea acestuia de liberare condiţionată.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 21 şi art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel, cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în C. proc. civ., conflictele de competenţă, în cazurile prevăzute de lege, precum şi orice alte cereri prevăzute expres de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea petentului prin care contestă soluţuia asupra cererii sale de liberare condiţionată, nu poate forma obiectul analizei acestei instanţe.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii

Pentru considerentele expuse, Înalta Curtea va respinge cererea formulată de petent, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petentul A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.