Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 156/2019

Şedinţa publică din data de 03 iunie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 358 din 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 194 din 23 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, cu motivarea că hotărârea recurată, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs, este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 299 din acelaşi act normativ.

Împotriva acestei hotărâri, A. şi B. au declarat recurs; prin motivele de recurs, s-a arătat că se impune admiterea acestuia, întrucât nu au fost luate în calcul toate probele şi memoriile depuse.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Pentru a da eficienţă reglementărilor legale elaborate în scopul asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor, precum şi principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite.

Potrivit art. 129 din Constituţia României "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Hotărârea atacată, în speţă Decizia nr. 358 din 21 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, este irevocabilă, conform prevederilor art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, nesusceptibilă de reformare pe calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 din C. proc. civ., cu referire la existenţa unor hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 358 din 21 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 358 din 21 februarie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN