Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004, şi pârâtei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) şi lit. m) din Legea nr. 303/2004.
II. Hotărârile pronunţate de instanţa de disciplină
2. În Dosarul nr. x/2016, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Secţia pentru judecători" şi "CSM") a pronunţat următoarele hotărâri:
- Încheierea din 10 martie 2017, prin care a fost a fost acordat termen la 26 aprilie 2017, ora 9:30;
- Încheierea din 28 martie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) admite în parte cererea formulată de pârâte şi dispune rectificarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii de şedinţă din 15 martie 2017; (ii) respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de C. în interesul pârâtelor, ca inadmisibilă; (iii) respinge cererea de decădere a Inspecţiei Judiciare din dreptul de a propune probe; (iv) respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca neîntemeiată; (v) apreciază că se impune ascultarea mai întâi a pârâtelor, iar ulterior administrarea probatoriului; (vi) admite în parte cererile de probatorii formulate de părţi; (vii) încuviinţează pentru Inspecţia Judiciară proba cu înscrisuri şi testimonială cu martorii D., E., F., G.; (viii) încuviinţează pentru pârâta A. proba cu înscrisuri şi testimonială cu martorul D.; (ix) încuviinţează pentru pârâta B.] proba cu înscrisuri şi testimonială cu martorii D. şi F.; (x) respinge cererea de audiere ca martor a pârâtei A., ca inadmisibilă; (xi) respinge celelalte probe solicitate de părţi, ca neutile cauzei; (xii) dispune citarea martorilor D., E., F., G.-judecători în cadrul Tribunalului Călăraşi; (xiii) admite în parte sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcţie a pârâtelor; (xiv) în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, dispune suspendarea din funcţie a doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, începând cu data de 28.03.2017 şi până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016; (xv) respinge sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcţie, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, a pârâtei B. - vicepreşedintele Tribunalului Călăraşi; (xvi) amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10 aprilie 2017, ora 12:00, părţile având termen în cunoştinţă, conform art. 229 C. proc. civ.
- Încheierea din 28 martie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind nulitatea absolută a Rezoluţiilor din 21 martie 2016, 12 mai 2016 şi 30 iunie 2016 şi a actelor de cercetare disciplinară;
- Încheierea din 10 aprilie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) în temeiul art. 222 C. proc. civ., încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta B., pentru lipsă de apărare; (ii) respinge excepţia conexităţii invocată din oficiu; (iii) amână cauza şi acordă termen de judecată Ia data de 27 aprilie 2017, ora 9:00, Inspecţia Judiciară şi pârâtele judecători A. şi B. au termen în cunoştinţă, conform dispoziţiilor art. 229 C. proc. civ. (iv) dispune citarea în vederea audierii a următorilor martori: E., D., F. şi G. - judecători în cadrul Tribunalului Călăraşi.
- Încheierea din 27 aprilie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) încuviinţează proba testimonială constând în audierea martorilor H., I. - judecători în cadrul Tribunalului Călăraşi şi J. - preşedintele Tribunalului Călăraşi;(ii) respinge proba testimonială constând în audierea ca martor a doamnei grefier K., probă solicitată de pârâta judecător A., ca neutilă cauzei; (iii) amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21 iunie 2017, ora 9:00; (iv) Inspecţia Judiciară şi pârâtele judecător B. şi A. au termen în cunoştinţă, conform art. 229 C. proc. civ. (v) dispune citarea martorilor H., I. - judecători în cadrul Tribunalului Călăraşi şi J. - preşedintele Tribunalului Călăraşi.
- Încheierea din 21 iunie 2017, prin care a dispus următoarele: (i) încuviinţează proba cu înscrisuri astfel cum a fost formulată; (ii) încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de martorul J., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale; (iii) amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13 septembrie 2017, ora 11:00, Inspecţia Judiciară şi pârâtele judecători A. şi B. au termen în cunoştinţă, conform art. 229 C. proc. civ. (iv) dispune citarea în vederea audierii a martorului: J. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi.
- Încheierea din 10 aprilie 2017, prin care a fost amânată pronunţarea la 27 septembrie 2017;
- Încheierea din 27 septembrie 2017, prin care a fost amânată pronunţarea la 3 octombrie 2017;
- Hotărârea nr. 28J din 3 octombrie 2017, prin care a hotărât următoarele: (i) admite acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi; (ii) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din acelaşi act normativ; (iii) admite în parte acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi; (iv) în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, sancţiunea disciplinară constând în suspendarea din funcţie pe o perioadă de 2 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din acelaşi act normativ; (v) respinge acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.
3. În motivarea Hotărârii nr. 28J din octombrie 2017, secţia pentru judecători a reţinut următoarele:
4. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, reţinută în sarcina pârâtelor A. şi B., situaţia de fapt este conturată de următoarele elemente:
- într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, în care parte este Consiliul Judeţean Călăraşi, prin încheierea din 8 iulie 2015, a fost respinsă cererea reclamantului de recuzare a doamnei judecător A., vizând existenţa unei sesizări disciplinare formulate de soţia reclamantului împotriva doamnei judecător, sesizare care a fost finalizată prin rezoluţie de clasare. La 28 octombrie 2015, reclamantul a formulat o nouă cerere de recuzare a doamnei judecător, susţinând că soţul doamnei judecător are o relaţie comercială, generatoare de venituri, cu pârâtul Consiliul Judeţean Călăraşi. Prin încheierea din 28 octombrie 2015, pronunţată de judecătoarea E. a fost admisă această cerere de recuzare a doamnei judecător A.;
- după admiterea cererii de recuzare, în aceeaşi zi, doamna judecător A. a formulat declaraţii de abţinere în alte dosare în care autorităţi publice locale aveau calitatea de parte;
- la 29 octombrie 2015, doamna judecător A. s-a adresat preşedintelui instanţei cu o cerere prin care a solicitat convocarea de urgenţă a Colegiului de conducere al Tribunalului Călăraşi (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Colegiul de conducere"), arătând că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este obligată să aducă la cunoştinţă faptul că, prin încheierea din 28 octombrie 2015 (neredactată la data respectivă), doamna judecător E. a admis cererea de recuzare a sa pe motiv că s-ar afla în conflict de interese, întrucât soţul său - L. - a publicat, la cererea Consiliului Judeţean Călăraşi, anunţuri de publicitate de interes local/judeţean, aşa cum rezultă din actele anexate cererii, acte în considerarea cărora doamna judecător E. a apreciat că este incompatibilă/nu poate fi imparţială, deoarece ar avea un interes personal în soluţionarea cauzei. În finalul cererii, doamna judecător solicită Colegiului de conducere să pronunţe o hotărâre prin care să se stabilească dacă situaţia de fapt expusă poate fi asimilată situaţiilor de conflict de interese la care se referă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, urmând să i se comunice hotărârea pentru a o putea depune în dosarele în care formulase cereri de abţinere, nesoluţionate la momentul respectiv;
- cererea doamnei judecător A. a fost înregistrată la 29 octombrie 2015, iar doamna judecător B., vicepreşedintele instanţei, care exercita atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia, a dispus convocarea colegiului la 30 octombrie 2015, ora 9:30, cu menţiunea că se va întocmi convocatorul şi vor fi anunţaţi membrii colegiului. Potrivit convocatorului, colegiul de conducere a fost convocat cu următoarea ordine de zi:
"Sesizarea formulată de doamna judecător A., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, cu privire la situaţia creată prin încheierea pronunţată la 28 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/2015", fără a exista vreo referire cu privire la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004;
- din procesul-verbal al şedinţei Colegiului de conducere, rezultă următoarele: (i) la şedinţă au fost prezenţi: vicepreşedintele instanţei - doamna judecător B. (în calitate de înlocuitor al preşedintelui) şi cei şase membri ai colegiului de conducere, respectiv judecătorii: E., H., M., F., D. şi I. La şedinţă a participat şi doamna judecător A., pentru a-şi susţine cererea; (ii) în faţa colegiului de conducere, doamna judecător A. a arătat că nu există un conflict de interese şi că nu comentează soluţia judecătorului. Cu toate acestea, a reluat criticile pe care le-a expus în cerere şi a afirmat că s-a adresat colegiului în raport cu soluţia dată cererii de recuzare de către doamna judecător E., simţindu-se atacată prin pronunţarea unei astfel de soluţii. Totodată, doamna judecător A. a făcut trimitere la situaţii privind incidente procedurale referitoare la alţi judecători, inclusiv membrii colegiului de conducere sau la neformularea unor declaraţii de abţinere în situaţii care ar fi impus, în opinia sa, o astfel de conduită. Toate aceste afirmaţii au fost făcute în şedinţa colegiului, în condiţiile în care unii dintre membri colegiului erau vizaţi de aceste afirmaţii şi trebuiau să se pronunţe cu privire la existenţa sau inexistenţa conflictului de interese invocat; (iii) doamna judecător A. a afirmat următoarele:
"...dacă s-ar aprecia în sensul că există un conflict de interese, s-ar crea un precedent judiciar şi ar însemna ca nici judecătorii din cadrul instanţei ale căror soţii sunt notari publici, cum este situaţia domnului judecător D. sau N., să nu mai soluţioneze cauze de insolvenţă sau cauze civile, în care actele sunt întocmite de soţiile acestora. De altfel, şi domnul judecător I., când a fost numit într-o comisie de negociere, avea obligaţia să se abţină la momentul emiterii respectivei decizii, privind acea comisie de negociere" (cu referire la admiterea cererii de recuzare) "având în vedere opinia doamnei judecător E., aceasta nu poate soluţiona Dosarul nr. x/2015, întrucât priveşte o cerere redactată de aceasta, dosarul fiind repartizat completului C3, din componenţa căruia doamna judecător E. face parte, dosar ce se află, la acest moment, în stadiul procedurii prealabile şi care conţine rezoluţia acesteia" în funcţie de hotărârea şi procesul-verbal aferent şedinţei colegiului de conducere, urmează a se adresa Inspecţiei Judiciare. (iv) pe parcursul şedinţei de colegiu, doamna judecător E. a solicitat de mai multe ori amânarea dezbaterilor pentru ca membrii colegiului să se documenteze, solicitarea susţinută şi de alţi membri, respectiv de doamnele judecător M., F. şi H., care au arătat că nu trebuie analizată în grabă situaţia; (v) în urma acestor solicitări, vicepreşedintele instanţei - doamna judecător B. - care conducea şedinţa de colegiu, a arătat că "există acte suficiente şi că, la acest moment, membrii colegiului se pot pronunţa şi cu privire la imparţialitatea judecătorului". În continuare, doamna judecător B. a susţinut că s-au formulat cereri de abţinere în toate dosarele în care părţile au avut sau au raporturi contractuale cu soţul doamnei judecător A., astfel că se pune problema dacă ar trebui ca aceasta să nu mai judece niciun dosar, insistând că este necesar să se pronunţe colegiul asupra existenţei conflictului de interese, continuând dezbaterile. (vi) membrii colegiului au înţeles că doamna judecător A. nu a declarat că s-ar afla în conflict de interese, rezultând totodată şi că vicepreşedintele B. a insistat ca organul colegial să se pronunţe asupra existenţei conflictului de interese; (vii) opinia exprimată de vicepreşedintele instanţei în şedinţă a fost că nu există un conflict de interese în ceea ce o priveşte pe doamna judecător ..., iar din consemnările secretarului Colegiului de conducere - doamna prim-grefier O. - rezultă că, pe parcursul şedinţei, vicepreşedintele s-a exprimat în sensul că "da, aparent există un conflict de interese"
- în urma dezbaterilor, prin Hotărârea nr. 21 din 30 octombrie 2015 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Hotărârea nr. 21/2015"), Colegiul de conducere a stabilit că, dacă aparent ar exista un conflict de interese, nu este de natură a afecta imparţialitatea doamnei judecător A. Hotărârea a fost rectificată la data de 24 noiembrie 2015, în sensul înlocuirii unanimităţii reţinute în mod greşit, cu majoritatea de patru voturi;
- din probele administrate a rezultat că există unele inadvertenţe între procesul-verbal de şedinţă şi caietul grefierului care a asigurat secretariatul, că au fost formulate obiecţiuni cu privire la menţiunile din procesul-verbal şi că procesul-verbal a fost semnat la 20 noiembrie 2015;
- întrucât, în dosarele în care formulase declaraţii de abţinere, a fost amânată soluţionarea acestora, doamna judecător A. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la întârzierea soluţionării chiar şi în sala de judecată la termenul de judecată într-unul dintre dosarele respective, menţionând că va sesiza organele competente. Ulterior, doamna judecător A. a sesizat Inspecţia Judiciară, invocând tergiversarea soluţionării cauzelor respective, ca urmare a nesoluţionării declaraţiilor de abţinere pe care le formulase, aceste aspecte făcând obiectul verificărilor în lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. 7718/IJ/4482/DIJ/2015, în care, prin Rezoluţia din 24 martie 2016, s-a dispus clasarea;
- la 7 decembrie 2015, judecătorii I., G., P., E. şi H. au solicitat revocarea Hotărârii nr. 21/2015;
- prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Călăraşi nr. 26 din 14 decembrie 2015 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Hotărârea nr. 26/2015") a fost revocată Hotărârea nr. 21/2015. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, iar, din procesul-verbal al şedinţei, rezultă că doamna judecător A. a reiterat că nu există conflict de interese, situaţie în care membrii colegiului au apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, astfel că nu existau motive legale pentru convocarea colegiului în şedinţa din 30 octombrie 2015.
- după revocarea Hotărârii nr. 21/2015, declaraţiile de abţinere formulate de doamna judecător A. în cele 4 dosare au fost admise prin încheierile din 15 decembrie 2015, pentru aceleaşi motive pentru care fusese admisă prima cerere de recuzare (prin Încheierea din 28 octombrie 2015).
- doamna judecător A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ cu acţiune în anularea Hotărârii nr. 26/2015, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2016, iar, prin sentinţa civilă nr. 880 din 1 iulie 2016, acţiunea a fost respinsă. Prin Decizia civilă nr. 438/CA din 19 mai 2017, Curtea de Apel Constanţa a casat în parte Sentinţa civilă nr. 880 din 1 iulie 2016 şi a dispus anularea Hotărârii nr. 26/2015.
5. În ceea ce o priveşte pe pârâta judecător A., instanţa disciplinară a reţinut că, deşi s-a adresat Colegiului de conducere cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pârâta nu a procedat în modalitatea prevăzută de textul de lege, întrucât: (i) din conţinutul cererii, rezultă că nu a adus la cunoştinţa colegiului existenţa unui conflict de interese, ci, dimpotrivă, a considerat că nu există un conflict de interese şi, în realitate, a criticat soluţia pronunţată de judecătoarea E. prin încheierea din 28 octombrie 2015 de admitere a cererii de recuzare; (ii) a făcut referiri şi la alţi judecători ai instanţei, inclusiv la judecătorul care a admis cererea de recuzare, şi a solicitat să i se comunice hotărârea pe care colegiul de conducere o va pronunţa pentru a o depune în dosarele în care formulase cereri de abţinere, soluţionate la momentul respectiv; (iii) în condiţiile în care formulase cereri de abţinere în alte patru dosare, invocând situaţii similare celei care făcuse obiectul cererii de recuzare soluţionate prin încheierea din 28 octombrie 2015, este evident că, prin solicitarea adresată colegiului de conducere, a urmărit să influenţeze soluţia pe care judecătoarea E. urma să o pronunţe cu privire la cererile de abţinere cu care era învestită la acel moment; (iv) după ce a revenit din concediul de odihnă, pârâta şi-a exprimat, chiar în şedinţa de judecată, nemulţumirea faţă de faptul că cererile sale de abţinere nu au fost soluţionate, iar ulterior a sesizat Inspecţia Judiciară, reclamând tocmai tergiversarea soluţionării celor patru dosare în care s-a abţinut; (v) la momentul susţinerii cererii în şedinţa colegiului de conducere, a precizat că nu există un conflict de interese, reluând criticile pe care le-a expus în cerere şi afirmând că s-a adresat colegiului faţă de soluţia pe care judecătoarea E. a pronunţat-o cu privire la cererea de recuzare. Prin modul în care şi-a susţinut cererea în şedinţa colegiului, pârâta a încercat să convingă membrii colegiului să pronunţe o soluţie contrară celei pronunţate în cererea de recuzare şi care să-l determine pe judecătorul învestit cu soluţionarea cererilor de abţinere să pronunţe o soluţie de respingere, contrar propriilor convingeri. Pârâta a făcut referiri la situaţii în care chiar membrii colegiului s-ar fi aflat în conflict de interese, din cauza funcţiei soţilor. Judecătoarea E. a perceput că prin formularea acestei cereri, pârâta îi reproşează de fapt modul de soluţionare a cererii de recuzare, fiind chiar abordată, în mod direct, de pârâtă după soluţionarea cererii de recuzare. Pârâta a atacat Hotărârea nr. 26/2015, prin care s-a dispus revocarea Hotărârii nr. 21/2015, insistând, prin demersul său, în obţinerea rezultatului urmărit iniţial.
6. În ceea ce o priveşte pe pârâta judecător B., instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) actul de imixtiune este conturat de urgenţa cu care a convocat şedinţa Colegiului de conducere, maniera în care a condus şedinţa Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015 şi insistenţa rezultată din comportamentul verbal şi non-verbal, astfel cum a fost perceput de participanţii la şedinţa colegiului, pentru adoptarea unei hotărâri favorabile solicitării judecătoarei A., care urma să fie avută în vedere la soluţionarea cererilor de abţinere formulate de acelaşi judecător în alte patru dosare; (ii) aspectele referitoare la legalitatea procedurii de convocare şi adoptare a şedinţei colegiului de conducere, precum şi legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 21/2015 nu formează obiectul prezentei procedurii disciplinare, în cadrul căreia sunt analizate faptele imputate pârâtelor judecător; (iii) probele administrate în cauză au confirmat faptul că pârâta judecător B. a urmărit ca cererea adresată colegiului de conducere de doamna judecător A. să fie soluţionată de urgenţă şi în mod favorabil acesteia, înainte ca doamna judecător E. să soluţioneze cele patru cereri de abţinere cu care era învestită, cu scopul previzionat de a determina o soluţie de respingere a cererilor de abţinere formulate de pârâta A. prin schimbarea convingerii judecătorului materializată anterior în soluţia de admitere a cererii de recuzare cuprinsă în încheierea din 28 octombrie 2015.
7. Faţă de maniera în care au procedat pârâtele, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) pârâtele judecător au încălcat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor; (ii) pârâtele au urmărit să o împiedice pe judecătoarea E. să pronunţe, în cazul declaraţiilor de abţinere cu care era învestită, aceeaşi soluţie cu cea dată cererii de recuzare prin încheierea din 28 octombrie 2015; (iii) sub aspectul laturii subiective, maniera în care au procedat pârâtele judecător evidenţiază intenţia de interveni în activitatea judecătoarei E.; (iv) prin acţiunile întreprinse cu intenţia de a determina schimbarea convingerii unui judecător şi, implicit, prin punerea în discuţie a soluţiei date cererii de recuzare în perspectiva soluţionării unor cereri aflate pe rol vizând aceleaşi circumstanţe de fapt şi de drept, pârâtele au adus atingere principiului independenţei judecătorului, legătura de cauzalitate fiind lipsită de orice echivoc; (v) reţinerea abaterii prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 nu este condiţionată de producerea unei urmări efective, cum ar fi, în speţă, soluţionarea de către judecătoarea E. a cererilor de abţinere în sensul urmărit de pârâte, conform celor reţinute anterior.
8. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, reţinută în sarcina pârâtei A., instanţa disciplinară a reţinut că situaţia de fapt este conturată de aspectele arătate în continuare: (i) la data de 14 decembrie 2015, pârâta a transmis Colegiului de conducere, de pe adresa de e-mail x@x.ro, o cerere în care îşi exprima punctul de vedere cu privire la activitatea organului colegial de conducere, la unele aspecte din activitatea colegiului din 30 octombrie 2015 şi la ordinea de zi a şedinţei colegiului de conducere ce urma să se desfăşoare la 14 decembrie 2015, făcând referiri la comportamentul domnului judecător I. şi la preşedintele instanţei; (ii) adresa de e-mail utilizată aparţine portalului de ştiri "Q.", administrat de L., soţul pârâtei; (iii) aceeaşi adresă de e-mail a fost utilizată de portalul "Q." pentru efectuarea unor solicitări către anumite instituţii sau organe, în vederea obţinerii unor informaţii referitoare la situaţii ce priveau judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi, astfel: a) la 11 aprilie 2016, soţul doamnei judecător L. - în calitate de redactor al "Q.", de pe adresa de e-mail x@x.ro, a trimis Biroului Electoral Central o solicitare prin care a cerut precizări cu privire la posibilitatea unui magistrat care-şi desfăşoară activitatea la o instanţă din alt judeţ decât cel în care îşi are domiciliul, să poate fi desemnat prin tragere la sorţi ca preşedinte/locţiitor la un birou electoral de circumscripţie din judeţul în care îşi are domiciliul. Răspunsul a fost comunicat pe aceeaşi adresă de e-mail, la 12 aprilie 2016. Această solicitare a fost adresată BEC în condiţiile în care unul dintre judecătorii Tribunalului Călăraşi, respectiv doamna H., se afla în situaţia expusă. b) la 11 noiembrie 2015, soţul doamnei judecător ..., în calitate de redactor-şef al "Q.", a solicitat CSM un punct de vedere cu privire la compatibilitatea funcţiei de judecător cu funcţia de preşedinte al unei comisii de negociere. Lucrarea a fost rezolvată de Comisia nr. 1 - Independenţa şi responsabilizarea justiţiei, eficientizarea activităţii acesteia şi creşterea performanţei judiciare, integritatea şi transparenţa sistemului judiciar - în şedinţa din 7 decembrie 2015. Această solicitare a fost formulată după ce doamna judecător A., în şedinţa Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015, a afirmat că domnul judecător I. trebuia să se abţină de la judecată pentru că a făcut parte dintr-o comisie de negociere şi după ce acelaşi judecător a ridicat multiple obiecţiuni cu privire la şedinţa de colegiu anterior amintită şi a votat împotriva solicitării doamnei judecător. În aceeaşi perioadă, domnul judecător I. a fost unul dintre judecătorii care au solicitat revocarea Hotărârii nr. 21/2015, acesta fiind şi unul dintre semnatarii sesizării de faţă.
9. Din perspectiva acestei abateri disciplinare, s-a reţinut atingerea adusă dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale punctului 2.1. din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra din 2010.
10. Sub aspectul elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, au fost reţinute următoarele: (i) maniera în care pârâta a înţeles să transmită o cerere Colegiului de conducere, folosindu-se de o adresă de e-mail ce aparţinea unui portal media administrat de soţul său, în condiţiile în care informaţiile şi documentele ataşate cererii vizau activitatea Colegiului de conducere, se circumscrie unei atitudini nedemne în sens disciplinar; (ii) relevant din această perspectivă este şi faptul că, în timpul verificărilor directe efectuate la sediul Tribunalului Călăraşi, la 3 martie 2016, doamna judecător A. a prezentat inspectorilor judiciari un suport optic, conţinând înregistrarea unor imagini surprinse într-un restaurant din municipiul Călăraşi, cu preşedintele instanţei şi judecătorii semnatari ai sesizării ce face obiectul dosarului de faţă; din declaraţiile judecătorilor respectiv, rezultă că serbau ziua unuia dintre colegi şi că, la un moment dat, unul dintre aceştia (domnul judecător G.) le-a atras atenţia asupra prezenţei în cadrul localului a domnului R., jurnalist în presa locală; domnul R. a fost reprezentant al portalului de ştiri "Real în Călăraşi", iar, în această calitate, s-a adresat Inspecţiei Judiciare, dar şi organelor de urmărire penală, cu privire la activitatea judecătorilor P. şi S. în Biroul Electoral Judeţean Călăraşi. Sesizările au avut ca obiect decontarea unor cheltuieli de deplasare de către aceşti judecători şi au fost clasate; (iii) în cadrul cercetării disciplinare, pârâta a arătat că înţelege să se folosească de această înregistrare pentru a demonstra faptul că preşedintele instanţei nu este străin de sesizarea formulată de petenţi şi îi coordonează pe aceştia; (iv) întrucât s-a folosit de adresa de e-mail a soţului său, nu se poate susţine că este străină de acţiunile ulterioare prin care soţul său a solicitat informaţii legate chiar de anumite situaţii despre care avea cunoştinţă doar doamna judecător prin prisma funcţiei deţinute şi despre care aflase în exerciţiul atribuţiilor de serviciu; (v) deşi s-a apărat în sensul că adresa de e-mail nu aparţine portalului de ştiri "Q.", ci ar fi adresa de e-mail personală a soţului său, probele administrate în cauză au dovedit contrariul, întrucât domnul L., în calitate de redactor al "Q." şi de redactor-şef al "Q.", a folosit aceeaşi adresă de e-mail pentru a transmite atât cererea adresată Biroului Electoral Central cât şi cererea adresată CSM.
11. Toate aceste împrejurări conturează o atitudine neconformă standardelor profesionale impuse profesiei de magistrat, întrucât demersurile întreprinse de pârâtă au avut potenţial de afectare a imaginii instanţei, în condiţiile în care aspectele reclamate de aceasta vizau anumite situaţii, apreciate ca deficitare, din activitatea secţiei civile a instanţei şi a unor judecători din cadrul acestei instanţe. Aceste manifestări ale pârâtei au fost de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale, având în vedere scopul urmărit şi anume de a afla posibile informaţii denigratoare sau eventuale încălcări ale legii cu referire la judecătorii vizaţi. Prin transmiterea cererii de pe adresa de e-mail a site-ului de presă "Q." şi prin apelarea la mijloacele mass-mediei pentru obţinerea datelor menţionate, s-a creat şi premisa aducerii la cunoştinţa publică a conţinutului cererii, respectiv a informaţiilor redate prin aceasta.
12. Forma de vinovăţie este cea a intenţiei indirecte, magistratul realizând că încalcă principiile ce guvernează activitatea unui judecător, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv afectarea încrederii în actul de justiţie şi acceptând eventualitatea producerii lui, intenţie dovedită de modul în care a înţeles să se manifeste şi să creeze în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală şi profesională a unor judecători. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că atitudinea psihică a pârâtei faţă de acţiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
13. Astfel, pârâta s-a folosit de calitatea de jurnalist a soţului său, apelând la mijloacele specifice mass-mediei, pentru a obţine date şi informaţii referitoare la anumiţi judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi şi cu care se aflase, de-a lungul timpului, într-o relaţie conflictuală.
14. Prin maniera neconformă deontologiei profesionale în care a acţionat, pârâta a creat, din perspectiva unui observator rezonabil, impresia că unii judecători din cadrul Tribunalului Călăraşi nu îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale.
15. Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
16. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, imputată pârâtei judecător B., instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: (i) la Tribunalul Călăraşi funcţionează un singur vicepreşedinte care, în lipsa preşedintelui, exercită atribuţiile acestuia, această obligaţie rezultând din Deciziile nr. 17/2015 şi nr. 32/2015 emise de preşedintele tribunalului; (ii) în perioada 1-12 noiembrie 2015, ca urmare a lipsei motivate din instanţă a preşedintelui şi vicepreşedintelui (aceştia efectuând concediul legal de odihnă), atribuţiile specifice funcţiei de preşedinte au fost exercitate de doamna judecător F. conform Deciziei nr. 17/2015 emise de preşedintele tribunalului; (iii) într-o cauză civilă, Tribunalul Călăraşi, în calitate de pârât, a fost obligat la plata unor cheltuieli de judecată, prin sentinţa civilă care a fost comunicată la 3 noiembrie 2015; luând act de sentinţa respectivă, doamna judecător F., în exercitarea atribuţiilor stabilite prin Decizia nr. 17 din 13 octombrie 2015, a analizat posibilitatea formulării căii de atac împotriva acestei hotărârii şi a redactat motivele de apel; ulterior, la 13 noiembrie 2015, a prezentat apelul doamnei vicepreşedinte B., care îl înlocuia de drept pe preşedinte, în vederea semnării şi înaintării către instanţa care pronunţase sentinţa menţionată; justificând că nu este lucrarea sa, vicepreşedinta B. nu a luat nicio decizie cu privire la exercitarea sau neexercitarea apelului; (iv) la 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a solicitat îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 72 C. proc. pen. cu privire la cererea de strămutare formulată într-un dosar în care era stabilit termen de judecată la 12 ianuarie 2016; răspunsul la această solicitare a fost înregistrat la Cabinetul Preşedintelui Tribunalului Călăraşi la 11 ianuarie 2016, zi în care preşedintele instanţei nu se afla la instanţă (conform Ordinului de deplasare nr. 1/2016); adresa de înaintare a relaţiilor solicitate de Curtea de Apel Bucureşti a fost întocmită de prim-grefier O., care i-a prezentat-o vicepreşedintei B. pentru a fi verificată şi semnată; pârâta nu a semnat adresa respectivă, invocând faptul că nu i s-a adus la cunoştinţă că preşedintele lipseşte din instanţă şi că exista posibilitatea ca acesta să revină la sediul instanţei; întrucât vicepreşedinta B. nu a semnat adresa de înaintare, răspunsul a fost comunicat Curţii de Apel Bucureşti, prin e-mail, de către preşedintele instanţei, a doua zi, care era şi ziua când dosarul avea fixat termen de judecată; (v) la 28 octombrie 2015, s-a înregistrat la Tribunalul Călăraşi întâmpinarea formulată într-un dosar în care tribunalul avea calitatea de parte, însoţită de înştiinţarea ca în termen de o zi să formuleze răspuns la întâmpinare; în lipsa preşedintelui, comunicarea a fost prezentată vicepreşedintei B., care exercita atribuţiile preşedintelui; vicepreşedinta, prin rezoluţie, a transmis lucrarea la Departamentul Economic pentru a fi luate măsuri urgente, în sensul formulării răspunsului la întâmpinare; din referatul întocmit de doamna judecător F., rezultă că Departamentul Economic a restituit comunicarea, cu menţiunea că nu are atribuţii de a răspunde la întâmpinare şi că, la data predării comunicării către doamna judecător F. - 17 noiembrie 2015 - era depăşit termenul stabilit de judecător pentru depunerea răspunsului; ca urmare a modalităţii în care doamna judecător B. a procedat, transmiţând comunicarea la Departamentul Economic pentru a redacta răspunsul la întâmpinare, acest act procedural nu a mai fost depus la dosarul cauzei.
17. Sub aspectul laturii obiective, instanţa disciplinară a reţinut că, ceea ce i se poate reproşa pârâtei, este faptul că a dat dovadă de neglijenţă şi nu a fost în măsură să gestioneze situaţiile descrise anterior din perspectiva atribuţiilor specifice funcţiei de conducere deţinute, întrucât nu şi-a asumat responsabilitatea luării unor decizii ce îi reveneau în calitate de vicepreşedinte şi înlocuitor de drept al preşedintelui instanţei. Astfel, aspectele imputate prin acţiunea disciplinară vizează modul în care pârâta şi-a exercitat atribuţiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale.
18. Din această perspectivă, eventualele deficienţe constatate pot fi analizate la momentul evaluării activităţii manageriale desfăşurate de pârâtă într-o altă procedură decât cea disciplinară, întrucât răspunderea disciplinară intervine atunci când faptele săvârşite prezintă un element de gravitate, de natură a impune sancţionarea judecătorului, gravitate care nu se regăseşte în prezenta cauză raportat la elementele de fapt reţinute anterior şi urmările produse.
19. În concluzie, instanţa disciplinară a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o priveşte pe pârâta B.
20. Cu privire la individualizarea sancţiunii în raport cu împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâte, instanţa disciplinară a reţinut următoarele: (i) valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile sociale referitoare la realizarea activităţii de justiţie, în sensul larg al acestei noţiuni, care presupun, pe lângă organizarea şi funcţionarea în limitele legii, a organelor judiciare şi înfăptuirea corectă a actului de justiţie, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relaţii transpunându-se în obligaţii şi îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi şi regulamente. (ii) pârâtele au reprezentarea normalităţii modului în care un judecător trebuie să se manifeste în exercitarea profesiei pentru a garanta şi a asigura încrederea în actul de justiţie, însă modalitatea în care acestea au procedat demonstrează că, practic, au ignorat cu ştiinţă normele legale care guvernează activitatea unui magistrat din perspectiva obligaţiilor ce le reveneau.
21. În ceea ce o priveşte pe pârâta judecător A., instanţa a avut în vedere următoarele: (i) pârâta a săvârşit două abateri disciplinare deosebit grave; (ii) prin fapta de imixtiune s-a adus atingere principiului independenţei judecătorului în activitatea de judecată, ca premisă a statului de drept şi garanţie fundamentală a unei corecte judecăţi, fiind necesar ca judecătorul să acţioneze în afara oricăror influenţe externe şi să hotărască asupra cauzelor în mod imparţial, conform propriei evaluări a faptelor şi a propriei interpretări a legii; (iii) folosindu-se de calitatea de jurnalist a soţului său, pârâta a urmărit obţinerea unor informaţii denigratoare la adresa unor colegi judecători în vederea realizării unor interese personale, faptă ce a avut drept consecinţă afectarea imaginii şi prestigiului justiţiei; (iv) atitudinea adoptată de pârâtă atât în faza de cercetare disciplinară, cât şi în faţa secţiei, dovedeşte că aceasta nu a înţeles caracterul grav al faptelor sale şi nici care este conduita ce trebuia s-o adopte în calitate de magistrat.
22. În ceea ce o priveşte pe pârâta judecător B., instanţa disciplinară a reţinut că, prin fapta de imixtiune în activitatea unui judecător, pârâta a adus atingere principiului independenţei judecătorului.
23. Cu caracter general, în privinţa ambelor pârâte, au fost avute în vedere următoarele circumstanţe: (i) atitudinea pârâtelor este examinată şi din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar, de natură a-i afecta autoritatea, contextul în care a fost săvârşită fapta şi modul în care aceasta s-a raportat la valorile specifice înfăptuirii actului de justiţie; (ii) scopul sancţiunilor disciplinare este de a preveni abateri de la normele legale şi regulamentare, de la reguli etice şi deontologice pe care le-ar putea săvârşi judecătorii dar, în acelaşi timp, de a asigura societatea că sistemul de justiţie, corpul profesional al judecătorilor îşi îndeplineşte riguros îndatoririle specifice profesiei, tocmai pentru ca cetăţenii să aibă încredere într-o autoritate fundamentală a statului de drept; (iii) comportamentul manifestat de pârâte este de natură a induce ideea unei funcţionări deficitare a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării opiniei publice cu privire la competenţa, probitatea şi independenţa pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale.
24. Faţă de aceste aspecte şi având în vedere gravitatea concretă a faptelor şi vinovăţia, astfel cum au fost reţinute, precum şi legătura de cauzalitate dintre ele, s-a apreciat că pârâta A. nu mai corespunde exigenţelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcţiei de judecător şi se justifică aplicarea celei mai grave sancţiuni şi anume "excluderea din magistratură", sancţiune prevăzută de art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004. În acest context, s-a considerat că o sancţiune mai uşoară ar echivala cu o încurajare pentru ceilalţi magistraţi în săvârşirea unor fapte similare, situaţie faţă de care, scopul sancţiunii nu s-ar realiza.
25. În privinţa pârâtei judecător B., s-a reţinut că, raportat la gravitatea faptei reţinute şi faţă de atitudinea manifestată pe parcursul procedurii disciplinare, se impune aplicarea unei sancţiuni care să nu o îndepărteze din magistratură, dar care, prin suspendarea pentru o perioadă de timp din funcţia deţinută, să asigure, pe viitor, evitarea săvârşirii unor astfel de fapte care afectează în mod grav independenţa şi prestigiul justiţiei.
III. Recursurile declarate în cauză
26. Împotriva hotărârilor menţionate la pct. II, au declarat recurs pârâtele A. şi B.
A. Recursul declarat de pârâta A.
27. În cadrul unei prime categorii de critici, recurenta-pârâtă A. susţine că hotărârea şi încheierile atacate sunt lovite de nulitate absolută pentru nelegala compunere a instanţei, respectiv pentru încălcarea principiului continuităţii prevăzut de art. 19 şi art. 214 alin. (1) C. proc. civ. În esenţă, se critică faptul că, pe parcursul soluţionării acţiunii disciplinare, secţia pentru judecători a avut o compunere diferită, cu un număr mai mic de judecători, cu încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţie şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 317/2004, fiind în prezenţa unei compuneri nelegale, sancţionată potrivit art. 176 alin. (4) C. proc. civ. cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite, nulitate care nu este condiţionată de existenţa unei vătămări. Se argumentează că nu sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care se referă la lucrările secţiei, iar nu la şedinţele de judecată, întrucât activitatea administrativă a CSM nu se confundă cu activitatea de judecată în materie disciplinară. Pentru aceste critici, recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
28. Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă expune criticile arătate în continuare.
29. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea de către instanţa disciplinară a incompatibilităţii absolute reglementate de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât s-a antepronunţat pe fondul cauzei, prin încheierea din 28 martie 2017, prin care a dispus suspendarea sa din funcţia de judecător până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare; (ii) aceleaşi considerente reţinute în Încheierea din 28 martie 2017 în argumentarea soluţiei de suspendare din funcţia de judecător sunt preluate şi la argumentarea aplicării sancţiunii disciplinare în hotărârea atacată, cu o uşoară prelucrare, dar cu păstrarea întocmai a înţelesului, fiind reţinute acte materiale şi consecinţe juridice identice; (iii) or, motivele reţinute de instanţa disciplinară pentru luarea unei măsuri provizorii, limitată în timp, nu pot fi considerate legale pentru luarea unei măsuri definitive de înlăturare din magistratură, fiind evidentă atât antepronunţarea, cât şi nelegalitatea acestor considerente.
30. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.: (i) situaţia de fapt şi motivarea hotărârii recurate în ceea ce priveşte existenţa abaterilor disciplinare şi vinovăţia reprezintă o preluare a paragrafelor din rezoluţia Inspecţiei Judiciare, ceea ce demonstrează faptul că instanţa disciplinară nu a realizat o cercetare reală, efectivă şi legală a cauzei, iar instanţa de control judiciar este în imposibilitate obiectivă să efectueze controlul judecătoresc privind legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate; (ii) sub acest aspect, se invocă încălcarea ar. 49 alin. (6) şi art. 50 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 317/2004, care se completează cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa CEDO privind exigenţele motivării hotărârii (cauzele Boldea, Albina şi B. contra României).
31. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 teza întâi şi pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea atacată nu a fost motivată de unul dintre membrii secţiei pentru judecători în materie disciplinară, ci de către un angajat al CSM, care nu a participat la dezbateri, fiind încălcate dispoziţiile art. 395 alin. (2), art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 426 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. şi ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004; (ii) raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (8) din Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005, redactarea hotărârilor CSM în materie disciplinară nu poate face obiectul delegării administrative; (iii) în susţinere, se invocă Decizia CEDO în cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie deoarece hotărârea nu a fost motivată şi semnată de judecătorul care a pronunţat condamnarea, iar din considerentele expuse rezultă fără echivoc faptul că judecătorii care nu au participat la proces, nu pot motiva şi semna hotărârea judecătorească deoarece nu pot garanta că au făcut o bună administrare a actului de justiţie.
32. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât sancţiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură a fost dispusă în perioada în care se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, fiind încălcate dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi ale art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004; (ii) în susţinere, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (pct. 24 din Decizia nr. 685/2016) şi se susţine că, procedând astfel, instanţa disciplinară a încălcat şi art. 22 din Constituţie, întrucât i-a pus în pericol viaţa şi integritatea fizică, în condiţiile în care în Legea nr. 303/2004 nu există dispoziţii legale care să reglementeze situaţia judecătorului exclus din magistratură în perioada în care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.
33. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ., pentru încălcarea competenţei de ordine publică a Tribunalului Dolj; (ii) din considerentele hotărârii recurate, rezultă ca secţia pentru judecători a analizat legalitatea procesului decizional al Colegiului de conducere în ceea ce priveşte cererea formulată în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi Hotărârea nr. 21/2015, încălcând competenţa Tribunalului Dolj, care era învestit să verifice legalitatea respectivei hotărârii.
34. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 teza întâi C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este nelegală pentru încălcarea principiilor reglementate de art. 5 şi art. 6 C. proc. civ. referitoare la judecarea cauzei în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, cu celeritate, într-un termen rezonabil, optim şi previzibil, caz în care şi dreptul de aplicare a sancţiunii disciplinare apare ca prescris; (ii) nu a fost respectată durata rezonabilă şi previzibilă a procedurii de soluţionare a acţiunii disciplinare, iar tergiversarea a fost cauzată de lipsa de independenţă şi imparţialitate a instanţei disciplinare, care a favorizat poziţia reclamantei Inspecţia Judiciară, contrar principiului fundamental al egalităţii părţilor în procesul civil reglementat de art. 8 C. proc. civ. (iii) a fost încălcat principiul soluţionării acţiunii disciplinare într-un termen rezonabil/optim şi previzibil reglementat de art. 6 C. proc. civ., care nu a fost estimat de instanţa disciplinară la primul termen de judecată contrar obligaţiei prevăzute de art. 238 C. proc. civ. (iv) durata procedurii disciplinare a fost de 22 de luni, cuprinzând durata cercetării disciplinare (6 luni), perioada de 16 luni între data exercitării acţiunii disciplinare şi data comunicării hotărârii atacate; (v) chiar în lipsa unui termen prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, instanţa disciplinară avea obligaţia, potrivit art. 5 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., să identifice dispoziţia legală referitoare la termenul de aplicare a sancţiunii disciplinare şi să se raporteze la dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale art. 1 alin. (2), art. 252 alin. (1) şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, aplicabile şi magistraţilor, potrivit cărora aplicarea sancţiunii disciplinare se face cel târziu, în termen de 6 luni calculat de la data săvârşirii faptei; (vi) instanţa disciplinară nu a estimat durata procesului, raportat la urgenţa prevăzută de legiuitor pentru derularea procedurilor disciplinare, nu a dispus toate măsurile legale pentru derularea cu celeritate a procedurii, a refuzat să judece pe fond acţiunea la 27 aprilie 2017, deşi părţile au apreciat cauza în stare de soluţionare, doar pentru a audia 3 martori propuşi din oficiu, pe care i-a selectat după criterii nepublice, fără să indice împrejurările din proces rămase nelămurite (art. 254 alin. (5) C. proc. civ.) şi teza probatorie incidentă audierii fiecăruia; (vii) audierea martorilor din oficiu s-a prelungit de la 27 aprilie 2017 până la 13 septembrie 2017, iar pronunţarea a fost amânată pentru 20 de zile; (viii) prin încălcarea principiului celerităţii şi aplicării sancţiunii disciplinare într-un termen rezonabil/optim şi previzibil, instanţa disciplinară i-a creat o stare de nesiguranţă şi lipsa securităţii locului de muncă, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 71/1999 şi nr. 743/2011) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii; Decizia nr. 221/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă); (ix) instanţa disciplinară a fost lipsită de independenţă şi imparţialitate, fapt dovedit de următoarele aspecte: prelungirea excesivă şi nejustificată a duratei procedurii disciplinare; lipsa motivării hotărârii; măsura de suspendare din funcţia de judecător prin încheierea din 28 martie 2017; încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea probei testimoniale cu martorii propuşi; respingerea întrebărilor adresate martorilor; ridicarea dreptului de a-şi susţine concluziile pe fond; cenzurarea nepermisă a concluziilor avocatului pe fondul cauzei; aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 216 alin. (4) C. proc. civ.
35. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: (i) hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută pentru că nu au fost soluţionate toate excepţiile ridicate prin întâmpinare şi cererile formulate; (ii) instanţa disciplinară a omis să soluţioneze excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, ca subiect activ al abaterilor disciplinare, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. (iii) instanţa disciplinară nu a analizat şi nu a soluţionat apărările din întâmpinare şi concluziile scrise referitoare la faptul că nu este autorul abaterilor, în condiţiile în care cererea formulată în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, reţinută ca act material al abaterii prevăzută de art. 99 lit. l) din aceeaşi lege, nu a vizat activitatea judecătorului E., ci a fost adresată Colegiului de conducere şi a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 21/2015, iar demersurile jurnalistice ale soţului său, reţinute ca acte materiale ale abaterii prevăzută de art. 99 lit. a) din lege, nu îi pot fi imputate doar în considerarea relaţiei de căsătorie; (iv) la termenul din 28 martie 2017, a fost consemnată ridicarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către apărătorul pârâtei B., cu trimitere la excepţia ridicată prin întâmpinare, excepţie care a fost pusă în dezbaterea reclamantei Inspecţia Judiciară, ale cărei concluzii au vizat-o exclusiv pe pârâta B. în raport cu abaterile ce îi erau imputate, iar instanţa a calificat excepţia ridicată ca apărare pe fondul cauzei; (v) instanţa disciplinare a omis să pună în dezbaterea părţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. în raport cu abaterile reţinute în sarcina sa, astfel că apărările din întâmpinare nu au fost dezbătute, nu au fost calificate ca apărări de fond şi nici nu au fost soluţionate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14, art. 15 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., sancţionată cu nulitatea absolută conform Deciziei nr. 221 di 15 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; (vi) instanţa disciplinară nu a soluţionat excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 21 martie 2016 şi a actelor administrative subsecvente, inclusiv acţiunea disciplinară, pentru încălcarea limitelor sesizării stabilite de petenţi la 28 decembrie 2015, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. În motivarea soluţiei de respingere a excepţiei nulităţii, aşa cum rezultă din încheierea din 28 martie 2017, instanţa disciplinară s-a referit exclusiv la actele materiale noi descoperite de intimată cu ocazia audierii ca martori a petenţilor din sesizare, însă a omis să analizeze cu prioritate motivul de nulitate absolută mai sus indicat, deşi fiecare motiv de nulitate absolută invocat prin întâmpinare constituie o excepţie de fond de sine stătătoare. În susţinerea excepţiei, raportat la art. 14 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie şi art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi la limitele sesizării stabilite de petenţii prin cererea din 28 decembrie 2015, recurenta-pârâtă arată că, prin Rezoluţia din 30 iunie 2016, Inspecţia Judiciară a respins sesizarea petenţilor privind cele 3 abateri sesizate şi s-a sesizat din oficiu pentru abaterile prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004, fără să întocmească un proces-verbal din oficiu, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (6) şi art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1027/2012 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Regulamentul lucrărilor de inspecţie"). Lipsa actului legal de învestire pentru cercetarea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din Legea nr. 303/2004 atrage nulitate absolută a Rezoluţiei din 21 martie 2016 şi a actelor subsecvente, inclusiv a acţiunii disciplinare, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.
36. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.: (i) instanţa nu a soluţionat excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiilor din 21 martie 2016 şi 20 iunie 2016 pentru depăşirea competenţelor administrative ale Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004; (ii) prin considerentele încheierii din 28 martie 2017, instanţa a calificat greşit ca apărare de fond, excepţia lipsei competenţei administrative a intimatei privind actele materiale reţinute la abaterea prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, deşi necompetenţa ei administrativă, potrivit art. 10 alin. (5) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, ar fi condus la desesizarea intimatei şi informarea petenţilor în acest sens; (iii) nici prin hotărârea recurată, excepţia ridicată, nelegal calificată de instanţă ca apărare de fond, nu a primit o soluţionare legală, deşi instanţa era obligată să o soluţioneze; (iv) în consecinţă, se solicită admiterea excepţiei pentru motivele invocate prin întâmpinare şi concluziile scrise, pentru faptul că intimata şi-a depăşit competenţele administrative la cercetarea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, întrucât legalitatea cererii sale întemeiate pe art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21/2015 nu poate face obiectul unui control administrativ de legalitate al intimatei în condiţiile în care petenţii din sesizare au învestit Tribunalul Dolj cu o acţiune în anulare; (v) în cadrul prezentei proceduri disciplinare, în mod nelegal Inspecţia Judiciară şi instanţa disciplinară au solicitat membrilor Colegiului de conducere să îşi justifice opiniile şi votul exprimat; (vi) în concluzie, depăşirea competenţei administrative a Inspecţiei Judiciare atrage nulitatea Rezoluţiilor din 21 martie 2016, 30 iunie 2016 şi a hotărârii recurate privind abaterea prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, fiind inadmisibilă antrenarea răspunderii mele disciplinare pentru formularea unei cereri adresate singurului organ competent să o soluţioneze.
37. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: (i) instanţa disciplinară a omis să soluţioneze cererea prin care a fost defăimat Referatul inspectorului-şef din 22 martie 2016 şi cererea de anulare a Rezoluţiei din 12 mai 2016, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. (ii) la termenul din 15 martie 2017 a fost defăimat Referatul din 22 martie 2016 prin care inspectorul-şef a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu în Lucrarea nr. 7820/2016; (iii) în încheierea de şedinţă au fost consemnate suspiciunile de fals privind semnătura inspectorului-şef însă instanţa disciplinară nu a procedat la cercetarea şi soluţionarea cererii conform art. 304 şi următoarele C. proc. civ., nu a pus-o în dezbaterea părţilor, contrar art. 14 şi art. 15 C. proc. civ., şi nu a soluţionat cererea, contrar dispoziţiilor art. 22 alin. (6) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ. (iv) cererea sa nu a fost pusă în dezbaterea cu motivarea că o asemenea cerere poate fi soluţionată numai pe calea plângerii penale, deşi art. 304 şi următoarele C. proc. civ. reglementează procedura de cercetare judecătorească a înscrisului denunţat ca fals; (v) instanţa disciplinară avea obligaţia de a cere lămuriri inspectorului-şef, de a face verificări în baza înscrisurilor depuse pentru comparaţie pentru a stabili dacă se impune sesizarea organului competent şi suspendarea judecării cauzei conform art. 307 C. proc. civ., neregularitate procedurală care nu mai poate fi acoperită, fiind soluţionată cauza pe fond, astfel că sunt lovite de nulitate absolută încheierea din 15 martie 2017 şi hotărârea recurată.
38. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.: (i) prin încheierea din 28 martie 2017, în mod greşit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtelor de C., cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 6. art. 13, art. 14, art. 15, art. 63 şi art. 64 C. proc. civ., încheierea fiind lovită de nulitate absolută, (ii) contrar opiniei instanţei disciplinare, recurenta apreciază că dispoziţiile art. 63 şi art. 64 C. proc. civ. sunt compatibile cu procedura acţiunii disciplinare în temeiul normei de trimitere de la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
39. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.: (i) prin încheierea din 28 martie 2017, instanţa disciplinară în mod greşit a respins excepţiile de fond invocate prin întâmpinare şi excepţia nelegalei învestiri prin Rezoluţia din 30 iunie 2016; (ii) deşi s-a reţinut că excepţia a fost ridicată şi pentru lipsa semnăturii inspectorului-şef, în analiza excepţiei, instanţa disciplinară s-a referit exclusiv la conţinutul rezoluţiei reţinând că nu trebuie să corespundă dispoziţiilor art. 194 C. proc. civ. referitoare la cererea de chemare în judecată, fără însă a mai face referire la lipsa semnăturii titularului acţiunii disciplinare, respectiv inspectorul-şef T.; (iii) semnătura, ca una dintre condiţiile de validitate a actului de învestire a instanţei, este prevăzută de art. 34 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie. Întrucât inspectorul-şef nu a semnat adresa de înaintare către CSM a acţiunii disciplinare, este incidentă sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 196 alin. (1) C. proc. civ. (iv) în mod greşit instanţa disciplinară, respingând excepţia nelegalei sale învestiri, s-a raportat numai la dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, deşi în întâmpinarea au fost invocate dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, referitoare la acţiunea disciplinară, al cărei conţinut este reglementat de art. 194 C. proc. civ. (v) Rezoluţia din 30 iunie 2016 nu poate fi asimilată acţiunii disciplinare în sensul art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât, prin această rezoluţie, a fost respinsă sesizarea petenţilor privind abaterile prevăzute de art. 99 lit. c), lit. i) şi lit. j) din Legea nr. 303/2004, soluţie rămasă definitivă prin necontestare, motiv pentru care situaţia de fapt şi argumentele avute în vedere la respingerea sesizării nu mai puteau să fie prezentate în cuprinsul acţiunii disciplinare, deoarece instanţa disciplinară nu este competentă material să cerceteze legalitatea soluţiei de respingere, care se verifică în procedura reglementată de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.
40. Motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.: (i) în mod greşit, prin încheierea din 28 martie 2017, instanţa disciplinară a respins excepţia inadmisibilităţii declaraţiei de abţinere formulate de inspectorul-şef T., reţinând legalitatea declaraţiei în raport cu dispoziţiile art. 69 din Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, care prevăd că inspectorilor judiciari le sunt incidente incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute pentru magistraţi, respectiv cele reglementate de art. 5 - 11 din Legea nr. 303/2004, dispoziţii care nu sunt incidente în cazul declaraţiei de abţinere; (ii) singura dispoziţie incidentă procedurii de cercetare disciplinară este cea reglementată de art. 27 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, aplicabilă exclusiv inspectorilor judiciari de caz, iar nu şi inspectorului-şef, care nu efectuează personal activităţi de cercetare disciplinară şi a cărui competenţă este limitată la verificarea legalităţii activităţii inspectorilor judiciari aflaţi în subordinea sa, pe calea controlului ierarhic prevăzut de art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004; (iii) soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii declaraţiei de abţinere a inspectorului-şef este nemotivată, întrucât instanţa s-a limitat la a stabili, de principiu, dacă inspectorul-şef se poate afla în situaţia în care aparenţa de imparţialitate sau imparţialitatea sa pot fi afectate într-o procedură de cercetare disciplinară administrativă, fără a proceda la examinarea declaraţiei de abţinere formulate, respectiv dacă motivul invocat în referatul din 22 martie 2016 se referă la judecătorii cercetaţi disciplinar şi dacă este de natură să îi afecteze imparţialitatea; (iv) din cuprinsul referatului nu rezultă care este motivul abţinerii, atât pentru că instituţia abţinerii nu este compatibilă procedurii administrative a cercetării disciplinare, dar şi pentru că inspectorul-şef nu a invocat un motiv concret care să confirme afectarea aparenţei de imparţialitate/imparţialitatea sa în prezenta cauză; (v) instanţa disciplinară avea obligaţia de a verifica legalitatea declaraţiei de abţinere în raport cu obiecţiunile consemnate în procesul-verbal final din 10 iunie 2016, referitoare la neînregistrarea legală a referatului la sediul instituţiei sau la dosar, lipsa rezoluţiei inspectorilor judiciari de caz, lipsa unei date certe în sensul art. 278 C. proc. civ. nesoluţionarea legală a declaraţiei de abţinere printr-un act administrativ/procedural.
41. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.: (i) prin încheierea din 28 martie 2017, în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiilor din 21 martie 2016, 12 mai 2016 şi 30 iunie 2016, invocată în raport cu împrejurarea că legalitatea acestora a fost verificată nelegal de către inspectorul-şef adjunct, care este procuror, ca înlocuitor de drept al inspectorului-şef, care formulase o declaraţie de abţinere, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 69 alin. (4) lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 317/2004; (ii) nu a fost efectuat un control real şi efectiv de legalitate a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, întrucât aceasta a fost înaintată pentru confirmare inspectorului-şef adjunct la 4 iulie 2016, a fost transmisă instanţei disciplinare la 5 iulie 2016, astfel că, în raport cu volumul şi complexitatea dosarului de cercetare disciplinară, actul de confirmare a fost doar unul formal, deoarece, în cele 8 ore lucrătoare avute la dispoziţie, inspectorul-şef adjunct s-a aflat în imposibilitate de a verifica legalitatea procedurii.
42. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza finală şi pct. 8 teza a doua C. proc. civ.: (i) prin încheierea din 28 martie 2017, instanţa disciplinară a respins în mod greşit excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 30 iunie 2016 şi a întregii proceduri de cercetare disciplinară pentru depăşirea competenţelor legale şi regulamentare şi pentru afectarea independentei şi imparţialităţii inspectorului-şef adjunct, care s-a implicat în cercetarea disciplinară, culegând personal probe în dovedirea abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004; (ii) în motivarea soluţiei, instanţa a reţinut în mod greşit că, în calitatea lui de înlocuitor de drept al inspectorului-şef, inspectorul-şef adjunct era îndreptăţit şi competent să culeagă personal probe în dovedirea abaterilor ce au făcut obiectul cercetării disciplinare în prezenta cauză.
43. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.: (i) prin încheierea din 28 martie 2017, instanţa disciplinară a respins în mod greşit excepţia nulităţii absolute a întregii proceduri de cercetare disciplinară, inclusiv a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, pentru încălcarea dreptului la apărare garantat constituţional, de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 13 C. proc. civ. (ii) instanţa a reţinut în mod eronat că intimata nu avea obligaţia să întocmească un proces-verbal de sesizare din oficiu, considerentele instanţei fiind străine faţă de obiectul excepţiei, de obiecţiunile formulate prin procesul-verbal final din 10 iunie 2016 şi de apărările din întâmpinare privind încălcarea dreptului la apărare (art. 488 alin. (1) pct. 6 ultima teză); (iii) acuzaţiile ce i se aduc sub aspectul imixtiunii în activitatea judecătoarei E. şi prin prisma activităţii jurnalistice a soţului său au fost formulate direct prin acţiunea disciplinară, contrar dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii disciplinare pentru lipsa cercetării prealabile şi pentru încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.
44. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă expune criticile arătate în continuare în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
45. Cu titlu preliminar, recurenta-pârâtă argumentează că, în materie disciplinară, recursul este o cale de atac devolutivă, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 127/2011, astfel că instanţa de recurs poate rejudeca cauza pe fond pentru motive de nelegalitate şi de netemeinicie referitoare la greşita interpretarea a probelor administrate, cu consecinţa reţinerii unei situaţii de fapt greşite, care nu confirmă legalitatea şi temeinicia sancţiunii aplicate.
46. În susţinerea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza întâi şi art. 488 alin. (1) pct. 8 teza întâi C. proc. civ., recurenta-pârâtă reia criticile aduse hotărârii atacate, în sensul că instanţa disciplinară nu a examinat efectiv, real şi obiectiv cauza, limitându-se la preluarea concluziilor reclamantei, fără să reţină, cel puţin enumerativ, motivele de nelegalitate şi de netemeinicie formulate cu privire la fondul cauzei, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 şi lipsind motivarea hotărârii atacate.
47. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă susţine că instanţa disciplinară a reţinut ca act material al abaterii disciplinare cererea adresată Colegiului de conducere în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, astfel că toate celelalte acte materiale menţionate în Rezoluţia din 30 iunie 2016 au fost reţinute doar circumstanţial, fără a intra în conţinutul material al abaterii disciplinare. Astfel fiind, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, hotărârea atacată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, pentru următoarele argumente; (i) instanţa disciplinară a analizat legalitatea cererii adresate Colegiului de conducere al tribunalului, cu încălcarea competenţei exclusive stabilite de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, dar şi a competenţei de efectuare a controlului de legalitate a hotărârii Colegiului de conducere; (ii) cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi soluţionată de Colegiul de conducere prin Hotărârea nr. 21/2015 nu poate reprezenta actul material al faptei de imixtiune în sensul art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004. (iii) cererea pe care a formulat-o în baza art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu a depus-o în niciunul dintre dosarele în care a formulat declaraţiile de abţinere, pentru a se considera că ar fi intenţionat să influenţeze soluţionarea declaraţiilor sale de abţinere cu care era învestită judecătoarea E., care a luat cunoştinţă de cererea respectivă în calitate de membru al colegiului, iar nu în calitate de judecător al cererilor de abţinere; (iv) actele materiale reţinute în circumstanţierea gravităţii abaterii - respectiv: pretinsa apostrofare a judecătoarei E., infirmată de martorul K.; pretinsa convorbire telefonică avută cu judecătorul I., infirmată de declaraţia judecătorului U.; susţinerile din şedinţa colegiului, infirmate de cei 4 judecători care au impus majoritatea la adoptarea Hotărârii nr. 21/2015 - se impun a fi înlăturate, pe de o parte, pentru că nu au fost dovedite, iar, pe de altă parte, pentru că nu se referă la procedura de soluţionare a declaraţiilor de abţinere, ci la activitatea Colegiului de conducere, care nu este reţinută ca act material al abaterii disciplinare; (v) Hotărârea nr. 21/2015 nu poate reprezenta o intervenţie în afara cadrului legal în activitatea unui judecător; (vi) sub aspectul netemeiniciei hotărârii recurate, se afirmă că declaraţiile martorilor au fost interpretate greşit, trunchiat şi desprins din context, cu deosebire declaraţia doamnei judecător E.; (vii) instanţa disciplinară nu a prezentat niciun argument care să confirme faptul că scopul urmărit a fost acela de a influenţa soluţionarea declaraţiilor de abţinere, în condiţiile în care nu s-a constatat faptul că a depus cererea adresată colegiului în dosarele în care formulase declaraţiile de abţinere.
48. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă formulează următoarele critici: (i) instanţa disciplinară nu a identificat conţinutul informaţiilor solicitate de soţul său de la CSM şi de la Biroul Electoral Central pentru a dovedi că au fost denigratoare, dar şi pentru a se verifica dacă se refereau la activităţile judecătorilor îndeplinite în exercitarea atribuţiilor de serviciu; din corespondenţa ataşată la dosar, rezultă că sunt solicitate puncte de vedere ipotetice privind activităţi pe care judecătorii le pot desfăşura în afara sistemului judiciar, în baza acordului liber exprimat, iar răspunderea pentru legalitatea desfăşurării lor este antrenată în baza unor legi speciale, străine de legile justiţiei; (ii) informaţiile referitoare la judecătorii S. şi P. nu au făcut obiectul cercetării prealabile, întrucât se referă la împrejurări din anul 2012, astfel că dreptul la acţiune era prescris, urmând a fi înlăturate în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ca fiind străine de obiectul cauzei, dar şi pentru că nu se referă la activitatea jurnalistică a soţului său, reţinută ca act material al abaterii; (iii) deşi au fost audiaţi nemijlocit de instanţă, martorii I. şi H. nu au relevat împrejurări referitoare la corespondenta jurnalistului, iar instanţa nu le-a adresat nicio întrebare sub acest aspect. (iv) în mod nelegal a fost aplicată sancţiunea disciplinară în baza unei fapte care nu a fost cercetată în faza prealabilă şi nemijlocit de instanţă, fiind încălcate principiul nemijlocirii (art. 16 C. proc. civ.), principiul contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.), principiul oralităţii (art. 15 C. proc. civ.) şi principiul legalităţii (art. 7 C. proc. civ.); (v) suportul optic, invocat ca probă a conivenţei preşedintelui tribunalului cu petenţii din sesizare, nu a făcut obiectul cercetării prealabile şi nici al cercetării secţiei pentru judecători; (vii) martorii audiaţi nemijlocit de instanţă nu au susţinut că soţul său ar fi fost cel care i-ar fi filmat/ar fi fost văzut în restaurantul respectiv şi nici că ar fi fost invitată alături de ei, pentru a fi bănuită că ar fi putut să dezvăluie soţului său sau altei persoane, locaţia şi ora la care ar fi fost organizată întâlnirea. Suportul optic nu putea fi reţinut ca act material al abaterii, întrucât a fost invocat ca probă în favoarea sa şi pentru că nu a fost cercetată prealabil şi nici în faţa instanţei disciplinare cu privire la acest aspect, fiind astfel încălcate principiile de drept procesual menţionate anterior; (vi) fapta de transmitere a cererii adresate Colegiului de conducere la 14 decembrie 2015 este infirmată de Inspecţia Judiciară prin argumentele prezentate în motivarea soluţiei de respingere a sesizării petenţilor privind abaterea prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004; petiţia adresată legal organului competent să o soluţioneze, potrivit O.G. nr. 27/2002, nu poate constitui act material al vreunei abateri disciplinare, deoarece nu poate fi îngrădit dreptul constituţional de petiţionare. (vii) informaţiile denigratoare, la care se face referire în concluziile finale ale hotărârii, nu sunt indicate de instanţa disciplinară, nefiind identificate nici la momentul cercetării prealabile, nici în faţa instanţei disciplinare, anterior pronunţării hotărârii, dovadă fiind faptul că nu au fost solicitate lămuriri privind natura activităţilor vizate de corespondenţa jurnalistică şi dacă informaţiile solicitate CSM şi BEC ar fi avut caracter denigrator.
49. Circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua C. proc. civ., recurenta formulează criticile arătate în continuare în ceea ce priveşte existenţa unor considerente contradictorii, solicitând înlăturarea acestora: (i) în considerentele finale se face referire la "informaţii denigratoare", iar, cu privire la situaţia de fapt, instanţa disciplinară s-a referit la informaţii "posibil denigratoare", deşi sintagmele nu sunt sinonime; (ii) deşi a reţinut urmărirea realizării unor interese personale, instanţa nu a identificat pretinsele asemenea interese, iar acest scop nu este relevat la situaţia de fapt reţinută; (iii) cu privire la consecinţele abaterii disciplinare, în considerentele finale ale hotărârii se reţine "afectarea imaginii şi prestigiului justiţiei", iar, la situaţia de fapt, se menţionează că demersurile întreprinse au avut "potenţial de afectare a imaginii instanţei", cele două sintagme nefiind sinonime şi urmând a fi înlăturate. "Potenţiala afectare a imaginii instanţei" nu are corespondent în definiţia abaterii disciplinare cu privire la care instanţa a reţinut că este o abatere de rezultat, iar nu una de pericol. Sub acest aspect, instanţa disciplinară a reţinut la situaţia de fapt că ar fi creat premisa publicării informaţiilor obţinute de soţul său, fără să constate că ar fi ajuns în vreun fel la cunoştinţa opiniei publice, caz în care nu este îndeplinită condiţia legală privind afectarea imaginii instanţei. (iv) la situaţia de fapt, instanţa reţine că a întreprins demersuri pentru a afla informaţii potenţial denigratoare la adresa unor colegi, iar, în considerentele finale, reţine că s-a folosit de calitatea de jurnalist a soţului său pentru a obţine informaţii denigratoare la adresa colegilor săi; (v) referitor la forma vinovăţiei, instanţa reţine atât intenţia indirectă, cât şi intenţia directă.
50. Sub aspectul netemeiniciei hotărârii recurate, recurenta-pârâtă susţine că instanţa disciplinară nu a indicat nicio probă directă sau indirectă pentru dovedirea actului material al abaterii, întrucât nu a efectuat o cercetare nemijlocită a faptei, ci a decis pe baza unei prezumţii simple, plecând de la premisa că este căsătorită cu un jurnalist, pentru a ajunge la concluzia că numai de la ea ar fi aflat anumite informaţii în baza cărora ar fi iniţiat demersurile jurnalistice. Aceste constatări ale instanţei disciplinare nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză. Prin considerentele referitoare la divulgarea informaţiilor către o altă persoană, instanţa a reţinut în realitate conţinutul material al abaterii prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care recurenta-pârâtă susţine că în mod nelegal a fost sancţionată pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Or, prin Rezoluţia din 30 iunie 2016, Inspecţia Judiciară a respins sesizarea petenţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, iar soluţia a rămas definitivă prin necontestare.
51. În privinţa vinovăţiei din perspectiva celor două abateri disciplinare reţinute în sarcina sa, recurenta-pârâtă apreciază că, prin considerentele tendenţioase în sensul că atitudinea sa în faza de cercetare disciplinară şi în faţa secţiei dovedeşte faptul că nu a înţeles caracterul grav al faptelor sale şi nici care este conduita pe care trebuia să o adopte în calitate de magistrat, instanţa disciplinară a apreciat că i-ar fi fost afectată capacitatea de exerciţiu şi responsabilitatea, elemente care reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară.
52. Referitor la individualizarea sancţiunii disciplinare, circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă formulează următoarele critici: (i) hotărârea este nemotivată în fapt şi în drept în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii în raport cu fiecare dintre cele două abateri disciplinare şi conţine considerente străine cauzei; (ii) se susţine că, pe de o parte, instanţa disciplinară a reţinut că pârâtele au reprezentarea normalităţii modului în care un judecător trebuie să se manifeste în exercitarea profesiei, iar, pe de altă parte, a reţinu că atitudinea pârâtei A. în faza de cercetare disciplinară şi în faţa secţiei dovedeşte că nu a înţeles caracterul grav al faptelor sale şi nici care este conduita ce trebuia s-o adopte în calitate de magistrat; (iii) nu există nici faptele disciplinare ce îi sunt imputate şi nici vinovăţie, motiv pentru a fost sancţionată nelegal cu cea mai gravă sancţiune. (iv) sunt străine cauzei considerentele instanţei disciplinare în sensul că atitudinea pârâtei trebuie examinată şi din perspectiva problemei lipsei de încredere cu care se confruntă sistemul judiciar, de natură a-i afecta autoritatea, contextul în care a fost săvârşită fapta şi modul în care aceasta s-a raportat la valorile specifice înfăptuirii actului de justiţie, întrucât aceste considerente se referă la problemele sistemul judiciar, iar nu la gravitatea abaterilor reţinute sa, şi aceste criterii nu sunt prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, dispoziţii care au fost încălcate de instanţă cu ocazia individualizării sancţiunii disciplinare; (v) sunt străine cauzei şi nu sunt reglementate de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 argumentele reţinute de secţia pentru judecători cu privire la scopul sancţiunilor disciplinare, funcţionarea deficitară a sistemului judiciar, alterarea opiniei publice cu privire la competenţa, probitatea şi independenta pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor sale; (vi) instanţa disciplinară a reţinut în mod nelegal şi fără a demonstra existenţa unei legături de cauzalitate, că o sancţiune mai uşoară ar echivala cu o încurajare pentru ceilalţi magistraţi în săvârşirea unor fapte similare, situaţie faţă de care, scopul sancţiunii nu s-ar realiza, acest criteriu nefiind reglementat de dispoziţiile menţionate din Legea nr. 317/2004.
53. În subsidiar, recurenta solicită reindividualizarea sancţiunii şi aplicarea unei alte sancţiuni, în virtutea criteriilor reglementate de art. 100 din Legea nr. 317/2004 şi art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, conform principiilor legalităţii şi proporţionalităţii sancţiunii şi nediscriminării pentru următoarele argumente: (i) deşi reţine considerente comune ambelor pârâte cu privire la gravitatea abaterilor disciplinare, sancţiunile aplicate sunt diferite; (ii) în cazul abaterii prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa nu a demonstrat gravitatea deosebită a faptei şi a avut în vedere considerente contradictorii privind latura subiectivă; (iii) numărul abaterilor disciplinare nu poate fi reţinut ca circumstanţă agravantă în aplicarea sancţiunii; (iv) nu au fost avute în vedere circumstanţele personale, şi anume: vechimea neîntreruptă de 22 de ani în funcţia de judecător; calificativul "foarte bine" acordat la evaluarea profesională; evaluarea psihologică din 2012 şi 2015, cu ocazia înscrierii la concursul pentru ocuparea unei funcţii de conducere; faptul că nu a fost niciodată sancţionată disciplinar sau deontologic; faptul că nu au existat sesizări împotriva sa cu privire la buna reputaţie. De asemenea, recurenta solicită ca, în procesul de reindividualizare a sancţiunii, să fie avute în vedere circumstanţele reale şi personale, respectiv: problema constatată la nivelul Tribunalului Călăraşi referitoare la practica neunitară de soluţionare a incidentelor procedurale, cu consecinţa scindării colectivului de judecători care s-a răsfrânt negativ sub aspectul comunicării şi colaborării profesionale; problemele de sănătate, atestate de actele medicale, ce fac dovada faptului că este inaptă fizic o perioadă mare de timp pentru desfăşurarea altor activităţi în vederea asigurării mijloacele de subzistenţă; problemele familiale, generate de faptul că indemnizaţia de judecător reprezintă singura sursă de venit şi are în întreţinere doi copii minori.
B. Recursul declarat de pârâta B.
54. Pârâta B. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 28J din 3 octombrie 2017 pronunţată de secţia pentru judecători în Dosarul nr. x/2016 şi împotriva încheierilor de şedinţă din 15 martie 2017, 28 martie 2017, 10 aprilie 2017, 27 aprilie 2017, 21 iunie 2017 şi 13 septembrie 2017.
55. În principal, recurenta-pârâtă formulează următoarele critici referitoare la nulitatea hotărârilor atacate: (i) hotărârea şi încheierile atacate sunt lovite de nulitate absolută, pentru nelegala compunere a instanţei, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. (ii) hotărârea este lovită de nulitate întrucât nu este motivată, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 teza întâi C. proc. civ. (iii) hotărârea şi încheierile atacate sunt lovite de nulitate pentru că nu au fost redactate de niciunul dintre judecătorii ce au făcut parte din complet, ci de o persoană din cadrul biroului Grefa secţiei pentru judecători, ceea ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (iv) instanţa a pronunţat o hotărâre lovită de nulitate pentru încălcarea incompatibilităţii absolute prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. raportat la încheierea de şedinţă din 28 martie 2017 când a fost pusă în discuţie cererea de suspendare a sa din funcţie, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (v) hotărârea este lovită de nulitate pentru că instanţa nu a soluţionat procesul într-un termen optim/rezonabil şi previzibil, fiind încălcat art. 6 C. proc. civ., intervenind astfel şi prescripţia dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (vi) încheierile pronunţate pe parcursul cercetării disciplinare sunt nelegale pentru încălcarea normelor de procedură, întrucât nu au fost soluţionate toate excepţiile invocate prin întâmpinare, dar şi pentru că cele soluţionate nu au fost motivate sau a fost reţinută o motivare străină de obiectul lor; (vii) instanţa nu s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii exercitării cercetării disciplinare şi a actelor prealabile întocmite de Inspecţia Judiciară, excepţie invocată la termenul din 15 martie 2017, care a fost unită cu fondul, fiind considerată o apărare de fond, ceea ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
56. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă nefiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
57. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, se argumentează că instanţa disciplinară în mod nelegal a reţinut săvârşirea faptei de imixtiune în activitatea altui judecător, pentru argumentele arătate în continuare.
58. Din probatoriul administrat rezultă o altă situaţie de fapt decât cea expusă de reclamanta Inspecţia Judiciară, în sensul celor arătate în continuare: (i) faptele analizate din perspectiva şedinţei colegiului din 30 octombrie 2015 au fost generate de existenţa unei practici neunitare existente la nivelul tribunalului în privinţa situaţiilor de incompatibilitate şi imparţialitate, care s-au soldat cu mai multe sesizări din oficiu la Inspecţia Judiciară, ceea ce demonstrează că, la nivelul instanţei, existau disfuncţionalităţi care impuneau ca Inspecţia Judiciară să întocmească, în urma controalelor efectuate, note de constatare prin care să propună soluţii de remediere, conform art. 16 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie; (ii) recurenta susţine că a încercat să gestioneze aceste situaţii, fără ca prin acţiunile sale să încerce să intervină în activitatea altor judecători; (iii) instanţa disciplinară avea obligaţia să solicite reclamantei lămuriri cu privire la ceea ce se întâmplă în activitatea Tribunalului Călăraşi, în condiţiile în care la dosar erau depuse de către reclamantă rezoluţii de cercetare a unor judecători de la Tribunalul Călăraşi cu privire la soluţionarea incidentelor procedurale; (iv) instanţa a ignorat aceste susţineri ale Inspecţiei Judiciare, care ar fi trebuit să fie precizate în Rezoluţia din 30 iunie 2017, din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii de imixtiune; (v) prin votul exprimat în calitate de înlocuitor al preşedintelui în şedinţa Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015 a urmărit numai unificarea practicii neunitare privind modul de soluţionare a incidentelor procedurale, obligaţie care îi era impusă de art. 10 raportat la art. 8 alin. (1) lit. d) din ROI, fără a urmări să o ajute pe doamna judecător A. în realizarea presupusului scop urmărit de aceasta, respectiv de a o împiedica pe judecătoarea E. să pronunţe, în cazul de declaraţiilor de abţinere cu care era învestită, aceeaşi soluţie cu cea pronunţată prin încheierea din 28 octombrie 2015.
59. Cu privire la subiectul activ al abaterii disciplinare, recurenta-pârâtă susţine că, la termenul din 15 martie 2017, instanţa disciplinară a refuzat să analize şi să soluţioneze excepţia lipsei calităţii de subiect activ al faptei de imixtiune, pe care a calificat-o ca apărare de fond, asupra căreia nu s-a pronunţat, însă, nici pe fondul cauzei, trecând la analiza celorlalte condiţii de angajare a răspunderii disciplinare. Sub acest aspect, se argumentează că, din probele cauzei - Rezoluţia din 30 iunie 2016 şi declaraţiile de martori - rezultă că Hotărârea nr. 21/2015, considerată, ca fiind actul de imixtiune în activitatea judecătorului E., nu a fost adoptată de judecătorul B., ci de Colegiul de conducere al Tribunalului Călăraşi, astfel că ar fi putut avea calitatea de subiect activ al abaterii disciplinare colegiul, prin membrii săi. Chiar Inspecţia Judiciară, prin concluziile din Rezoluţia din 30 iunie 2016 a menţionat că judecătorul E. a fost pus în situaţia de a soluţiona cele 4 declaraţii de abţinere nu potrivit propriilor convingeri, ci conform Hotărârii de nr. 21/2015. În acelaşi sens, şi doamna judecător E., ca subiect pasiv al abaterii disciplinare, a afirmat că nu discuţiile din şedinţa de colegiu din 30 octombrie 2015 ar pune problema unei imixtiuni, ci hotărârea Colegiului de conducere, pe care a apreciat-o ca fiind o situaţie de imixtiune în activitatea de judecată. Recurenta-pârâtă invocă suspiciuni cu privire la imparţialitatea instanţei, motivat de faptul că instanţa disciplinară a reţinut numai unele din declaraţiile doamnei judecător E.
60. Sub aspectul laturii obiective, recurenta-pârâtă susţine că în mod nelegal instanţa disciplinară a analizat alte acte materiale care ar intra în componenţa laturii obiective decât cele cu care a fost sesizată prin Rezoluţia din 30 iunie 2016, fiind depăşite limitele sesizării instanţei, care nu putea înlocui sau extinde limitele sesizării la alte fapte sau acte materiale, întrucât, potrivit art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, are rolul de a verifica dacă se confirmă aspectele expuse în acţiunea disciplinară şi de a aplica sancţiunea, iar nu de a efectua o nouă cercetare disciplinară.
61. Susţine recurenta-pârâtă B. că nu este întrunită latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004. Astfel, se afirmă că instanţa disciplinară a reţinut, cu caracter generic, intervenţia în activitatea altui judecător, fără a indica în concret care a fost imixtiunea în activitatea judecătoarei E., care au fost acţiunile prin care s-a intervenit. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă argumentează că, în sensul art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, imixtiunea ca acţiune ce defineşte latura obiectivă a abaterii presupune o activitate concretă reală, incontestabilă, activitate care, în speţă, nu a fost dovedită, pentru că ea nu există, deoarece, din nicio declaraţie de martor, nu rezultă că a intervenit la vreun membru al colegiului pentru soluţionarea favorabilă a cererii judecătorului A. sau pentru soluţionarea cererii acesteia în ziua respectivă, acest act material nefiind reţinut nici de către reclamantă.
62. Cu privire la cel de al doilea act material, respectiv urgenţa cu care a convocat şedinţa Colegiului de conducere din 30 octombrie 2015, instanţa disciplinară nu a motivat de ce a reţinut această urgenţă, prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează activitatea Colegiului de conducere şi probele administrate, respectiv declaraţii de martori şi înscrisuri. Totodată, se afirmă că instanţa nu a analizat apărările referitoare la modul de convocare a şedinţei, întrucât, la audierea martorului J., s-a insistat foarte mult pe acest aspect, astfel că hotărârea este nemotivată şi denotă lipsa de imparţialitate a instanţei, fiind încălcat principiul dreptului la un proces echitabil. În susţinerea criticilor formulate, recurenta-pârâtă arată următoarele: (i) a convocat Colegiul de conducere în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 23 alin. (3) din ROI, acest termen constituind practica instanţei; (ii) numai martorii J. şi I. au susţinut că a fost convocată urgent şedinţa Colegiului de conducere, dar fără a indica încălcarea vreunei dispoziţii legale sau regulamentare; (iii) din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de colegiu şi din declaraţiile martorilor, rezultă că nu au fost purtate discuţii cu privire la urgenţa convocării şedinţei, iar membrii colegiului nu au considerat nelegal termenul stabilit de vicepreşedintele instanţei. În acest context, recurenta-pârâtă susţine că se află în vrăjmăşie cu preşedintele instanţei, care este autorul moral al sesizării adresate Inspecţiei Judiciare; (iv) martora E. a arătat, în declaraţia dată în faţa instanţei de disciplină, că, de regulă, convocarea colegiului se face cu 24 de ore înainte de şedinţă, urgenţa unei cereri fiind lăsată la aprecierea preşedintelui şi că nu i s-a părut nimic în afara practicii instanţei faptul că cererea judecătorului A. a primit termen a doua zi, respectiv la 30 octombrie 2015; (v) în toate cazurile în care a convocat Colegiul de conducere s-a raportat la termenul de 24 de ore, cu excepţia cazurilor urgente în care convoca şedinţa Colegiului în aceeaşi zi, aşa cum proceda şi preşedintele instanţei.
63. Cu privire la cel de al treilea act material, constând în maniera în care a condus şedinţa, canalizând discuţiile într-o anumită direcţie favorabilă soluţionării cererii formulate de judecătorul A., recurenta-pârâtă arată următoarele: (i) instanţa nu a arătat concret acţiunile întreprinse din care ar rezulta săvârşirea faptei; (ii) declaraţia martorului I., în sensul că a dominat şedinţa prin gesturi, cu privirea, impunând-i punctul de vedere în sensul ca şedinţa să se desfăşoare la acel moment, este singulară, neregăsindu-se în declaraţiile celorlalţi martori. Cele afirmate de martor se referă la limbajul non-verbal, acesta fiind perceput în mod diferit de oameni şi nu poate fi considerat ca act material decât dacă el s-ar corobora şi cu alte probe, care în speţă nu există. Acest martor nu este credibil, întrucât, din declaraţiile date în faza de cercetare disciplinară şi în faza de cercetare judecătorească, rezultând inconsecvenţă şi subiectivism; (iii) deşi au fost audiaţi foarte mulţi martori, instanţa disciplinară a analizat, la reţinerea actelor materiale, numai declaraţiile martorilor I. şi H., în baza cărora a reţinut canalizarea discuţiilor purtate în colegiu într-o direcţie favorabilă soluţionării cererii judecătoarei A., a conţinutului convocatorului Colegiului de conducere, în care se menţionase că se va discuta sesizarea doamnei judecător A. cu privire la situaţia creată prin încheierea din 28 octombrie 2015, iar nu o cerere prin care un judecător declara un conflict de interese; (iv) declaraţiile martorilor avute în vedere de instanţa disciplinară nu se coroborează cu restul materialului probator administrat, nu cuprind date certe, ci numai aprecieri şi percepţii, iar simplele presupuneri ale martorilor nu constituie acte materiale apte să constituie o imixtiune în activitatea altui judecător; (v) din probele administrate nu rezultă că ar fi influenţat în vreun fel modul de desfăşurare al şedinţei de colegiu sau că ar fi canalizat discuţiile într-o anumită direcţie; (v) din declaraţia martorului D., dată în faţa instanţei, rezultă că, în tot timpul şedinţei de colegiu, doamna judecător E. întrerupea discuţiile pentru a-şi impune punctul de vedere; (vi) din declaraţiile martorilor H. şi D. rezultă că şedinţa de colegiu nu s-a desfăşurat cu rapiditate, ci a durat în jur de două ore, discuţiile fiind lungi şi ample, fiecare membru exprimându-şi punctul de vedere, iar unii dintre membri venind pregătiţi chiar cu materiale; (vii) nu a impus niciun punct de vedere, ci a solicitat membrilor colegiului doar să decidă cumva, fie în sensul respingerii cererii, fie în sensul admiterii cererii pentru a nu se mai crea blocaje în activitatea secţiei civile; (viii) din declaraţia martorului D. rezultă că nu şi-a exprimat prima opinia, astfel că nu avea cum să orienteze votul spre o anumită soluţie. recurenta-pârâtă arată că, în raport cu declaraţia acestui martor, rezultă că a condus unilateral şedinţa Colegiului, ci şi-a exprimat opinia ca şi ceilalţi membri. Faptul că şi-a exprimat opinia într-un anumit sens nu poate fi considerat ca o încercare de canalizare a discuţiilor într-o anumită direcţie sau de influenţare, o astfel de împrejurare nerezultând nici din conţinutul procesului-verbal al şedinţei; (ix) instanţa nu a avut în vedere şi declaraţiile martorilor F. şi D. care au arătat că nu s-au simţit influenţaţi în opinia pe care şi-au exprimat-o în şedinţa colegiului, votul fiind exprimat liber, iar nu ca urmare a vreunei presiuni exercitate; (x) nici modul de redactare a convocatorului şedinţei de colegiu din 30.10.2015 nu poate reprezenta un act de încercare de influenţare a soluţiei, aşa cum nelegal a reţinut instanţa,în condiţiile în care convocatorul a fost întocmit conform practicii instanţei de secretarul colegiului. În acest sens, recurenta-pârâtă invocă declaraţia secretarului colegiului, grefier O.
64. Cu privire la cel de-al patrulea act material, constând în insistenţa ca membrii colegiului de conducere să soluţioneze cererea în aceeaşi zi, deşi 3 trei dintre aceştia au solicitat amânarea discutării cererii pentru a putea să aibă timpul necesar pentru a se documenta, în condiţiile în care era prima cerere de acest gen pe care colegiul o soluţiona, recurenta-pârâtă expune următoarele critici: (i) din probele administrate nu rezultă o asemenea insistenţă; niciunul dintre martori nu au afirmat că ar fi insistat sau că ar fi făcut vreun demers pentru soluţionarea cererii în ziua respectivă; (ii) faptul că nu a fost de acord cu amânarea şedinţei de colegiu, considerând că problema putea fi discutată la acel moment, nu echivalează cu insistenţa reţinută de instanţa disciplinară, mai ales că cererea de amânare a fost supusă votului membrilor colegiului, fiind respinsă aşa cum rezultă din toate declaraţiile de martori cu majoritate de 4 la 3; (iii) nu a fost avut în vedere faptul că numai doi dintre cei şapte judecători au solicitat amânarea, respectiv judecătorii H. şi E., nefiind susţinută cererea acestora şi de ceilalţi cinci membri; (iv) instanţa disciplinară a reţinut în mod eronat că martorul G. a cerut amânarea, întrucât acesta nu a fost prezent la şedinţa, nefiind membru al colegiului de conducere, şi a fost audiat la cererea Inspecţiei Judiciare cu privire la pârâta A.; (v) dacă majoritatea membrilor colegiului ar fi solicitat amânarea, nu s-ar fi putut opune, deoarece atribuţiile sale erau limitate doar la a conduce şedinţa şi nu de a decide în mod unilateral; (vi) relevante sunt declaraţiile martorilor I. (care a arătat că nu se impunea amânarea pentru că era familiarizat cu această legislaţie şi se putea lua o hotărâre, în sensul respingerii sesizării doamnei judecător ...), D. (care a declarat că a cerut soluţionarea cererii în ziua respectivă pentru că de aceea se convocase colegiul) şi F. (care a arătat că se putea discuta cererea în acea zi în raport cu actele depuse); (vii) recurenta-pârâtă arată că nu a fost de acord cu amânarea, deoarece colegiul trebuia să se pronunţe cu celeritate asupra cererii în scopul evitării pentru viitor a practicii neunitare şi pentru eficientizarea activităţii secţiei civile, iar nu în scopul împiedicării doamnei judecător E. să se pronunţe în declaraţiile de abţinere cu care era învestită. Sub acelaşi aspect, arată că hotărârea de colegiu era obligatorie şi producea efecte numai pentru viitor şi numai cu privire la cererile de abţinere formulate de doamna judecător A. cu privire la contractele invocate în cererea adresată colegiului.
65. Cu privire la latura subiectivă, recurenta-pârâtă susţine următoarele: (i) actele materiale reţinute în sarcina sa nu sunt apte să constituie o acţiune de influenţare a judecătoarei E. ori un amestec nepermis în activitatea judecătorului, ca o presiune nejustificată de a lua anumite decizii în cererile pe care le avea de soluţionat; (ii) hotărârea colegiului de conduce produce efecte numai pentru viitor, după comunicarea acesteia către judecătoarea A. şi nu putea produce efecte retroactiv cu privire la soluţionarea celor patru cereri de abţinere; (iii) nu este dovedită insistenţa de a solicita Colegiului de conducere să pronunţe în regim de urgenţă o hotărâre în sensul celor solicitate de judecătoarea A.; (iv) nu s-a făcut dovada insistenţei pe lângă vreunul dintre membrii Colegiului de conducere; (v) cererea formulată de judecătoarea A. era adresată Colegiului de conducere, iar nu judecătoarei B., care avea numai obligaţia de a convoca colegiul pentru soluţionarea cererii; (vi) convocarea nu s-a făcut de urgenţă, având în vedere apărările expuse anterior.
66. În ceea ce priveşte urmarea faptei ilicite, recurenta-pârâtă susţine că aceasta nu există, întrucât judecătoarea E. a soluţionat cele patru cereri de abţinere potrivit propriilor convingeri, iar nu în baza Hotărârii nr. 21/2015. Sub acest aspect, instanţa disciplinară a reţinut că judecătoarea E. ar fi putut fi influenţată în soluţionarea cele patru incidente procedurale potrivit acestei hotărâri, iar nu potrivit propriei convingeri. Imixtiunea la care se referă legea trebuie să se fi produs şi să îi fie indicate urmările, ceea ce instanţa nu a fost în măsură să prezinte în argumentarea soluţiei, pentru simplul motiv că această faptă nu există.
67. În temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică hotărârea atacată în ceea ce priveşte considerentele referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, susţinând că acestea o prejudiciază în mod direct, chiar dacă soluţia cu privire la această abatere este de respingere, fiindu-i favorabilă.
68. Criticile vizează considerentele prin care s-a reţinut că actele materiale pentru care a fost efectuată cercetarea disciplinară trebuie verificate într-o altă procedură specială, respectiv în procedura de control al activităţii manageriale, instanţa disciplinară recomandând intimatei Inspecţia Judiciară să procedeze într-o asemenea manieră, deşi are competenţă limitată doar la abaterile disciplinare, pe care le analizează şi le verifică prin prisma probelor administrate în cauză, fără a face aprecieri şi recomandări privind demersurile ce ar trebui efectuate de Inspecţia Judiciară. Prin urmare, recurenta-pârâtă afirmă că, prin prisma considerentelor respective, se conturează perspectiva unui control de management, nu pentru că Inspecţia Judiciară ar fi apreciat că este necesar un asemenea control, ci pentru că instanţa disciplinară a stabilit existenţa unei neglijenţe în sarcina sa. Susţine recurenta-pârâtă că astfel sunt create premisele revocării sale din funcţie în baza unui control formal, întrucât constatările instanţei disciplinare din hotărârea recurată sunt obligatorii pentru părţi, astfel că Inspecţia Judiciară nu mai are libertatea de apreciere asupra necesităţii declanşării controlului managerial, ci va fi obligată să-l declanşeze în baza considerentelor criticate.
69. Susţine recurenta-pârâtă că aceste considerente sunt contradictorii cu soluţia din dispozitivul hotărârii de respingere a acţiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. Întrucât a reţinut că aspectele invocate de Inspecţia Judiciară vizează modul de exercitare a atribuţiilor manageriale în calitate de vicepreşedinte, instanţa disciplinară ar fi trebuit să admită excepţia inadmisibilităţii cercetării disciplinare pentru această faptă, excepţie care a fost invocată, dar care nu a fost analizată de instanţa disciplinară. Procedând în acest fel, instanţa s-a subrogat în atribuţiile Inspecţiei Judiciare, depăşindu-şi competenţele stabilite de lege. Pe de altă parte, instanţa disciplinară a analizat abaterea pe fond, apreciind că nu este întrunit elementul subiectiv şi că lipseşte gravitatea faptelor, dispunând respingerea sesizării, ca neîntemeiată.
70. În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită înlocuirea sancţiunii dispuse prin hotărârea atacată cu o altă sancţiune mai uşoară dintre cele prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, susţinând că sancţiunea a fost aplicată cu încălcarea criteriilor de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004. Se afirmă că sancţiunea aplicată nu justifică scopul urmărit, respectiv rezolvarea problemei încrederii în sistemul judiciar, în condiţiile în care actele materiale pentru care a fost cercetată nu au vizat calitatea sa de judecător, ci calitatea de judecător cu funcţie de conducere, respectiv de vicepreşedinte al Tribunalului Călăraşi, iar procedura de cercetare disciplinară nu a fost mediatizată şi nici nu s-a dispus publicarea hotărârii pentru a se putea susţine că sancţionarea sa ar rezolva această problemă a sistemului judiciar. Totodată, instanţa disciplinară nu a arătat în mod concret în ce anume constă atitudinea manifestată pe parcursul cercetării disciplinare, ca argument avut în vedere la aplicarea sancţiunii, în condiţiile în care, din actele dosarului rezultă doar că a uzat de dreptul la apărare, prin formularea apărărilor prevăzute şi garantate de lege, fără a avea vreo atitudine necuviincioasă. De asemenea, instanţa nu a avut în vedere circumstanţele sale personale, respectiv: vechime în funcţie de 23 de ani; se află la al doilea mandat de vicepreşedinte; în întreaga carieră de judecător a avut numai calificativul "foarte bine", inclusiv pentru primul mandat de vicepreşedinte al Tribunalului Călăraşi; la controlul efectuat de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la atribuţiile exercitate în calitate de vicepreşedinte s-a apreciat că şi-a îndeplinit foarte bine activitatea de vicepreşedinte, neconstatându-se nereguli în activitatea sa de vicepreşedinte; nu a fost sancţionată niciodată; are în întreţinere doi copii, dintre care unul student şi unul în cursul studiilor liceale.
IV. Excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauză
71. În cauză, recurenta-pârâtă A. a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1), art. 46 alin. (1) şi (7), art. 47 alin. (3) şi (4), art. 49, art. 51 alin. (3) şi (4) şi art. 69 alin. (4) lit. e) şi lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
72. Prin Încheierea din 3 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, instanţa a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă A. şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
V. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs
73. Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.
74. Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 iunie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a fixat termen de judecată pe fond la 24 septembrie 2018, cu citarea părţilor.
75. Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 septembrie 2018, a fost admisă cererea de îndreptare formulată de pârâta B. şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din 25 iunie 2018.
76. La termenul de judecată din şedinţa publică de la 24 septembrie 2018 au avut loc dezbaterile, iar instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunţarea la 3 octombrie 2018.
VI. Considerentele Înaltei Curţi
77. Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte le va admite pentru considerentele arătate în continuare.
78. Cu titlu prealabil, se cuvine a fi menţionat faptul că, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381/2018, Completul de 5 judecători a reţinut, în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13) că, în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de CSM în materie disciplinară, sunt supuse analizei inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotărârii instanţei de disciplină în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probatoriului administrat (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70).
Referitor la criticile formulate cu privire la încheieri şi excepţii
79. Criticile din cele două recursuri referitoare la nelegala compunere a secţiei pentru judecători la termenele de judecată sunt neîntemeiate pentru argumentele arătate în continuare.
80. În acord cu jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători (spre exemplu: Decizia nr. 14/2017; Decizia nr. 266/2017, pct. 64 - 66; Decizia nr. 5/2018, pct. 41; Decizia nr. 71/2019), se reţine că secţia pentru judecători în materie disciplinară este alcătuită cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora "lucrările secţiilor se desfăşoară în prezenţa majorităţii membrilor acestora". Aceste dispoziţii se aplică inclusiv în privinţa lucrărilor desfăşurate de secţiile CSM atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, întrucât dispoziţiile art. 44-53 din Legea nr. 317/2004, care reglementează atribuţiile CSM în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu cuprind norme derogatorii de la cele ale art. 27 alin. (2) din lege, citate anterior.
81. Este necontestat faptul că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. Însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, nu devin incidente ipso facto prevederile din C. proc. civ.
82. În susţinerea considerentelor expuse, un argument esenţial este dat de faptul că secţiile CSM, atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, nu sunt instanţe de judecată în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci funcţionează ca instanţă extrajudiciară îndeplinind o activitate administrativ-jurisdicţională, fiind, în consecinţă, un organ administrativ-jurisdicţional, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 391 din 17 aprilie 2007).
83. Pentru aceste motive, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 214 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 134 alin. (2) din Constituţie şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 317/2004, invocate de recurente.
84. În concluzie, sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., invocate de recurentele-pârâte.
85. Sunt lipsite de temei criticile din cele două recursuri referitoare la faptul că hotărârea şi încheierile atacate nu a fost redactate de niciunul dintre membrii secţiei pentru judecători. Pentru aceleaşi considerente expuse anterior, la pct. 81-82 din prezenta decizie, se reţine că, în cazul hotărârii pronunţate de CSM în materie disciplinară, fiind vorba de un act administrativ-jurisdicţional, iar nu de o hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ., ci normele derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Hotărârile secţiilor prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară [...] se redactează de Biroul grefa secţiilor [...]".
86. În ceea ce priveşte criticile recurentelor-pârâte privind omisiunea instanţei de a soluţiona excepţiile invocate, Înalta Curte reţine următoarele argumente pentru care acestea nu pot fi primite.
87. Prin întâmpinarea comună depusă în faza administrativ-jurisdicţională, pârâtele au invocat următoarele excepţii: (i) excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, întrucât aceasta nu este reprezentată de rezoluţia Inspecţiei Judiciare; (ii) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, pentru nerespectarea cerinţelor prevăzute de art. 194 C. proc. civ. în privinţa acţiunii civile; (iii) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 30 iunie 2016 pentru lipsa semnăturii şi confirmării inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare; (iv) excepţia nulităţii întregii proceduri disciplinare şi a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, pentru inadmisibilitatea şi nesoluţionarea declaraţiei de abţinere a inspectorului-şef T. şi, în consecinţă, pentru refuzul nejustificat al inspectorului-şef de îndeplinire a atribuţiei de confirmare a rezoluţiei, reglementată de art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; (v) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 30 iunie 2016 şi a întregii proceduri disciplinare, pentru următoarele argumente: calitatea de procuror a inspectorului-şef adjunct care a confirmat-o, în raport cu dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; inspectorul-şef adjunct s-a implicat personal în cercetarea disciplinară; depăşirea limitelor sesizării şi pentru încălcarea dreptului la apărare, pentru lipsa unei sesizări din oficiu conform art. 10 alin. (6) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie şi a procesului-verbal, cercetarea disciplinară fiind limitată la împrejurările cuprinse în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare; nerespectarea competenţei administrative a Inspecţiei Judiciare, faţă de împrejurarea că procedura a vizat legalitatea şi temeinicia hotărârilor colegiului de conducere şi a cererii formulate de pârâta A. în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; (vi) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 12 mai 2016, pentru motivul că a fost emisă de inspectorul-şef adjunct, cu încălcarea competenţei exclusive a inspectorului-şef prevăzută de ar. 27 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie. În subsidiar, se invocă nelegalitatea şi netemeinicia rezoluţiei respective.
88. La termenul din 15 martie 2017: (i) recurenta-pârâtă A. a invocat şi a susţinut următoarele excepţii: a) excepţia lipsei acţiunii disciplinare în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 194 C. proc. civ. b) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, pentru următoarele motive: lipsa confirmării de către inspectorul-şef; nesoluţionarea declaraţiei de abţinere a inspectorului-şef T.; inspectorul-şef adjunct s-a implicat personal în cercetarea disciplinară; c) excepţia nulităţii absolute de Rezoluţiilor din 21 martie 2016 şi 30 iunie 2016, precum şi a întregii cercetări disciplinare, pentru depăşirea limitelor sesizării şi încălcarea dreptului la apărare, pentru nerespectarea competenţei administrative a Inspecţiei Judiciare sub aspectul analizei hotărârii colegiului de conducere; d) excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 12 mai 2016, pentru faptul că a fost emisă de inspectorul-şef adjunct; (ii) recurenta-pârâtă B. a invocat şi a susţinut excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a Rezoluţiei din 30 iunie 2016, pentru următoarele motive: a) nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 194 C. proc. civ. b) caracterul inform; c) lipsa confirmării de către inspectorul-şef, contrar art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004; d) refuzul inspectorului-şef de îndeplinire a atribuţiei de confirmare a rezoluţiei; e) confirmarea de către inspectorul-şef adjunct a actelor întocmite de inspectorii judiciari.
89. La termenul din 28 martie 2017, recurenta-pârâtă B. a arătat că, la termenul din 15 martie 2017, nu a fost pusă în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în raport cu motivele invocate de Inspecţia Judiciară în susţinerea abaterii prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, în sensul că s-a reţinut în sarcina sa imixtiunea în activitatea altui judecător prin adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21 din 30 octombrie 2015. Conform celor consemnate în cuprinsul încheierii de la termenul respectiv, secţia pentru judecători a apreciat că susţinerile recurentei-pârâte B. referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 reprezintă apărări de fond.
90. În raport cu susţinerile recurentei-pârâte B., Înalta Curte constată că, în considerentele Hotărârii nr. 28J/2017, instanţa disciplinară a expus motivele de fapt şi de drept pentru care a fost reţinută în sarcina pârâtei abaterea prevăzută de ar. 99 lit. l) din Legea nr. 3030/2004, abatere care nu a fost analizată prin raportare la hotărârea Colegiului de conducere. Astfel fiind, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că instanţa disciplinară nu ar fi tranşat problema referitoare la calitatea pârâtei de subiect activ al abaterii analizate.
91. Raportat la criticile formulate de pârâte sub aspectul omisiunii instanţei disciplinare de a soluţiona excepţiile invocate prin întâmpinare, se constată că, prin încheierea din 28 martie 2017 (Dosarul nr. x/2016), au fost soluţionate, în sensul respingerii, excepţiile privind nulitatea absolută a Rezoluţiilor din 21 martie 2016, 12 mai 2016 şi 30 iunie 2016, precum şi a actelor de cercetare disciplinară.
92. Din analiza încheierii respective, se constată că instanţa disciplinară a răspuns susţinerilor formulate de recurente în susţinerea excepţiilor reţinând, în esenţă, următoarele: inaplicabilitatea dispoziţiilor ar. 194 C. proc. civ. în privinţa rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare în privinţa căreia sunt incidente prevederile art. 32 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie; confirmare rezoluţiei de către inspectorul-şef adjunct s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 69 alin. (4) lit. b) şi e) din Legea nr. 317/2004, care nu fac nicio distincţie în situaţia în care funcţia de inspector-şef adjunct este ocupată de un procuror; declaraţia de abţinere formulată de inspectorul-şef T. este conformă cu dispoziţiile art. 69 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare; este neîntemeiată susţinerea privind implicarea inspectorului-şef adjunct în derularea cercetării disciplinare; excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiilor din 21 martie 2016 şi 30 iunie 2016, precum şi a întregii cercetări disciplinare, pentru depăşirea limitelor sesizării şi încălcarea dreptului la apărare, pentru nerespectarea competenţei administrative a Inspecţiei Judiciare sub aspectul analizei hotărârii colegiului de conducere, este neîntemeiată având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 14 alin. (2) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie, conform cărora obligativitatea întocmirii unui proces-verbal de sesizare din oficiu este prevăzută numai pentru situaţia în care se constată încălcarea altor norme legale sau regulamentare care se circumscriu altor abateri disciplinare decât cele ce formează obiectul sesizării, situaţie care însă nu se regăseşte în speţă; în ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a Rezoluţiei din 12 mai 2016, prin care inspectorul-şef adjunct a respins cererea de recuzare a inspectorilor judiciari, această rezoluţie a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile procedurii administrative a cercetării disciplinare, în cadrul căreia nu pot fi formulate cereri de recuzare.
93. Prin aceeaşi încheiere, instanţa disciplinară a reţinut că vor fi analizate ca apărări de fond criticile pârâtelor în susţinerea excepţiilor invocate sub aspectul nerespectării competenţei administrative a Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte legalitatea procedurii de adoptare a hotărârii colegiului de conducere.
94. În condiţiile în care din întreaga motivare a Hotărârii nr. 28J/2017, rezultă că, verificând condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare, secţia pentru judecători nu a analizat activitatea ori deciziile adoptate de colegiul de conducere, nu se poate reţine omisiunea de pronunţare asupra acestor apărări de fond.
95. Criticile formulate de recurentele-pârâte raportat la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu pot fi primite, întrucât, prin încheierea din 28 martie 2017, prin care instanţa disciplinară a pus în discuţie din oficiu şi a dispus suspendarea din funcţia de judecător a pârâtei A. până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, nu a fost analizat fondul cauzei şi nu se constată o antepronunţare în acest sens. Prin încheierea respectivă, în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa disciplinară a realizat o analiză provizorie în raport cu circumstanţele cauzei pentru a aprecia dacă exercitarea în continuare a funcţiei de către pârâte ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Or, în cadrul acestei analize provizorii, instanţa disciplinară nu a analizat în fond condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare, pentru a se putea reţine incidenţa cazului de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În mod evident circumstanţele avute în vedere la pronunţarea încheierii respective sunt circumstanţele procedurii disciplinare, însă instanţa disciplinară nu s-a pronunţat în fond asupra acestora, ci s-a limitat la expunerea lor, astfel cum erau înfăţişate în actul de sesizare.
96. Criticile privind nemotivarea hotărârii şi preluarea susţinerilor Inspecţiei Judiciare nu pot fi primite pentru considerentele arătate în continuare.
97. Afirmaţiile recurentei-pârâte B. în sensul că Hotărârea nr. 21/2015 a fost reţinută ca fiind actul material de imixtiune nu sunt susţinute nici de Rezoluţia din 30 iunie 2016 şi nici de considerentele hotărârii atacate. Astfel, se constată că, în rezoluţie se menţionează ritos că "datorită acţiunii doamnelor judecător A. şi B., judecătorul E. a fost pus în situaţia de a soluţiona cele patru declaraţii de abţinere cu care era învestită, nu potrivit propriilor convingeri, ci potrivit dispoziţiilor hotărârii Colegiului din data de 30 octombrie 2015, motiv pentru care soluţionarea cererilor de abţinere a fost şi amânată". De asemenea, în hotărârea recurată, instanţa disciplinară a reţinut fără echivoc faptul că "Aspectele referitoare la legalitatea procedurii de convocare şi adoptare a şedinţei colegiului de conducere, precum şi legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 21/2015 nu formează obiectul prezentei procedurii disciplinare, în cadrul căreia sunt analizate faptele imputate pârâtelor judecător". Rezultă astfel, că, sub aspectul condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, au fost analizate acţiunile pârâtelor, iar nu legalitatea sau temeinicia hotărârii colegiului de conducere, care a format obiectul controlului de legalitate pe calea acţiunii în contencios administrativ.
98. În privinţa motivării, se constată că instanţa disciplinară a expus, în considerentele hotărârii atacate, ca elemente ale silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Înalta Curte nu împărtăşeşte criticile din recurs, deoarece instanţa disciplinară nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă căreia îi răspund hotărârile atacate în cauză. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).
99. În acest context, se reţine că instanţa disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele şi să răspundă punctual tuturor afirmaţiilor şi argumentelor părţilor, fiind suficient să expună argumentat probele şi dispoziţiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părţilor, cerinţe pe care hotărârea recurată le îndeplineşte.
100. În sensul acestor considerente, se reţine că simpla nemulţumire a uneia dintre părţi faţă de împrejurarea că instanţa disciplinară nu a dat unui anumit mijloc de probă sau unei anumite apărări relevanţa propusă de parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii. Pentru aceste argumente nu pot fi primite criticile din cele două recursuri prin care recurentele tind să demonstreze fie nemotivarea hotărârii, fie imparţialitatea instanţei cu susţinerea că instanţa disciplinară nu a expus în considerentele hotărârii de ce nu a dat relevanţa propusă unora dintre susţinerile, apărările sau probele lor sau de ce a dat altor mijloace de probă o anumită relevanţă.
101. Din analiza hotărârii atacate, se observă că instanţa disciplinară a realizat o cercetare reală şi efectivă a cauzei, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel că nu pot fi primite criticile din cele două recursuri prin care recurentele tind să demonstreze fie nemotivarea hotărârii, fie imparţialitatea instanţei cu susţinerea că instanţa disciplinară nu a expus argumentele pentru care nu a dat relevanţa propusă unora dintre susţinerile, apărările sau probele administrate.
102. Susţinerile recurentei-pârâte A. privind încălcarea competenţei Tribunalului Dolj, nu pot fi primite. Instanţa disciplinară nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea ori netemeinicia hotărârii colegiului de conducere, ci a examinat îndeplinirea condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare în raport cu acţiunile imputate pârâtelor prin acţiunea disciplinară cu care a fost învestită. Astfel fiind, hotărârea atacată nu a fost pronunţată cu încălcarea competenţei instanţei judecătoreşti învestite cu controlul de legalitate şi temeinicie al respectivei hotărâri a colegiului de conducere.
103. Susţinerile recurentei-pârâte A. referitoare la nulitatea hotărârii atacate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi ale art. 79 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, întrucât sancţiunea disciplinară a fost dispusă în perioada în care se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă sunt lipsite de suport.
104. Sub acest aspect, se reţine că profesia de judecător este exercitată în cadrul unui raport juridic de numire în funcţie, în privinţa căruia sunt aplicabile prevederile cuprinse în Legea nr. 303/2004 şi Legea nr. 317/2004, derogatorii de la dreptul comun în materia raporturilor de muncă, în sens larg, nefiind incidente ipso facto prevederile din Codul muncii.
105. De altfel, prevederile art. 60 alin. (1) din Codul muncii prevăd interdicţia de concediere a salariaţilor pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii. Aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor respective nu poate fi primită întrucât, în cauză, nu se pune problema unei concedieri, ca act juridic de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, întrucât o asemenea modalitate de încetare a raportului de serviciu al magistratului nu este reglementată. Relevant în acest sens este faptul că raportului juridic specific funcţiilor din cadrul autorităţii judecătoreşti îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale referitoare la sistemul public judiciar, iar nu cele referitoare la raporturile de muncă din Codul muncii, în condiţiile în care Legea nr. 303/2004 nu cuprinde o normă de trimitere care să prevadă faptul că statutul judecătorilor şi procurorilor se completează cu dispoziţiile din legislaţia muncii.
106. Pentru aceleaşi argumente nu poate fi conferită relevanţa propusă de recurenta-pârâtă A. nici considerentelor de la pct. 24 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2016, în cuprinsul cărora s-a reţinut că reglementarea dreptului la concediu al magistraţilor ţine de executarea raporturilor de muncă, cu referire la timpul de muncă şi cel de odihnă, iar reglementarea-cadru în această materie este dată de Codul muncii, care este o lege organică, aspectele specifice, eventual derogatorii de la regulile instituite prin Codul muncii, fiind stabilite prin Legea nr. 303/2004.
107. Sunt neîntemeiate şi criticile recurentei referitoare la încălcarea art. 22 din Constituţie, cu susţinerea că i-a fost pusă în pericol viaţa şi integritatea fizică, întrucât în Legea nr. 303/2004 nu există dispoziţii care să reglementeze situaţia judecătorului exclus din magistratură în perioada în care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. O atare critică, vizând o lacună a legii, nu poate fundamenta nelegalitatea hotărârii atacate, pronunţată într-o procedură disciplinară reglementată în care instanţa este chemată să verifice condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare.
108. Nu pot fi primite nici criticile recurentelor-pârâte referitoare la încălcarea principiului celerităţii, durata rezonabilă a procedurii şi imparţialitatea instanţei prin nesoluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, optim şi previzibil, întrucât circumstanţele cauzei nu relevă o durată excesivă a procedurii administrative derulate de Inspecţia Judiciară ori a procedurii administrativ-jurisdicţionale desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători.
109. Sub acest aspect, nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că durata procedurii ar fi creat magistratului cercetat o stare de nesiguranţă a locului de muncă, nefiind relevantă, în circumstanţele cauzei, jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată în susţinere, respectiv Deciziile nr. 71/1999 şi nr. 743/2011, care se referă la previzibilitatea legii şi la prescripţia răspunderii disciplinare.
110. Faţă de susţinerile recurentei, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017) în care au fost reţinute aspectele arătate în continuare: (i) În Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, Curtea Constituţională a României a reţinut, în esenţă, că termenele de prescripţie a răspunderii disciplinare "constituie, pe de o parte, o măsură de protecţie a angajaţilor faţă de aplicarea arbitrară a unui regim sancţionator, iar pe de altă parte, ele asigură stabilitatea raporturilor juridice de muncă". (ii) În egală măsură, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că termenele de prescripţie servesc mai multor scopuri importante, şi anume să asigure securitatea şi finalitatea juridică, să protejeze potenţialii pârâţi de plângerile tardive care pot fi dificil de contestat şi să prevină orice nedreptate care poate rezulta în cazul în care instanţele ar fi obligate să se pronunţe cu privire la evenimente care au avut loc în trecutul îndepărtat, pe baza unor probe care este posibil să fi devenit nesigure şi incomplete din cauza trecerii timpului (a se vedea Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 22 octombrie 1996, pct. 51, Culegere 1996-IV). Termenele de prescripţie constituie o trăsătură comună a sistemelor juridice interne ale statelor contractante în ceea ce priveşte infracţiunile penale, disciplinare sau de altă natură (Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei, Cererea nr. x, par. 137). (iii) Or, în cazul judecătorilor şi procurorilor, prin Legea nr. 317/2004 şi prin normele secundare în materie a fost instituită o procedură disciplinară ce asigură garanţii suplimentare ale respectării drepturilor magistratului vizat, prin reglementarea separată a unei proceduri prealabile de cercetare disciplinară, efectuate de Inspecţia Judiciară, care nu poate aplica ea însăşi o sancţiune, ci învesteşte în acest sens, printr-o acţiune disciplinară, secţia corespunzătoare din cadrul CSM. După derularea unei proceduri administrativ - jurisdicţionale caracterizate de contradictorialitate, secţia învestită pronunţă o hotărâre prin care, dacă este cazul, admite acţiunea şi aplică o sancţiune disciplinară. Sancţiunea disciplinară astfel aplicată nu are caracter definitiv, pentru că hotărârea este supusă căii de atac a recursului, ce are efect suspensiv de executare, conform art. 51 alin. (4) din legea nr. 317/2004. (iv) Prin urmare, procedura disciplinară aplicabilă în cazul magistraţilor cuprinde mai multe etape care în mod rezonabil nu pot fi încadrate într-un termen fix de doi ani de la săvârşirea faptei, raportul juridic în cadrul căruia se antrenează răspunderea disciplinară epuizându-se după soluţionarea recursului potrivit regulilor cuprinse în C. proc. civ. De aceea, nu poate fi acceptată interpretarea propusă de recurenta judecător, în sensul că termenul prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ar viza prescripţia aplicării sancţiunii disciplinare, iar nu a dreptului la acţiune disciplinară. (v) Nici argumentul jurisprudenţial rezultat din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei (Cererea nr. 21722-11) nu are semnificaţia acordată de recurenta judecător, atât reglementările naţionale, cât şi circumstanţele de fapt fiind diferite. În hotărârea respectivă, instanţa de contencios european a constatat că dreptul intern ucrainean " nu prevede niciun termen de prescripţie în privinţa procedurilor pentru revocarea din funcţie a unui judecător pentru încălcarea jurământului" şi nu a apreciat că ar fi necesar să se indice care ar trebui să fie durata termenului de prescripţie, dar a considerat că o abordare atât de limitată a măsurilor disciplinare aplicabile judecătorilor pune în pericol grav securitatea raporturilor juridice (par. 139). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ajuns la această concluzie în contextul în care faptele examinate de CSM în anul 2010 datau din perioada 2003 - 2006, partea fiind pusă într-o poziţie dificilă, întrucât trebuia să îşi construiască apărarea cu privire la unele evenimente petrecute într-un trecut îndepărtat (par. 138).
111. Susţinerile recurentei-pârâte A. nu pot fi primite în condiţiile în care situaţia reţinută de CEDO nu este similară celei din prezentul litigiu, în care acţiunea disciplinară a fost exercitată în termenul de prescripţie de 2 ani de la data săvârşirii faptelor, iar durata procedurii administrative şi administrativ-jurisdicţionale considerată de recurentă ca fiind excesivă este de 22 de luni, între sesizarea Inspecţiei Judiciare şi comunicarea hotărârii instanţei disciplinare.
112. Din perspectiva criticilor vizând celeritatea în soluţionarea cauzei, nu poate fi omisă conduita recurentelor-pârâte, care nu reflectă o preocupare pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei, conduită reliefată, spre exemplu, de următoarele demersuri procedurale: (i) la termenul din 9 noiembrie 2016, instanţa disciplinară a încuviinţat cererile de amânare pentru lipsă de apărare formulate de pârâtele A. şi B. şi a amânat judecata cauzei la 1 februarie 2017; (ii) la termenul din 28 martie 2017, sub aparenţa respectării drepturilor procesuale, recurenta-pârâtă A. a formulat cereri care aveau potenţialul de a conduce la o durată suplimentară a procedurii administrativ-jurisdicţionale, cereri care, însă, au fost respinse de instanţa disciplinară. Astfel, la termenul respectiv, pârâta a solicitat amânarea judecării cauzei invocând mai multe motive (lipsa apărătorului său, rectificarea şi completarea încheierii de la termenul din 15 martie 2017, pregătirea apărării în raport cu cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul său de către C.), precum şi suspendarea judecării cauzei în temeiul ar. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
113. Referitor la criticile privind greşita respingere a cererii de intervenţie accesorie formulată de C., se constată că, prin Decizia nr. 271 din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a admis recursul declarat de A. împotriva încheierii din 28 martie 2017, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2016, a casat în parte încheierea atacată, în sensul respingerii sesizării din oficiu privind suspendarea din funcţia de judecător a pârâtei A., judecător la Tribunalul Călăraşi, menţinând celelalte dispoziţii din încheierea atacată referitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de C.. În aceste condiţii, întrucât soluţia dată cererii de intervenţie este definitivă ca urmare a exercitării căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea de intervenţie, în virtutea principiului autorităţii de lucru, criticile formulate de recurentă sub acest aspect nu pot forma obiectul unei noi aprecieri a instanţei în cadrul prezentului recurs.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004
114. Potrivit ar. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară "imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror".
115. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că: (i) în absenţa oricăror distincţii, noţiunea de "imixtiune" cuprinde orice atingere adusă principiului potrivit căruia, în activitatea lor, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii; (ii) norma legală nu condiţionează existenţa laturii obiective a abaterii reglementate de producerea rezultatului urmărit sau de exercitarea sau perceperea existenţei unei presiuni sau constrângeri psihice; (iii) abaterea reglementată de textul de lege este o abatere de pericol, iar nu de rezultat, urmarea imediată, respectiv starea de pericol pentru independenţa judecătorului, rezultând "ex re" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Deciziile nr. 25 din 25 februarie 2014; nr. 153 din 12 octombrie 2015; nr. 269 din 23 octombrie 2017, pct. 30).
116. În raport cu această determinare teoretică a abaterii disciplinare, în măsura în care se reţine existenţa faptei de imixtiune, în sensul definit, sunt lipsite de relevanţă criticile din cele două recursuri referitoare la faptul că scopul acţiunii de imixtiune nu a fost atins ori la faptul că actul de imixtiune nu a fost perceput ca atare ori a fost perceput diferit de către toate persoanele care, direct sau indirect, au participat la derularea evenimentelor analizate.
În privinţa pârâtei judecător A.
117. Recurenta-pârâtă A. nu contestă în materialitatea lor elementele constitutive ale situaţiei de fapt reţinute de instanţa disciplinară reliefate de următoarele aspecte: prin încheierea din 28 octombrie 2015, judecătoarea E. a admis cererea de recuzare a pârâtei formulată în considerarea faptului că soţul pârâtei are raporturi patrimoniale cu una dintre părţile cauzei; având în vedere admiterea acestei cereri de recuzare şi motivele pentru care cererea a fost formulată, pârâta a formulat patru cereri de abţinere pentru aceleaşi motive, cereri care urmau a fi soluţionate tot de judecătoarea E.; pârâta a învestit colegiul de conducere al instanţei cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pentru a se stabili dacă se află în conflict de interese.
118. Contrar susţinerilor recurentei-pârâte A. se constată că, în conţinutul laturii obiective a abaterii disciplinare, instanţa disciplinară nu a reţinut ca act material singular simplul fapt al formulării unei cereri în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. După cum se poate observa din expunerea rezumativă a considerentelor instanţei disciplinare, de la pct. 5 din prezenta decizie, în conţinutul laturii obiective a abaterii disciplinare de imixtiune în activitatea unui alt judecător a fost reţinut ansamblul acţiunilor întreprinse de pârâtă cu scopul implicit, dar neechivoc, de a pune în discuţie hotărârea judecătorească prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa şi de a o determina pe judecătoarea E. să pronunţe în cazul cererilor de abţinere cu care era învestită o soluţie diferită faţă de soluţia pe care o pronunţase prin încheierea din 28 octombrie 2015.
119. Astfel, instanţa disciplinară nu a analizat legalitatea cererii formulate în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, nu s-a substituit în atribuţiile colegiului de conducere, nu a soluţionat cererea respectivă, nu a analizat existenţa conflictului de interese, nu s-a pronunţat cu privire la incompatibilitatea ori imparţialitatea pârâtei A. şi nu a analizat legalitatea ori temeinicia Hotărârii nr. 21/2015 a Colegiului de conducere al Tribunalului Călăraşi.
120. În acord cu cele reţinute de instanţa disciplinară, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, al căror beneficiu îl invocă recurenta-pârâtă A., au în vedere situaţia în care magistratul învestit cu soluţionarea unei cauze, îşi ridică personal problema existenţei unui conflict de interese în sensul care se degajă din norma în discuţie şi, a priori, aduce la cunoştinţa colegiului de conducere circumstanţele pe care le are în vedere, urmând ca organul colegial să decidă dacă este afectată îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu de către magistratul care l-a sesizat. Or, în speţă, pârâta A. nu a formulat o sesizare a priori a conflictului de interese, ci, dimpotrivă, în contextul expus anterior, cererea pe care a formulat-o în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 reprezintă o reacţie faţă de încheierea din 28 octombrie 2015, pronunţată de judecătoarea E., prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa.
121. Este necontestat faptul că, luând act de hotărârea prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa, magistratului îi incumbă obligaţia de a respecta hotărârea judecătorească şi de a-şi adapta conduita profesională la soluţia pronunţată, nefiindu-i recunoscută posibilitatea de a pune în discuţie legalitatea ori temeinicia acesteia. Sub acest aspect, prin comparaţie, se cuvine a fi subliniat faptul că părţii care a formulat cererea de recuzare, legea (art. 53 alin. (1) C. proc. civ.) îi recunoaşte calea de atac împotriva soluţiei prin care este respinsă cererea de recuzare. Însă, în speţă, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că cererea pe care pârâta judecător A. a adresat-o colegiului de conducere, nu în mod singular, ci privită în contextul circumstanţelor de fapt, prin conţinutul său, prin modul în care a fost susţinută de pârâtă şi prin acţiunile anterioare şi ulterioare săvârşite de pârâtă, conturează conţinutul acţiunii de imixtiune în activitatea unui alt judecător.
122. Prin apărările formulate, pârâta tinde să înlăture răspunderea disciplinară, invocând, pe de o parte, beneficiul dreptului de a formula o cerere în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar, pe de altă parte, competenţa exclusivă a colegiului de conducere de a analiza o asemenea cerere. Însă, în sensul celor arătate anterior, instanţa disciplinară nu a contestat dreptul respectiv al pârâtei şi nu s-a substituit competenţei colegiului, ci a analizat, din perspectiva abaterii disciplinare, întregul ansamblu al împrejurărilor de fapt expuse. Este lipsit de echivoc faptul că, prin cererea adresată colegiului de conducere, doamna judecător A. nu s-a rezumat la acţiunea de a aduce la cunoştinţa colegiului de conducere existenţa unui conflict de interese, ci, dimpotrivă, a argumentat că nu există un conflict de interese şi a solicitat, în realitate, să se decidă dacă există un asemenea conflict în raport cu soluţia de admitere a cererii de recuzare a sa pronunţată anterior de judecătoarea E.. Totodată, pârâta şi-a manifestat intenţia neechivocă de a folosi hotărârea colegiului în cauzele în care formulase cereri de abţinere prin prisma aceloraşi elemente.
123. Probatoriul administrat [ Memoriul formulat de judecătoarea A. în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (Dosar nr. x/2015); Procesul-verbal al şedinţei Colegiului de conducere al Tribunalului Călăraşi din 30 octombrie 2015 (Dosar nr. x/2015] relevă faptul că atât cererea formulată de pârâta A. în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, convocatorul şedinţei colegiului de conducere şi înscrisurile ataşate acestuia (cererea de recuzare formulată împotriva sa şi încheierea din 28 octombrie 2015 pronunţată de judecătoarea E.) demonstrează fără echivoc faptul că demersul pârâtei a fost circumstanţiat de nemulţumirea faţă de soluţia judecătoarei E. de admitere a cererii de recuzare, precum şi de faptul că formulase patru cereri de abţinere tocmai în considerarea soluţiei date cererii de recuzare. În aceste condiţii, este conturată conduita pârâtei de imixtiune în activitatea altui judecător, atât prin punerea în discuţia colegiului a unei hotărâri judecătoreşti (Încheierea din 28 octombrie 2015), cât şi prin intenţia manifestă de a predetermina soluţiile ce urmau a fi pronunţate de judecătoarea E. în privinţa cererilor de abţinere cu care era învestită.
124. Conţinutul abaterii de imixtiune este conturat şi de faptul că pârâta A. a pus în discuţia colegiului de conducere şi conduita pe care ar trebui să o aibă şi alţi judecători din cadrul instanţei din perspectiva principiului imparţialităţii (spre exemplu, în cuprinsul cererii formulate în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, pârâta menţionează expres că:
"dacă opinia doamnei judecător este cea corectă, atunci ar însemna că nici judecătorii ale căror soţii sunt notari publici, să nu mai soluţioneze cauze de insolvenţă sau alte cauze civile în care actele sunt întocmite de soţii sau nu ar mai putea desemna ca practicieni în insolvenţă pe cei are optează să încheie actele de vânzare-cumpărare la soţiile judecătorilor [...] de asemenea, dacă se confirmă punctul de vedere exprimat de doamna judecător, consider că nici aceasta nu poate soluţiona dosarul nr. … aflat în procedură prealabilă pe rolul Tribunalului Călăraşi […]".
125. Probatoriul administrat relevă faptul că judecătoarea A. a avut permanent convingerea că nu se află într-un conflict de interese (aşa cum rezultă din susţinerile consemnate în Procesul-verbal al şedinţei colegiului de conducere din 30 octombrie 2015, Dosarul nr. x/DIJ/2015; declaraţia martorei F., Dosarul nr. x/2016; declaraţia martorului I., Dosarul nr. x/2016), rezultând astfel că demersul său a avut drept scop combaterea soluţiei pronunţate de judecătoarea E., prin încheierea din 28 octombrie 2015, în sensul admiterii cererii de recuzare pentru aceleaşi circumstanţe evocate în cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
126. Relevant este faptul că, potrivit celor consemnate în procesul-verbal al şedinţei colegiului de conducere din 30 octombrie 2015, judecătoarea A., în susţinerea cererii formulate în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, deşi a menţionat ritos că "nu comentează soluţia" judecătoarei E., a arătat următoarele:
"a formulat cereri de abţinere în toate dosarele n care sunt părţi autorităţi, respectiv instituţii pentru care soţul … a prestat sau prestează servicii de publicitate iar, pentru lămurirea acestei situaţii de fapt s-a adresat colegiului de conducere al instanţei pentru a stabili, printr-o hotărâre, dacă există sau nu un conflict de interese" "[...] simţindu-se atacată prin pronunţarea unei astfel de soluţii, faţă de cererea de recuzare menţionată, soluţie pe care nu o comentează, însă legea o obligă să se adreseze cu o astfel de cerere colegiului de conducere, aşa cum de altfel a fost şi îndrumată", "s-a adresat colegiului de conducere în raport de soluţia dată de d-na judecător E. cererii de recuzare".
127. În consecinţă, rezultă fără echivoc faptul că ansamblul acţiunilor întreprinse de pârâtă au avut drept scop punerea în discuţie a soluţiei pronunţate de judecătoarea E. şi predeterminarea soluţiilor ce urmau a fi date de aceeaşi judecătoare cererilor de abţinere cu care era învestită, ceea ce demonstrează săvârşirea actului de imixtiune.
128. În contextul expus, nu pot primi relevanţa propusă apărările pârâtei în sensul că judecătoarea E. nu a intrat în posesia cererii formulate în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în calitate de judecător învestit cu soluţionarea declaraţiilor de abţinere, ci în calitate de membru al colegiului de conducere, întrucât este lipsită de orice justificare reală susţinerea că judecătoarea E., învestită fiind cu soluţionarea cererilor de abţinere, ar fi putut face abstracţie de demersurile efectuate de pârâtă în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 motivat de faptul că a luat cunoştinţă de aceste demersuri în calitate de membru al colegiului de conducere.
129. Apărările pârâtei referitoare la faptul că nu ar fi apostrofat-o pe judecătoarea E. în legătură cu soluţia de admitere a cererii de recuzare nu au forţa probantă necesară pentru a răsturna concluzia decelată din ansamblul demersurilor şi conduitei pârâtei A. în sensul celor expuse anterior. Este adevărat că, în declaraţiile date în faza de cercetare disciplinară (Dosar nr. x/2015), judecătorii K. şi U. au afirmat următoarele:
"Nu îmi amintesc dacă a existat o discuţie în luna octombrie a anului trecut între doamnele judecător E. şi A.. Eu am obiceiul să nu mă implic în treburile care nu mă privesc", respectiv "Nu-mi amintesc ca domnul I. să-mi fi spus că a fost sunat de doamna T. referitor la cererea de recuzare admisă". Însă, aceste declaraţii reflectă faptul că persoanele audiate nu îşi amintesc evenimentele respective, dar nu fac dovada faptului că aceste evenimente nu au avut loc. Totodată, chiar în absenţa unei dovezi irefragabile a acestor evenimente, actul de imixtiune este dovedit de ansamblul demersurilor recurentei-pârâte, în sensul celor arătate în precedent.
130. Pentru toate considerentele expuse anterior, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte referitoare la lipsa argumentelor şi a mijloacelor de probă care fac dovada actului de imixtiune, în sensul ar. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004 şi, ex re, a atingerii aduse principiului independenţei judecătorului.
În privinţa pârâtei judecător B.
131. Sunt lipsite de temei criticile prin care recurenta-pârâtă B. tinde să demonstreze că situaţia de fapt a fost în mod greşit reţinută de instanţa disciplinară, susţinând că ansamblul acţiunilor analizate din perspectiva răspunderii disciplinare vizează, în realitate, o problemă de practică neunitară existentă la nivelul Tribunalului Călăraşi în materia soluţionării incidentelor procedurale referitoare la imparţialitatea judecătorilor, problemă pe care a urmărit să o soluţioneze în exercitarea funcţiei de preşedinte.
132. Contrar acestor critici, se reţine, pe de o parte, că aspectele de practică neunitară se rezolvă pe calea altor remedii procedurale decât cele expuse în cadrul situaţiei de fapt, iar, pe de altă parte, împrejurările cauzei, reţinute şi analizate din perspectiva condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, nu relevă o preocupare pentru rezolvarea unor divergenţe de jurisprudenţă.
133. Or, nici verificările efectuate de Inspecţia Judiciară şi nici aspectele analizate de instanţa disciplinară nu vizează aspecte de practică neunitară, în contextul în care asemenea chestiuni nu se regăsesc în conţinutul abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004. Pe de altă parte, existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă, inerente oricărui sistem judiciar, nu justifică conduita unui magistrat de a pune în discuţie o hotărâre judecătorească în afara căilor de atac reglementate de lege. În consecinţă, nu pot fi primite nici apărările recurentei-pârâte B. cu privire la conduita pretinsă Inspecţiei Judiciare şi instanţei disciplinare pentru lămurirea chestiunilor de practică neunitară pe care le invocă. Se cuvine a fi subliniat şi faptul că remedierea divergenţelor de jurisprudenţă se realizează prin mecanismele reglementate de lege, care presupun dezbaterea unor chestiuni de drept, iar nu punerea în discuţie a temeiniciei unei anumite soluţii în scopul predeterminării soluţiilor ce urmau a fi pronunţate în circumstanţe identice. De altfel, nu poate fi ignorat faptul că nu îi sunt conferite colegiului de conducere, ca organ colegial cu atribuţii administrative, competenţe în rezolvarea pe fond a problemelor de jurisprudenţă neunitară.
134. Aserţiunile recurentei-pârâte B. în sensul că instanţa disciplinară ar fi reţinut că actul de imixtiune este reprezentat de hotărârea Colegiului de conducere nu sunt susţinute nici de Rezoluţia din 30 iunie 2016 şi nici de considerentele hotărârii atacate, aşa cum s-a reţinut prin considerentele de la pct. 97 din prezenta decizie.
135. Criticile recurentei-pârâte B. referitoare la depăşirea limitelor sesizării prin reţinerea altor acte materiale decât cele expuse în acţiunea disciplinară sunt lipsite de temei, întrucât instanţa disciplinară a analizat acţiunile prezentate în Rezoluţia din 30 iunie 2016 şi decelate din probatoriul administrat, nefiind identificate în considerentele hotărârii recurate acte sau fapt diferite de cele care au format obiectul învestirii. Sub acest aspect, edificator este faptul că, prin chiar criticile din recurs, este criticată hotărârea instanţei de disciplină tocmai pentru faptul că ar fi preluat susţinerile din acţiunea disciplinară. Or, faptul că instanţa disciplinară şi-a însuşit situaţia de fapt expusă în rezoluţia de sesizare demonstrează că nu a fost analizată o altă situaţie de fapt decât cea cuprinsă în sesizare. În acest context, cu atât mai puţin ar putea fi primite susţinerile recurentei-pârâte B. în sensul că secţia pentru judecători ar fi efectuat o nouă cercetare disciplinară.
136. Contrar susţinerilor recurentei-pârâte în sensul că instanţa disciplinară ar fi reţinut, cu caracter generic, intervenţia în activitatea altui judecător, fără a indica în concret în ce anume a constat imixtiunea, în condiţiile în care, în sensul art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, imixtiunea presupune o activitate concretă reală, incontestabilă, activitate care, în speţă, nu a fost dovedită, Înalta Curte reţine că actul de imixtiune este conturat, pe baza probatoriului administrat, de ansamblul acţiunilor întreprinse de pârâtă în sensul celor arătate în continuare.
137. În ceea ce priveşte urgenţa şi solicitudinea de care a dat dovadă pârâta B. pentru soluţionarea cererii formulate de pârâta A., privite în ansamblul acţiunilor reţinute în hotărârea atacată şi expuse la pct. 6 din prezenta decizie, nu pot fi primite susţinerile din recurs.
138. Sub acest aspect, nu poate fi ignorat faptul că în mod eronat susţine recurenta-pârâtă că şedinţa colegiului a fost convocată cu respectarea termenului de 24 de ore de la formularea cererii respective. Este de observat că ar. 23 alin. (3) din ROI prevede că şedinţa colegiului de conducere se convoacă cu cel puţin o zi înainte de data şedinţei, cu excepţia situaţiilor urgente, iar nu în termen de 24 de ore de la un anumit moment, reprezentat, în cauză, de cererea formulată de pârâta A., aşa cum se susţine în recurs.
139. Raportat la susţinerile recurentei-pârâte B. în sensul că nu a fost menţionată dispoziţia legală sau regulamentară încălcată prin urgenţa convocării şedinţei colegiului, Înalta Curte reţine că, subsumat acestei abateri disciplinare, a fost analizată şi reţinută întreaga conduită adoptată de magistrat, de natură a contura actul de imixtiune. Astfel fiind, sunt lipsite de relevanţă apărările recurentei-pârâte în sensul că nu au fost purtate discuţii în şedinţa colegiului de conducere sub aspectul urgenţei convocării şedinţei. De altfel, nu poate fi ignorat faptul că inclusiv dispoziţiile art. 23 alin. (3) din ROI reglementează ipoteza "situaţiilor urgente".
140. Însă, referitor la urgenţa convocării colegiului de conducere, nu poate fi ignorată pasivitatea de care a dat dovadă judecătoarea B., în calitate de înlocuitor al preşedintelui instanţei, în privinţa modului de exercitare a atribuţiilor ce i-a fost imputat din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de ar. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004. Aceste considerente nu sunt menite să justifice reţinerea unei eventuale conduite neconforme a recurentei-pârâte sub aspectul răspunderii disciplinare ori altor forme de răspundere, ci au numai rolul de a reliefa diferenţa vădită dintre conduita activă de exercitare urgentă, în chiar ziua cererii formulate de judecătoarea A., a atribuţiei preşedintelui instanţei de convocare a colegiului de conducere în comparaţie, şi atitudinea de pasivitate manifestată în privinţa îndeplinirii altor atribuţii specifice funcţiei de preşedinte al instanţei în perioada în care titularul postului se afla în concediu de odihnă.
141. Insistenţa pârâtei B. pentru soluţionarea cererii formulate de pârâta A. rezultă fără echivoc din probatoriul administrat, după cum urmează: (i) martora H. a declarat următoarele:
"nu am înţeles de ce era aşa urgent să ne pronunţăm. … am înţeles că dumneaei urma să intre în concediu şi din acest motiv se grăbea" (Dosarul nr. x/2015); (ii) martora E. a declarat următoarele:
"De la maniera în care doamna vicepreşedintă a solicitat să ne pronunţăm şi s-au tot respins cererile formulate de noi, doamna B. a creat membrilor senzaţia că se grăbea să fie luată decizia respectivă […] Doamna judecător B. nu ne-a dat nicio explicaţie cu privire la motivul pentru care trebuia să ne pronunţăm în ziua respectivă asupra cererii doamnei V." (Dosarul nr. x/2015); (iii) martorul D. a declarat următoarele "Eu am dedus că este urgent să se ia o decizie, întrucât existau şi alte dosare în aceeaşi situaţie, cu aceleaşi părţi" (Dosarul nr. x/2015); (iv) martora M. a declarat următoarele:
"Iniţial mi-am exprimat nedumerirea că trebuie să soluţionăm cererea la data respectivă şi am înţeles că se pleca în concediu şi rămâneau nerezolvate nişte cereri legate de abţinere . . . . . . . . . .M-am simţit cumva insuficient pregătită pentru a lua o decizie. Faţă de menţiunea doamnei vicepreşedintă în sensul că suntem judecători, m-am simţit presată să iau o hotărâre atunci. ... Cred că motivul soluţionării cererii cu urgenţă era acela declarat al plecării în concediu atât de către doamna vicepreşedintă, cât şi de către doamna V.. Îmi amintesc că am primit materialele pentru şedinţă joi şi am întrebat de ce este urgent să ne întrunim în colegiu şi mi s-a spus că se pleacă în concediu şi că există cereri de abţinere . . . . . . . . . .(Dosarul nr. x/2015)" (iv) martora F. a declarat următoarele:
"Doamna B. a insistat ca problema să fie soluţionată în acea şedinţă de colegiu" (Dosarul nr. x/2015). Aceleaşi mijloace de probă relevă şi conduita pro-activă a pârâtei în susţinerea actului de imixtiune.
142. În acest context, încă o dată se cuvine a fi subliniat faptul că nu poate fi ignorată diferenţa dintre conduita pasivă manifestată de pârâta B. în situaţii care vizau activitatea instanţei, în sensul celor arătate anterior, la pct. 140 din prezenta decizie, şi conduita activă de soluţionare urgentă a cererii formulate de pârâta A., conduită pro-activă care nu îşi găseşte justificarea nici în necesitatea de rezolvare a unor probleme de jurisprudenţă neunitară, care trenau de o mai lungă de timp în activitatea instanţei (aşa cum susţine chiar recurenta-pârâtă) şi, cu atât mai puţin, în proximitatea concediilor de odihnă. Raportat la aceste argumente reţinute în circumstanţiere, se cuvine a fi subliniat încă o dată faptul că actul de imixtiune nu este fundamentat exclusiv pe o anumită împrejurare sau o anumită conduită singulară, ci este conturat de ansamblul circumstanţelor de fapt analizate şi expuse atât în hotărârea atacată, cât şi în prezentele considerente.
143. Sub aspectul laturii subiective, contrar criticilor din recurs, se constată că instanţa disciplinară cu just temei a concluzionat că acţiunile pârâtei B., astfel cum au fost expuse în precedent, denotă solicitudinea pentru rezolvarea situaţiei invocate de pârâta A. şi insistenţa pentru rezolvarea jurisprudenţei neunitare generate de hotărârea pronunţată de judecătoarea E. în perspectiva soluţiilor ce urmau a fi date de aceeaşi judecătoare cererilor de abţinere formulate de pârâta A.. În aceste condiţii, rezultă în mod clar atitudinea psihică de prevedere şi acceptare a rezultatului acţiunii de imixtiune.
144. Criticile formulate de recurenta-pârâtă B. sub aspectul inexistenţei urmării faptei de imixtiune nu pot fi primite pentru considerentele expuse anterior, la pct. 115 (iii) şi 130 din prezenta decizie.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004
145. Potrivit ar. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".
146. În raport cu elementele constitutive ale situaţiei de fapt, arătate la pct. 8 din prezenta decizie, Înalta Curte, în acord cu instanţa disciplinară, reţine că pârâta a încălcat dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi pct. 2.1. din Declaraţia privind etica judiciară de la Londra din 2010, care interzic magistraţilor orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea acesteia şi le impun datoria de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi societate, relaţiile acestora la locul de muncă şi în societate bazându-se pe respect şi bună credinţă.
147. Contrar apărărilor din recurs, instanţa disciplinară a reţinut ca elemente constitutive ale abaterii disciplinare o serie de acţiuni întreprinse de pârâta A., care au conturat o atitudine neconformă standardelor impuse funcţiei de magistrat şi care au potenţialul de a afecta imagina instanţei şi de a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale, în condiţiile în care scopul neechivoc al acţiunilor pârâtei a vizat obţinerea şi reliefarea în spaţiul public, în şi prin intermediul mass-media, a unor informaţii denigratoare sau potenţial denigratoare cu privire la judecătorii şi activitatea instanţei.
148. Astfel, se constată că recurenta-pârâtă nu combate prin mijloace de probă elementele situaţiei de fapt reţinute de instanţa disciplinară şi expuse la pct. 8 din prezenta decizie.
149. În privinţa conduitei recurentei-pârâte, cu just temei instanţa disciplinară a reţinut, ca fiind relevant, faptul că, în timpul verificărilor directe efectuate la sediul Tribunalului Călăraşi, la 3 martie 2016, pârâta A. a prezentat inspectorilor judiciari un suport optic, conţinând înregistrarea unor imagini surprinse într-un restaurant din municipiul Călăraşi, cu preşedintele instanţei şi judecătorii semnatari ai sesizării ce face obiectul prezentului dosar disciplinar. Or, faţă de obiectul prezentei proceduri disciplinare, se reţine că excedează analizei atât circumstanţele întâlnirii invocate de recurentă, cât şi eventualele relaţii conflictuale la nivelul instanţei, care pot fi avute în vedere doar în circumstanţiere. Sub acest aspect, se reţine că nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere disciplinară nici împrejurarea că faptele care intră în conţinutul abaterii disciplinare au fost săvârşite într-un context conflictual şi nici o presupusă conivenţă a persoanelor care au sesizat Inspecţia Judiciară, deoarece condiţiile răspunderii disciplinare sunt examinate în concret, în funcţie de conduita magistratului şi standardele specifice impuse funcţiei.
150. Nu pot fi primite criticile recurentei sub aspectul prescripţiei dreptului de exercitare a acţiunii disciplinare pentru fapte săvârşite în anul 2012, întrucât, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt de la pct. 8 şi 10 din prezenta decizie, în hotărârea atacată nu sunt reţinute fapte săvârşite în perioada respectivă.
151. De asemenea, sunt lipsite de temei apărările privind demersurile jurnalistice ale soţului său, în condiţiile în care acestea nu au fost reţinute în conţinutul abaterii disciplinare, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt de la pct. 8 - 15 din prezenta decizie.
152. Criticile recurentei cu privire la faptul că instanţa disciplinară nu a adresat unor martori anumite întrebări şi nu a clarificat aspecte relevante din punctul său de vedere nu evidenţiază o încălcare a principiilor nemijlocirii, contradictorialităţii, oralităţii sau legalităţii, invocate de recurentă prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
153. Apărările recurentei privind utilizarea în cuprinsul hotărârii a unor considerente potrivnice prin prisma conţinutului semantic al cuvintelor şi sintagmelor - "denigrator" şi "potenţial denigrator" "afectarea imaginii şi prestigiului justiţiei" şi "potenţial de afectare a imaginii instanţei" - nu pot primi relevanţa propusă, întrucât termenii şi expresiile respective nu reprezintă noţiuni diametral opuse, contrare, ci modalităţi de exprimare a diverselor grade de intensitate, neavând capacitatea de a fundamenta casarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
154. Nu pot fi primite nici aserţiunile recurentei-pârâte în sensul că instanţa disciplinară ar fi reţinut deopotrivă, atât intenţia directă, cât şi intenţia indirectă, dovadă în acest sens fiind considerentele arătate la pct. 12 din prezenta decizie, din cuprinsul cărora rezultă că a fost reţinută intenţia indirectă în săvârşirea actelor care intră în conţinutul laturii obiective a abaterii.
155. Din perspectiva laturii subiective, se reţine că, prin acţiunile întreprinse, judecătorul cercetat a urmărit şi a acceptat afectarea imaginii unor judecători şi a instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, urmarea faptei săvârşite fiind reprezentată de atingerea adusă onoarei, demnităţii şi prestigiului funcţiei de magistrat, cu potenţialul de diminuare a încrederii şi respectului opiniei publice faţă de actul de justiţie.
156. Nu pot fi primite nici criticile recurentei-pârâte în sensul că faptele analizate din perspectiva abaterii reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 s-ar circumscrie în realitate abaterii prevăzute de art. 99 lit. j) din lege, întrucât instanţa disciplinară nu a reţinut "nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii", ci a concluzionat în sensul existenţei unor "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu", aşa cum rezultă fără echivoc din considerentele de la pct. 8-15 din prezenta decizie, cu precădere din cuprinsul celor reluate la pct. 11.
157. În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că probatoriul administrat relevă lipsit de orice echivoc faptul că, prin intermediul instituţiilor media la care îşi desfăşoară activitatea soţul său, pârâta a efectuat demersuri cu potenţial denigrator în privinţa imaginii şi activităţii anumitor judecători de la Tribunalul Călăraşi, precum şi cu potenţial de afectare a imaginii instanţei. Nu poate fi contestat faptul că probatoriul administrat conturează atât intenţia, cât şi acţiunile pârâtei de a aduce la cunoştinţa publicului a informaţii referitoare la încălcări ale legii de către anumiţi judecători şi la deficienţe în activitatea instanţei, precum şi de a induce unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală şi profesională a judecătorilor.
158. Or, o atare conduită este neconformă standardelor profesiei de magistrat şi este de natură au a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
159. Contrar susţinerilor din recurs, Înalta Curte constată că instanţa disciplinară nu a reţinut faptul că i-ar fi fost afectată capacitatea de exerciţiu şi responsabilitatea, împrejurare invocată de recurenta-pârâtă drept cauză exoneratoare de răspundere disciplinară.
Cu privire la abaterea disciplinară imputată pârâtei B. din perspectiva art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004
160. Conform art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".
161. În contextul în care recurenta-pârâtă nu critică sub aspectul legalităţii ori temeiniciei soluţia dată acţiunii disciplinare din perspectiva acestei abateri disciplinare, Înalta Curte se va limita la analiza criticilor formulate în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la considerentele hotărârii.
162. În privinţa faptelor care, prin acţiunea disciplinară, au fost imputate recurentei-pârâte B. din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se constată că instanţa disciplinară a pronunţat soluţia de respingere reţinând, în esenţă, că acestea vizează modul în care pârâta judecător şi-a exercitat atribuţiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale, iar asemenea eventuale deficienţe pot fi analizate la momentul evaluării activităţii manageriale, în cadrul unei alte proceduri, iar nu în cadrul procedurii disciplinare.
163. În urma analizei efectuate în cadrul prezentei proceduri disciplinare, secţia pentru judecători a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii disciplinare din perspectiva dispoziţiilor art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, întrucât faptele imputate nu prezintă, având în vedere elementele de fapt şi urmările produse, o gravitate de natură a impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
164. Or, în raport cu aspectele reţinute în hotărârea atacată, în mod neîntemeiat recurenta-pârâtă B. afirmă că secţia pentru procurori în materie disciplinară a stabilit efectuarea unui control cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice funcţiei de conducere.
165. În realitate, instanţa disciplinară s-a rezumat să constate că eventualele asemenea deficienţe excedează verificărilor efectuate în procedura disciplinară, fără însă a dispune, în sensul prezumat de recurentă, efectuarea unui control de acest gen. Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici supoziţiile recurentei privind obligaţia impusă Inspecţiei Judiciare de a efectua un control de management, prescripţia dreptului de efectuare a unui asemenea controlului de management ori subrogarea secţiei pentru procurori în materie disciplinară în atribuţiile Inspecţiei Judiciare.
166. Nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii disciplinare, susţinută în faţa instanţei disciplinare la termenul din 15 martie 2017, întrucât, potrivit celor consemnate în cuprinsul încheierii de la termenul respectiv (Dosarul nr. x/2016), pârâta, prin apărător, a precizat că apărările conform cărora a fost cercetată pentru fapte săvârşite în calitate de vicepreşedinte, iar nu în calitate de judecător, nu reprezintă o excepţie veritabilă şi ar putea fi unită cu fondul.
167. În condiţiile în care instanţa a analizat existenţa condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare din perspectiva abaterii disciplinare imputate, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că ar exista un fine de neprimire prin prisma considerentelor din hotărârea atacată potrivit cărora faptele analizate se circumscriu exercitării atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, a căror evaluare se realizează în cadrul unei alte proceduri.
168. Se cuvine a fi subliniat încă o dată faptul că instanţa disciplinară a respins acţiunea sub acest aspect în urma analizei condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare şi, numai tangenţial, a menţionat că faptele respective se analizează într-o altă procedură decât procedura disciplinară.
169. În consecinţă, sunt lipsite de temei criticile recurentei-pârâte B. privind contradictorialitatea dintre considerentele în discuţie şi soluţia de respingere a acţiunii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, întrucât soluţia este concordantă considerentelor prin care s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât faptele, deşi există în materialitatea lor, nu prezintă o gravitate de natură a impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor disciplinare
170. Suplimentar faţă de argumentele avute în vedere de instanţa disciplinară în procesul de individualizare a sancţiunilor disciplinare aplicabile pârâtelor în raport cu circumstanţele de fapt în care au fost săvârşite faptele reţinute în sarcina pârâtelor, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea unor sancţiuni mai uşoare pentru considerentele arătate în continuare.
171. Nu se poate face abstracţie de realitatea că atmosfera tensionată existentă în cadrul unei colectivităţi umane, cum este, în speţă, o instanţă judecătorească, generează frecvent conduite neconforme standardelor de comportament reglementate care sunt circumscrise răspunderii disciplinare. Este necontestat faptul că asemenea situaţii tensionate ori conduite neconforme nu sunt de dorit la nivelul unei instanţe, iar gestionarea relaţiilor inter-umane este ideal a fi realizată cu succes la nivelul colectivului, prin comunicare eficientă şi conduită constructivă, caracterizate de echilibru şi sobrietate. Evaluarea şi remedierea acestor aspecte excedează prezentei procedurii disciplinare în cadrul căreia este necesar a fi observat potenţialul unor asemenea elemente de circumstanţiere în procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare. Este de subliniat faptul că o atare circumstanţă nu reprezintă nicidecum o cauză de exonerare de răspundere disciplinară şi, cu atât mai puţin, nu oferă o justificare pentru oricare dintre conduitele neconforme cerinţelor funcţiei de magistrat.
172. În procesul de individualizare a sancţiunii sunt avute în vedere, circumstanţele personale şi profesionale ale magistraţilor cercetaţi, după cum urmează: (i) în privinţa recurentei-pârâte A.: vechimea neîntreruptă de 22 de ani în funcţia de judecător; calificativul "foarte bine" acordat la evaluarea profesională; faptul că nu a fost niciodată sancţionată disciplinar sau deontologic; (ii) în privinţa pârâtei B.: vechime în funcţie de 23 de ani; se află în exercitarea celui de-al doilea mandat de vicepreşedinte; în întreaga carieră de judecător a avut numai calificativul "foarte bine" nu a mai fost sancţionată disciplinar.
173. În concluzie, fără a minimaliza gravitatea abaterilor reţinute în sarcina pârâtelor, Înalta Curte apreciază că scopul prezentei procedurii disciplinare poate fi atins şi prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare mai uşoare, respectiv, în cazul doamnei A. - judecător la Tribunalul Călăraşi, sancţiunea constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanţa", iar, în cazul doamnei B. - vicepreşedinte al Tribunalului Călăraşi la data săvârşirii abaterii disciplinare, sancţiunea constând în "avertisment".
174. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte concluzionează în sensul că: (i) este întemeiat motivul de casare prevăzu de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004 în privinţa individualizării sancţiunilor disciplinare aplicate, urmând ca, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., să fie admise recursurile şi să fie casată în parte Hotărârea nr. 28J/2017, iar, în rejudecare, în temeiul art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, va fi aplicată doamnei judecător A. sancţiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanţa" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din aceeaşi lege, iar, în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, va fi aplicată doamnei judecător B. sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din aceeaşi lege; (ii) nefiind identificate, în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., alte motive de casare a hotărârilor atacate, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale Hotărârii nr. 28J/2017 şi vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate împotriva încheierilor pronunţate de secţia pentru judecători în Dosarul nr. x/2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 28J din 3 octombrie 2017, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.
Casează în parte Hotărârea nr. 28J din 3 octombrie 2017, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016 şi, rejudecând:
- în temeiul art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei A. - judecător la Tribunalul Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă de un an la Tribunalul Constanţa" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. l) din aceeaşi lege;
- în temeiul art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei B. - vicepreşedinte al Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "avertisment" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. l) din aceeaşi lege;
- menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierilor de şedinţă pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016 şi recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor de şedinţă din 15 martie 2017, 28 martie 2017, 10 aprilie 2017, 27 aprilie 2017, 21 iunie 2017 şi 13 septembrie 2017, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2018.
Procesat de GGC - LM