Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 139 din 8 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 10P din 5 octombrie 2016, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2016.
2. Cererea de revizuire
Împotriva Deciziei nr. 139 din 8 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, revizuentul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.
Se susţine de către revizuent că decizia Curţii Constituţionale reprezintă un înscris doveditor, care nu au putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor şi care, sancţionând greşita constituire a completului de judecată ce a pronunţat decizia atacată, atrage nulitatea absolută a acesteia, precum şi a celorlalte acte întocmite de instanţa de judecată, conform art. 176 pct. 4 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate cu revizuire, invocate distinct, revizuentul, în temeiul art. 176 pct. 4 şi art. 245 şi urm. din C. proc. civ. şi invocând aceeaşi Decizie a Curţii Constituţionale, nr. 685 din 7 noiembrie 2018, susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanţei, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004, ceea ce este de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute a acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi
1. Excepţia nulităţii absolute a deciziei atacate cu revizuire
Prin cererea formulată la 19 martie 2019, revizuentul a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei a cărei revizuire o solicită, întemeiată pe dispoziţiile art. 176 pct. 4 şi art. 245 şi urm. din C. proc. civ. şi pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanţei, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 178 alin. (1) din C. proc. civ., "Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 247 alin. (1) teza întâi din acelaşi cod "Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel".
Dispoziţiile legale citate instituie, pe de o parte, regula potrivit căreia nulităţile, respectiv excepţiile absolute pot fi invocate în orice stare a judecăţii cauzei şi, pe de altă parte, excepţia de la această regulă, constând în situaţiile în care legea prevede altfel.
Or, în cauză, nulitatea invocată de revizuent vizează tocmai o astfel de situaţie, în care legea prevede o altă procedură.
Astfel, nulitatea invocată de revizuent vizează o hotărâre dată în recurs, despre care se pretinde că a fost pronunţată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanţei, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004.
O astfel de situaţie este, însă, reglementată distinct de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;".
Nulitatea invocată de revizuent nu poate fi, aşadar, invocată, pe cale de excepţie, în cadrul unei cereri de revizuire, ci exclusiv pe calea, în condiţiile şi termenele expres prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 şi art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., cazul de nulitate în discuţie reprezentând un motiv distinct de exercitare a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs.
2. Asupra cererii de revizuire
Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;".
În speţă se invocă, în calitate de "înscris doveditor", Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 prin care instanţa de drept constituţional a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.
Or, Înalta Curte constată că această decizie nu poate fi calificată ca "înscris doveditor" în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât nu este vorba de un înscris de natură să probeze o anumită stare de fapt relevantă pentru soluţionarea prezentului litigiu ci de un act jurisdicţional care conţine raţionamentul juridic care a fundamentat soluţia Curţii Constituţionale de constatare a unui conflict de natură constituţională.
Decizia menţionată nu poate fi privită ca un mijloc de probă şi, în consecinţă, efectele ei pot fi valorificate exclusiv în cadrul unei contestaţii în anulare întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge cererea de revizuire formulată de A., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia nulităţii absolute a Deciziei civile nr. 139 din 8 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 139 din 8 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2019.
Procesat de GGC - CL