Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei:
Prin Încheierea din 27 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a completului de judecată nr. 2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, format din judecătorii A., B. şi C., cerere formulată de recurentul D..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât motivele invocate nu reprezintă elemente din care să se poată naşte, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor recuzaţi. Respingerea unor cereri şi solicitări ale părţii nu este de natură a conduce la existenţa unui asemenea caz de incompatibilitate. Cu ocazia soluţionării unei cereri de recuzare nu se pot face aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii ori respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanţa de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului.
Cererea de recurs:
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D., invocând prevederile art. 53 din C. proc. civ., art. 129 din Constituţie, art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În motivarea recursului, a susţinut că judecarea cererii de recuzare, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, pentru greşita anulare ca netimbrată a cererii de recuzare, nu s-a făcut de acelaşi complet care a pronunţat soluţia în calea de atac, încheierea dată asupra recuzării nu s-a pronunţat în şedinţă publică, nu a fost adăugată cauza pe lista de şedinţă a pricinilor ce urmau a se soluţiona în camera de consiliu în data de 27 noiembrie 2018, în mod netransparent, lipsit de publicitate, cu încălcarea regulamentului de organizare şi funcţionare a instanţei şi cu încălcarea legii.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu la termenul din 27 mai 2019, care este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii, instanţa fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care o secţie non-penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins o cerere de recuzare, fiind incidente, în privinţa căilor de atac, dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora:
"încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."
Pe de o parte, se constată hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal urmează să o pronunţe în dosarul nr. x/2015, în care s-a formulat cererea de recuzare, este o hotărâre definitivă, în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Conform art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Completele de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în alte materii decât cea penală, nu au, în situaţia dată, nici competenţa şi nici atributul instanţei ierarhic superioare, în sensul normei indicate, întrucât, atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze competenţa Completului de 5 judecători în materie civilă, în soluţionarea unor căi de atac, a făcut-o în mod expres şi limitativ, spre exemplu, prin art. 136 alin. (3), art. 410, art. 421 alin. (2), art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., ipoteza dedusă judecăţii nefiind, însă, reglementată.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile tezei a doua a art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât, dacă hotărârea finală pronunţată de o secţie non-penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, aceasta nu poate fi supusă recursului la Completul de 5 judecători în materie civilă.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul D. împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - CL