Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Acţiunea disciplinară
Prin cererea formulată la data de 19 septembrie 2018, Inspecţia Judiciară a solicitat suspendarea din funcţie a doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, până la finalizarea procedurii disciplinare în Dosarul Inspecţiei Judiciare nr. x/2018, având ca obiect cercetarea disciplinară a intimatei sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
II. Hotărârea instanţei de disciplină
Prin Hotărârea nr. 10/P din 26 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de Inspecţia Judiciară.
Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a apreciat că stadiul avansat în care se află cercetarea disciplinară şi aspectele sesizate nu sunt de natură a crea convingerea că prin exercitarea în continuare a funcţiei de către intimată ar fi afectată imparţialitatea desfăşurării procedurii disciplinare sau s-ar aduce o atingere gravă prestigiului justiţiei.
III. Calea de atac formulată
Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs petenta Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa disciplinară în mod eronat şi pur speculativ a reţinut stadiul avansat în care se afla cercetarea disciplinară şi că aspectele sesizate nu sunt de natură a determina instanţa să constate că prin exercitarea în continuare a funcţiei de către intimată ar fi afectată imparţialitatea desfăşurării procedurii disciplinare sau s-ar aduce atingere gravă prestigiului justiţiei; a susţinut, în acest sens, pe de o parte, că nici la acest termen cercetarea disciplinară nu este finalizată şi, pe de altă parte, că solicitarea de suspendare din funcţie nu a fost motivată de afectarea imparţialităţii desfăşurării procedurii disciplinare, ci de certa afectare gravă a prestigiului justiţiei, în raport cu manifestările doamnei procuror, direct perceptibile de întreg personalul unităţii de parchet, precum şi de persoanele care au acces temporar la etajul 1 al clădirii, unde se află biroul acesteia.
IV. Dispoziţiile legale aplicabile
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 317/2004):
"Art. 52 - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acţiunii disciplinare, până la pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare.
(11) Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie în condiţiile alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie. Competenţa soluţionării contestaţiei aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii. (...)"
V. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare.
În speţă, în raport cu data pronunţării hotărârii atacate (26 septembrie 2018) sunt aplicabile prevederile art. 52 alin. (1) din legea 317/2004 în forma în vigoare anterior modificării sale prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850 din 8 octombrie 2018.
Potrivit acestui text de lege "(1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei."
În această formă, legea nu conţinea prevederi referitoare la calea de atac împotriva măsurii suspendării şi la titularul acesteia, prevederi care au fost introduse ulterior, prin Legea nr. 234/2018, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 16 ianuarie 2016.
Dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, care prevăd posibilitatea suspendării din funcţie a magistratului până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare au făcut obiectul controlului de constituţionalitate în legătură cu "accesul liber la justiţie al persoanei supuse acestei proceduri" (cf. par. 26, teza finală din Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015).
Prin decizia Curţii Constituţionale în discuţie a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că "dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare."
Aşa cum rezultă, în mod clar şi neechivoc, din dispozitivul deciziei, Curtea Constituţională statuează că se impune recunoaşterea de către legiuitor a unei căi de atac exclusiv împotriva "hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului", nu şi a celei prin care este respinsă o astfel de măsură, cum greşit susţine recurenta.
Acest aspect este reţinut, de altfel, în tot cuprinsul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015, din care redăm, în continuare, câteva paragrafe relevante:
"28. Prin urmare, Curtea constată că art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie nu prevăd nicio excepţie de la accesul liber la justiţie al persoanei vizate de procedura disciplinară (s.n.) în privinţa hotărârilor Consiliului care afectează exercitarea funcţiei (s.n.) de judecător sau procuror pe parcursul soluţionării acţiunii disciplinare. Din contră, ele reprezintă o aplicare în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor a exigenţelor art. 21 din Constituţie.
29. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine că legiuitorul organic nu poate să elimine din sfera normativă infraconstituţională controlul judecătoresc pe care însăşi Constituţia îl prevede în materia disciplinară în aplicarea accesului liber la justiţie. Practic, legiuitorul, atunci când a introdus prin Legea nr. 24/2012 instituţia suspendării provizorii a judecătorului sau procurorului pe durata soluţionării acţiunii disciplinare, a omis să reglementeze o cale de atac separată împotriva hotărârii prin care este luată măsura (s.n.) anterior menţionată. În acest mod a fost negat accesul liber la justiţie al persoanei supuse procedurii (s.n.), suspendarea provizorie dispusă de o "instanţă extrajudiciară" fiind astfel sustrasă controlului instanţei judecătoreşti competente. (...)
30. Prin urmare, Curtea reţine că textul criticat nu stabileşte limitări sau condiţionări ale dreptului de acces liber la justiţie, aspecte compatibile, de principiu, cu exigenţele intrinseci ale acestuia, ci refuză beneficiul acestui drept fundamental persoanei faţă de care a fost luată, prin hotărâre, măsura suspendării provizorii din funcţie (s.n.)."
Aşa fiind, nu poate fi reţinut argumentul recurentei, potrivit căruia, având calitatea de reclamantă, Inspecţiei Judiciare ar trebui să i se garanteze toate drepturile procesuale pe care le-ar avea orice alt reclamant în faţa unei instanţe, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 774 din 10 noiembrie 2015 ar trebui interpretată în sensul garantării dreptului de acces la justiţie al ambelor părţi.
Nici susţinerea recurentei potrivit căreia dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 317/2004, în forma modificată, în vigoare în prezent, prevăd dreptul la contestaţie, fără a distinge în funcţie de calitatea părţilor şi de soluţia contestată nu poate fi primită în speţă.
Astfel, dispoziţiile art. 52 alin. (11) din Legea nr. 317/2004, alineat introdus prin Legea nr. 234/2018, sunt clare şi imperative atât în ce priveşte obiectul contestaţiei reglementate, cât şi titularul acesteia, dispunând în mod explicit că doar "hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcţie" poate fi atacată şi numai "de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcţie".
Aşadar, din modul în care legiuitorul a înţeles să se conformeze Deciziei Curţii Constituţionale nr. 774/2015 rezultă, odată în plus, faptul că necesitatea reglementării unei căi de atac se referea doar la situaţia în care se dispunea măsura suspendării din funcţie nu şi la situaţia în care cererea de luare a unei astfel de măsuri era respinsă.
Recunoaşterea unor căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ. precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului consacrat în art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, constatând că Inspecţia Judiciară a formulat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 10/P din 26 septembrie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2019.
Procesat de GGC - LM