Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 1712 din 10 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 601 din 22 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015.
Instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate de revizuentă drept temei al cererii formulate, întrucât, contrar susţinerilor sale, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate nu în dosare diferite, ci în acelaşi dosar, având ca obiect acelaşi litigiu, care a fost soluţionat în cicluri procesuale diferite, în urma anulării primei sentinţe a instanţei de fond şi a rejudecării cauzei.
A reţinut instanţa de revizuire că această cale de atac nu poate fi exercitată pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cazul unor hotărâri pronunţate în acelaşi proces, întrucât acestea nu pot fi considerate potrivnice, în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate.
2. Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 1712 din 10 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a declarat recurs revizuenta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac formulate, recurenta susţine că hotărârea atacată nu arată motivele pentru care s-a reţinut că revizuirea este inadmisibilă, că în mod greşit s-a reţinut că prin cererea de revizuire s-ar fi solicitat o analiză a legalităţii hotărârii a cărei revizuire era solicitată şi că a fost aplicat "un text de lege străin situaţiei de fapt".
Recurenta nu face o prezentare sistematizată a criticilor formulate, prin arătarea motivului de casare în care consideră că se încadrează fiecare dintre aceste critici, ci procedează la înşiruirea lor, fără menţionarea motivului pe care îl susţin.
Astfel, recurenta arată că hotărârea instanţei de revizuire nu este motivată, neexistând în cuprinsul ei decât o motivare generică, din care nu rezultă pentru care motive de fapt şi de drept s-a considerat că nu există identitate de obiect, cauză şi părţi, de ce în considerentele sau dispozitivul deciziei a cărei revizuire se cere nu se specifică obiectul de dezbatere sau pronunţare al autorităţii de lucru judecat şi pentru care motive au fost înlăturate cererile sale.
Recurenta evocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la noţiunea de proces echitabil, arătând că art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului presupune obligaţia instanţei de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi probele propuse părţilor, demers care lipseşte, în speţă.
Or, susţine recurenta, instanţa nu a examinat sub nici un aspect cererile şi înscrisurile doveditoare depuse de aceasta şi nu a analizat jurisprudenţa comunitară invocată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului pricinii.
Se arată că interpretarea dată de instanţa de revizuire textelor legale aplicabile este una excesivă, deoarece Curtea de Apel Craiova era obligată, atunci când a analizat apelul, să analizeze prioritar şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi să se conformeze deciziei definitive care a fost dată în primul ciclu procesual, prin care se dezlegase problema juridică a distincţiei între drepturile salariale şi cheltuielile de personal.
În acest sens, recurenta susţine că cele două hotărâri judecătoreşti sunt evident potrivnice, fiind incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât a probat identitatea între problema soluţionată definitiv prin Decizia nr. 4509 din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova şi problema dedusă judecăţii şi soluţionată prin Decizia nr. 601 din 22 februarie 2018 a aceleiaşi instanţe, prin nerespectarea de către această din urmă instanţă a obligaţiei de a ţine seama de prima soluţie, ajungându-se la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
De asemenea, susţine recurenta, prin hotărârea recurată au fost încălcate norme de drept material, fiind evident că s-a realizat aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, s-a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică şi s-a restrâns nejustificat aplicarea prevederilor legale, cu violarea unor principii generale de drept.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".
Dispoziţiile legale citate, invocate de recurenta-revizuentă drept temei al cererii de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii în situaţia în care există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Într-o asemenea situaţie, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza I din C. proc. civ., care, în forma în vigoare la data sesizării şi la data pronunţării hotărârii atacate, înainte de modificarea lor prin Legea nr. 310/2018 (în vigoare, începând cu 12 decembrie 2018), prevăd că "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
În speţă, însă, se constată că cele două decizii, cea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire şi cea invocată ca fiind potrivnică acesteia, nu sunt hotărâri contradictorii, în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate, invocate de revizuentă ca temei al cererii de revizuire.
Astfel, aşa cum rezultă din cererea de revizuire, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 601 din 22 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, sub motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4509 din 9 noiembrie 2016, pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. x/2015.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, prin raportare la această din urmă hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut, în mod corect, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de vreme ce hotărârile pretins potrivnice nu au fost pronunţate în dosare diferite, ci în acelaşi dosar, având ca obiect acelaşi litigiu, care a fost soluţionat definitiv la sfârşitul celui de-al doilea ciclu procesual, prin hotărârea atacată, ca urmare a anulării primei sentinţe şi rejudecării cauzei, măsură dispusă prin chiar Decizia nr. 4509 din 9 noiembrie 2016, a cărei autoritate de lucru judecat recurenta-revizuentă pretinde că a fost încălcată.
Este neîntemeiată critica recurentei, potrivit căreia instanţa de revizuire a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, întrucât nu a analizat aspectele referitoare la încălcarea, prin decizia atacată, a principiului autorităţii lucrului judecat.
Această critică este una care vizează fondul cererii de revizuire, iar nu aspectul admisibilităţii acesteia, asupra căruia s-a pronunţat instanţa de revizuire.
Aşa cum s-a arătat mai sus, înainte de a verifica temeinicia motivului de revizuire invocat, instanţa de revizuire a procedat la verificarea admisibilităţii cererii de revizuire, conform art. 513 alin. (3) din C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază."
În aplicarea acestor prevederi legale, instanţa de revizuire a constatat că revizuirea pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi exercitată în cazul unor hotărâri pronunţate în acelaşi proces, în cicluri procesuale diferite, întrucât acestea nu pot fi considerate potrivnice, în sensul dispoziţiilor legale menţionate.
Soluţia instanţei de revizuire este temeinică şi legală, întrucât hotărârea pretins potrivnică, invocată de revizuentă, nu stinge litigiul pe fond, ci trimite cauza primei instanţe, spre rejudecare; cele două decizii, pretins aflate în conflict, fiind pronunţate în acelaşi dosar, în cicluri procesuale diferite, nu pot servi, aşadar, ca premisă a motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu sunt contradictorii în sensul motivului de revizuire reglementat de acest text de lege, chiar dacă, în urma anulării hotărârii apelate şi rejudecării cauzei, prin hotărârea finală, se revine asupra soluţiei iniţiale.
Înalta Curte reţine, aşadar, pentru argumentele arătate, că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.
Prin criticile formulate, în realitate, recurenta nu combate argumentele instanţei de revizuire, ci consideră că, prin soluţia finală din apel, concretizată în Decizia nr. 601 din 22 februarie 2018, s-ar fi încălcat limitele de rejudecare stabilite prin prima decizie, de anulare şi trimitere spre rejudecare, nr. 4509 din 9 noiembrie 2016, şi, pe cale de consecinţă, ceea ce intrase în puterea lucrului judecat asupra aspectelor de drept "dezlegate" prin această decizie.
Or, aşa cum în mod corect s-a reţinut şi prin decizia recurată, aceste chestiuni nu puteau fi contestate pe calea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care presupune ca hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în pricini diferite.
În cauză, există o singură hotărâre finală care pune capăt litigiului, aceasta fiind Decizia nr. 601 din 22 februarie 2018; dacă s-ar considera că, pe calea revizuirii, se poate ajunge la verificarea acestei hotărâri, în raport cu o altă hotărâre pronunţată într-un ciclu procesual anterior, în cadrul aceluiaşi dosar, s-ar transforma instituţia revizuirii într-o cale de atac de reformare, ceea ce nu este admisibil.
Acesta este şi argumentul pentru care incidenţa motivului de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. implică, printre altele, condiţia ca hotărârile judecătoreşti definitive, pretins contradictorii, să fie pronunţate în cauze diferite.
În consecinţă, deciziile pretins contradictorii fiind pronunţate în acelaşi dosar, în mod corect şi temeinic motivat instanţa de revizuire a considerat că cererea este inadmisibilă, o soluţie contrară, în sensul anulării ultimei decizii, transformând instanţa de retractare într-o instanţă de reformare asupra unei decizii definitive, ceea ce nu poate fi conceput faţă de efectul puterii lucrului judecat al unei hotărâri definitive.
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, niciuna dintre criticile formulate de recurentă în susţinerea motivelor de casare invocate nu atinge raţionamentul juridic pentru care instanţa de revizuire a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, anume acela al neîntrunirii de către hotărârile pretins potrivnice a condiţiei de a fi pronunţate în dosare diferite; criticile formulate sunt, practic, străine de temeiurile de drept ce fundamentează soluţia atacată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine, aşadar, că hotărârea recurată este temeinică şi legală şi corect motivată, iar criticile formulate de recurentă, precum şi motivele de casare invocate sunt neîntemeiate.
Faţă de cele prezentate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1712 din 10 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2019.
Procesat de GGC - LM