Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 178/2019

Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 201 din 25 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a fost respins recursul declarat de A. prin mandatar B. împotriva Deciziei civile nr. 4811 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A. prin mandatar B..

2. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 2478 din 12 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. prin mandatar B. împotriva Deciziei nr. 201 Deciziei nr. 201 din 25 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., precum şi cu faptul că hotărârea atacată nu este supusă niciunei căi de atac.

2. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 2478 din 12 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A. prin mandatar B., susţinând, în esenţă, cu referire la fondul litigiului dedus judecăţii, la dispoziţii legale, procedurale şi convenţionale, că hotărârea atacată, ca şi celelalte soluţii pronunţate în cauză, sunt nelegale şi lovite de nulitate absolută, rezultând dintr-o judecată superficială pricinii, încălcându-i-se un drept legal.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În cauză, însă, se reţine că nu mai este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de ar. 493 C. proc. civ., întrucât, potrivit art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, procedura menţionată nu se aplică în materia contenciosului administrativ, iar decizia ce formează obiectul prezentului recurs este pronunţată în această materie.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Analizând recursul în condiţiile textelor legale menţionate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stabileşte că:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În raport cu prevederile legale anterior menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În speţă, însă, se constată că aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unei cereri de revizuire formulate de revizuenta A. împotriva unei decizii date în procedura de filtrare a unui recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 7 şi pe cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. şi întrucât, în speţă, recursul vizează o decizie pronunţată de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o cerere de revizuire a unei decizii date în procedura de filtrare a unui recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4) şi cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării şi dat fiind faptul că recurenta a uzat deja de calea de atac a recursului, rezultă că recursul dedus judecăţii nu este admisibil.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. prin mandatar B. împotriva Deciziei nr. 2478 din 12 iunie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM