Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul intimat inculpat B., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004.
Pentru a dispune astfel, a reţinut că prin cererile formulate apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., prin apărători aleşi, au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 şi, respectiv, art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, arătând că acestea încalcă dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) (în conformitate cu care toate aspectele legate de organizarea şi funcţionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deci inclusiv modalitatea de compunere a completurilor, trebuie stabilite prin lege organică), art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (sub aspectul imparţialităţii instanţei), dar şi art. 16 alin. (19), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 din Constituţia României prin raportare la art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 12 la Convenţie (texte care statuează egalitatea între cetăţeni, fără privilegii şi discriminări).
Totodată, s-a susţinut că, cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată, aspect care rezultă din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Verificând, din această perspectivă, solicitările formulate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B., Înalta Curte a constatat că cererile întrunesc doar patru din cele cinci condiţii instituite de lege pentru admisibilitatea acestora, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), de către persoane având calitatea de apelant inculpat în speţă şi vizează un text de lege aflat în vigoare (art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004), care nu a fost anterior declarat neconstituţional, nefiind îndeplinită, însă, cerinţa legăturii cu cauza.
În ceea ce priveşte cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, din examinarea argumentelor invocate de apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi B. în susţinerea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a constatat că, doar aparent, obiecţiunile formulate de aceştia cu privire la dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 au legătură cu soluţionarea cauzei, în realitate, ele nereprezentând aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României. Astfel, deşi textul de lege criticat vizează compunerea completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspectele invocate de apelanţi pentru a susţine neconstituţionalitatea acestuia se referă la absenţa, în dispoziţiile Legii nr. 304/2004, a reglementării unei proceduri care să stabilească o modalitate aleatorie de desemnare a membrilor acestor formaţiuni de judecată.
În acest context, Înalta Curte a apreciat că o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziţii legale ori introducerea unor noi prevederi, cu consecinţa reconfigurării modalităţii de compunere a completurilor de judecată, aspect ce este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (aleatoriu/prin tragere la sorţi, aşa cum se prevede pentru formarea completurilor de 5 judecători), instanţa a apreciat că aspectele invocate de autori nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
Împotriva dispoziţiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate, cuprinse în încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, au formulat, în termen procedural, recurs inculpaţii B. şi A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 13 iunie 2019, sub nr. x/2019, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 17 septembrie 2019.
La termenul din data de 17 septembrie 2019, nefiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probatorii de administrat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Concluziile apărătorilor recurenţilor inculpaţi şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază recursurile formulate de inculpaţii B. şi A. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la admisibilitatea unei sesizări a Curţii Constituţionale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţiile au fost invocate de inculpaţii B. şi A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi au în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care vizează art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, în cererea formulată de C., respectiv dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, în cererea formulată de A., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluţionarea fondului cauzei.
Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în acord cu soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speţa dedusă judecăţii, constată că, în mod judicios, au fost respinse cererile de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.
Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi respinsă atunci când tinde, fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenţei sale, intrând în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului, fie la un control de constituţionalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziţii de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În contextul celor arătate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este invocată de către recurenta D. - art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, invocând faptul că în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 304/2004 nu este prevăzut ca desemnarea membrilor completelor de judecată să se efectueze aleatoriu - nu au legătură cu soluţionarea cauzei cu care a fost învestită instanţa.
Mai mult, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că, în speţă, se tinde la modificarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituţionale, recurenţii inculpaţi urmărind interpretarea şi completarea lor, în sensul adăugării în construcţiile textelor invocate a unei modalităţi diferite de desemnare a membrilor completului.
Prin urmare, se constată că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, se tinde practic la interpretarea şi completarea normelor procedurale ce fac obiectul cererii, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
Aşadar, faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
Totodată, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul B. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în încheierea din data de 08 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.
Procesat de GGC - NN