Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună:
- constatarea şi recunoaşterea calităţii de autor, compozitor al piesei
"Liberi", declarate Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor (ORDA), Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) şi Asociaţia C., ca aparţinând reclamantei, interpretate de către solista D., în temeiul art. 10 lit. b) coroborat cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare;
- interzicerea comunicării publice de către pârât a operei muzicale, inclusiv reprezentarea scenică, interpretarea, recitarea, sau orice altă modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei, în temeiul art. 12 şi urm. din aceeaşi lege, precum şi interzicerea modificării operei de către pârât;
- încălcarea dreptului la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, drepturi nepatrimoniale aparţinând reclamantei, formularea unor afirmaţii denigratoare, defăimătoare, ironice, batjocoritoare şi mincinoase de către pârâtul B.;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 35.000 euro (156.000 RON) reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii, reputaţiei, imaginii şi vieţii private aparţinând reclamantei;
- repararea prejudiciului suferit ca urmare a imposibilităţii promovării piesei "Liberi" în spectacole şi reprezentaţii, precum şi pentru blocarea piesei pe canalul de E. oficial al artistei, estimat la 5.000 euro (22.000 RON);
- obligarea pârâtului la încetarea încălcării dreptului la imagine precum şi interzicerea pentru viitor a unor astfel de acţiuni din partea pârâtului;
- obligarea pârâtului care a defăimat-o la publicarea în trei ziare cu acoperire naţională, pe cheltuiala sa, a hotărârii judecătoreşti de condamnare prin care se atestă că acţiunile împotriva sa au fost ilegale, în temeiul art. 139, alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova
Prin Sentinţa civilă nr. 2096 din 4 iulie 2016, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi, în consecinţă:
A constatat că reclamanta are calitatea de autor - compozitor, textier, aranjor şi editor - al piesei muzicale "Liberi", pe care o interpretează sub numele de scenă "D."
A constatat încălcarea de către pârât a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe asupra compoziţiei muzicale "Liberi", aparţinându-i reclamantei;
A dispus interzicerea comunicării publice a acestei opere muzicale, inclusiv prin reprezentare scenică, interpretare, recitare sau orice altă modalitatea publică de execuţie ori prezentare directă, precum şi modificarea acesteia de către pârât;
A dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 2.000 euro, în echivalent în RON, cu titlu de daune materiale.
A dispus obligarea pârâtului la publicarea dispozitivului prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala sa, într-un ziar de mare tiraj;
A respins în rest acţiunea introductivă, ca neîntemeiată.
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti
Prin Decizia civilă nr. 921 din data de 28 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de către pârât.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâtul B. a declarat recurs.
Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
II.1. Motivele de recurs
Recurentul a învederat că până la data formulării motivelor de recurs nu i-a fost comunicată motivarea deciziei date în apel, astfel încât, va proceda la motivarea recursului pe baza înscrisurilor şi a celorlalte probe existente la dosar până la acest moment procedural.
Prin motivele de recurs formulate în termenul legal, după comunicarea deciziei curţii de apel, recurentul a arătat că prin Decizia civilă nr. 3849 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în camera de consiliu, în complet de filtru, s-a constatat nulitatea recursului pe care l-a declarat împotriva Deciziei civile nr. 316 din 5 februarie 2018 a de Curţii de Apel Ploieşti, instanţa de recurs apreciind că recurentul nu a indicat motive concrete de nelegalitate a deciziei recurate.
În prezenta cauză, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecarea apelului declarat de pârâtul B. împotriva Sentinţei civile nr. 2096 din 4 iulie 2016, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, în care, prin Decizia civilă nr. 3489/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat nul recursul său.
Decizia anterior menţionată, pronunţată la data de 5 octombrie 2018, a fost comunicată recurentului la 7 noiembrie 2018.
În aceste condiţii, arată recurentul, în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia perimării apelului său, întrucât nu erau îndeplinite condiţiile art. 416 C. proc. civ., având în vedere că judecata căii de atac a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. x/2015 al Tribunalului Prahova.
Potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de către părţi sau de către instanţă.
Totodată, având în vedere că perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine pentru lipsa de stăruinţă a părţilor în desfăşurarea judecaţii, rezultă că, în realitate, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură care nu a mai fost urmat, din motive imputabile părţii, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei.
Momentul începerii curgerii termenului de perimare şi, respectiv culpa părţilor pentru lăsarea cauzei în nelucrare, sunt chestiuni de fapt, ce trebuie stabilite şi dovedite de la caz la caz.
Recurentul mai arată că termenul de perimare este susceptibil de suspendare, potrivit prevederilor art. 418 C. proc. civ., în care se precizează că este suspendat cursul perimării cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute la art. 413 C. proc. civ. (deci până la rămânerea definitivă a hotărârii civile pronunţate în pricina care a determinat suspendarea judecaţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale sau, după caz, până la definitivarea soluţiei procurorului), precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată; timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care atrag suspendarea de drept a judecaţii, în conformitate cu prevederile art. 412 C. proc. civ., dar numai dacă aceste fapte s-au petrecut în ultimele 3 luni ale termenului de perimare; pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes; pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei, în timp ce un act extrajudiciar nu întrerupe perimarea.
Mai arată recurentul că, pentru a se produce efectul întreruptiv de perimare, actul de procedură făcut în vederea judecării procesului trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că data de 7 noiembrie 2018 când i-a fost comunicată Decizia civilă nr. 3489/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie prin care s-a constatat nul recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei civile nr. 316/2018 a Curţii de Apel Ploieşti, reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, întrucât la data de 7 noiembrie 2018 a luat cunoştinţă de această hotărâre.
Prin urmare, termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ., în opinia sa, curge de la data de 7 noiembrie 2018, astfel încât acesta s-a împlinit la 7 mai 2019, moment până la care era îndreptăţit să formuleze cerere de repunere pe rol a dosarului în vederea continuării judecăţii.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar lua în considerare data de 5 octombrie 2018, cea a pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a constatat nulitatea recursului său, nu se poate constata că termenul de perimare prevăzut de art. 416 C. proc. civ. s-ar fi împlinit până la momentul repunerii cauzei pe rol din oficiu, întrucât acestea se împlinea pe data de 5 aprilie 2019.
II.2. Apărările formulate în cauză
În termen legal, la data de 4 iunie 2019, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-pârât, cu respectarea termenului prevăzut de lege, a depus la data de 18 iunie 2019, răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că hotărârea recurată este greşită şi încalcă dispoziţiile legii.
II.3. Procedura de filtru
După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, recurentul-pârât comunicând un punct de vedere asupra acestuia la 22 octombrie 2019.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Din examinarea criticilor formulate de către recurent, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că deşi acesta a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, criticile dezvoltate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia - prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în speţă, susţinându-se greşita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancţiunea perimării.
Se constată că judecata apelului declarat de pârât a fost suspendat în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la termenul din 30 ianuarie 2017 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015; la 11 decembrie 2017 s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, menţinându-se măsura suspendării până la momentul prevăzut de art. 413 alin. (2) C. proc. civ. - până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.
Dosarul nr. x/2015 a fost soluţionat definitiv prin Decizia civilă nr. 3489 din 5 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a constatat nulitatea recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 316 din 5 februarie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Fiind o decizie dată în recurs, aceasta este definitivă de la data pronunţării sale, aşadar de la 5 octombrie 2018, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu din momentul comunicării acesteia către recurent, astfel cum eronat se susţine prin motivele de recurs.
Raportat la acest moment, rezultă că termenul de perimare a cererii de apel se împlinea la data de 5 aprilie 2019, termenul de perimare fiind de 6 luni de la data la care pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Din considerentele deciziei recurate nu reiese cu claritate la care dintre cele două momente s-a raportat instanţa de apel - încheierea din 30 ianuarie 2017 prin care s-a dispus măsura suspendării sau încheierea din 11 decembrie 2017 prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei - pentru a reţine că a intervenit pasivitatea culpabilă a părţilor pentru iniţierea continuării judecăţii.
Înalta Curte apreciază că niciunul dintre acestea nu poate fi luat în considerarea ca dată la care a început să curgă termenul de perimare.
Astfel, suspendarea dispusă la termenul din 30 ianuarie 2017 nu putea fi luată în considerare pentru declanşarea curgerii termenului de perimare, întrucât pe durata suspendării dispuse în temeiul art. 413 C. proc. civ., cursul perimării este suspendat, astfel cum prevede art. 418 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte în mod explicit că suspendarea durează până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă, ceea ce, din perspectiva atitudinii subiective a părţilor cauzei suspendate, exclude posibilitatea reţinerii vreunui motiv culpabil pentru lăsarea cauzei în nelucrare.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât nu a observat suspendarea cursului perimării pe temeiul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. până la data de 5 octombrie 2018, reţinând, contrar regulilor de procedură anterior enunţate, că în cauză nu poate fi reţinut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării.
Pornind de la această falsă premisă, în mod nelegal s-a reţinut intervenirea sancţiunii procedurale a perimării cererii de apel, printr-o greşită aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, constatarea perimării apelului declarat de pârât prin decizia pronunţată la 28 martie 2019 (data repunerii pe rol a cauzei), aşadar înainte de împlinirea termenului de perimare - 5 aprilie 2019, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecării apelului, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 921 din data de 28 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - CL