Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. x/2019, petentul BEJ A. a solicitat încuviinţarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/2011, privind pe creditoarea B. şi pe debitoarea C., până la concurenţa creanţei înscrisă în titlu executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din data de 8 februarie 2008, plus cheltuieli de executare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3731 din C. proc. civ. de la 1865.
Prin Sentinţa civilă nr. 7.525 din data de 10 octombrie 2019, Judecătoria Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Ploieşti, secţia I civilă, a reţinut că debitoarea are domiciliul în sectorul 1 Bucureşti, iar, din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că ar exista bunuri urmăribile mobile sau imobile în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 373 C. proc. civ. de la 1865.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, la data de 18 octombrie 2019, sub nr. x/2019.
Prin Sentinţa civilă nr. 6.373 din data de 24 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 373 C. proc. civ. de la 1865 şi a constatat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Ploieşti, întrucât petentul a solicitat încuviinţarea executării silite în circumscripţia acestei instanţe, pentru recuperarea debitului rămas, acesta depunând o interogare a bazei de date a ANAF din care rezultă că debitoarea este angajata D. SRL, societate cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova.
De asemenea, a reţinut că petentul a solicitat încuviinţarea executării silite pe raza Judecătoriei Ploieşti, depunând şi înscrisuri în acest sens, Judecătoria Ploieşti neavând posibilitatea de a declina competenţa de soluţionare a cererii.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condiţiile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, reţine următoarele:
Prin prezentul demers judiciar, petentul BEJ A. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. x din data de 8 februarie 2008, în baza cererii de executare silită formulată la data de 30 noiembrie 2011 de creditoarea B. împotriva debitoarei C., până la concurenţa creanţei înscrise în titlul executoriu, plus cheltuieli de executare.
În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, încuviinţare executare silită, aplicarea în timp a normelor de procedură este reglementată de dispoziţiile art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ., potrivit cărora executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi, precum şi de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că noile norme de procedură civilă (în vigoare începând cu data de 15 februarie 2013) se aplică executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare.
Prin urmare, astfel cum au reţinut şi cele două instanţe între care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă, având în vedere că sesizarea organului de executare a avut loc la data de 30 noiembrie 2011, norma de competenţă aplicabilă în speţă este cea cuprinsă în art. 3731 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la acea dată.
Potrivit textului legal menţionat, "(...) executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare (...)".
Calificarea instanţei de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ca fiind "judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel."
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanţei de executare, ca instanţă căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării, or acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.
În speţă, ataşat cererii de încuviinţare a executării silite, petentul a depus un înscris reprezentând rezultatul interogării bazei de date a ANAF, din care rezultă că debitoarea este angajata societăţii D. SRL, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova.
În procedura executării silite, locul executării este acela unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în cauză, raportat la înscrisurile depuse în susţinerea cererii, executarea silită se va face în circumscripţia Judecătoriei Ploieşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea la care, în calitate de angajată, debitoarea realizează venituri.
În consecinţă, în raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - OB