Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, printre altele, respingerea cererii inculpatei A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe, stipulate expres de respectivul text de lege, şi anume:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Înalta Curte analizând îndeplinirea condiţiei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, a reţinut că inculpata A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 303/2004, susţinând că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie şi art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în opinia apelantei, textele de lege criticate fiind neconstituţionale numai în măsura în care personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor este exclus de la aplicarea dispoziţiilor ce vizează cercetarea penală, realizată de către secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
În susţinerea cererii, a făcut trimitere la art. 87 din Legea nr. 303/2004, care este norma de asimilare şi care face referire la situaţia personalului asimilat, alin. (1) a acestui text de lege prevăzând că pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei (dar şi din cadrul celorlalte instituţii unde se regăseşte personalul asimilat), "(...) este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului (...)"
De asemenea, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 881 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care prevăd că "în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii", precum şi la dispoziţiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care prevăd că "(...) participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei".
În lumina considerentelor evocate, Înalta Curte a constatat că în cauză nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpată nefiind utilă şi pertinentă pentru soluţionarea cauzei, întrucât vizează interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce intră în competenţa instanţelor de judecată, iar nu a Curţii Constituţionale.
În continuare, s-a arătat că excepţia de neconstituţionalitate, este un incident apărut în cadrul unui proces, iar invocarea ei impune justificarea unui interes, stabilirea existenţei acestui interes făcându-se pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, aceasta presupunând, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe între norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
De asemenea, s-a arătat că o altă condiţie necesară şi obligatorie este aceea a relevanţei excepţiei, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei.
Or, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 303/2004, cu motivarea că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale prin raportare la disp. art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie şi art. 6 parag. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi numai în măsura în care personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor este exclus de la aplicarea dispoziţiilor ce vizează cercetarea penală, realizată de către secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar nu una de neconstituţionalitate.
Totodată, s-a arătat că inculpata, în susţinerile sale, a susţinut că "excepţia invocată vine în continuarea solicitării de la un termenul anterior privind participarea procurorului de şedinţă în prezenta cauză şi la modalitatea de interpretare a normelor de către instanţa de judecată."
Or, potrivit încheierii de la termenul din 15 noiembrie 2015, Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea formulată de apelanta intimată inculpată A., prin care a invocat necompetenţa procurorului de şedinţă din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în contextul în care a fost înfiinţată secţia specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru investigarea magistraţilor, întrucât prevederile art. 881 şi art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 modificată nu sunt aplicabile personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, cu motivarea că dispoziţiile art. 881 din Legea nr. 304/2004 modificată, vizează numai această categorie socio-profesională, judecători şi procurori, stabilind competenţă exclusivă pentru secţia nou înfiinţată. Personalul de specialitate juridică este asimilat din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor, judecătorilor şi procurorilor, nu din punct de vedere al competenţei acestei secţii.
Deci, această chestiune a fost deja tranşată, Înalta Curte pronunţându-se cu privire la solicitarea inculpatei.
S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 42/1992 nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorităţii de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă asupra textului, criticile formulate vizând modalitatea de aplicare a unor norme procedurale.
Ca atare, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să aibă construcţia unei argumentări a neconstituţionalităţii textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepţiei de neconstituţionalitate (admiterea efectivă a excepţiei de către instanţa competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv, apreciind cererea privind excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii se efectuează de către instanţa de judecată, fiind atributul exclusiv al acesteia, după cum în cauză s-a şi procedat.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018 a declarat recurs apelanta A., la data de 25 ianuarie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 11 februarie 2019, fiind stabilit termen aleatoriu, la data de 15 aprilie 2019.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază recursul declarat de apelanta A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei,indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepţia a fost invocată de apelanta A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care vizează art. 881 alin. (1) şi art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, fără ca textele criticate să fie declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluţionarea fondului cauzei.
Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speţa dedusă judecăţii, constată că în mod judicios a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care au legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.
Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi respinsă atunci când tinde, fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenţei sale, intrând în sfera de competenţă exclusivă a legiuitorului, fie la un control de constituţionalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziţii de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În contextul celor arătate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este invocată de către recurenta A. - respectiv art. 881 alin. (1) şi 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la art. 87 din Legea nr. 303/2004, susţinând că textele de lege exclud de la aplicarea prevederilor ce vizează cercetarea penală de către secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi participarea la şedinţele de judecată a unui procuror din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară - nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei cu care a fost învestită instanţa de apel.
Mai mult, Înalta Curte reţine că, în speţă, se tinde la modificarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituţionale. Or, instanţa de contencios constituţional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Constituţia României şi raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că cererea recurentei tinde, doar în mod formal, la declanşarea unui control de neconstituţionalitate. În realitate, cererea a fost generată de modalitatea în care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile legale a căror pretinsă neconstituţionalitate este invocată şi în prezenta cale de atac, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2018. Or, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în cazuri concrete este apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, atribut evidenţiat inclusiv în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale.
Aşadar, faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta apelantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 881 alin. (1) şi 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta apelantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2019.
Procesat de GGC - NN