Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2016 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 169/CA/6.06.2016 a Tribunalului Vaslui, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vaslui şi Autoritatea Rutieră Română - ARR Bucureşti, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii de eliberare a licenţei de traseu interjudeţean pe traseul Huşi - Galaţi (Cod traseu 24819 cursa 1) şi să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze licenţa de traseu interjudeţean.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 171 din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Rutieră Română şi Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vaslui.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
2.2. În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susţine că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Reiterând situaţia de fapt dedusă judecăţii, recurenta reclamantă consideră că refuzul pârâtelor de a da curs solicitării societăţii reclamante, în sensul eliberării licenţei de traseu interjudeţean, este unul nejustificat, din moment ce recurenta reclamantă a făcut dovada faptului că a dobândit această licenţă în mod legal, fiind aportată de asociatul B. S.R.L.
Cooptarea, în cadrul societăţii recurente, a fost avizată şi aprobată de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin Rezoluţia nr. 25639/15.12.2015, rezoluţie ce are natura unei hotărâri judecătoreşti.
În atare context, recurenta reclamantă susţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011 pentru eliberarea licenţei de traseu, astfel că, prin validarea refuzului pârâtelor de a recunoaşte dreptul pretins de reclamantă, prima instanţă a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză.
Faţă de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, reclamanta solicită casarea hotărârii primei instanţe, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, hotărârea criticată reflectând corecta aplicare a dispoziţiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.
Pentru a decide astfel, curtea constată că recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatei la eliberare a licenţei de traseu interjudeţean, pe traseul - Huşi - Galaţi (cod traseu 24819, cursa 1), cererea fiind întemeiată pe modificările aduse capitatului societăţii şi componenţei societare.
Astfel, societatea S.C. B. S.R.L înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub nr. x/1996, CUI x este deţinătoarea licenţei de traseu interjudeţean seria x nr. x, pentru traseul Huşi - Galaţi (cod traseu 24819, cursa 1).
La data de 11 decembrie 2015, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, societatea S.C. B. S.R.L. este cooptată, ca asociat în cadrul S.C. A. S.R.L., prin participare cu aport în natură autobuz autocar marca x + licenţa de traseul seria x nr. x, cât şi aport în numerar.
Cooptarea în cadrul societăţii comerciale a fost avizată şi aprobată de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, prin Rezoluţia nr. 25639/15.12.2015.
Cu adresa din 3 februarie 2016, intimata Autoritatea Rutieră Română a comunicat recurentei reclamante faptul că eliberarea licenţei de traseu se face în conformitate cu dispoziţiile art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.
Împotriva refuzului intimatei de a elibera licenţa solicitată, recurenta reclamantă a promovat prezenta acţiune în contencios administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 171 din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, faptul că o licenţă de traseu nu poate constitui aport în natură la o societate comercială, licenţa neconferind titularului său drepturi transmisibile altei persoane.
Constată curtea că soluţia primei instanţe este legală, reflectând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, eliberarea licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie anexă la aceasta se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în baza dreptului de efectuare obţinut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituţia care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, sentinţelor emise de instanţele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 57 din OMTI nr. 980/2011, cursele/traseul din programul de transport interjudeţean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întruneşte cel mai mare punctaj.
Licenţa de traseu reprezintă documentul nominal al operatorului de transport, nefiind transmisibilă, prevede art. 65 alin. (2) din acelaşi ordin.
Aşadar, licenţa de traseu nu reprezintă altceva decât actul administrativ de tip autorizaţie ce dă dreptul operatorului de transport desemnat în urma procedurii de atribuire să efectueze curse conform graficului de execuţie.
Date fiind condiţiile dobândirii dreptului de efectuare a transportului de persoane, este exclusă ipoteza avansată de către recurenta reclamantă, aceea potrivit căreia licenţa de traseu se poate dobândi şi prin efectul unui aport în natură, fiind evident că, în condiţiile în care reglementarea normativă citată anterior conferă licenţei de traseu un caracter netransmisibil, nu se poate recunoaşte dreptul de efectuare a transportului în privinţa unui operator ce nu a participat niciodată la procedura de atribuire a cursei sau traseului pentru care se solicită licenţa de traseu.
Rezoluţia Oficiului Registrului Comerţului nu poate fi asimilată sentinţelor la care face referire art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, fiind evident că ordinul în discuţie are în vedere numai acele hotărâri judecătoreşti, pronunţate în cadrul unor proceduri contencioase, în care se pune în discuţie însăşi dobândirea dreptului de efectuare a cursei/traseului, fiind de observat faptul că emitentul Ordinului nr. 980/2011 nu întâmplător a utilizat noţiunea de sentinţă pronunţată de instanţa competentă, hotărâre judecătorească ce exclude încheierile pronunţate în materie necontencioasă, cum este şi cea prin care se dispun înregistrările în registrul comerţului.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 359/2004, înregistrările în registrul comerţului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
Prin urmare, nici rezoluţia şi nici încheierea judecătorului delegat nu acoperă ipoteza prevăzută de art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, ce se referă explicit şi exclusiv la sentinţele pronunţate de instanţele competente, acestea (sentinţele) fiind, potrivit dispoziţiilor art. 255 din C. proc. civ. (1865), hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă. În mod similar, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., explicitează sensul noţiunii de sentinţă, ca fiind hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza.
Or, în lumina celor de mai sus, prevederile art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011 nu pot fi interpretate decât în sensul în care se referă strict la acele sentinţe prin care autoritatea de resort a fost obligată să elibereze o anumită licenţă operatorului de transport îndreptăţit.
Faţă de aceste considerente, în contextul în care Ordinul nr. 980/2011 permite eliberarea licenţelor de traseu numai în baza unei proceduri de atribuire competitive şi nicidecum în baza unei proceduri necontencioase de genul celei prevăzute de Legea nr. 359/2004 şi consacră licenţei de traseu caracter nominal şi netransmisibil (firesc, din moment ce operatorul de transport participant la procedura de atribuire este obligat să facă dovada condiţiilor de onorabilitate, competenţă profesională, capacitate financiară şi bază tehnică materială necesară), curtea constată că refuzul intimatelor de a emite recurentei reclamante licenţa de traseu solicitată este unul legal, nefiind dovedit în cauză excesul de putere.
Ca atare, hotărârea instanţei fondului, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, este la adăpost de critică, astfel că recursul de faţă va fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 171 din 6 octombrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN