Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat suspendarea executării Raportului nr. x/15.02.2018 încheiat în urma evaluării activităţii manageriale a pârâtei şi a Fişei de evaluare nr. x/30.01.2018.
Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2570 din 4 iunie 2017 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale în contradictoriu cu pârâta A. ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Ministerul Educaţiei Naţionale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea instanţei de fond pentru greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004 întrucât sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În opinia recurentului, este imperios necesar să se suspende executarea raportului încheiat în urma evaluării activităţii manageriale desfăşurată de intimată şi a fişei de evaluare a acesteia până la pronunţarea instanţei de fond, pe acţiunea în anularea celor două acte, în vederea evitării unei pagube iminente, deoarece această persoană căreia i s-a greşit calificativul ca urmare a însumării eronate a punctajului poate solicita acordarea gradaţiei de merit care presupune şi plata unei indemnizaţii de 25% din salariul de bază, plată care în mod normal nu ar trebui făcută, întrucât după ce se va modifica calificativul, şi se va constata că aceasta nu avea dreptul la gradaţia de merit, va trebui să restituie banii.
Întrucât din actele dosarului rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ, consideră recurentul că cererea de suspendare satisface cerinţele prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Raportului nr. x/15.02.2018 încheiat în urma evaluării activităţii manageriale a pârâtei şi a Fişei de evaluare nr. x/30.01.2018.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, simplele afirmaţii ale reclamantului, ci trebuie probate de către acesta.
Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.
Or, în speţă, recurentul-reclamant a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speţă, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate. Prejudiciul invocat de către recurentul-reclamant (reprezentat de indemnizaţia care i-ar putea fi plătită pârâtei dacă ar obţine gradaţia de merit) la acest moment este unul pur ipotetic, nu unul iminent.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 2570 din 4 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN