Asupra cererii de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2016 reclamanta Societatea A. S.A. în nume propriu şi pentru Societatea B. S.R.L. şi Societatea C. S.A., denumite toate trei D. au formulat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cerere de executare silită şi aplicarea sancţiunii privind executarea silită a Sentinţei civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti. A solicitat executarea silită a Sentinţei civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere ca pârâta nu a executat de bună voie respectiva sentinţă, nesoluţionând decontul cererea de rambursare menţionată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei; obligarea pârâtei D.G.A.M.C., conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 906 C. proc. civ., la plata către reclamanta Societatea A. S.A., în calitate de reprezentant al grupului fiscal la data depunerii decontului de TVA, de penalităţi pe zi de întârziere de 1% din suma de - 17.109.033 RON (reprezentând 12.838.836 RON suma de rambursat din decontul de TVA nesoluţionat şi 4.270.197 RON dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013, dată până la care decontul trebuia soluţionat), cu începere de la data de 25 iulie 2016 şi până la soluţionarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrata cu nr. x din 04.05.2012; aplicarea conducătorului autorităţii publice pârâte, DGAMC, a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iulie 2016 şi până la soluţionarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. x din 04.05.2012; obligarea în conformitate cu art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a pârâtei DGAMC, la plata către A. S.A. a sumei de 17.109.033 RON (suma reprezentând 12.838.836 RON suma de rambursat din decontul de TVA nesoluţionat şi 4.270.197 RON dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013 până la data prezentei cereri) la care se adaugă dobânzile de 0,02% pe fiecare zi de întârziere până la plata efectivă, penalităţile de întârziere datorate pentru nesoluţionare decont şi neexecutare hotărâre, cheltuieli de judecată şi de executare şi alte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate din neexecutarea sentinţei civile, în cazul nesoluţionării Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată aferente perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. x - 2012 din 4.05.2012 în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat lămurirea cadrului procesual sub aspectul instituţiei care este obligată să execute hotărârea judecătorească pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie motivat de faptul că: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională sunt două instituţii distincte; fiecare dintre cele două instituţii publice având conducători diferiţi.
Soluţia primei instanţe
Prin încheierea din data de 17.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cauza formulată de reclamanţii Societatea A. S.A. în nume propriu şi pentru Societatea B. S.R.L. şi Societatea C. S.A., denumite toate trei D.
Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din data de 17.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., A. S.A. în nume propriu şi pentru B. S.R.L. şi C. S.A., denumite toate trei D. au formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea acestei hotărâri cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Decizia pronunţată de instanţa de recurs
Prin Decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de A. S.A. în nume propriu şi pentru B. S.R.L. şi C. S.A., denumite toate trei D. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin cererea înregistrată la data de 7.02.2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., petenta A. S.A. în nume propriu şi pentru B. S.R.L. şi C. S.A., denumite toate trei D. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate.
În motivarea cererii, petenta a învederat că partea care a câştigat procesul, Grupul fiscal A., a cerut obligarea părţii care a pierdut procesul, intimate D.G.A.M.C. la plata cheltuielilor de judecată şi că în dispozitivul hotărârii din data de 17 ianuarie 2019, nu apare nicio menţiune în acest sens.
Precizează petenta că, având în vedere complexitatea cauzei, munca depusă de avocaţi, valoarea obiectului litigiului precum şi reaua credinţă a intimatei D.G.A.M.C., consider că suma cu titlu de cheltuieli de judecată este pe deplin justificată.
Analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constată caracterul nefondat al acesteia, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., "Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea acesteia (...)".
Prin edictarea normei juridice redate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a sigura părţilor posibilitatea înlăturării omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire la cererile cu care a fost învestită, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.
Prin concluziile formulate, petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată".
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat procesul. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
În cauză, prin casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, acţiunea nu a fost soluţionată şi cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câştigătoare.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de A. S.A. în nume propriu şi pentru B. S.R.L. şi C. S.A., denumite toate trei D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de A. S.A. în nume propriu şi pentru B. S.R.L. şi C. S.A., denumite toate trei D. de completare a dispozitivului Deciziei nr. 137 din 17 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN