Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Persoană juridică aflată în procedura reorganizării judiciare. Scutire de la plata taxei de timbru. Încetarea beneficiului la momentul închiderii procedurii insolvenţei

                                                                                 Legea nr. 85/2006, art. 77

                                                                                OUG nr. 80/2013, art. 29 alin. 1 lit. l)

 

Raţiunea acordării prin dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a beneficiului scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru nu este una care să aibă legătură cu obiectul sau natura pretenţiilor deduse judecăţii (scutirea obiectivă), ci cu starea patrimoniului subiecţilor destinatari ai acestei norme, aflaţi prin ipoteză într-un moment de dificultate financiară care poate fi doar temporară, fiind acordat tocmai pentru a permite luarea tuturor măsurilor necesare redresării activităţii persoanei juridice aflate în insolvenţă, inclusiv prin recuperarea creanţelor acesteia. Este vorba, aşadar, despre o scutire subiectivă, despre un beneficiu acordat în considerarea situaţiei personale a părţii aflată în situaţia prevăzută de lege şi pentru care se acordă scutirea, beneficiu care durează cât timp partea se află în situaţia prevăzută de lege.

Chiar dacă la data introducerii acţiunii, reclamanta se afla în procedura reorganizării judiciare, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 77 alin.(1) din Legea nr.85/2006, beneficiul scutirii plăţii taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile promovate, a încetat la momentul când a fost pronunţată hotărârea judecătorească pentru închiderea procedurii insolvenţei. Întrucât, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 77 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 este dată în considerarea unei situaţii ce ţine de starea juridică a subiectului vizat, aceasta nu poate produce efecte şi după încheierea procedurii reorganizării judiciare, chiar dacă litigiul iniţiat îşi continuă cursul în aceeaşi etapă procedurală ori în căile de atac prevăzute de lege.

 

Secţia I civilă, decizia nr. 1507 din 25 septembrie 2019

 

1. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, Secţia civilă la data de 11.03.2014, SC A. SRL, în reorganizare, a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate X., obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei (cu aplicarea art. 204 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă) cu titlu de despăgubiri pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat prin rezilierea unilaterală şi abuzivă a contractului nr. A38P/2007 de furnizare de servicii medicale, sumă ce reprezintă actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală aplicate la beneficiul nerealizat acordat prin decizia civilă nr. 350 din 13.09.2014 a Tribunalului Argeş, cu începere de la 1.09.2012 la zi.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 998-999 Cod civil de la 1864, O.G. nr. 13/2001.

Prin cererea din 21.12.2016, reclamanta a mărit câtimea obiectului cererii la suma de 1.147.880,2 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare şi actualizarea cu rata inflaţiei a debitului principal, pe perioada 1 septembrie 2012-28 iulie 2016.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Rejudecând după anularea dispusă prin decizia civilă nr. 76 din 21.01.2015 a Curţii de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa nr. 508 din 28.12.2016, a admis, în parte, acţiunea majorată formulată de reclamanta A. SRL împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate X. şi a obligat-o la plata sumei de 79.444,39 lei reprezentând actualizare cu rata inflaţiei a creanţei în cuantum de 1.976.228,6 lei, pe perioada 1 septembrie 2012-5 mai 2014, precum şi a sumei de 427.969,9 lei reprezentând dobânda legală (remuneratorie şi penalizatoare) aferentă creanţei, calculată pe perioada 1 septembrie 2012-5 mai 2014. A admis, în parte, cererea privind cheltuielile de judecată şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5700 lei cu acest titlu.  

3.  Decizia pronunţată de curtea de apel

Curtea de Apel Piteşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 188/A-C din 9.03.2018 a admis apelul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate X. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit cuantumul inflaţiei la 22.133,76 lei şi al dobânzii la 306.140,5 lei (dobândă penalizatoare), cu înlăturarea dobânzii remuneratorii. A menţinut, în rest, sentinţa. A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi hotărâri. A debitat-o pe reclamanta A. SRL cu suma de 15.083,80 lei reprezentând taxa judiciară de timbru pentru judecata în primă instanţă.

4. Calea de atac formulată în cauză

            Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti au declarat recursuri reclamanta şi pârâta.

            a).Prin recursul întemeiat pe pct. 7 şi 8 ale art. 488 C.proc.civ., reclamanta A. SRL a solicitat casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe egală în grad, pentru o bună administrare a justiţiei, motivat de faptul că au existat şi există mai multe cauze între aceleaşi părţi soluţionate de Curtea de Apel Piteşti.

            În motivarea recursului declarat, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:         

            -instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 77 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, în vigoare la momentul formulării acţiunii, prin eronata obligare a sa la plata taxei de timbru pentru judecata în primă instanţă, invocând art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, în condiţiile în care cererea a fost formulată la 11 martie 2014, prin administratorul special şi însuşită de administratorul judiciar. Având în vedere că prin Legea nr. 85/2006, ca lege specială, acţiunea este scutită de plata taxei de timbru, recurenta a considerat că devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013.

            -instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat în raport de decizia de casare nr. 76/2015, care a stabilit obiectul dosarului, respectiv acordarea despăgubirilor calculate începând cu 1 septembrie 2012 la zi după acelaşi algoritm de calcul din expertiza validată de Tribunalul Argeş prin decizia nr. 350/2014, precum şi în raport de decizia nr. 350/2014 care a validat raportul de expertiză contabilă B.

            -instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 13/2011, reţinând că dobânda legală se calculează prin aplicarea diminuării cu 20% la cumulul rezultat din rata de referinţă plus punctele procentuale. Nici art. 3 şi niciun alt text de lege nu reglementează că diminuarea de 20% se aplică la valoarea obţinută prin cumulul ratei de referinţă cu punctele procentuale.

            - instanţa de apel a încălcat art. 330 şi  art. 337 C.proc.civ., însuşindu-şi punctul de vedere al expertului parte al pârâtei din completarea raportului de expertiză contabilă, deşi trebuia să aibă în vedere opinia expertului contabil numit de instanţă care a calculat dobânda penalizatoare conform algoritmului de calcul al expertizei B. validat prin decizia nr. 350/2014 (care a aplicat reducerea de 20% la rata de referinţă, la care s-au adăugat punctele procentuale).

            - în mod nelegal a aplicat instanţa de apel dispoziţiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011 reţinând că raportul juridic dedus judecăţii nu decurge din exploatarea unei întreprinderi, astfel încât rata dobânzii este diminuată cu 20%.

            Or, în speţă, raporturile dintre reclamantă şi pârâtă sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) şi autoritatea contractantă, astfel încât nu se aplică dispoziţiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011. Despăgubirile din decizia nr. 350/2014, ca şi cele din prezenta cauză decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, iar răspunderea civilă delictuală este doar temeiul acţiunii.

- hotărârea pronunţată este nelegală şi pentru încălcarea art. 14 alin. 5 C.proc.civ., prin faptul că nu s-a pus în discuţia părţilor aspectul legat de îmbogăţirea fără justă cauză, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut-o direct în considerentele sentinţei, deşi nu fusese invocată de intimata – pârâtă prin întâmpinări, astfel încât nu a putut formula apărări. Instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii prin faptul că a considerat că îmbogăţirea fără justă cauză  nu schimbă cauza juridică a pretenţiilor şi că nu se impunea o discuţie contradictorie pe acest aspect.

- reţinerea instanţei de apel potrivit căreia perioada pentru care recurentei-reclamante i se cuvine dobânda penalizatoare este 1 septembrie 2012-5 mai 2014 încalcă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 14593/2014, definitivă, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x3/299/2014, precum şi autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte calitatea de debitoare a pârâtei în raport de decizia nr. 350/2014 şi care trebuie să repare integral prejudiciul produs.

b).Prin recursul întemeiat pe pct. 6 şi 8 ale art. 488 C.proc.civ., pârâta Casa de Asigurări de Sănătate X. a solicitat casarea deciziei şi, pe fond, respingerea acţiunii.

A criticat decizia pronunţată în apel pentru următoarele motive:

-Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că acţiunea din prezentul dosar a fost promovată de reclamantă când aceasta se afla în procedura insolvenţei şi că, prin acţiunea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 (care limitează dobânzile, majorările, penalităţile de orice fel ce ar putea curge pentru creanţele datorate de debitor, precizând că nu vor putea fi adăugate creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii) reclamanta nu poate invoca repararea unui prejudiciu deoarece nu a suportat dobânzi/prejudicii altele decât cele înscrise la masa credală. De vreme ce niciun creditor nu a calculat accesorii, rezultă că nici reclamanta nu avea de ce să solicite repararea unui prejudiciu şi nu avea de ce să solicite actualizarea sumei de 1.976.228,60 lei cu dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie, în condiţiile în care ea însăşi (suma) reprezintă dobândă penalizatoare şi actualizare cu indicele de inflaţie;

- instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivului doi de apel, în sensul că la suma de 3.512.334,83 lei, care include şi suma de 1.976.228,60 lei, a cărei actualizare se solicită, a fost calculată deja dobânda legală penalizatoare + 4 pct. procentuale conform O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 1 septembrie 2012-24 aprilie 2014, în cadrul dosarului de executare nr. x9/2014 întocmit de Bej Asociaţi C. Aceasta înseamnă că reclamanta a beneficiat deja de atât de suma de 1.976.228,60 lei, cât şi de actualizarea de 402.258, 91 lei.

-instanţa de apel are o motivare contradictorie (art. 488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ.), cu referire la pag. 7 paragraful 3 prin care se recunoaşte dreptul reclamantei de a primi dobândă penalizatoare în sumă de 305.140,5 lei, faţă de pag. 9 paragraful 2 din decizie, prin care se menţionează suma de 306.140,5 lei, cu acelaşi titlu;

- prin aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de apel a reţinut că datorează dobânzi penalizatoare, apreciind că dreptul reclamantei nu s-a născut odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 350/2014, acesta fiind preexistent şi doar confirmat de această decizie cu începere din anul 2008. A reiterat aspectul că numai la momentul pronunţării deciziei civile nr. 350 din 13.02.2014 se poate spune că există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, anterior acestei date dreptul de creanţă neexistând.

- în mod greşit instanţa de apel nu a ţinut cont de jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie în cauza C-336/13P/2015 în sensul că nu s-a dat eficienţă directivelor în interpretarea dreptului naţional. În cauza menţionată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că „şi-a limitat aprecierile la constatarea că dobânzile moratorii nu constituie un prejudiciu suplimentar care se adaugă la creanţa principalăşi care produce la rândul său dobânzi, astfel că, neavând caracter de dobânzi compensatorii, nu pot fi capitalizate”.

A solicitat ca, în situaţia în care se va considera că datorează respectivele dobânzi, modul de calcul al acestora trebuie să fie cel prevăzut de art. 3 alin.1 şi 3 din O.G. nr. 13/2011, deoarece raporturile juridice nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ;

-cu aplicarea greşită a legii, instanţa de apel a admis recunoaştere sumei de 22.133,76 lei reprezentând cuantumul inflaţiei pentru perioada 1.09.2012-28.07.2016. În condiţiile în care aceeaşi instanţă reţine că data de 5.05.2014 este aceea corectă până la care a fost calculată, stabilită şi admisă dobânda penalizatoare, nu se poate ca privitor la inflaţie să se stabilească contrariul. Dacă totuşi s-ar datora, recurenta-pârâtă susţine că aceasta trebuie calculată de la momentul naşterii dreptului de creanţă, respectiv din 13 februarie 2014, astfel că ar trebui să se considere că datorează inflaţia pentru perioada 13.02.2014-5.05.2014.

5. Apărările formulate de părţi. În faţa instanţei de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea executării deciziei recurate în temeiul art. 484 alin.2 C.proc.civ., cerere asupra căreia s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea de şedinţă din 8.08.2018, în sensul respingerii.

La data de 13.08.2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la recursul recurentei-reclamante prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

            II. Prin deciziile nr. 3038 din 20.09.2018 şi nr.3422 din 4.10.2018 (dată în completarea celei dintâi), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a respins recursurile declarate ca inadmisibile, apreciind că, în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, situată sub pragul de 1.000.000 lei şi de data înregistrării cererii la instanţă, 11 martie 2014, părţile nu dispuneau de calea de atac a recursului, aplicând în cauză dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 52/2018 a ÎCCJ-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

            III. Prin decizia civilă nr.1050 din 29.05.2019 pronunţată de ÎCCJ, au fost admise cererile de revizuire promovate de ambele părţi împotriva deciziilor de respingere ca inadmisile a recursurilor declarate împotriva deciziei de apel nr. 188/A-C din 9.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a, care au fost schimbate în tot în sensul declarării ca admisibile în principiu a recursurilor, acordîndu-se termen pentru soluţionarea acestora pe fond.

            IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate prin memoriile de recurs ale părţilor litigante, Înalta Curte  reţine caracterul nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează:

1. Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă.

- Este nefondată critica recurentei-reclamante privitoare la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 77 (1) din Legea nr.85/2006 prin măsura de dare în debit a părţii cu suma de 15.083,80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru pentru judecata în primă instanţă.

Într-adevăr, în acord cu prevederile art. 77 (1) din Legea nr. 85/2006, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor acestei legi, inclusiv cele pentru recuperarea creanţelor, acţiune în categoria cărora se înscrie şi cea dedusă prezentei judecăţi.

În corelaţie cu această dispoziţie legală, art. 29 alin. 1 lit.l) din OUG nr. 80/2013 prevede că sunt scutite de la plata taxei judiciare acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la ….”orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru”, dispoziţia art. 77 (1) din Legea nr.85/2006 acţionând ca o „lege specială” în privinţa regimului taxelor judiciare de timbru aplicabil cererilor la care se referă.

Aşa cum s-a reţinut şi prin încheierea din 30.05.2017 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia a II-a (prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantă la taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia pentru judecata în apel), raţiunea acordării prin legea specială (art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) a beneficiarului scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru nu este una care să aibă legătură cu obiectul sau natura pretenţiilor deduse judecăţii (scutirea obiectivă), ci cu starea patrimoniului subiecţilor destinatari ai acestora, aflaţi prin ipoteză într-un moment de dificultate financiară care poate fi doar temporară, fiind acordat tocmai pentru a permite luarea tuturor măsurilor necesare redresării activităţii persoanei juridice aflate în insolvenţă, inclusiv prin recuperarea creanţelor acesteia. Este vorba, aşadar, despre o scutire subiectivă, despre un beneficiu acordat în considerarea situaţiei personale a părţii aflată în situaţia prevăzută de lege şi pentru care se acordă scutirea, beneficiu care durează cât timp partea se află în situaţia prevăzută de lege.

Astfel fiind, nici recurenta-reclamantă nu putea avea acest beneficiu decât pe perioada cuprinsă între 17.06.2010 – când, prin sentinţa civilă nr. 4595 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în dosar nr. x9/3/2009, s-a deschis procedura reorganizării sale judiciare şi 27.11.2014, când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 10108 a Tribunalului Bucureşti în acelaşi dosar, pentru închiderea procedurii insolvenţei.

Este real şi că, la data introducerii prezentei acţiuni, 11.03.2014 (chiar promovată prin administrator special, iar nu prin cel judiciar desemnat prin sentinţa civilă nr. 4595/17.06.2010  a Tribunalului Bucureşti) aşa cum s-ar fi impus în raport de prevederile art. 18 şi 20 ale Legii nr. 85/2006,  reclamanta se afla în procedura reorganizării judiciare şi îi erau aplicabile dispoziţiile art. 77 alin.(1) din Legea nr.85/2006.

Cu toate acestea, beneficiul scutirii plăţii taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile promovate, dat în puterea acestei normei legale, a încetat la 27.11.2014, când reclamanta a ieşit din procedura reorganizării şi când litigiul de faţă a fost trimis spre rejudecare primei instanţe ca efect al pronunţării deciziei civile nr. 76/2015 a Curţii de Apel Piteşti.

Aşadar, în considerarea reluării judecăţii cauzei în primă instanţă, într-o acţiune pentru care nu fuseseră achitate taxele judiciare de timbru ca efect al unei scutiri ce a vizat situaţia juridică specială a reclamantei şi care încetase la acel moment, se justifică obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de către recurenta-reclamantă pentru judecata de primă instanță, iar nu întrucât acţiunea ar fi fost introdusă prin administrator special şi nu prin administrator judiciar (astfel cum a motivat instanţa de apel măsura procesuală a dării în debit a reclamantei cu suma de 15.083,80 lei).

Această neregularitate procedurală, care, de altfel a şi fost acoperită prin însuşirea cererii introductive de către administratorul judiciar desemnat  nu putea să producă niciun fel de consecinţe asupra regimului juridic timbrabil al acţiunii care, în concret, a putut fi influenţat doar de deschiderea procedurii reorganizării judiciare a reclamantei (care se realiza anterior înregistrării cererii pe rolul instanţelor), dar care încetase la data reluării judecării cauzei în faţa Tribunalului Argeş, în cel de-al doilea ciclu procesual.

Întrucât, aşa cum s-a reţinut şi prin încheierea din 30.05.2017 a Curţii de Apel Piteşti, scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 77 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 este dată în considerarea unei situaţii ce ţine de starea juridică a subiectului vizat (iar nu a unora obiective), aceasta nu poate produce efecte şi după încheierea procedurii reorganizării judiciare, chiar dacă litigiul iniţiat îşi continuă cursul în aceeaşi etapă procedurală ori în căile de atac prevăzute de lege (pentru aceleaşi argumente, reclamanta fiind obligată să plătească taxele judiciare de timbru în căile de atac).

În baza acestor considerente, menite să le substituie pe cele ale instanţei de apel, Înalta Curte  apreciază ca fiind legală măsura dării în debit a reclamantei cu taxa judiciară de timbru datorată pentru judecata de primă instanţă.

-Nefondat critică recurenta şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 76/2015 şi a deciziei nr. 350/2014 prin neutilizarea manierei de calcul din expertiza B., ce a stat la baza evaluării prejudiciului cu care recurenta-reclamantă a fost despăgubită prin cea din urmă hotărâre menţionată, şi în determinarea prejudiciului pretins în litigiul de faţă.

 Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în lipsa unei asumări exprese printr-un raţionament logico-juridic regăsit în considerentele hotărârii care a validat expertiza B. – respectiv ale deciziei nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş -, nu se poate considera că modul de calcul a prejudiciului constând în actualizarea la zi ori în determinarea dobânzii legale penalizatoare pentru  neplata beneficiului nerealizat în cuantum de 1.976.228,60 lei (ambele solicitate în actualul proces începând cu 01.09.2012) ar trebui să fie cel utilizat de expert în litigiul anterior (dos. nr. x1/280/2010) întrucât s-ar impune actualei judecăţi cu puterea lucrului judecat.

Simpla împrejurare a sprijinirii deciziei nr. 350/2014 pe concluziile raportului de expertiză B., în partea de ordin tehnic a raportului juridic conflictual soluţionat, respectiv calculul contabil al sumelor solicitate, nu justifică susţinerile recurentei-reclamante referitoare la puterea de lucru judecat a algoritmului de calcul folosit în expertiza B.

Ceea ce intră în puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti sunt acele raţionamente de ordin logico-juridic pe care judecătorul le dezvoltă în construirea raţionamentului ce justifică soluţia adoptată, iar metoda de calcul ori calculul contabil în sine utilizate de expertul B. nu se regăsesc analizate/însuşite prin considerentele ce au fundamentat decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş.

Nici decizia nr. 76/2015 a Curţii de Apel Piteşti, care a anulat hotărârea de primă instanţă a Tribunalului Argeş dată în acest dosar în primul ciclu procesual al cauzei, nu susţine poziţia recurentei-reclamante, considerentele instanţei de control judiciar subliniind doar diferenţele de obiect între litigiul actual şi cel soluţionat prin pronunțarea deciziei nr. 350/2014 a cărei autoritate de lucru judecat, reţinută în mod greşit sub aspect negativ, condusese iniţial la respingerea prezentei cereri de chemare în judecată.

Arătând că obiectul litigiului soluţionat prin decizia civilă nr. 350/2014 a constat în angajarea răspunderii civile delictuale a Casei de Asigurări de Sănătate X. pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei pe anul 2008, prejudiciu constând în 1.976.228,60 lei beneficiul nerealizat, iar până la suma de 3.512.334,83 lei, în actualizarea şi dobânda legală calculate la  acesta, până la 31.08.2012, Curtea de Apel Piteşti a subliniat că litigiul de faţă priveşte acordarea de despăgubiri în continuare, respectiv începând cu 01.09.2012 la zi, după acelaşi algoritm de calcul din expertiza validată prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş.

Raportat la cele arătate anterior ca intrând în puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, s-a stabilit în mod corect de instanţa a cărei hotărâre este atacată, că ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat a judecăţii înfăptuită prin decizia nr. 350/2014 în raporturile juridice dintre părţi este temeiul legal al răspunderii pârâtei şi dreptul reclamantei de a fi despăgubiră, până la momentul stingerii prin plată a creanţei sale principale în sumă de 1.976.228,60 lei (beneficiul nerealizat) cu valoarea dată de actualizarea la zi a creanţei în raport cu inflaţia şi a dobânzii legale calculate la aceeaşi sumă.

- Cea de-a treia critică a recursului a susţinut o greşită interpretare şi aplicarea  art. 3 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 13/2011 de către instanţa de apel, sub aspectul modului de calcul a dobânzii legale penalizatoare, prin aceea că diminuarea de 20% a fost aplicată la cumulul rezultat din rata de referinţă şi cele patru puncte procentuale.

Şi această critică este nefondată, observându-se dintru început că luarea în discuţie a normei art. 3 alin. 1 din OG nr. 13/2011 nu poate avea loc de vreme ce, în mod argumentat, instanţa de apel a  reţinut că nu există niciun temei legal de a-i fi stabilit reclamantei, în soluţionarea acţiunii de faţă, dreptul la o dobândă remuneratorie (reclamanta nu a învestit instanţele cu o astfel de solicitare incompatibilă, de altfel, cu temeiul răspunderii civile delictuale care stă la baza dezdăunării sale). Astfel fiind, instanţa de apel a înlăturat sumele calculate cu acest titlu prin hotărârea de primă instanţă, iar soluţia astfel adoptată, pe acest aspect, nu a fost criticată prin actualul recurs de către reclamantă.

Or, art. 3 alin.(1) din OG nr. 13/2011 – în legătură cu care s-a invocat o greşită interpretare şi aplicare de către instanţa de apel – stabileşte  modul în care se determină rata dobânzii legale remuneratorii, tip de dobândă ce nu a fost acordat prin hotărârea recurată. Aşadar, se constată că instanţa de apel nici măcar nu  a aplicat această dispoziţie normativă în soluţionarea litigiului.

Ceea ce, într-adevăr, s-a stabilit ca fiind datorat reclamantei cu titlu de dobândă, s-a arătat că reprezintă dobânda penalizatoare (calculată la suma datorată de pârâtă cu titlu de beneficiu nerealizat, şi neachitat la momentul introducerii acţiunii), iar cât priveşte calculul acesteia, instanţa de apel a redat chiar dispoziţiile art. 3 alin.(3) şi (2) din OG nr. 13/2011. Potrivit acestora, „(…) rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin.(1), respectiv alin.(2) diminuat cu 20%”.

Aşadar, fără nicio dificultate în corelarea textelor legale, se înţelege că potrivit art. 3 alin.(3) şi (2), rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte „la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale” (ceea ce înseamnă potrivit alin.(2), „diminuat cu 20%”, adică exact aşa cum a aplicat aceste norme instanţa de apel, pe baza calculului expertului desemnat.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante – care afirmă că nici în art. 3 şi nici în alt text de lege nu se reglementează că diminuarea de 20% se aplică la valoarea obţinută prin cumulul ratei de referinţă cu punctele procentuale – aplicarea în acest sens a legii rezultă neîndoielnic şi fără nicio dificultate din însuşi conţinutul normei în legătură cu care a fost formulată critica.

- Tot contrar criticilor recurentei-reclamante, se constată că instanța de apel nu şi-a însuşit punctul de vedere al expertului parte al intimatei-pârâte, după cum fără temei aceasta a susţinut, ci a validat şi pronunţat soluţia sa bazându-se pe raportul expertului desemnat de instanţă D., astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din actele procesuale relevante sau la care se face trimitere (încheierea din 16.03.2016 a Tribunalului Argeş de încuviinţare a probelor, de desemnare a expertului judiciar şi de încuviinţare a experţilor-parte şi opinia proprie a expertului judiciar asupra calculului dobânzii penalizatoare) şi din valorile utilizate.

Drept consecinţă, nici critica de încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 330 şi 337 Cod procedură civilă care, de altfel, nici nu conţin vreo interdicţie expresă pentru instanţă de utilizare ca probă a punctelor de vedere ale experţilor-parte aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, nu poate fi primită.

- Cea de-a cincea critică a recursului a susţinut inaplicabilitatea în raporturile juridice dintre părţi a dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din OG nr.13/2011 dat fiind că, potrivit recurentei-reclamante, raporturile sale juridice cu pârâta sunt raporturi între un profesionist (furnizorul de servicii medicale) şi autoritatea contractantă (casa de asigurări de sănătate) care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, răspunderea civilă delictuală fiind doar temeiul acţiunii.

Criticând acest aspect, recurenta pledează pentru aplicarea dobânzii speciale în raporturile dintre profesioniști şi între aceştia şi autorităţile contractante, respectiv a celei prevăzute de art. 3 alin.(2¹) – caracterizată prin aplicarea a 8 puncte procentuale – deşi această normă legală a fost introdusă în corpul OG nr.13/2011 prin Legea nr. 72/2013 (în vigoare de la 5.04.2013), în timp ce ea a dedus judecăţii raporturi juridice pentru  angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei ce au la bază o faptă ilicită săvârşită în 2008 (identificată a consta în  refuzul încheierii unui contract pentru Programul Naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei pentru anul 2008), vizând o perioadă care, potrivit cererii de chemare în judecată, se întindea în intervalul 01.09.2012 – la zi (iar potrivit dezlegărilor date de instanţele de fond, 01.09.2012 – 05.05.2014).

Înalta Curte apreciază drept nefondată critica în considerarea temeiurilor şi cauzei juridice ce au stat la baza angajării răspunderii pârâtei, respectiv răspunderea civilă delictuală fundamentată pe o faptă ilicită a cărei săvârşire este plasată la nivelul anului 2008 şi a faptului că părţile nu îşi dispută în mod direct o relaţie contractuală.

Astfel fiind, este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că rata dobânzii a fost corect stabilită prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art.3 alin.(3) din OG nr. 13/2011.

• Tot în mod nefondat critică recurenta-reclamantă şi încălcarea dispoziţiilor art.14 (5) din Codul de procedură civilă cu referire la modul în care instanța de apel a răspuns criticii sale vizând judecata înfăptuită de prima instanţă, ce a reţinut că acordarea dobânzii dincolo de data de 5.05.2014 ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză.

Potrivit recurentei, ambele instanţe au încălcat principiul contradictorialităţii, instanţa de apel întrucât nu i-a primit critica de apel vizând încălcarea acestui principiu de către prima instanţă, iar aceasta din urmă întrucât a reţinut direct în considerente, fără prealabila punere în discuţia părţilor, argumentul îmbogăţirii fără justă cauză, deşi o atare apărare nu a fost formulată de pârâtă prin întâmpinare.

În mod evident, critica nu ar putea fi primită întrucât ceea ce se reproşează de către recurenta-reclamantă este nu faptul de a nu se fi pus în discuţia contradictorie a părţilor a unei măsuri sau excepţii procesuale, ci nepunerea în discuţie a limitelor pe care tribunalul le-a reţinut ca opunându-se acordării dobânzii legale în cuantumul solicitat de parte (influenţat de factorul întinderii în timp), adică a unui element propriu raţionamentului logico-juridic al judecătorului.

Or, pe de o parte, asupra raţionamentului juridic vizând elementele de fapt şi de drept ale cauzei judecătorul are, dimpotrivă, obligaţia de rezervă dedusă din conţinutul dispoziţiilor art. 42 alin. 1 din Codul de procedură civilă (potrivit cu care, punerea în discuţia părţilor din oficiu doar a înseşi chestiunilor de fapt şi de drept nu îl face pe judecător incompatibil, iar nu şi o conduită similară adoptată în privinţa raţionamentelor sale asupra acestora), iar pe de altă parte, dreptul părţii la apărare faţă de aceste judecăţi de valoare este asigurat prin posibilitatea criticării lor în căile de atac, ceea ce recurenta-reclamantă a şi realizat, astfel că nicio vătămare nu ar putea fi susţinută pe acest aspect.

- Tot nefondat critică recurenta-reclamantă şi dezlegarea instanţei de apel în privinţa perioadei pentru care s-a reţinut că i se cuvine dobânda penalizatoare, respectiv de la 01.09.2012 până la 05.05.2014, în susţinerea criticii partea prevalându-se de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr.14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă, şi al deciziei nr. 350/2014 asupra dezlegării relative la calitatea de debitoare a sumelor de plătit în baza acesteia.

Prin sentinţa civilă nr.14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti a fost anulată executarea silită pornită de recurenta-reclamantă în dosarul execuţional nr. 219/2014 al BEJ Asociaţi C., în vederea aducerii la îndeplinire pe cale silită a dispoziţiilor din  titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş, cu privire la plata (stabilită în sarcina pârâtei) sumei totale de 3.512.334,83 lei. În adoptarea  soluţiei s-a reţinut, în esenţă, că, deşi titlul executoriu şi cererea creditoarei de executare silită priveau pe debitoarea CAS X., toate actele de executare silită au fost îndeplinite faţă de CNAS, persoană juridică distinctă şi cu buget propriu (diferit) de cel al debitoarei CAS X.

Unul din actele de executare îndeplinite în acest dosar şi anulat prin hotărârea menţionată a fost şi încheierea din 05.05.2014 a BEJ Asociaţi C. prin care, urmare a popririi înfiinţate asupra conturilor CNAS deschise la E. Bank, suma poprită totală de 3.991.775,38 lei (compusă din 24.800 lei onorariu avocaţial în faza executării silite, 3.512.334,83 lei debit, 402.258,91 lei actualizare cu dobânda legală conform OG nr. 13/2011 pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014 şi 52.381,64 lei cheltuieli de executare) a fost eliberată recurentei-reclamante, constatându-se încheiată executarea silită.

Aşadar, la 05.05.2014, sumele acordate reclamantei prin decizia nr. 350/2014, respectiv beneficiul nerealizat în valoare de 1.976.228,60 lei, ca şi rata inflaţiei şi dobânda legală calculate la acesta până la 31.08.2012, au intrat în conturile sale. Chiar dacă, aşa cum o spune sentinţa civilă nr. 14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1, acest lucru s-a întâmplat pe seama unui al subiect de drept decât debitoarea ţinută de obligaţia de plată (respectiv pe seama CNAS) şi în baza unor acte de executare ce au fost ulterior anulate, data de 05.05.2014 este data în mod corect determinată ca fiind cea până la care pârâta datorează dobânzi legale în considerarea împrejurării esenţiale în tranşarea acestui aspect, anume că restituirea sumei incorect recuperate pe cale silită de creditoare (de la altă entitate decât debitoarea sa) a fost restituită către CNAS în mod integral abia ulterior  momentului în care creanţa din decizia nr. 350/2014 a fost încasată de reclamantă (pentru a doua oară), tot pe cale silită (poprire), chiar de la debitoarea CAS X. (în dosarul execuţional nr. x8/2016 al BEJ F.).

Astfel, au fost depuse la dosar o serie de ordine de plată emise la 09.07.2016, 08.08.2016 şi 17.08.2016 (valorificate, de altfel, şi în dosarul nr. x3/299/2016 având ca obiect întoarcere executare silită deschis la iniţiativa CNAS împotriva A., finalizat prin sentinţa civilă nr. 20921/23.11.2016 a Judecătoriei sector 1) cu care reclamanta a înaintat către CNAS sumele poprite silit şi încasate din conturile acesteia în mod nelegal, în timp ce, la 27.07.2016, aceeaşi reclamantă a încasat din conturile poprite ale pârâtei suma de 3.517.354,83 lei, în baza încheierii executorului judecătoresc de eliberare a sumelor executate silit în dosarului execuţional nr. 368/2016 al BEJ F.

În considerarea caracterului fungibil al bunurilor datorate (bani) este, deci, relevant doar faptul că în întreaga perioadă cuprinsă între 05.05.2014 – 27.07.2016 în conturile reclamantei s-a aflat suma de 3.517.354,83 lei (şi, ceea ce prezintă interes pentru cauza de faţă, suma de 1.976.228,60 lei beneficiu nerealizat, pentru care s-a solicitat calcularea de accesorii în litigiul pendinte) ce reprezintă debit datorat acesteia de pârâtă în puterea dispoziţiilor deciziei civile nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş. Deşi a început să restituire din aceasta către CNAS începând cu 09.07.2016, se reţine că restituirea integrală a avut loc ulterior (luna august) momentului la care aceeaşi sumă a fost încasată de la CAS X. (27.07.2016), astfel că, privit în urmă, se poate concluziona că, începând cu data de 5.05.2014, suma în discuţie nu a mai lipsit din conturile reclamantei. Astfel fiind, în mod legal s-a identificat acest moment ca dată a realizării creanţei din decizia nr. 350/2014, iar ceea ce interesează este data stingerii creanţei constând în beneficiul nerealizat, aspect ce semnifică faptul că până la acelaşi moment se pot calcula şi dobânzile penalizatoare datorate de pârâtă în această cauză.

De asemenea, prezintă relevanţă în determinarea corectă a acestui moment, şi împrejurarea că, prin sentinţa civilă nr. 20921/23.11.2016 a Judecătoriei sector 1 (dosar nr. x3/299/2016) a fost respinsă în mod definitiv (decizia nr. 3172/29.09.2017 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, de respingere a apelurilor) cererea CNAS formulată în contradictoriu cu A. de întoarcere a executării silite realizate în dosarul execuţional nr. x9/2014 al BEJ Asociaţi C. şi de obligare a acesteia la plata dobânzii legale penalizatorare, potrivit OG nr. 13/2011 pe perioada 2.05.2012 (de când s-au indisponibilizat sumele) şi până la data restituirii efective a acestora.

Pentru aceste motive, şi cea din urmă critică a recursului reclamantei a fost găsită ca fiind nefondată, argumentele invocate în sprijinul acesteia şi întemeiate pe dezlegările obligatorii din sentinţa civilă nr. 14593/17.09.2014 a Judecătoriei sector 1 şi din decizia nr. 350/2014 privitor la persoana debitoarei creanţe în discuţie fiind nerelevante, precum s-a arătat, în tranşarea problemei de drept ridicate.

2. Asupra recursului declarat de pârâtă.

            -Cea dintâi critică a acestuia a contestat chiar dreptul dedus judecăţii, respectiv dreptul reclamantei la calcularea şi obţinerea accesoriilor aferente sumei acordate prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş, cu titlu de beneficiu nerealizat (1.976.228,60 lei), invocându-se drept contraargument dispoziţiile art.41 din Legea nr. 85/2006 asociate cu împrejurarea că, la data promovării acţiunii, reclamanta se afla în procedura insolvenţei, iar creditorii s-au înscris în tabel cu creanţele existente la momentul deschiderii procedurii. Or, potrivit normei invocate, nicio dobândă, majorare sau penalitate, de orice fel, ori cheltuială numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii, astfel că nici reclamanta nu poate invoca repararea vreunui prejudiciu deoarece nici ea nu a suportat alte dobânzi, prejudicii decât cele înscrise la masa credală.

Argumentul recurentei-pârâte nu poate fi reţinut, observându-se cu prioritate că norma art. 41 din Legea nr. 85/2006 care reglementează drepturile creditorilor ce se înscriu la masa credală a debitorului aflat în procedura insolvenţei nu e incidentă în raporturile dintre aceasta şi A. pentru simplul motiv că recurenta nu e creditor, ci debitor faţă de acesta. Art. 41 este incident în raporturile reclamantei cu propriii săi creditori, între care nu se regăseşte şi pârâta.

Apoi, nicio corelaţie nu poate fi făcută între întinderea drepturilor creditorilor A. (după cum acestea sunt sau nu limitate în privinţa accesoriilor prin acţiunea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006) şi propriile drepturi pe care reclamanta le are împotriva pârâtei. Dreptul reclamantei la accesoriile datoriei principale pe care o avea asupra pârâtei nu se justifică în niciun caz, pe accesoriile propriilor creditori ai A. pe care aceştia le pretind sau recuperează pe seama patrimoniului său, pentru a putea fi primit punctul de vedere al pârâtei.

Însă, mai mult decât orice, dreptul reclamantei la calcularea şi obţinea accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală la debitul principal (beneficiul nerealizat acordat prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş) nu ar mai putea fi contestat în considerarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 350/2014 care a stabilit, în mod definitiv şi obligatoriu între părţi, că răspunderea pârâtei este angajată pentru acoperirea prejudiciului constând în beneficiu nerealizat (principal), inflaţie şi dobânda legală, accesoriile fiind calculate în precedentul litigiu până la 31.08.2012, în timp ce actualul litigiu nu este decât o prelungire a celui dintâi, solicitându-se calculul inflaţiei şi dobânzii legale la principalul datorat, începând cu 1.09.2012 – la zi (înţeles ca moment al stingerii prin plată a datoriei principale).

- Nefondat critică recurenta-pârâtă faptul că instanța de apel nu ar fi analizat şi nu s-ar fi pronunţat asupra motivului (doi) de apel prin care s-a opus recunoaşterii dreptului reclamantei la obţinerea accesoriilor sub forma dobânzii penalizatoare, arătând că acest drept a fost  deja recuperat în cadrul dosarului de executare nr. x9/2014 al BEJ Asociaţi C. (pentru suma recuperată în acest dosar, de 3.512.334,83 lei, care include şi beneficiul nerealizat de 1.976.228,60 lei, fiind calculate dobânzi legale conform OG nr. 13/2011 de către executorul judecătoresc, pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014, în cuantum de 402.258,91 lei prin încheierea  din 24.04.2014 a executorului judecătoresc). Penultimul paragraf al filei 8 a hotărârii recurate este consacrat chiar acestei apărări a pârâtei, instanța de apel  observând în mod corect că, deşi în dosarul execuţional nr. x9/2014, executorul judecătoresc  a realizat o actualizare a debitului din titlul executoriu (în care se înscria şi beneficiul nerealizat a cărui actualizare s-a cerut şi în cauza de faţă) cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de OG nr. 13/2011 (+4 pct.), pentru perioada 1.09.2012 – 24.04.2014, determinată la suma de 402.258,91 lei şi care a fost încasată de creditoare în baza încheierii executorului judecătoresc din 05.05.2014 (de eliberare a sumelor către creditoare), această sumă a fost restituită de reclamantă entităţii din conturile căreia sumele au fost executate silit în mod nelegal (CNAS), respectiv prin cele trei ordine de plată anterior menţionate din lunile iulie şi august ale anului 2016.

Prin urmare, a reţinut în mod corect că împrejurarea învederată de pârâtă nu s-ar putea opune recunoaşterii dreptului reclamantei la calcularea de dobânzi legale penalizatoare aferente beneficiului nerealizat (acordat prin decizia nr. 350/2014) pe perioada 1.09.2014 şi până la momentul determinat ca fiind cel al intrării A. în posesia sumelor recuperate cu acest titlu, aceasta cu atât mai mult cu cât dobânda penalizatoare calculată de executor în sumă  de 402.258,91 lei a fost încasată de la CNAS (iar ulterior a şi fost restituită).

Aşa cum s-a arătat şi anterior, cu ocazia analizării recursului reclamantei, în cel de-al doilea dosar execuţional deschis la iniţiativa reclamantei, cu nr. x8/2016 al BEJ F., executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş, a fost îndreptată chiar împotriva recurentei-pârâte, iar sumele recuperate cu această ocazie au constat în 50.124,95 lei cheltuieli de executare şi 3.517.354,83 lei debit conform titlului executoriu, astfel  că, în această a doua executare silită nu a mai avut loc o actualizare cu dobândă legală penalizatoare a creanţei de recuperat (cum se întâmplase în dos. execuţional nr. x9/2014).

Concluzionând, Înalta Curte  constată, nu doar că instanţa de apel nu a omis să cerceteze motivul de apel indicat de pârâtă, dar şi că, prin modul în care l-a tratat, aceasta i-a dat o soluţionare corectă.

-Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct.6 Cod procedură civilă, prin care pârâta semnalează prezenţa unei erori materiale în considerentele deciziei atacate cu referire la menţionarea sumei de 305.140,5 lei/ versus 306.140,5 lei, de bună seamă că nu ar putea fi primită, calea de atac a recursului fiind rezervată corectării exclusiv a erorilor de judecată în drept iar nu şi a erorilor materiale.

- Nefondat critică recurenta-pârâtă dreptul reclamantei la actualizarea creanţei principale acordată prin decizia nr. 350/2014, sub motivul că dreptul asupra creanţei s-a născut la data de 13.02.2014, care este data pronunţării deciziei.

Fiind pe tărâmul răspunderii civile delictuale, guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului care exprimă ideea că victima faptei ilicite trebuie repusă, pe cât posibil, în situaţia anterioară săvârşirii acesteia, dreptul la actualizarea creanţei stabilite pentru repararea prejudiciului dă expresie acestui principiu şi nu are legătură cu momentul evaluării sale judiciare (care, în speţă, este cel al pronunţării deciziei nr. 350/2014).

De altfel, aşa cum s-a arătat deja anterior, dreptul reclamantei la calcularea şi obţinerea accesoriilor creanţei principale (constând în beneficiu nerealizat), sub forma actualizării cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale penalizatoare a fost recunoscut în mod definitiv şi cu puterea lucrului judecat faţă de recurenta-pârâtă prin decizia nr. 350/2014, aceasta nemaiputându-l contesta sub niciun aspect, dată fiind forţa obligatorie cu care dezlegarea jurisdicţională i se opune, ca parte a litigiului finalizat prin amintita hotărâre.

- Tot nefondat critică recurenta-pârâtă şi nevalorificarea în soluţia instanţei de apel a unei jurisprudenţe a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene neincidente cazului dedus judecăţii, care are ca obiect calcularea de accesorii – actualizare cu rata inflaţiei şi dobânzi penalizatoare – la o creanţă – beneficiul nerealizat în valoare de 1.976.228,60 lei acordat reclamantei prin decizia nr. 350/2014 – ce nu era plătită la data introducerii cererii. Nefiind vorba despre un litigiu având ca obiect calcularea de dobânzi la dobânzi moratorii, nici jurisprudenţa redată în recursul pârâtei nu poate produce un efect util cauzei, după cum corect a indicat şi instanţa de apel.

- Nici critica finală a memoriului de recurs, prin care recurenta-pârâtă contestă dreptul reclamantei la despăgubiri sub forma inflaţiei, calculate asupra creanţei principale nu poate fi primită.

În legătură cu această pretenţie, astfel cum a fost ea dezlegată prin hotărârile instanţelor de fond, recurenta-pârâtă a susţinut, în primul rând, că dreptul la actualizarea în raport de rata inflaţiei nu putea fi recunoscut pe o durată de timp care să o depăşească pe cea pentru care a fost recunoscut dreptul la obţinerea dobânzilor legale penalizatoare, respectiv 1.09.2012 – 5.05.2014.

Critica recurentei este una pur formală şi denotă lipsa oricărei preocupări de înţelegere a considerentelor sau măcar a dispoziţiilor hotărârilor pronunţate, Înalta Curte constatând că nicio neconcordanţă, sub aspectul semnalat de parte, nu există între despăgubirile acordate reclamantei în actualul proces.

Astfel, dacă hotărârea primei instanţe a recunoscut  reclamantei  dreptul de a fi despăgubită cu suma de 79.444,39 lei actualizate cu rata inflaţiei şi cu suma de 427.969,9 lei dobândă legală (remuneratorie şi penalizatoare), ambele calculate la creanţa principală de 1.976.228,6 lei pe perioada 1.09.2012 – 05.05.2014, în urma controlului judecătoresc înfăptuit în apel, curtea de apel a schimbat în parte sentinţa şi, cu referire punctuală la pretenţia vizând actualizarea creanţei, a dat prevalenţă principiului disponibilităţii părţii reclamante (care, printr-o cerere precizatoare depusă în faţa tribunalului, îşi precizase aceste pretenţii la suma de 22.133,76 lei). Cum suma pretinsă de reclamantă (şi indicată a acoperi intervalul 1.09.2012 – 28.07.2016) era chiar mai mică decât cea calculată prin expertiza judiciară pentru perioada 1.09.2012 – 5.05.2014, instanţa de apel a obligat-o pe pârâta la plata sumei (mai mică) pretinsă cu titlu de actualizare creanţă, dând eficienţă principiului disponibilităţii părţii în proces.

De asemenea, schimbând din dispoziţiile sentinţei doar suma acordată cu titlu de actualizare, se înţelege că intervalul de timp luat în considerare pentru aceeaşi pretenţie rămâne cel indicat în sentinţa tribunalului, respectiv 1.09.2012 – 05.05.2014, aspect care rezultă cu evidentă claritate şi din considerentele deciziei recurate.

Cât priveşte celelalte argumente pentru care recurenta-pârâtă a negat dreptul reclamantei la actualizarea creanţei, se menţin şi aici considerentele prin care, cu referire la dreptul asupra dobânzilor penalizatoare, s-a arătat că o contestare nu mai poate fi făcută faţă de puterea obligatorie juris et de jure a dezlegărilor date prin decizia nr. 350/2014 a Tribunalului Argeş.

În considerarea tuturor acestor argumente, apreciind că ambele recursuri au dedus judecăţii critici nefondate, Înalta Curte  le-a respins ca nefondate.