Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 ianuarie 2016, reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. şi G., în calitate de concubină, respectiv fii/fiice ai lui H., decedat în accidentul rutier din data de 10.07.2012, produs în localitatea Bogdan Vodă, comuna Săuceşti, judeţul Bacău, au chemat în judecată pe pârâţii SC I. SA, în calitate de asigurător şi J., în calitate de intervenient forţat (autor al accidentului produs), pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta I. SA la plata următoarelor sume: 3000 euro - despăgubiri materiale pentru A., reprezentând cheltuieli de înmormântare şi parastase ulterioare; 50.000 euro - despăgubiri morale pentru A.; câte 50.000 euro - despăgubiri morale, pentru copilul victimei - B. şi pentru copiii soţiei victimei; o prestaţie de 100 euro/lună pentru B., începând cu data producerii accidentului rutier şi până la împlinirea vârstei de 26 ani, cu condiţia continuării studiilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 248/16.06.2016, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţi; a fost obligată pârâta SC I. SA să plătească reclamanţilor următoarele sume, actualizate cu indicele de inflaţie de la data producerii riscului asigurat (10.07.2012) şi până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume, începând cu data de 10.07.2012 şi până la data plăţii efective: reclamantei A. suma de 1198,72 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 20.000 euro, în echivalent RON la data plătii, reprezentând daune morale; reclamantului B., prin reprezentant legal A., suma de 50.000 euro, în echivalent RON la data plătii, reprezentând daune morale; au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 192 din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta I. SA împotriva Sentinţei civile nr. 248/16.06.2016 a Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal; a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 120 RON, reprezentând daune materiale şi a sumei de 2.000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent în RON la data plăţii efective şi către reclamantul B., prin reprezentant legal A., la plata sumei de 5000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent în RON la data plăţii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie începând cu data pronunţării deciziei; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale calculată la sumele menţionate anterior, începând cu data pronunţării deciziei; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată la fond; au fost menţinute dispoziţiile din sentinţă care nu sunt contrare acestei decizii şi au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi la plata următoarelor sume, reprezentând taxă de timbru datorată la prima instanţă: A. - 5913 RON; B. - 5641 RON; C. - 5641; D. - 5641; E. - 5641; F. - 5641 şi G. - 5641 RON.
Împotriva Deciziei nr. 192 din 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E.,F. şi G., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, reclamanţii au arătat că, prin decizia atacată, s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, ambele raportate la art. 20, art. 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care instanţa de apel a impus în sarcina reclamanţilor taxe de timbru disproporţionate în raport de veniturile şi situaţia materială a acestora, limitând dreptul la un acces efectiv la justiţie în vederea valorificării drepturilor civile ce izvorau dintr-un contract RCA, în sensul că, prin impunerea unor sarcini financiare excesive, le-a limitat dreptul la un acces efectiv la justiţie.
Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că s-au adresat instanţei competente cu acţiune în despăgubiri civile în cuantum de 50.000 euro pentru fiecare parte, cuantum ce se încadrează în plafonul prevăzut de legislaţia specială în vigoare din domeniul asigurărilor, Ordinul CSA nr. 14/2011 - art. 24 alin. (2) lit. b), şi anume 5.000.000 euro, iar Tribunalul Bacău a acordat indemnizaţia bănească solicitată în integralitate.
Rezultatul hotărârii curţii de apel, ce comportă erori de drept în opinia recurenţilor-reclamanţi, este acela că, pe lângă situaţia nedreaptă a reclamanţilor, se ajunge, în mod corelativ, la plasarea unor părţi aflate într-un raport juridic dedus judecăţii pe poziţii inechitabile. Astfel, persoanele fizice încheie contracte RCA cu societăţi de asigurare, pentru a se asigura în cazul producerii unui risc - eveniment auto, iar la producerea acestuia, prin impunerea unor sarcini atât de împovărătoare în sarcina terţilor păgubiţi, se descurajează, în mod vădit, această categorie de justiţiabili, în a se adresa instanţei de judecată, creând o situaţie favorabilă pentru societăţile de asigurări.
În concluzie, recurenţii-reclamanţi apreciază că "hotărârea curţii de apel este nelegală (...), în sensul în care a diminuat, în mod nejustificat şi fără nici un material probatoriu nou, sumele acordate de instanţa de fond şi a impus reclamanţilor o taxă de timbru exorbitantă, de aşa natură încât a fost afectată însăşi esenţa dreptului subiectiv civil dedus judecăţii, fără a fi luată în calcul situaţia particulară a acestora".
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 2 aprilie 2018 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 11, iar ulterior, urmare Hotărârii nr. 63 din data de 4 martie 2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a aprobat desfiinţarea completului nr. 11 începând cu data de 18 martie 2019, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 10 (referatul din 18 martie 2019, aflat la dosar).
Prin rezoluţia din data de 4 aprilie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimaţii-pârâţi, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost comunicată, la data de 23 aprilie 2018, intimatului J., iar la data de 24 aprilie 2018, intimatei I. SA, conform dovezilor de la dosarul de recurs.
Intimata-pârâtă SC I. SA a formulat întâmpinare, la data de 15 mai 2018 (conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs) şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 mai 2018, ce a fost comunicată, la data de 29 mai 2018, recurenţilor-reclamanţi şi intimatului-pârât J., conform dovezilor de la filele x.
Recurenţii-reclamanţi A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. şi G. au depus, la data de 8 iunie 2018, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă SC I. SA.
Prin încheierea de şedinţă din 25 octombrie 2018, s-a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin rezoluţia din data de 28 martie 2019, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019 şi soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, până la care această cauză fusese suspendată, s-a dispus repunerea din oficiu a cauzei pe rol, pentru continuarea procedurii de filtru.
S-a dispus, de asemenea, întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prevăzut de art. 493 C. proc. civ., prin care s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, că recursul este declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, completul de filtru urmând să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului, precum şi cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi în motivele de casare prevăzute în mod limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conţinutul acestuia.
Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin înseşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Sub un alt aspect, se reţine că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conţină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.
În speţă, recurenţii au criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva obligării lor la plata taxelor judiciare de timbru datorate în fond şi apel, ceea ce a dus la micşorarea daunelor acordate.
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.
Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.
O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.
Cu referire la compatibilitatea acestui raţionament cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 parag. 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.
Deşi Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menţionate îşi păstrează caracterul actual şi prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013, care au preluat la art. 39 dispoziţiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
În speţă, Înalta Curte constată că sumele de bani la care au fost obligaţi reclamanţii şi care, în opinia acestora, reprezintă sarcini financiare excesive, reprezintă taxa judiciară de timbre datorată de aceştia pentru judecata în primă instanţă.
Înalta Curte reţine că, deşi obligaţia de plată a fost stabilită prin dispozitivul deciziei recurate, în faza procesuală a apelului, intimaţilor-reclamanţi le-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de plată a acestor sume.
Astfel, prin încheierea din data de 14 iunie 2017 instanţa de apel a constatat, în raport de modul de soluţionare a cauzei penale, că reclamanţii datorează taxă judiciară de timbru pentru fond astfel: A. 5913 RON, calculată la valoarea de 240.408 RON, iar fiecare dintre reclamanţii descendenţi datorează o taxă de timbru de 5641 RON, calculată la valoarea solicitată, de 226.800 RON.
Cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru formulată de reclamanţi a fost respinsă prin încheierea din 4 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău.
În continuare, reclamanţii au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, însă această cerere a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, iar prin încheierea din 29 ianuarie 2018 aceeaşi instanţă a respins cererea de reexaminare a încheierii referitoare la ajutorul public judiciar.
Prin urmare, recurenţii au avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanţă, precum şi cerere de ajutor public judiciar şi au uzat de aceste căi.
Pe de altă parte, susţinerile din memoriul de recurs referitoare la diminuarea sumelor acordate de către instanţa de fond, în mod nejustificat şi fără suport probatoriu sunt critici de netemeinicie şi nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea deciziei atacate, prin care cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanţă a fost diminuat ţinând cont de culpa concurentă a victimei în proporţie de 90%, iar cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a avut în vedere faptul că acestea au un efect compensatoriu, fără să constituie venituri nejustificate, sumele de bani acordate fiind calificate ca despăgubiri, iar nu o îmbogăţire fără justă cauză; la stabilirea acestora instanţa s-a raportat la criteriul echităţii şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Prin urmare, faţă de cele anterior constatate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. şi G. împotriva Deciziei civile nr. 192 din data de 14 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2019.
GGC - GV