Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 06.06.2019, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., reprezentaţi prin Sindicatul "G.", în contradictoriu cu pârâţii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, au solicitat:
a) Anularea Ordinului nr. 518/12.03.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor;
b) Stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor în conformitate cu prevederile art. 22 din Secţiunea 6, art. 4 şi art. 5 din Secţiunea 1, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeaşi anexă, privind modalitatea de stabilire a drepturilor salariale ale specialiştilor din cadrul parchetelor, respectiv în conformitate cu dispoziţiile Deciziei civile nr. 5868/02.11.2018, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2017;
c) Emiterea unui nou ordin privind modul de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor (salariul de bază, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă şi sporul de confidenţialitate), în conformitate cu pct. 2 al acţiunii;
d) Plata către reclamanţi a diferenţei dintre drepturile salariale calculate şi cele efectiv achitate, începând cu data reîncadrării lor (01.01.2019).
S-a susţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, inspectori antifraudă în cadrul ANAF, fiind detaşaţi pe posturi de specialişti în cadrul Ministerului Public, începând cu anul 2014 (2016).
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa civilă nr. 602/26.09.2019 pronunţată de Tribunalul Arad a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reţinându-se că reclamanţii sunt inspectori antifraudă detaşaţi, în temeiul O.U.G. nr. 74/2013, pe posturi de specialişti în cadrul parchetelor, calitate în care au solicitat anularea ordinului prin care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor începând cu data de 01.01.2019, în temeiul Legii nr. 153/2017.
Prin Sentinţa civilă nr. 39 din 16.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.
A declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Cererea reclamanţilor nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 153/2017.
Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.
Obiectul cererilor soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, din perspectiva împrejurării că reclamanţii, membrii sindicatului "G." care a promovat prezenta acţiune, sunt funcţionari publici, fiind inspectori antifraudă în cadrul ANAF detaşaţi, în temeiul O.U.G. nr. 74/2013, ca specialişti în cadrul parchetelor din cadrul Ministerului Public, acţiunea vizând drepturi salariale ca urmare a raporturilor de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 06.06.2019, se va avea în vedere că la data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, care a modificat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; potrivit noii forme a textului de lege în discuţie, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.
Prin urmare, chiar dacă "G.", are calitate procesuală activă, acesta a promovat acţiunea ca reprezentant legal în numele reclamanţilor, care au domiciliul în judeţul Arad (conform precizărilor făcute în acţiunea învestirii instanţei de fond), astfel încât competenţa teritorială este atrasă de domiciliul acestora, şi nu de sediul organizaţiei sindicale care a promovat acţiunea pentru membrii săi, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4) din Legea nr. 554/2004.
Aşadar, competenţa de soluţionare a cauzei prezente, în primă instanţă, revine Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, domiciliul reclamanţilor din cadrul Sindicatului "G." fiind în municipiul Arad.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E. şi F., reprezentaţi prin Sindicatul "G." şi pe pârâţii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.
GGC - GV