Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1049/2019

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la nr. x/2016 la

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Argeş a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a solicitat anularea adresei nr. x/8.01.2016 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin Sentinţa civilă nr. 104/F-CONT din 04 mai 2016, Curtea de

Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

III Recursul formulat de reclamantă

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, cu invocarea motivului de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

4. În motivarea acţiunii, a arătat că instanţa de fond în mod greşit analizează speţa doar din prisma unui singur act normativ, în realitate fiind vorba de aplicarea în materia achiziţiilor a O.U.G. nr. 34/2006, ordonanţă care guvernează regulile generale în materia achiziţiilor publice. Instanţa de fond în mod greşit apreciază că sunt aplicabile doar dispoziţiile Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, modificată, întrucât la data încheierii contractului cu SC A. SRL era în vigoare şi O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, cu dispoziţii care îşi găsesc aplicabilitatea în speţă.

5. Susţinerile sale au fost înlăturate de către instanţa de fond, fără a fi motivată privind aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, care la art. 23 prevede următoarea obligaţie: "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice".

6. În acest sens, prin intermediul Notificării nr. x/21.05.2012 a arătat pârâtului faptul că a cumulat serviciile de informare şi publicitate într-un singur obiect, situaţie prezentată şi autorităţii de management, care a verificat legalitatea procedurilor de achiziţie şi modalitatea de executare a acestora; în lipsa unei reacţii de sesizare a unor neregularităţi din partea AM POR, a acţionat cu bună credinţă având în vedere garanţia legalităţii procedurilor efectuate. Reclamanta a menţionat că pe fondul cauzei îşi păstrează motivarea expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

IV Apărările intimatului pârât

7. Prin întâmpinare, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

8. A arătat că în urma verificării documentaţiei aferente cererii de plată nr.

3, aferentă contractului de finanţare pentru proiectul cod SMIS 25307 cu titlul "Castrul Câmpulung Jidova - un simbol al Romei la graniţa dintre imperiu şi lumea barbară", în calitate de autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a constatat neeligibilitatea unor cheltuieli solicitate la aprobare de către reclamantă prin Cererea de rambursare nr. x şi a reţinut ca neeligibilă suma de 2.000 RON şi 480 RON TVA aferentă facturii nr. x/25.04.2014 emisă de SC A. SRL, constatând încălcarea prevederilor art. 291 din O.U.G. nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.

9. Alin. 4 al art. 291din O.U.G. nr. 25/2013 prevede sancţiunea nulităţii pentru "Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol". Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, "potrivit contractului de prestări servicii nr. x/30.08.2013, încheiat în temeiul dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, SC A. SRL are calitatea de prestator", deci este un intermediar, în sensul prevederilor sus invocate.

10. Având în vedere toate acestea, rezultă că la dosarul achiziţiei ar fi trebuit să existe ataşate confirmarea ofertei de preţ din partea beneficiarului final, precum şi mandatul scris acordat de acesta intermediarului SC A. SRL. Or, în speţa de faţă, la dosarul achiziţiei nu există ataşat niciunul din cele două documente.

11. În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-reclamante conform căreia

"Instanţa de fond în mod greşit apreciază că sunt aplicabile doar dispoziţiile Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, modificată, întrucât la data încheierii contractului cu SC A. era în vigoare şi O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, arată că ordonanţa de urgenţă invocată reglementează procedurile de achiziţie publică la modul general, în timp ce Legea nr. 4/2002 reglementează procedurile dintr-un domeniu punctual, astfel încât principiul specialia generalibus deroganti îşi găseşte pe deplin aplicarea în speţa de faţă.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

12. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

13. Între Unitatea Administrativă Teritorială Judeţul Argeş şi Ministerul

Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a încheiat contractul de finanţare nerambursabilă nr. 2323/4.10.2011 pentru implementarea proiectului proiectul "Castrul Câmpulung Jidova -simbol al Romei la graniţa dintre imperiu şi lumea barbară".

14. Între Unitatea Administrativă Teritorială Judeţul Argeş şi A.

SRL, la data de 30.08.2013, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/30.08.2013, având ca obiect prestarea serviciilor de informare şi publicitate, realizare spot TV, realizare spot radio, difuzare spot TV şi radio, participare emisiune TV, servicii realizare film documentar şi multiplicare DVD pentru proiectul "Castrul Câmpulung Jidova - simbol al Romei la graniţa dintre imperiu şi lumea barbară", înregistrat la UAT sub nr. x din 2.09.2013.

15. Ca urmare a verificării cererii de rambursare nr. x, depusă de către reclamantă, pârâtul a constatat neeligibilă suma de 2.000 RON şi 480 RON TVA, rezultată din factura nr. x/25.04.2014 emisă de A. SRL, cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile art. 29 din O.U.G. nr. 25/2013, şi a emis informarea nr. x/6.08.2015.

16. Împotriva acesteia, reclamanta a formulat contestaţie administrativă, respinsă ca neîntemeiată.

17. Motivele de recurs privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sunt nefondate.

18. Recurenta reclamantă a invocat prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care prevăd că "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică şi nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziţie publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice." şi a susţinut, raportat la aceste dispoziţii, că prin intermediul notificării nr. x/21.05.2012 a arătat pârâtului faptul că a cumulat serviciile de informare şi publicitate într-un singur obiect.

19. În mod corect a reţinut instanţa de fond incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, în vigoare de la data de 12 aprilie 2013.

20. Contractul de prestări servicii nr. x, în baza căruia a fost emisă de A. SRL factura nr. x/25.04.2014, a fost încheiat, în temeiul dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, la data de 30.08.2013 (înregistrat la UAT Argeş la data de 2.09.2013), după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25/2013, care a modificat Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel că dispoziţiile acestui act normativ îi sunt aplicabile, având în vedere obiectul contractului (prestarea serviciilor de informare şi publicitate, realizare spot TV, realizare spot radio, difuzare spot TV şi radio, participare emisiune TV, servicii realizare film documentar şi multiplicare DVD).

21. Potrivit dispoziţiilor art. 291din Legea audiovizualului nr. 504/2002, introduse prin O.U.G. nr. 25/12.07.2013, "(1) Orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate. (2) Orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate, prezentate de intermediarii prevăzuţi la alin. (1) beneficiarilor finali ai publicităţii televizate, vor fi în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul. În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ (3) Obiectul achiziţionării prevăzute la alin. (1) va fi plătit direct de către beneficiarul final al publicităţii televizate radiodifuzorului, în baza facturii ce va fi emisă de radiodifuzor către beneficiarul final al publicităţii televizate. Orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate. (4) Intermediarii prevăzuţi la alin. (1) nu pot să primească altă plată sau contraprestaţie decât cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului. (5) Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul.".

22. Potrivit acestor dispoziţii, orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate, iar obiectul achiziţionării va fi plătit direct de către beneficiarul final al publicităţii televizate radiodifuzorului, în baza facturii ce va fi emisă de radiodifuzor către beneficiarul final al publicităţii televizate.

23. Contrar acestora, factura nr. x/25.04.2014 a fost emisă de SC A. SRL, care are calitatea de prestator în contractul de prestări servicii nr. x/30.08.2013, şi nu de către radiodifuzor.

24. Obligaţia de respectare de către autoritatea contractantă a prevederilor art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006 nu înlătură aplicabilitatea art. 291din Legea audiovizualului nr. 504/2002, dispoziţie specială în raport cu natura contractului, motiv pentru care susţinerile recurentei reclamante sunt nefondate. În mod corect a reţinut instanţa de fond că nu s-a făcut dovada unui mandat scris acordat de beneficiarul final al publicităţii televizate intermediarului SC A. SRL şi nici a unei oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate prezentate de intermediar şi confirmate în scris de radiodifuzor.

25. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, este legală, nefiind întemeiate motivele de nelegalitate a actelor administrative emise de pârât, raportat la dispoziţiile legale incidente.

VI Soluţia instanţei de recurs

26. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Argeş împotriva Sentinţei nr. 104/F-CONT din 04 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - OB